În ciuda vârstei,
În ciuda
vârstei,sunt un prunc în credinţă,
Hrana
este prea tare,pentru dinţii mei,
Nu este
suficient să am dorinţă,
Dacă,
încă aparţin altor dumnezei,
Temelia
îmi e ca inexistentă,
Zadarnic
aş încerca, ceva să zidesc,
Viaţa îmi
trece se scurge latentă,
Căci,
încă am gândirea omului firesc.
Şi, a
venit şi ziua rezervată mie,
Să dau
deoparte totul, să mă îngrozesc,
Că-n
ciuda vârstei tot în copilărie,
Zilele,
anii, viaţa mi le irosesc,
Sunt
păcătos dar,prin marea-i îndurare,
ISUS
CRISTOS, şi pentru mine a murit,
Crezând
în EL în îndelunga-i răbdare,
Cu-adevărat
de-abia acum sunt fericit.
Dumnezeu a spus.
Dumnezeu
a spus, nu-i voi mai distruge,
Nu voi
mai revărsa apele mari,
Fiindcă
omenirea va ajunge,
Pentru
mulţi bani ai morţii mercenari,
Oameni, veţi plînge,
Veţi fi disperaţi,
Dar, milă-ndurare,
Să nu aşteptaţi,
In
carte-i scris, că va fi suferinţă,
Tot ce
se-ntâmplă-n lume-i anunţat,
Dar,
oamenii, fiind supuşi satanei,
Doar pe
Dumnezeu îl văd vinovat,
Oameni.....
În lume,
nu este nici unul măcar,
Care să-l
caute pe Dumnezeu,
Poporu-ales
de El l-a răstignit,
Pe acel
ISUS CRISTOS, fiul Său,
Oameni....
În
marea-i milă şi îndurare El,
Aşteaptă
încă să ne pocăim,
Să
renunţăm, la viaţa de păcat,
Şi pe
ISUS, în inimi să-l primim.
Doamne, te rog...
Doamne,
te rog învinge-l Tu,
Pe cel
împotrivitor,
Căci,
puterea mea e atât,
Cât a
plevei arse-n cuptor,
Cât a
plevei strânse în pumn,
Şi a
pumnului descleştat,
Doamne,
te rog învinge-l Tu,
Pe cel de
care-s influenţat,
Nu prin ameninţări,
Ci, doar prin amăgiri,
Şi prin insinuări
Ce duc la rătăciri,
Pe baza
cuvântului sfânt,
Îţi cer
să lupţi în locul meu,
Doamne,
te rog, nu mă lăsa,
Să-i cer
lui ajutor la greu,
El nu-mi
cere să te ignor,
Dar, de
ISUS, să nu vorbesc,
Căci de
ISUS a fost învins,
Asta eu
să nu-i amintesc,
Nu prin....
Doamne,
distruge voia mea,
De nu-i
bazată pe Cuvânt,
Doamne,
distruge-l pe infam,
Şi să
triumfe Duhul Sfânt,
Prefer să
nu te înţeleg,
Dar, doar
de Tine dependent,
Prin mila
şi-ndurarea Ta,
La apelul
final ...prezent,
Nu prin ameninţări
.,....
Este inutil,...,
Este
inutil, eu să rostesc,
Sunt
creştin, ca tot neamul meu,
Nu fac
decât să mă amăgesc,
Căci,
nu-l cunosc pe Dumnezeu,
Dac-aş
afirma că sunt creştin,
Şi n-aş
avea, naşterea din nou,
Nu aş fi
decât al, florii spin,
Redus
la-nţelepciunea unui bou,
Dar, prin, nemeritatul har,
Calea vieţii mele s-a schimbat,
După ani trăiţi în zadar,
Rost vieţii mele am aflat,
Pân-atunci
nu puteam suporta,
S-aud
numele lui CRISTOS,
Nu
credeam în existenţa Sa,
Îmi
ziceam că e un basm frumos,
Neacceptând
ce greşit trăiam,
Cum să
cred, în Crucea lui ISUS,
E o
nebunie, eu gândeam,
Şi-apoi,
ce contează, jos sau sus,
Dar prin nemeritatul har,
Da, azi,
mă recunosc vinovat,
Pentru
atâta ignoranţă,
Sfântă
promisiune mi s-a dat,
Făcând cu
Domnul, alianţă,
Spatele,
lumii mi-l întorc,
Promisiunilor
deşarte,
Inutil ar
fi al meu efort,
Doar,
ISUS, mă scapă de moarte,
Da, prin nemeritatul har
Până unde...
Până unde
merge ignoranţa,
Lipsa de
respect pentru Cuvânt,
Preoţi
dornici de îmbogăţire,
Amăgind
pe cei cu suflet frânt,
Pretinzându-se
reprezentanţii,
Lui
Dumnezeu, chiar înlocuitori,
Profită
de cei aflaţi în criză,
Se
pretind, prea sfinţi vindecători,
Nu vor crede când vor auzi,
Plecaţi de aici blestemaţilor,
Aţi împins poporu-n erezii,
Vă promit, nu vă va fi uşor,
Voi,
despre sfântul Dumnezeu vorbiţi,
Ca
despre-un fel de sperietoare,
Să
spuneţi, pocăinţă, vă feriţi,
Înşelând
prin vorbe-amăgitoare,
Ameninţând,
că Dumnezeu, bate,
Dar
pocăinţa, voi o denaturaţi,
Neascultând
de poruncile date,
Voi, veţi
fi primii condamnaţi,
Nu vor crede când vor auzi,
Nu aveţi
scuza de-a nu fi ştiut,
Pretinzându-vă
lui ISUS slujitori,
Decât
aşa, mai bine-aţi fi tăcut,
Şi-aţi fi
scăpat de-ai iadului fiori,
Aţi
împins pe mulţi în rătăcire,
Şi din
aceasta aţi avut câştig,
Din felul
cum vorbeaţi de mântuire,
Pe
ascultători îi lua cu frig,
Nu veţi crede când veţi auzi,
Plecaţi de aici, blestemaţilor,
Aţi împins poporu-n erezii,
Vă promit, nu vă va fi uşor.
Vai,de voi,
Vai, vai
de voi farisei făţarnici,
Aţi
existat demult, sunteţi şi-acum,
Să vă
umpleţi sacii sunteţi harnici,
Pe cei
săraci îi azvârliţi în drum,
Sărăcie,
a fost întotdeauna,
Ciudat,
voi, chiar atunci vă-mbogăţiţi,
La rang
de cinste ridicaţi minciuna,
Să fiţi
mereu în frunte, vă doriţi,
Dar, cu cât sunteţi mai sus,
Mai mare vă va fi căderea,
Respingându-l pe ISUS,
Singuri veţi îndura durerea,
Lumea, să
vă facă temenele,
Şi,
aşteptaţi să vă sărute mâini,
Puneţi
biruri peste biruri, grele,
Răsplătindu-i
cu comportări de câini,
Nu
simţiţi, cu cei aflaţi în criză,
Nu vă
afectează-n nici un fel,
Lăcomia-i
a voastră deviză,
Spre tot
mai mult aveţi stupidul ţel,
Dar, cu cât sunteţi mai sus,
Conteză doar, să v-atingeţi scopul,
Mijloacele
le alegeţi tot voi,
Săracului
nu îi lăsaţi nici stropul,
Şi vă
pretindeţi ai credinţei eroi,
Niciodată,
nu veţi spune-ajunge,
Nu am
pentru ce s-adun mai mult,
Nu
vă-nduioşează cel ce plânge,
Şi ştiţi
să conjugaţi doar...verbul furt.
Dar cu cât sunteţi mai sus,
Doamne fereşte,
Doamne
fereşte, să mă pocăiesc,
Cum să
fac, asemenea prostie,
Cuvinte
pe care mulţi le rostesc,
Când
preoţii spun că e vrăjmăşie,
Să nu-ţi
faci semnul crucii, e greşit,
Nu te-ai
născut creştin dar botezul,
Dovedeşte
că, Domnul te-a primit,
Nefiind
nevoie să-ţi schimbi crezul,
Nu
renunţ, la credinţa străbună,
Chiar de
nu ştiu ce-a făcut Cristos,
Nu
ascult, ce vor alţii să-mi spună,
Ci îmi
fac cruce şi, mă rog frumos,
Am
icoane, cărţi de rugăciune,
Chiar de
n-am citit, Biblia-ntreagă,
Pocăiţii-s
mare urâciune,
Toţi, în
viaţa altora se bagă,
Toţi sunt
obsedaţi de o salvare,
Dar la
ce, cînd preotul mă iartă,
Dup-un
păcat sau o greşeală mare,
O zi post
fără mâncare fiartă,
Asta-i
tot, ce preotul îmi cere,
Că doar,
nu am făcut...gaură-n cer,
Sărutând
mâna păcatul piere,
Şi-o lună
nu beau...ţuică cu piper.
Să fi creştin...
Să fi
creştin, nu e uşor,
În lumea
plină de păcat,
Să te pui
contra tuturor,
Şi la tot
pasu-ameninţat,
Când
numai piedici ţi se pun,
Şi tot ce
faci e criticat,
Nu lumea,
ci tu eşti nebun,
Că te-ai
lăsat influenţat,
De acel ISUS, imaginar,
Cunoscut de pe pagini de carte,
Cumpărată dintr-un vechi bazar,
Crezând în viaţa după moarte,
Nu e uşor
să fi creştin,
Să
trăieşti în aşteptare,
Să fi
încredinţat deplin,
Că nu e o
provocare,
Să crezi
că-n carte este scris,
Să n-ai
nici-o îndoială,
Să crezi
în tot ce e promis,
Că,ISUS
şi din morţi te scoală,
Da.Acel ISUS imaginar,
Cunoscut de pe pagini de carte,
Găsită azi, nu doar în bazar,
Da, cred în viaţa după moarte,
Acel
ISUS, a exceptat,
Doar El
din întreaga lume,
De jos de
tot m-a ridicat,
Salvându-mă,
mi-a dat şi nume,
Da chiar
al Său nume îl port,
Prin
acceptarea jertfei Lui,
Faţă de
lume spun, sunt mort,
Trăiesc
prin mila Domnului.
Fă-mă Doamne...
Fă-mă
Doamne...om al aşteptării,
Dar nu în
sensul de a lâncezi,
Nu doresc
s-ascult cum creşte iarba,
Ci,
sfântul Tău cuvânt a-l împlini,
Dă-mi dragoste de somn,
Doar atât, pentru odihnă,
Paşii să nu mi-i opresc,
Pentru cuvânt, să n-am tihnă,
Ajută-mi
piedici să depăşesc,
Să înving
orice împotrivire,
Căci mă
simt dator avănd răsplata,
Promisiunea
vieţii-n nemurire,
Dă-mi dragoste de somn,
Doamne,
am nevoie şi de arme,
Rugăciunea-i
una dintre ele,
Dar nu
vreau să lupt de unul singur,
Căci nu
vreau palate şi castele,
Dă-mi dragoste de somn,
Ajută-mă
să-nvăţ ce-i disciplina,
În
permanenţă, eul să-l inving,
Să
înţeleg că cel ce face totul,
Eşti TU,
iar eu încet încet mă sting.
Mă gândesc la veşnicie,
Mă
gândesc la veşnicie,
La a ei
nemărginire,
Chiar nu
mă mai tem de moarte,
O văd ca
pe-o-nchipuire,
Ca pe-o
trecere firească,
Dintr-o
stare-n altă stare,
Moartea
mi se pare astăzi,
Deloc
înspăimântătoare,
Prin moarte creştinu-nţelege,
Recolta pe care-o culege,
Urmare-a vieţii trăite,
Inimii lui ISUS dăruite,
O simt
chiar ca pe-o dorinţă,
Ca pe-un
fel de evadare,
O spun
fără nici-o teamă,
Lumea-i
înspăimântătoare,
Când
copiii se ridică,
În contra
propriilor părinţi,
De ce nu
ar fi mai bine,
Sus cu
ISUS, între sfinţi,
Prin moarte creştinu-nţelege...
Ţin la
viaţă doar de-aceea,
Că-i de
Domnul dăruită,
N-am
regrete nici reproşuri,
Că imi
este împlinită,
Dar,
adevărata viaţă,
E în
patria cerească,
Asta mi-e
marea dorinţă,
Domnu-n
cer să mă primească.
Creează-mi Doamne...
Creează-mi
Doamne, oportunităţi,
Să nu îmi
simt azi, buzele cusute,
Nu fie
dată, ca şi alte dăţi,
Nu fie
ziua şanselor pierdute,
Dă-mi
sentimentul că e primordial,
Această
zi să nu treacă zadarnic,
De, vine
şi dispare ca un val,
Voi
dovedi că nu sunt deloc harnic,
Şi, ce
folos că sunt ascultător,
Că sunt
solist sau autor de versuri,
Acestea
se îndeplinesc uşor,
Nehotărând
ale vieţilor mersuri,
Scoate-mi
în cale, măcar un rătăcit,
Dezorientat
în drum la o răscruce,
Să nu
se-ntoarcă de unde a venit,
Pe
calea-ngustă azi să o apuce,
Ştiu, că
n-aş fi eu determinantul,
Ci, Duhul
Sfânt ce-n mine locuieşte,
Dar,
stând pasiv, sigur aş fi pierdantul,
Şi,
călătorul, mai rău rătăceşte.
Sunt
mulţi cei care n-au călăuzire,
Şi intră
în negura necunoscută,
E greu să
faci singurdescoperire,
Cînd
alţii-n jurul tău nu te ajută,
Am avut
marea şans-a auzirii,
Şi-nţelepciunea
de-a nu mai amâna,
E minunat
să am darul vorbirii,
Prin el
să pot vesti iubirea Sa,
A celui
plin de-ndelungă răbdare,
Nedumeririi
mele dând răspuns,
În loc de
constatări acuzatoare,
Păcatul
l-a luat şi l-a străpuns,
E datoria
mea, şi-a celor care,
Simţim
c-am fost de EL eliberaţi,
Preţul
libertăţii noastre mare,
Să nu vă
dea prin gând să-l calculaţi,
Pentru
păcat există plată, moartea,
De ea au
parte împotrivitorii,
Detalii
mult mai multe-oferă Cartea,
Nu staţi
în rând cu neîncrezătorii,
E
Cartea-n care nu ai cum nu crede,
Decât
dacă, eşti rău intenţionat,
Ca-ntr-o
oglindă viaţa ţi se vede,
Pierdut
pe veci, ne-ajuns a fi iertat.
Omule, nu spune,
Omule, nu
spune, toate la timpul lor,
De ce
negociezi ce nu îţi aparţine,
Ai auzit
că timpul are şi viitor,
Dar,
viitorul nu depinde de tine,
Nu simţi
ce-apăsător este prezentul,
Nu crezi
că viitorul este ipotetic,
Nu crezi,
că, amânării-i urmează falimentul,
Te
amăgeşte un fin fior poetic,
Posibil
să cunoşti întreg Cuvântul,
Cum îl
ştia şi Nicolae Iorga,
Nerespectându-l
ce vei fi...înfrântul,
Cu
destinaţia finală...morga,
Ai
învăţat Cuvântul, care-i scopul,
Ai vrut
să stabileşti vreun record,
Roade,
vei da, atâtea cât dă plopul,
Şi cu
Cuvântul rămâi în dezacord,
Cunoscând
Cuvântul,vrei să dovedeşti,
Cât eşti
tu de extraordinar,
Dar,
degeaba-n proprii ochi tu creşti,
Pentru
Dumnezeu, eşti...mercenar,
Mergând
pe stradă,oamenii-şi dau coate,
Îl vezi
pe ăla,este fenomenal,
Din orice
loc al Bibliei el poate,
Să spună
ce e scris, e, genial,
La aşa
veste rămâi mut de uimire,
Te-a
bulversat ce poate el cunoaşte,
Şi, după
un moment de revenire,
Oare
acesta se închină la moaşte,
Oare-şi
dă seama de-acest privilegiu,
De a
cunoaşte-ntreg Cuvântul sfânt,
Dar
subiectul comite-un sacrilegiu,
Şi toată
ştiinţa-i se-mprăştie-n vânt,
Şi nu
ajunge el însuşi să profite,
De
înzestrarea cu care-a fost dotat,
Ce rost
au sute de pagini citite,
Dacă
efectul nu e cel scontat,
De ce-ai
cunoaşte două Testamente,
Neştiind
ceva de cei care le-au scris,
E ca şi
cum ai mirosi un excremente,
Iar tu ai
fi doar un umil proscris,
Şi ţie ţi
se adresează scriitorii,
Căci ei
sunt inspiraţi de Duhul Sfânt,
Şi tu-ai
să simţi răul gust al ororii,
Care
urmează, peste-acest pământ,
Ce
Domnu-a hotărât se împlineşte,
EL nu se
schimbă e neinfluenţabil,
Cu EL nu
merge în coadă de peşte,
Cuvântul
Sfânt nu e interpretabil,
Să ai
şansa de-a fi luat în seamă,
De
Dumnezeu, ce poţi dori mai mult,
Să simţi
s-auzi, când o frunză te cheamă,
Poţi
spune frunzei, n-am timp să te ascult
De ai
face asta eşti ultima fiinţă,
Când
dintre mulţi pe tine te-a ales,
Ai da
dovadă de nechibzuinţă,
Nu poţi
da vina pe-nsinuantul stress,
Pe orice
cale-ai fi luat în seamă,
Şi tu să
stai să te întrebi uimit,
Ce eşti
de fapt, o inutilă...zeamă,
Şi
curiozitatea ţi-ai stârnit,
Ce vrei
mai mult când dintre miliarde,
De
indivizi, tu eşti al Lui ales,
Cum,
chiar nu simţi, inima nu te arde,
Să anulezi
tot ce înseamnă, stress,
Dintre
miliarde, tu să fi alesul,
Căruia
Domnul să i se adreseze,
Să nu
defineşti nici cum procesul,
Care
nemurirea să-ţi garanteze,
Referinţa
nu e la această viaţă,
De-a
dreptul ne-nsemnat e intervalul,
E doar o
simplă rătăcire-n ceaţă,
Nici nu
începe şi se termină ...balul,
Dumnezeu,
nu ne-a vorbit de drepturi,
În Carte
nu-i nici unul amintit,
Însă,cere
inimile din piepturi,
Aşa cum
sunt, nu dă timp de gândit,
Le vrea
acum, acum ori niciodată,
Cu
Dumnezeu, nu porţi negocieri,
Nu poţi
să spui, promit, nu va fi dată,
Celui ce.mi
era stăpân până mai ieri,
ISUS
spune, dacă-mi auzi azi glasul,
Nu mai
aştepta a doua şansă,
De nu
vrei să ţi se.ndrepte pasul,
Spre cei
rătăciţi veşnic în transă.
Cum n-am puterea...
Cum n-am
puterea de-a vedea,
Simultan
cerul întreg,
La fel
sunt de neputincios,
Pe
Dumnezeu să-l înţeleg.
Când
spun,eu Doamne, te iubesc,
În
gându-acela sunt pripit,
Cu gândul
permanent greşesc,
Căci,eu,
de fapt sunt cel iubit,
Este
lejer.uşor. s-afirmi,
Când n-ai
cuiva de dovedit,
Eu, sunt
copil de Dumnezeu,
Dar, bine
trebuie gândit,
Eu, mie
însumi să îmi pun,
Doar
nişte simple întrebări,
Ce cred
că-n mine ar fi bun,
Am eu
smerenie-n purtări,
Sunt
altruist precum ISUS,
Mă las pe
mine păgubit,
Întorc
obrazul către palme,
Îl iert
pe cel ce mi-a greşit,
Ofer
celui flămând o pâine,
Ofer o
haină celui gol,
Sunt
conştient c-am obligaţii,
Că nu
interpretez un rol,
Sunt
conştient că pentru mine,
ISUS
CRISTOS, morţii s-a dat,
Răbdând
batjocura şi spinii,
De moarte
eu să fiu salvat,
Sunt
conştient că-n orice clipă,
Sunt
obligat să-l am în gând,
Că viaţa
nu-mi mai aparţine,
Accept că
e păstorul blând,
Spun
lumii ce mi-a făcut Domnul,
Din ce
mizerie m-a scos,
Mărturisesc
fără de teamă,
Că dacă
azi trăiesc frumos,
Nu-mi dau
eu calificativul,
Ci-n
sensul că-s de griji lipsit,
De când
îl simt în a mea viaţă,
ISUS, nu
m-a dezamăgit,
Nu mi-a
mers totul de minune,
Sigur, am
mai avut căderi,
Dar n-am
pretins c-aş fi în stare,
Singur
prin propriile-mi puteri,
Să mă
ridic, să merg nainte,
Să-mi
împlinesc al vieţii ţel,
Dac-am
avut cândva vreunul,
Vai, sunt
un firav copăcel,
Crescut
în loc nepotrivit,
Răsărit
din boabă rătăcită,
Inofensiv,
totuşi să-ncurc,
Şi să fiu
multora ispită,
Tentaţie
dorinţă de-a mă frânge,
Nu c-ar
fi ceva de câştigat,
De-aş fi
privit cu-ngăduinţă,
Poate-aş
da rod neaşteptat,
Chiar
doar umbră de-aş produce,
Ajuns
de-a fi copac stufos,
Nu vreau
s-ajung lemn de cruce,
Pot să
fiu altfel de folos,
Gândiţi
că şi datorită mie ,,
Aveţi
aer, ca să respiraţi,
Dacă asta
pare puţin lucru,
Tăiaţi-mă
si-o să v-asfixiaţi.
.............................
De ce să pup...
De ce să
pup, eu popii patrafirul,
Când
vorba lui nu este deloc girul,
Când
spune că păcatul el mi-l iartă,
E-un
simplu zgomot de fereastră spartă,
Indiscutabil
c-aici e interes,
Chiar
purtând potcap în loc de fes,
În
ştiinţa popii e o lacună,
Nu cred
că el nu ştie că-i minciună,
Azi nu se
mai cer jertfe ţapi sau boi,
Căci
DOMNUL, s-a dat jertfă pentru noi,
Prin ce
afirmă el, o anulează,
Şi-n
inimă credinţa nu-i veghează,
Asupra
celor zişi enoriaşi,
Gata să-i
calce pe urmele de paşi,
Eu nu
le-ascult şi nu le iau de bune,
Nu fac ce
face nici ce popa spune,
Aici
este-o dublă discreditare,
Nici
vorba şi nici fapta n-au valoare,
Nu este
vorba doar de ignoranţă,
Ci este
cu satana-n alianţă,
Cândva-i
purtam teamă şi respect,
Azi văd
în el un personaj infect,
Mulţi cad
şi rămân în fundul gropii,
Umplând o
viaţă, buzunarul popii,
Pretinsa
spovedanie e modul,
În care
îşi cunoaşte el, norodul,
Biblia
nu-i spune spovedire,
Ci a
păcatului mărturisire,
Prin ce
afirmă, Biblia-i sfidată,
Şi jertfa
lui ISUS e desfiinţată,
Fără
păcat, acasă când te duci,
Să faci
mătănii şi două mii de cruci,
Voi veni
să îţi sfinţesc şi casa,
Pîn-atunci
tu pregăteşte masa,
NU te
zgârci, căci ştiu că ai de unde,
Şi nici
pe ...Caragiale... nu-l ascunde.
Nu-i vinovat...
Nu-i
vinovat doar acel om,
De Iuda,
numele purtând,
În locul
lui de-aş fi fost eu,
Chiar mă
văd, pe ISUS vânzând,
Poate şi
pe mai mică sumă,
Mârşava
faptă o făceam,
Nu este
nici o garanţie,
Că,
înapoi banii-i dădeam,
Precis,
de locul mârşăviei,
Rapid de
tot, mă-ndepărtam,
Nu mai
stăteam să văd urmarea,
Iar
banii, banii-i, cheltuiam,
Nu-i
imploram pe marii preoţi,
Să-mi
ierte crima ce-am comis,
Mă
bucuram c-am fost alesul,
Şi-n
Carte despre mine-i scris,
Mă văd
şi-n locul celui care,
Lovea cu
biciul, împlinind,
O misiune
încredinţată,
Iar el
nevinovat fiind,
Mă
văd,Pillat cerând ligheanul,
Mă văd
Caiafa, hotărând,
Că-i de
ajuns să moară unul,
Şi
astfel, un popor salvând,
Mă văd şi
în acea postură,
Ţinând
ciocanul ridicat,
Şi cu,
neprefăcută ură,
Lovesc şi
cuiul s-amplântat,
În lemnul
care-avea să-l ţină,
Să-l pună
cu tâlharii-n rând,
Pe cel
care mi-a spus la masă,
Ce-ai de
făcut, fă mai curând,
Dar nu
mi-a spus să-mi iau viaţa,
Nici să
dau banii înapoi,
Nici să-i
simt funiei ...dulceaţa,
Sunt al
istoriei gunoi,
Au mai
fost trădători în lume,
Dar nu
la-asemenea nivel,
Vânzându-mi
chiar Mântuitorul,
Sunt al
istoriei mişel
Sunt un pom...
Sunt un
pom la margine de drum,
Nu dau
fructe celor care trec,
Crengile
îmi sunt negre de fum,
Doar în
tragedii viaţa-mi petrec,
Am
crescut în loc total aiurea,
Din
sămânţă de-o pasăre scăpată,
De unde
stau privesc cu jind pădurea
Dar, n-o
voi cunoaşte niciodată,
Nu
trece-o zi să nu dea-n mine unul,
Aşchii
sar din trunchiu-mi ciopârţit,
Ştiu
pentru ce mi se spune ...gorunul,
Izbit,
stau drept iar fieru-i îndoit,
Privind
spre mine comparându-mi vina,
Cu-a unui
om, de-orice şansă lipsit,
Care-şi
deschide ochii dimineaţa,
Nici-un
folos ne-având că-i odihnit,
În jurul
lui multă indiferenţă,
Iar el
degeaba are două mâini,
Foamea
fiind o groaznică prezenţî,
Chiar ar
mânca şi boabe pentru câini,
Dece-i în
noi atâta răutate,
Căci
Dumnezeu, nu ne-a făcut aşa,
Suntem
jenaţi când ni se spune, frate,
Şi
ne-ntrebăm, acesta ce mai vrea,
Acela
poate vrea o vorbă bună,
Având
nevoie de un simplu sfat,
În loc de
apă îi dăm mătrăgună,
Şi suntem
goi ca ...pomul lăudat,
Cu un
rânjet răspundem unui zâmbet,
Unei
priviri îi dăm interpretări,
Numim
taifun al albinelor zumzet,
Dar iubim
mierea strânsă-n cămări,
Ne adunăm
duminica-n biserici,
Dar
gândul ni-e cu afaceri plecat,
Visăm
s-ajungem în cele două-Americi,
Cum
şi-alţii să se-ntoarcă au uitat,
Lupta
pentru cele pământene,
Inutilă
goană după vânt,
Iluzoriu
cântec de sirene,
Fata
Morgana-i planeta Pământ,
Cu
certitudine e stăpânită,
De-o
forţă rea, de om, de neînvins,
Este
sursa pentru orice ispită,
Nici un
om nu scapă neatins,
Putem
face orişicâte planuri,
De-anvinge
răul originar,
El ne
taie orişice elanuri,
Că suntem
morţi şi nu avem habar,
Şansa de
a reveni la viaţă,,
Este EL,
ce chiar viaţa şi-a dat,
Pentru
noi cei rătăciţi în ceaţă,
Noi cei
care l-am crucificat,
Dacă vrem
să reprimin viaţa,
Suficient
e un cuvânt de spus,
Ziua,
noaptea seara dimineaţa,
Să rostim
numele sfânt ISUS,
Şi-apoi
Duhul Sfânt, o să lucreze,
În noi
dorinţa de a fi schimbaţi,
Pe cel
rău o să-l anihileze,
Şi vom fi
de Domnul înfiaţi,
Nu-i în
lume distincţie mai mare,
Decât a
fi copil de Dumnezeu,
Dar nu-i
un motiv de îngâmfare,
Căci
pentru asta s-a plătit preţ greu,
Dumnezeu
a hotărât ca ISUS Fiul,
Să
anuleze-al lumii greu păcat,
Din
inimile noastre-a scos pustiul,
De jugul
celui rău ne-a liberat..
Pericol
iminent şi inevitabil
Cu excepţia unei mici rămăşiţe ca să mă
exprim în termeni biblici întreaga lume se află într-un iminent pericol.Dacă
până nu demult încrederea populaţiei se îndrepta spre biserică în prezent
aceasta a scăzut semnificativ.Dar, prin biserică se înţelegea doar acele
edificii impunătoare cu turle şi cruci în vîrfuri,acest fapt fiind totuşi bun
pentrucă o uriaşă parte a preoţilo, oricum s-ar numi şi ce ranguri ar avea
chiar culminând cu papa în cazul bisericii romano catolice sunt cei mai
înverşunaţi duşmani ai Domnului ISUS HRISTOS
Ştiu că această afirmaţie produce nedumerire
deci trebuie explicată. Tot răul porneşte dela Roma, fals supranumită cetatea eternă
pentru că orice lucru făcut de mâini omeneşti nu are cum rezista veşnic în
timp.Că această cetate nu este distrusă chiar în această clipă este încă o
dovadă a marii mile şi îndurări a lui DUMNEZEU faţă de creaturile sale.Însă,
răul porneşte de fapt cu mult mai mult timp în urmă, de când însuşi Domnul
ISUS,a fost ispitit de către satana,însă,Domnul ISUS nu i-a dat satisfacţie
acelui ticălos şi l-a respins total.Nu acelaţi lucru s-a întâmplat şi în cazul
omului,dornic de a i se aduce slavă şi închinare,de a se îmbogăţi şi care a
căzut în plasa întinsă de diavol, fraternizând cu acesta.Aceşti oameni au fost
papii, care de-a lungul istorieiau venit cu idei de-a dreptul absurde ajungând
până acolo că au interzis cu ameninţări cu moartea pentru cei care ar fi fost
dornici de a citi în mod individual Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, pretinzând
că era suficient ca supuşii să creadă tot ceea ce el papa considera ca ei
trebuiau să cunoască.Unul dintre primii papi a mers cu pretenţia că el este
capul vizibil al bisericii universale numit de însuşi Dumnezeu,pe când Domnul
ISUS este capul bisericii doar prin credinţă.Papalitatea a schimbat cu dela
sine putere rostul şi motivaţia închinării creind chipuri cioplite şi icoane cu
pretenţia că i-ar reprezenta pe Domnul ISUS copil deci omul şi pe mama Sa, de
asemenea om, Maria calitate pe care Cuvântuzl sfânt o recunoaşte dar nu se
pretinde închinare şi adresare de rugăciuni,anulând în acest fel închinarea
directă lui Dumnezeu care devenea tot mai marginalizat.
În timp, în apărarea adevăratului creştinism
s-au ridicat mulţi plătind chiar cu propriile vieţi îndrăznelile dar siguranţa
că Domnul ISUS este singura sursă de încredere nu stăteau în cumpănă.acei
oameni, adevăraţi martiri şi eroi necunoscuţi,nu puteau accepta absurditatea de
a i se închina unui om,şi nu direct lui Dumnezeu, acel om pretinzând că are
putere de a ierta păcatele dacă i se mărturiseau, acel NIMENI,despre care
Cuvântul sfânt nu aminteşte nici măcar o dată, pretindea că el anulează jertfa
Domnului ISUS , el fiind cel căruia trebuie să i se aducă slavă şi cinste
pentru că de rugăciunile sale către Dumnezeu depinde unde-şi vor petrece
veşnicia supuşii săi.Cei care se lasă înşelaţi de aceste argumente pot fi
siguri că locul lor va fi în împărăţia întunericului şi dacă nu se trezesc la
timp din înşelătorie pot săruta milioane de icoane,pot atinge nenumărate racle
cu aşa numitele moaşte ale marilor sfinţi, mari sfinţi care există doar în
imaginaţia lor,alterată de acel impostor numit papă. Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu
este ghidul pentru viaţa noastră exclusiv pe această planetă şi în aceste
trupuri. Această viaţă este etapa pregătitoare pentru viitoarea viaţă şi în
funcţie de importanţa acordată Cuvântului sfânt va depinde dacă ne vom petrece
veşnicia împreună cu Domnul ISUS în partea luminoasă sau cu cel mai înverşunat
duşman al lui Dumnezeu şi al lumii în partea întunecată în chin veşnic de unde
odată intrat nu mai există posibilitate de ieşire.De aceea, oameni, nu mai
amânaţici primiţi-l pe Domnul ISUS,ca mîntuitor personal,şi să vă botezaţi în
numele lui recunoscându-l ca fiind Fiul lui Dumnezeu, cel care necunoscând ce
înseamnă păcat a luat asupra lui păcatele întregii lumi,ceea ce nu presupune
automat şi mântuirea,cum greşit gândesc cei mai mulţi oameni din întreaga
lume.Totul se bazează pe credinţăfără de care nu se poate ajunge după cum
promit cei mai mulţi preoţi care nu cunosc Cuvântul sfânt dar se folosesc de
el,în special la ceremoniile de înmormântări. Oameni nu vă mai investiţi
resursele financiare în biserici şi catedrale pentru că grandomania nu
foloseşte la altceva decât la creşterea aşa zisului prestigiu a acelora care
cică le-au ctitorit.Duhul sfânt nu este prezent în construcţii menite să taie
răsuflarea de uimire şi admiraţie cel mult a turiştilor.Şi oricât de mult ar
costa înălţarea a astfel de edificii,o uriaşă parte a banilor intră mai nou în
conturile şi nu în buzunarele popilor cum era până nu demult.Promisiunile lor
că se vor ruga pentru sufletele voastre ca să ajungă în cer sunt simple pălăvrăgeli
pentru că ei degeaba pretind că sunt investiţi cu această putere de către
însuşi Dumnezeu. Aiurea, întrega lor activitate este doar o meserie pentru care
primesc salarii,unii dintre ei chiar şi-au deschis biserici personale un fel de
S:R:L uri, ori în cuvântul sfânt nu se spune nimic despre aşa ceva.Marea
tragedie este că mulţi dintre ei vorbesc despre Domnul ISUS dar sunt înfrăţiţi
cu cel rău.
Romania
este o ţară iubită de Dumnezeu dar, nu este o ţară iubitoare de
Dumnezeu.România trăieşte într-o îngrozitoare minciună.Nu ştiu cine a născocit
această aberaţie că poporul român este un popor mântuit.Aşa ceva nu este
valabil nici pentru poporul evreu care cândva a fost poporul ales de Domnul
Dumnezeu ca să fie al Său.Azi nu mai este.Azi poporul lui Dumnezeu este format
din acei oameni evrei şi neamuri care în mod personal l-au recunoscut pe Domnul
Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi mântuitor personal,pentru că Domnul Isus
nu este o cale spre mântuire,ci este SINGURA cale şi lucrarea de transformare a
sufletului este în exclusivitate a Duhului Sfânt. Deci noi ca păcătoşi dar
păcătoşi iertaţi,nu avem nici o participare la aceasta ci Dumnezeu a făcut
totul, noi fiind doar beneficiari ai jertfei Domnului Isus.
Romania se află, ca de fapt întreaga Europă
cel puţin,într-o criză economică dar crizele economice vin şi trec,revin şi hai
să zic. –retrec-,dar problema gravă a României este marea criză spirituală în
care se zbate dintotdeauna.România este o ţară idolatră, vinovată de această
stare este biserica ortodoxă,de fapt conducătorii ei,care prin pretinsa
credinţă care se moşteneşte a dus şi duce în continuare poporul într-o totală
necunoaştere de Dumnezeu în ciuda faptului că există Cuvântul lui Dumnezeu
tradus în limba română,poporul nu-l cunoaşte şi ce e foarte grav,e că foarte
mulţi preoţi ortodocşi nu-l cunosc ci îl interpretează în funcţie de interesele
proprii sau de grup.
Cum poate fi explicată isteria,nebunia
provocată de dorinţa celor prea creduli, nu prea credincioşi de a atinge acele
cutii numite racle care conţin nişte oase,care cică au puteri miracu-loase. Cum
poate fi catalogată atitudinea celor care se închină la icoane, statui şi orice
alte obiecte despre care ei au auzit că au puteri tămăduitoare, când Cuvântul
lui Dumnezeu preci-zează foarte clar că doar Lui să I te adresezi în rugăciuni
în numele Domnului Isus,Fiul Său, de adorare, de mulţumire,de cereri şi să
aştepţi în linişte răspunsul care va veni dar nu este întotdeauna cel dorit ci
doar atunci când cererea este după voia lui Dumnezeu.
Atingerea acelor cutii cu oase care de multe
ori sunt falsuri,
Închinarea
la tablouri care plâng sunt dovezi clare ale batjocoririi lui Dumnezeu,dovezi
ale neîncrederii omului faţă de atotputernicia lui Dumnezeu.
O altă aberaţie este pretinsa credinţă
moştenită de la moşi şi strămoşi,.Darcredinţa nu se moşteneşte.ci apare în urma
auzirii cuvântului a acceptării luişi a însuşirii învăţăturilor des-prinse din
El.Nici unui om din lume nu îi este permis să hotărască altui om să creadă în ceea
ce crede el,de aceea nici botezul copiilor mici nu are vreun rost,termenul
încreştinare nu apare niciodată în Cuvântul Sfănt deci copilul scufundat în apă
neputând spune singur că îl primeşte pe Domnul Isus ca Mântuitor totule egal cu
zero.După ce am devenit creştin m-am întrebat cum de nu am moştenit credinţa
dela bisericoşii din familia mea, răspunsul venind firesc.Nu poţi moşteni ceva
dela cineva care nu are ceva de dat,deci nici einu au moştenit ceva dela
strămoşii lor,cum fals susţine biserica ortodoxă.
Oare organizatorii acestor urâciuni şi-au pus
vreodată întrebarea câţi participanţi ar fi dacă finalul nu ar fi cel care este
adică episodul golirii cazanelor cu sarmale şi a cârnaţilor cu fasole, în acel
moment declanşându-se cea mai cruntă nebunie uitându-se că toată tărăşenia se
dorea a avea un caracter religios cică de slăvire a lui Dumnezeu, dar din tot
balamucul lipsea tocmai Dumnezeu care nu avea cum să participe la propria
batjocorire.
În anul 1992 când Domnul Dumnezeu mi-a propus
ca să-i devin copil prin jertfa Fiului Său Domnul Isus Hristos am spus
Da,
din prima neaşteptând o a doua şansă,fiind salvat de El dintr-o situaţie foarte
delicată şi gravă.Mi s-au făcut propuneri de către pocăiţi mai în vârstă
înainte de 1989,că ar fi bine să fiu ca ei, dar i-am ignorat cum am procedat şi
cu soţia mea care întrebându-mă ce voi zice şi ce voi face dacă ea se va pocăi,
totuşi i-am răspuns că nu mă deranjează şi că vom merge amândoi la adunări, ea
la fraţi eu la tovarăşi dar s-a întâmplat ca eu să ajung la fraţi în timp ce ea
încă se găndeşte.
Din criza economică,mai cu proteste mai cu
sacrificii se va ieşi,dar din criza spiritualănu, atâta timp cât fiecare român
îşi are propriul dumnezeu,cu excepţia celor care primindu-l pe Domnul Isus ca
Domn şi Mântuitor au devenit copii ai Lui Dumnezeu,păcătoşi dar păcătoşi
IERTAŢI prin sângele Său cel sfânt.
P.s.La final şi Israelul va fii mântuit.
Ardeleanoctavian.blogspot.com
