De mic copil...

De mic, copilul trăieşte în minciună,
Dar, nu la nivel de curtea şcolii,
Pînă nu ştie un cuvînt să spună,
E infectat cu microbul bolii

Povestea despre moşul bun şi darnic,
E primul pas al lui spre rătăcire,
V-aţi întrebat cît suferă de-amarnic,
Descoperind această măsluire.

V-aţi întrebat, părinţi, ce veţi răspunde,
Cînd el, vă va-ntreba, de ce-aţi minţit,
Simţi-ve-ţi, cum în inimi vă pătrunde,
Plînset de copil nedumerit.

Pe mama şi pe tata ,el crezîndu-i,
C-a fost minţit descoperind în timp,
Va înşela şi el pe alţi la rîndu-i,
Fiind înţepat cu al minciunii ghimp.

Maturule ce te pretinzi părinte,
Prin ceea ce faci nu ai justificare,
Cu bună ştiinţă otrăveşti o minte,
Greşeala ta nu merită iertare.

Şi-apoi nu te-ai gîndit , măcar o clipă,
Că nu îl minţi doar pe copilul tău,
Nu-i amăgire, să-l linişteşti cînd ţipă,
E înc-un pas spre caracterul rău.

Şi-apoi, senin îl minţi pe DUMNEZEUL,
Celui ce pretinzi că te închini,
Ostentativ, împingi în faţă eul,
Uitînd şi de ,cununa cea de spini.

Ignorîndu-l pe ascunsul în minciună,
Mergi la biserică, cică să i te-nchini,
Să-l lauzi să-l rogi, pentru viaţă mai bună,
Eşti mulţumit, că te numeşti creştin

Puteţi frumos, sub formă de poveste,
În locul aiurelii despre moş,
Adevărul despre fiinţele celeste,
Cum l-au vestit pe ISUS, venit jos.

Să-i fiţi vorbit, despre ISUS copilul,
Despre, magi şi îngeri, şi păstori,
Voi ce-aţi făcut,da,aţi aprins fitilul,
Şi ce urmează,o să vă dea fiori.

Copilul, nemaiştiind ce să creadă,
Va creşte în continuă derută,
Văzîndu-l pe-acel moş cu barbă albă,
Va crede, în imaginea văzută

Peste un timp înc-o minciună, iepuraşul
Nu-şi are locu-n marea sărbătoare,
Vor crede iar, fetiţa, băieţaşul,
Mama şi tata mint, chiar cu-ncîntare,

Am trăit în vremurile triste,
Cînd dictatura ne închista pe toţi,
Le povesteam tîmpenii comuniste,
Încerc reabilitarea prin nepoţi,

Azi, nu mai pluteşte-ameninţarea,
ISUS CRISTOS nu mai este proscris,
EL însuşi ne-a adus eliberarea,
De ce să-l ţinem în Biblie închis

Să dăm copiilor micuţi o şansă,
Spre viaţa care nouă ne-a lipsit,
Să ne luăm o, hai să-i zic revanşă
Să-i învăţăm ce-nseamnă a fi cinstit

Fiindcă nu există-n lumea toată,
Ceva, mai cu rost, de învăţat,
Este singura poveste-adevărată,
Să minţi copilul, e groaznic păcat.

Şi, mai tîrziu, doreşti, să te-nsoţească,
La biserică, să te mîndreşti cu el,
Nu crezi, dar ,el o să se plictisească,
Gîndul îi e la acel moşnegel.

N-ai garanţie că el vreodată,
Va crede ce trebuia demult să ştie,
Va fi-n lumină, sau de cel rău marcată,
Viaţa lui, ce cruntă ironie.

Copilului născut în libertate,
Să nu i se ofere,alternativă,
Intoxicat, cu datini idioate,
Debut fatal, viaţă destructivă,.

Copil, ajuns la vremea lui părinte,
Va merge, pe acelaşi drum bătut,
Care-i problema, azi, toată lumea minte,
Nu vă prefaceţi, că nu aţi fi ştiut.

E adevărat, că toată lumea minte,
Dar cine-i vinovat de-acest flagel,
Cine-anulează, cu glas duios ,fierbinte,
Venirea-n lume, a lui EMANUEL..

Ridicînd în slavă impostura,
Cu falsa scuză, c-aşai dintotdeauna,,
De ce-i atît de mare tevatura,
Chiar şi-n EDEN a triumfat minciuna.

E adevărat, dar, lumea nu-nţelege,
Copilul care-n iesle s-a născut,
EL a venit, blestemul să-l dezlege,
În care omul e total căzut.

EL cel sfînt, de preoţi ignoratul,
A ales să vină, într-un chip umil,
Peste treizeci de ani sacrificatul,
Dînd şansă, oricui de-a fii copil,

De DUMNEZEU,spălat cu propriul sînge,
Şi, ce-i de necrezut, fără vreo plată,
De orice om, cînd ISUS se atinge,
Instantaneu, viaţa-i e schimbată.

Acesta-i ISUS nerecunoscutul,
În cîteva expresii creionat,
Încearcă să-l cunoşti cu de-amănuntul,
Nu te lăsa la nesfîrşit rugat.

Nu-l face ca, la uşă să revină,
Ucigînd, şansa altor păcătoşi,
Că de nehotărîţi lumea e plină,
Desparte-te de cei capricioşi.

Revin, şi zic, nu mai minţiţi copiii,
Că vi se vor întoarce împotrivă,
Nu poţi înlocui cum fac geamgiii,
Sentinţa dată e definitivă.

Iartă-mi îndrăzneala

DOAMNE, mai întîi, te rog să-mi ierţi,
Îndrăzneala, apoi. să mă cerţi,
Dac-ar fi eu, să merit ceva,
DOAMNE, cît pot duce, nu îmi da.

DOMNUL meu şi DUMNEZEUL meu,
Pentru o zi dac-aş fii DUMNEZEU,
Aş uita că sunt cel răbdător,
Aş aduce groază în popor,

I-aş salva întîi, pe-acei copii,
Care-ndură crunte silnicii,
De la cei ce se pretind părinţi,
Şi le cer copii, să fiţi cuminţi.

Le-aş arăta-ntîi criminalilor,
Ce viaţă vor avea copiii lor,
Ce nefiresc...de tata abuzat,
Copil normal, ajuns ...handicapat.

Prin carte, sunteţi avertizaţi,
Idolilor, să nu vă închinaţi,
Faceţi ce, acum voi poruncii,
Să fiţi idoli, propriilor copii.

Omule pornit spre lucrul rău,
Cum mai poţi privi copilul tău,
Ştiind, că viaţa i-ai distrus,
Abia răsărită a apus.

Ce motive-ai putea inventa,
Pentru nefireasca faptă a ta,
Dela tine e de aşteptat,
Să spui... copilul m-a provocat.

De-aş avea pentru o zi puteri,
I-aş stîrpii pe toţi aceşti mizeri,
Atentatori la tinere vieţi,
Ucigaşi de muguri, de puieţi,

DOAMNE-n cîte am înşiruit,
Iartă-mi dac-am spus ceva greşit,
Iartă DOAMNE unui biet milog,
Căci sunt doar un fir de fîn în stog..

In faţa voii TALE mă închin,
Voia, ţi se facă pe deplin,
Dar o întrebare tot îţi pun,
DOAMNE, cum poţi fii atît de bun,

Cît poţi fii răbdător cît de-ndelung ,
Într-o viaţă să-nţeleg, n-ajung,
Dar, ceva,ceva am înţeles,
Voi fii la al viilor cules.

Viilor cu viţa în ISUS,
Ca să-i fiu mlădiţă, mi-a propus,
N-am putut pe DOMNUL să-l refuz,
Şi-am scăpat de-a rămîne mofluz

Nu sunt între vierii apatrizi,
Culeg struguri dulci nu agurizi,
Tu ai pus dulceaţa-n bobii copţi,
TU doreşti pe toţi să ne adopţi.

Daţi răspuns.

Daţi întrebării un răspuns,bazat pe sfînta carte
Unde e moşul zis crăciun,din care a lumii parte

Suntem influenţaţi şi noi suntem în gînd cu moşul,
Ne întrebăm,...ce ne-a adus, cu ce-i plin sacul, coşul,

De multe ori dezamăgiţi,că-i prea slăbuţ cadoul,
Privim sub brad nedumeriţi, şi ne moare ...eroul.

Dar, cineva azi s-a născut, ca nimeni nimeni altul,
Copilul fără de-nceput, din DUMNEZEU prea-naltul.

EL a venit cu scop precis, dar lumea îl respinge,
De marii lumii interzis dar EL, lumea învinge,

Păstorii care au primit uimiţi, divina veste,
O clipă nu s-au îndoit de vorbele celeste.

Mergînd, în iesle l.au aflat, pe cel vestit de îngeri,
Pe dată s-au eliberat, de-ale inimilor strîngeri,i,

Dar, zarvă mare s-a produs cînd Irod împăratul,
Aflînd de micul prunc ISUS, şi-a zis, îmi pierd palatul.

Convins că ISUS a venit , lui locul să-i uzurpe,
Prin ce-a făcut n-avea de gînd, deloc să se disculpe,

Mii de copii asasinaţi, de suliţe duşmane,
Din braţele mamelor luaţi de-acei oşteni satane.

Dar, ISUS nu putea muri alta-i era menirea,
Totuşi, cîndva, se va jertfi să scape omenirea,


Zici ISUS zici suferinţă

Zici ISUS CRISTOS zici suferinţă,
Dar, palidă descriere-n cuvinte,
Coborîre mai jos de umilinţă,
Greu de-nţeles, pentru-a omului minte,

ISUS, învăţătoru-apreciat,
Deosebit de cei din a SA vreme,
Pe dragoste, sfinţenie a insistat,
Dîndu-le chiar pentru acasă teme.

Mulţi, n-au acceptat că suferinţa,
Face parte din viaţa de credinţă,
Chiar nu îşi dădeau deloc silinţa
De-a fi interesaţi de pocăinţă,

Suferinţa e unealtă de lucrare,
Trecînd prin ea, să fim chiar bucuroşi,
Nu vă lăsaţi cuprinşi de întristare,
Şi in lucrare să fiţi tot mai zeloşi.

Suferind, să îl urmăm în toate,
Şi răsplătire sfîntă vom avea,
Suferinţele lui ISUS explicate,
Să le-nţelegem, noi nu vom putea.

Vom înţelege, cînd vom atinge ţinta,
Dar, nu în această lume hîdă,
Unde mulţi luptă a cîştiga...plăcinta,
De cei aleşi, gata oricînd să rîdă.

Urmaşii lui ISUS batjocoriţii,
Închişi, torturaţi în multe feluri,
Desconsideraţi numiţi ...bandiţii,
Luptînd pentru, imaginare ţeluri.

Să nu fie privită ca ruşine,
Suferinţa din cauza lui CRISTOS,
Dimpotrivă fii bucuros creştine,
Că nu poţi sta sub pomul răcoros,

Fiind ostaş lui ISUS, misiuni,
Avea-vei de-ndeplinit neîncetat,
Nu te lăsa cuprins de-amărăciuni,
Cînd să le-ndeplineşti nu eşti lăsat.

Creştin fiind, asupră-ţi persecuţii,
Se vor abate, dar, tu te-ai aşteptat,
Tînăr ori la vîrsta senectuţii,
Pîn-la sfîrşit păstrează-te curat.

Crezînd în EL, nevoie-i să se vadă,
Vei genera neîncetat conflicte,
Fii roditor, ca pomul din livadă,
Chiar dacă se consideră delicte,

Cuvintele de laudă şi-adorare,
Experienţele trăite cu CRISTOS,
Rugăciuni, de mulţumire şi lăudare,
Să nu-ncetezi să fii mărinimos.

Cu cei ce ţi se-arată împotrivă,
Că, pentru ce înduri, primeşti răsplată,
Mergi pe calea-ngustă decisivă,
La ce rămîne-n urmă niciodată.

Să nu întorci privirea. Stîlp de sare.,
Vei deveni, de nu priveşti-nainte,
Nu îţi va fii prea grea vreo încercare
Avîndu-l pe EL neîncetat în minte.


Sunt cîrcotaş

Eu sunt cîrcotaşul incurabil,
În opoziţie-am fost întotdeauna,
Regret, dar, recunosc, sunt mizerabil.
Că nu pot să afirm...detest minciuna,

ISUS, m-a chemat din tinereţe,
Vorbindu-mi prin diversele persoane,
A trebuit s-ajung la bătrîneţe,
S-accept, că am trăit, condus de toane.

M-am întrebat, de ce cîndva părinţii,
M-au părăsit, pe cînd aveam un an,
Crescînd în precarele condiţii,
Descoperi-i c-am...suflet de buştean.

Mă întrebam, de ce-n mine talente,
Se zbat se-agită fără nici un rost,
Căci mi-au creat numai împedimente,
Si-am devenit un individ anost.

Compasiunea mea e de faţadă,
Sunt gata să dau...sfaturi tuturor,
Te indispune stupida-mi tiradă,
Abandoneaz-o, aspiră un covor.

DE starea de-acută nedumerire,
Eu zic că pot s-acuz pe cineva,
O nulitate, o închipuire,
Un om, vîrît cu sila-n viaţa mea.

Ce-a reuşit să-nnăbuşe dorinţe,
Şi visuri inocente de copil,
Punîndu-l să îndure umilinţe,
Făcînd din el handicapat docil.

Ce caracter, ce proprie voinţă,
În locul lor dureri înăbuşite,
Privit, nici măcar cu-ngăduinţă,
Totuşi cu drept la lacrimi neoprite.

Înfăşurat în haine zdrenţuite,
Cu pretenţie de straie princiare,
Cele mai multe, la gunoi găsite,
Ţinînd din iarnă pînă-n primăvară,

Dar, cel mai greu a suportat copilul,
Nepermisiunea de a deschide-o carte,
Atunci i-a fost inoculat bacilul,
Multe idei născîndui-se moarte.

Porţi de-afirmare i-au rămas închise,
Tînărului dornic să-nveţe a zbura,
Mult prea multe sensuri interzise,
L-avertizau, rămîi în banca ta.

Şi totul datorat indiferenţei,
Fiinţei, propuse, mamă să îi fie,
Atunci în anii cruzi ai inocenţei,
Copil lipsit de orice bucurie.

Azi îşi trăieşte nevolnica viaţă,
Alături de fiu cu nora şi nepoţii,
Ajunsă pentru toţi ca o paiaţă,
S-ar bucura de le-ar fura-o hoţii.

Şi, totuşi s-o urăsc eu nu am dreptul,
Căci, în faţa DOMNULUI suntem egali,
N-o duşmănesc, n-am plin de ură pieptul,
Ambii suntem lui DUMNEZEU, vasali,,

Suntem adepţi, aceleiaşi credinţe,
Acelaşi DUMNEZEU, ne-a înfiat,
Vom suporta aceleaşi consecinţe,
De nu ne vom iubi cu-adevărat.

O port în rugăciune, dar, problemă,
Copilăria-mi ţipă disperată,
Doar DUMNEZEU, mă scoate din dilemă,
De aceea stăruiesc iubite Tată,

In rugăciune de iluminare,
Căci numai dela TINE sfat accept,
Ce este omul, o biată tîrîtoare,
Nefiind sincer al iubirii adept.

Te rog, să-mi mai vorbeşti prin visul nopţii,
Fiind la vîrsta cînd mă numesc, bătrîn,
Eu am citit în paginile Cărţii,
Că vrei să-mi fii pe veci bunul stăpîn.

Asta doresc şi eu însă problema,
Cu acea femeie , nu s-a rezolvat,
Nu-i o problemă în care teorema,
Te duce spre, rezultatul căutat

Doamnie, gi şi-ai lăsat în lumie,
Mai mulchie rălie dăcît bunie

Omule, cu bunul simţ absent,
Prin glas ,prin cînt înveseleşti pe alţii,
Te scuzi, firesc există precedent,
E trist, dar nu greşeşti în afirmaţii.

Omule, dar eşti total pe lîngă,
De Cuvîntul sfînt n-ai auzit,
Cine te-ascultă,ar trebui să plîngă,
Nu-ţi dai seama, cît eşti de rătăcit.

Dacă pretinzi că îţi faci meseria,
Cu concurenţa luptîndu-te din greu,
Cîntînd produci unora bucuria,
Insă e trist preasfîntul DUMNEZEU.

Cuvintele din titlu, sunt de groază,
Acuzaţie directă către cer,
Cîntînd, îţi umfli pieptul cu emfază,
Faci dedicaţii celor care cer.

Pentru ce cînţi nu se cuvin aplauze,
Pe DUMNEZEU, îl lauzi pentru talent,
Dar tu serveşti, unei stupide cauze,
Din care DUMNEZEU este absent.

Că ai sau nu talent, nu mai contează,
Căci, electronica rezolvă totul,
Cînd cînţi admiratorii delirează,
Extaziat, nu-anticipezi complotul,

În care te atrage, fără veste,
Chiar el, satan, sufletu-ţi va ucide,
Şi -apoi prin stupizeniile din texte,
Nu observi ademenirile-i perfide.

Ridici la,rangde cinste băutura,
Chiar dacă tu,nu faci ce spui în text,
Sunt alţii, care, sparg soacrelor gura,
Se folosesc de tine ca pretext.

Cînd ai talent, şi ţi se recunoaşte,
Să şti, că-ţi este dat de DUMNEZEU,
Iar EL, încă-nainte de-a te naşte,
Te-a ...programat să fii copil al SĂU.

Să cînţi, dar cîntece slăvind pe FIUL,
Pe DUMNEZEU, în sfînta lui splendoare,
Să spui,ISUS, mi-ansufleţit pustiul,
Scoţîndu-mă din, a lumii vîltoare.

În cîntece, săţl lauzi pe creatorul,
Lumii.Şi salvator al vieţii tale,
Cîntînd, nesimţind, muzicii fiorul,
Eşti un cîntăreţ de trei parale.

S-acuzi pe DUMNEZEU, de-acele rele,
Care cică-n lume-s revărsate,
Nu ştiu ce apă poate să te spele,
Să te spele, să te ierte de păcate,

Sau, băutura pe care.o lauzi în cîntec,
Mulţumeşti cîntînd de rodul viei,
Viaţa, ţi-o rezumi la bani şi pîntec,
Nu simţi că, treci de, pragul inepţiei.

Prin talentul care-l ai necumpărat,
DOMNU-a vrut să-i fii ostaş destoinic,
Tu ai ales să te vezi înălţat,
Însă, spiritual eşti un biet nevolnic.

Aştepţi, să îţi lipească, bani pe frunte,
După spectacol, banii să îi numeri,
Foşnetul lor, orgoliul să-ţi încînte.
Degeaba porţi capul pe cei doi umeri.

Cine-i ca tine cînd dai autografe,
Cine-i ca tine, cu mintea ta gîndeşti,
Ai mintea-n pioneze şi agrafe,
Că ai o viaţă, şi vrei s-o trăieşti..

Am fost prea dur, umil îmi cer iertare,
N-am nici un drept să-ţi judec eu viaţa,
DOMNUL pe toţi în grija lui ne are,
Într-o zi te va cuprine greaţa,

Şi alţii-au început astfel să cînte,
Şi acum, sunt cîntăreţi pentru CRISTOS,
Acum se bucură de aripile frînte
Şi de mîndria prăbuşită jos,

Îmi place să aud,

Îmi place să aud, c-aş fi modest,
Dar vai, e vorba despre vanitate,
În mine simt revoltă şi protest,
Cînd nu primesc laudele aşteptate.

Cînd pe un loc umil, eu mă aşez,
Nu fac ceva de scos în evidenţă,
Nenorocirea este că, trişez,
Şi totul este act de complezenţă.

Nimic nu e fără premeditare,
Aşteptam, ca cineva să mă invite,
Să mă cheme, să stau la masa mare,
La masa celor mari, între elite.

Iar eu, să protestez că-mi este bine,
Neştiindu-se ce am în gîndu-ascuns,
Stînd chiar pe locul ce mi se cuvine,
De-ar fi nevoie, pot ţine un discurs.

De multe ori degeaba aşteptarea,
Rămîn pe umilul loc ocupat,,
De-a dreptu-ngrozitoare îmi e starea,
Cum, de nimeni, n-am fost remarcat.

Aş fi-nţeles să mi se-ntîmple toate,
Pîn-a nu-l cunoaşte pe CRISTOS,
Acum am simţurile infectate,
De-un virus ce mă face vanitos..

Am încercat, să lupt în rugăciune,
Cu cel ce mă subjugă ne-ncetat,
Clipă de clipă, o întrebare-mi pune,
Primindu-l pe CRISTOS, ce-ai cîştigat,

EL ţi-a prezis, că o să ai necazuri,
Fiind al LUI, nu trebuia să ai,
EL să înfrunte ale vieţii talazuri,
Nu crezi că e prea greu drumul spre rai,

Gîndul avut, în clipa convertirii,
A fost să fiu al doilea din lume,
Om fericit, în, culmea fericirii,
Primul fiind , tîlharul fără nume

Atunci doream, să mi se-ncheie viaţa,
Mă simţeam ca fiind, născut din nou,
Culcîndu-mă,să n-ajung dimineaţa,
Şi moartea, s-o consider un cadou.

N-a fost şi-n timp, mi-a dispărut dorinţa,
Am început s-aştept să văd minuni,
Mă înciudam, văzîndu-mi neputinţa,
Nu aşteptam să văd, pere în pruni.

Dar nici nu aşteptam indiferenţă,
Din partea celor cărora le vorbeam,
Speram să am o , mică influenţă,
Asupra celor pe care-i cunoşteam.

Încet, încet, mi s-a topit avîntul,
Aproape am ajuns, cărbune stins,
Tot mai indiferent, citeam cuvîntul,
Tot mai conştient, că sunt învins.

Mă întrebam, îmi e-n pericol mîntuirea,
Citind în cărţi, că s-a mai întîmplat,,
Cu alţii care-n iad au nemurirea,
Deşi cuvîntul sfînt au predicat.

Ajuns-am mult mai rău ca înainte,
Şi nu mai pot fii nimănui exemplu,
Arid, secat, de orice zăcăminte,
Cerul, am ajuns doar să-l contemplu.

Gîndul nu-mi trece dincolo de zare,
Imaginaţia mi-e mată ca un zid,
Nu mai aud, a cerului chemare,
Spiritual, în jurul meu e vid.

Tremur la gîndul dea-mi pierde mîntuirea,
Ştiind că-n toate sunt restanţier,
Unde-aş putea să-mi caut liniştire
Exasperat, de-acel temut cerber

Care încearcă să mă liniştească,
Că prin aceste stări şi alţii trec.
Cică, starea mea este firească,
Deci, viaţa cu IISUS, e un eşec.

Îngrozitoare -s cuvintele aceste,
La ele, nici nu vreau să mă gîndesc,
Nu-s bune nici citite în poveste,
Ajută-mi DOAMNE, din nou să te găsesc.

Ajută-mi DOAMNE, să mă întorc la TINE,
Opreşte-mi prăbuşirea spre neant,
Îmi fac azi, mea culpa cu ruşine,
Şi recunosc cît sunt de ignorant.

Mai dă o şansă, robului netrebnic,
Cuvîntul să nu-ţi mai nesocotesc,
Întăreşte-mi iar pasul şovăielnic,
Din nou, de TINE să mă-ndrăgostesc.

Fereşte-mă de-orice intoxicare,
Mă îngrozesc să retrăiesc Edenul
Arată-mi calea spre strîmta cărare.
Ajută-mă, să recîştig terenul,

Să nu-ţi pun la-ndoială bunătatea,
În tot ce-mi spui să fiu ascultător,
Să nu îţi subminez autoritatea,
Şi de Cuvînt, să fiu ...consumator.

Să nu-nţeleg prin pîine, doar mîncare,
Cînd Pîinea vieţii este chiar ISUS,
De EL să simt eu foamea cea mai mare,
În eroare, să nu mă mai las indus.

Dacă, cineva se recunoaşte,
În cuvintele ce îmi exprimă starea,
De unul singur nu are cum renaşte,
Doar în ISUS CRISTOS este salvarea.

Iar rugăciunea, să îţi redevină,
Arma cu care pe nimeni nu răneşti,
Plină de simţ, nu lucru de rutină,
Să-nveţi din nou, viaţa s-o preţuieşti

Vor reapare...binevoitorii,
Gata pentru orice sacrificiu,
Mai bine-ascultă...croncănitul ciorii,
C-aceştia te re-mping către ispită.

E minunat, să renască speranţa,
Că pentru DUMNEZEU, ai o valoare,
Că-ţi trece cu vederea ignoranţa,
Şi cerul, este iar în sărbătoare

Să fii considerat ,risipitorul,
Întors şi acceptat de bunul TATĂ,
Să-ţi vezi plin de lumină viitorul,
Să nu mai şti, ce-i lacrima vreodată.

Să vezi, promisiunea împlinită,
Şi pe ISUS CRISTOS intervenind,
Pentru cei aflaţi încă-n ispită,
Din fiinţa LUI viaţă dăruind.

Să fii în rai, şi să nu-ţi vin-a crede,
Ce vezi, să nu poată fi descris,
Să crezi că e real, tot ce se vede,
Că nu e doar imagine de vis.

Să fii în viaţă, pe DUMNEZEU, văzîndu-l,
Să îl admiri în sfînta Trinitate,
Sacrificatul, mîniosul, blîndul,
Şi nicăieri vreun gînd de răutate

Mă bucur DOAMNE,

Mă bucur DOAMNE, că sunt creatura,
Sfintelor TALE mîini, şi-nţelepciunii,
Te laud c-ai pus în mine picătura,
Start, pentru-nceputul misiunii.

Ai pus în mine, talentul de a scrie,
De a potrivi rima şi versul,
Mi-ai promis, răsplată-nveşnicie,
Că, voi admira-ntreg universul.

Viaţa, mi-o consider misiune,
Chiar dacă, n-am gîndit mereu aşa,
Din zi în zi, mai multă-nţelepciune,
Doresc, ca să primesc din partea TA.

Viaţa-i etapa premergătoare,
Pentru debutul adevăratei vieţi,
Nu dau sens cuvîntului salvare,
În lumea plină de urzici, scaieţi.

Citesc ceva, ce-o clipă mă şochează,
DUMNEZEU, nebun, cu slăbiciuni,
Aceeaşi carte mă şi luminează,
Atribute ale marii-nţelepciuni.

DUMNEZEU, de dragul creaturii,
Dovedind, prin suprem sacrificiu,
Jignit neacceptat răspunde urii,
Inălţînd superbul edificiu,

Conform promisiunii, în trei zile,
Nefiind nevoie de retuşuri,
Învingînd împotriviri ostile,
Deranjînd, călduţele culcuşuri,

În care lîncezeau marii cetăţii,
Ascunşi după...credinţa-nDUMNEZEU,
Vădind lacună grav-a sănătăţii,
Duşmani ai propriului popor evreu.

De necrezut, refuzînd s-accepte,
Templul, în trei zile ridicat,
Orbiţi, de-ntunecatele percepte,
Refuză, să-l accepte înviat.

Începe, apoi o lungă prigonire,
Care nici astăzi, nu s-a încheiat,
Suferind de-a inimii-mpietrire,
Marii preoţi, s-au autocondamnat.

E cea mai îngrozitoare vină,
De care, preoţi, vor fi acuzaţi,
Numindu-se pompos,calea divină,
De fapt fiind,simplii...salariaţi.

Deschide DOAMNE, în cer o fereastră,
Că peste cea de jos, s-au tras obloane,
Revarsă jos lumina TA măiastră,
Că noi, am înăbuşit-o în canoane.

Preoţii-aleşi lumea, s-o lumineze,
Doresc, doar ei, să fie luminaţi,
Pretind celor mărunţi, să se holbeze,
Şi să-i întrebe,Cu cît participaţi,

Ca noi, să avem,aste veşminte,
Ca semn că, DOMNUL, ne-a încredinţat,
Să vă vestim ale Cărţii cuvinte,
Voi s-ascultaţi necondiţionat.

Ca-ntotdeauna, nu e generală,
Situaţia pe care o descriu,
Ici colo, cîte-o voce genială,
Însufleţind, pămîntul sterp, pustiu.

Nu contrabas, chimval zăngănitor,
Ci pur şi simplu, vioară cu arcuş,
În suflet îngheţat, răscolitor,
Este preotul,Marian Mărcuş.

La pol opus, şi aici nu vin cu nume,
Duminica prezenţi, da în biserici,
În rest, binedispuşi, rîzînd la glume,
Cîntînd folclor,purtare de nemernici

La-ntîlnirea cu ISUS ce vor răspunde,
Moderatorii de TV sunt încîntaţi,
Cică şi-acolo, biserica pătrunde,
Stupizilor, de aparenţe înşelaţi.

Un preot, slujitor de DUMNEZEU,
Să înalţe-n osanale băutura,
Căzut mai jos decît un saducheu,
El să ofere cuiva învăţătura,

El care pretinde c-ar cunoaşte,
Cuvîntul sfînt, venit din DUMNEZEU,
Unde e scris, să...te închini la, moaşte,
Decît aşa preot mai bine derbedeu.

Căci DUMNEZEU, mai mult preţueşte,
Ignoranţa, decît meschinăria,
Cu nesfîrşit dispreţ DOMNUL priveşte,
Cum este întinată preoţia.

Popor de preoţi, ne dorise DOMNUL,
De nu scria în Carte, nu ştiam,
E trist, nu preoţii ne-au risipit somnul,
Şi pentru asta le dau...vot de blam..

Viaţa aceasta este o perioadă
De pregătire şi de aşteptare
Curînd se va produce o rocadă
Omule, avîntă-te în lucrare.

Nu aştepta ca preotul să facă
Doar aşteptînd, de aici n-o să mai pleci
Părîndu-ţi-se a fi un fel de joacă
În lanţuri grele singur te fereci.


Despre familie.

Cine pretinde că-n familia lui e pace,
Înseamnă că e ...membru supleant,
Nu vrea să recunoască-n el ce zace,
Vrea să se simtă, cel mai important.

Pacea din familii e dorinţă,
Nespus de multe piedici se ivesc,
Neînsemnată-i a noastră stăruinţă,
Multe visuri nu ni se împlinesc.

Haideţi să privim către familii,
Din perspectiva cuvîntului sfînt,
Să învăţăm să, evităm bacilii,
Care ne-atacă, cu curaj şi-avînt.

Familia nu-nseamnă dictatură,
A soţului, ce îşi arogă dreptul,
Pe nesimţite, atrage-asupră-i ură,
De nu-nţelege iubirii conceptul.

În casa-n care lipseşte modelul,
Sacrificiului suprem de bună voie,
Nevăzut, însă prezent mişelul,,
Gata oricînd să sară la nevoie.

Să-ncurajeze, dar, nu spre zidire,
Căci dezbinarea este ţelul lui,
Nu cunoaşte cuvîntul împlinire,
Îl deranjează prezenţa DOMNULUI.

Casa din care, biserica lipseşte,
Nu trece de statutul de-adăpost,
Lipsind, cel rău,teren fertil găseşte,
Şi-şi manifestă puternic al său rost.

Mulţumirea nu există-n aşa casă,
E o continuă vînătoare de greşeli,
Acolo, nu există zîmbet, doar grimasă,
Şi acuzaţia reciprocă, mă înşeli.

Alunecînd pe-această pantă abruptă,
Şi neavînd cui cere ajutorul,
Familia ajunge ,punte ruptă,
Ţărmului visat se duce dorul.

În casa-n care unul singur trage,
Iar celălalt, fiind doar consumator,
Inevitabil pagubă atrage,
Lipsind total, dorinţa pentru zbor,

Familia pe care ISUS o conduce,
Nu are cum sfîrşi în faliment,
Prezenţa LUI, tot mai aproape duce.
De locul amintit în Testament.

Cad frunze.

Frunze cad, din pomii tot mai goi,
Şi se aştern covor pe iarba udă,
Frunzele căzute suntem noi,
Cei învinşi, de-această viaţă crudă,

Din toate părţile suntem pîndiţi,
De lupii răi, adulmecîndu-şi prada,
La viaţa-aceasta suntem osîndiţi,
Să ne gîndim, cum să păzim ograda.

Cei ce-am ales cu ISUS, să trăim,
Avem de dus o luptă, şi-o solie,
Prin viaţa noastră, noi să dovedim,
Că e aşa cum EL ar vrea să fie.

Obrazul drept, de-ţi este pălmuit,
Pe celălalt, întoarce-l de îndată,
Şi să nu spui, că, eşti nedreptăţit,
Căci, nedreptate, este viaţa toată.

De vezi o mînă, milă implorînd,
Nu te-ntreba, a cui e acea mînă,
Cu nici un chip să nu ţi-o scoţi din gînd,
Căci mîna ceea-ţi va împleti cunună.

Cînd faci un bine, nu aştepta răsplată,
Mai bine uită, ce bine ai făcut,
Şi vei primii răsplată adevărată,,
Cîndva în cer, dacă nu ai ştiut.

Fii mulţumit, c-o strîngere de mînă,
Căci, inima, ţi se va bucura,
Privirea-ţi va fi plină de lumină,
Şi mai doreşti să poţi ajuta.

Fii bun şi blînd, nu doar la tine-acasă,
Fii bun şi blînd, nu numai cu ai tăi,
De vrei s-ajungi, a lui ISUS mireasă,
Căci, a murit şi pentru buni şi răi.

Suprimă-ţi gîndul de-a cădea-n greşeală,
De-a crede, despre tine că eşti bun,
Căci aparenţa, de obicei înşeală,
Şi din mîndrie ai să ajungi nebun.

Cad frunze şi sunt de vînt luate
Şi noi plecăm din viaţă rînd pe rînd,
Pline de rod sau numai...teci uscate,
Vieţile ne-au fost pe acest pămînt.

Aleargă zilele,

Aleargă zilele pe rînd,
Tot mai puţine şanse ai,
Puţin cîte puţin murind,
Te-ndepărtezi,mai mult de rai

Tot refuzînd, chemarea LUI,
Ajungi şi la ultima zi,
Trăind după dorinţa ta,
Nu-l vei vedea în veşnicii.

Tu fericit, aici te crezi,
Că nu duci lipsă de nimic,
Cît de sărac tu eşti nu vezi,
Cît ţi-este sufletul de mic,

Cîte se află-n jurul tău,
Numeşti acestea bogăţii,
Veni-va ziua cînd de tot ,
Şi toaste te vei despărţi.

Veni-va ziua ca să strigi,
Cu disperare spre ISUS,
Zadarnic strigi, zadarnic plîngi,
Răspunsuri, pentru tine nu-s.

Ţi-or curge lacrimi în şuvoi,
Nu vei putea să le opreşti,
Cu ochi inexpresivi şi goi,
Nu ai la cine să oriveşti.

În strălucire, n-ai să.l vezi,
Pe cel ce-i strălucirea-n veci,
Gîndeşte-te,acum, ce pierzi,
După himere de alergi.

Nu mai gîndi ca pîn-acum,
Că viaţă, e doar pe pămînt,
Va fi un trist sfîrşit de drum,
Pentru cei fără legămînt.

Viaţa frumoasă de trăit,
E dincolo, lîngă ISUS,
El este mielul cel jertfit,
E steaua fără de apus.

Sunt mulţi, acei ce zic precis,
Viaţa, la groapă s-a sfîrşit,
Odată, ochii ce-ai închis,
Dar, va fi un nou răsărit,

Şi-atunci, la viaţă, s-or trezi,
Cei ce-au trăit pentru CRISTOS,
Cununi de stele vor primii,
Căci au ştiut trăi frumos.

Cănd trece pe la uşa ta,
Şi-ţi strigă numele uşor,
EL vrea cu tine a cina,
Şi-ţi cere inima cu dor.

Aşa murdară cum e ea,
Doreşte a ţi-o curăţi,
Primeşte-l nu îl refuza,
Că nu şti de, va reveni.

Sunt mulţi acei ce zăbovesc,
Şi-o hotărîre, nu pot lua,
Dar sus, în raiul cel ceresc,
Cu DOMNUL, nu se vor afla.

Ia seama, suflete pierdut,
Nu te baza pe bogăţii,
Nu poţi să spui că n-ai ştiut,
De toate, te vei despărţii.

Alege bine, însă azi,
Căci mîine, nu este al tău,
In braţe lui ISUS, să-i cazi,
Că EL e însuşi DUMNEZEU.

Naşterea DOMNULUI.

A fost o zi cînd DUMNEZEU,
A hotărît, şi-a spus aşa,
În lume, pe copilul meu,
Azi îl trimit, spre-a vă salva.

Îngeri, ducînd sfînta solie,
Păstorilor s-au arătat,
Primind cereasca profeţie,
Aceştia, mult s-au bucurat.

Şi au plecat în grabă mare,
Nu pentru că n-ar fi crezut,
Ci fiindc-ardeau de nerăbdare,
Să spună lumii ce.au văzut.

Pentru Maria, mama sfîntă,
Un loc în casă, n-au găsit,
Ci, printre cei ce nu cuvîntă,
Prunc sfînt în lume a venit.

Căci oamenii, orbiţi de banii,
Celor bogaţi şi mai cu rost,
N-avură milă de sărmanii ,
Care căutau un adăpost.

Cu răsuflarea ei o oaie,
Îl încălzea, pe pruncul sfînt,
Pătuţ, i-a fost, un snop de paie,
Aşa,veni EL pe pămînt.

Priveau păstorii cu mirare,
Ce li s-a spus e-adevărat,
Trei magi, veniţi din depărtare,
Cu daruri i s-au închinat.

Venirea-n lume-a lui MESIA,
Eveniment nerepetat,
Fiul lui Iosif şi Maria,
Născîndu-se, ne-a adoptat.

În inimă...

În inimă, eu te-am chemat, ISUSE,
Şi,viaţă nouă, te-am rugat să-mi dai,
Mi-ai oferit, ce n-am sperat, ISUSE,
Pe tine,drumul unic către rai.

Ce aşteptam, ISUSE dela tine,
Prea bine nici măcar eu nu ştiam,
Trăiesc acum, şi zilele-mi sunt pline,
De mult mai mult, decît mă aşteptam.

Trăiesc minuni în fiecare clipă,
Minune sunt şi eu aşa cum sunt,
Şi simt, în inimă cum se-nfiripă,
Al veşniciei noastre ,legămînt.

TU mi-ai promis, în cer o moştenire,
Dar, pîn-atunci, de tot ce sunt legat,
Să rup şi să devină amintire,
Că tot ce e aici va fi uitat.

La crucea de pe Dealul suferinţei,
Privirile, nu ni s-au întîlnit,
Plecat eram, să caut, ciocan şi cuie,
Şi-apoi, cu multă ură am lovit.

Trăiesc, ISUS cum n-am crezut vreodată,
În viaţa mea, nu mai există greu,
Mi-ai oferit o haină nepătată,
Şi m-ai făcut copil de DUMNEZEU

Se întristează,

Se întristează, văzînd nedreptate,
Gata oricînd, să ofere, nu doar sfaturi,
Fragilă, totuşi zid, ca de cetate,
Şi nu e darnică în zarzavaturi.

Tăind cu vorba, suflete salvează,
Viaşa ei, înseamnă, misiune,
La secundă, timpu-şi calculează,
Şi nici o greutate n-o răpune.

Intenţionat, nicicînd rău nu ar face,
Vorba deşartă,în ea nu-şi are loc,
Necunoscînd ceva,smerită tace,
Nu crede-n horoscop sau în noroc.

Frumuseţea îi e interioară,
Poartă haine şi din second hand,
Priveşte în oglind-aşa-ntr-o doară,
Ne-avînd ce-ascunde sub un strat de fard.

Prioritară-n viaţă-i este munca,
Cu mîinile,cu mintea-i ascuţită,
La masă, nu-i prioritară şunca,
Coaja de pîine e binevenită.

Chiar şi pentru boală, mulţumeşte,
Pentru puterea, de a o purta,
Altora, le e mai greu, gîndeşte,
Şi totuşi, DOAMNE; nu e fiica TA.

N-are legămînt cu DOMNUL,căci ezită,
Din cauza multor oameni cunoscuţi,
Oameni fiinţe cu inima-nrobită,
Nevrînd să accepte că-s pierduţi.

Te rog DOAMNE, ţine-on evidenţa,
Acelor la uşa cărora, încă baţi,
Că numai TU-i poţi frînge rezistenţa,
A ei, şi-a altor încăpăţînaţi.

De ce nu mi-ar fi bine-aşa cum sunt,
Răspuns şi întrebare, simultan,
Nu voi obosi, bine făcînd,
Nu voi cere nimănui vreun ban.

ISUS, poate-ntreba, de ce copilă,
Nu vrei să-mi fii căci tu prin tot ce faci,
Iubeşti ce faci, nimic nu faci din silă,
Răspunde.mi, nu-i deloc bine să taci.

Să nu spui c-o să accepţi salvarea,
Înainte cu o zi, de a muri,
Fără răspuns, rămîne întrebarea,
Cînd vei pleca din lume, poţi să şti.

Căci TATĂL, ţine taina pentru SINE,
A LUI e lumea, de EL fiind creată,
De ce ignori a mea jertfă pentru tine,
Ai auzit de MINE nu odată.

Apreciez ce faci tu pentru alţii,
Apreciez cît eşti de altruistă,
Nu te-nţeleg pentru ce ai talanţii,
Răsplată pentru tine-n cer există.

Dar, pentru asta zic, acum fă pasul,
Spre MINE, că EU încă te aştept,
Nu-ntîia oară îmi auzi azi glasul,
Inima, ţi-a mai tresărit în piept.

La glasul MEU ,şi lupi ciulesc urechea,
Smerindu-se, cu coada-ntre picioare,
Lăsînd prada, uimindu-şi perechea,
Timizi încep, a...mirosi o floare


Îţi mulţumesc, că nu...

Îţi mulţumesc,că nu-mi îndeplineşti,
Gîndul vinovat, plin de dorinţe,
Supus sunt încă,firii pămînteşti,
Transformă-mă-n adept al umilinţei.

Nu-mi permite să-miîntinez privirea,
Păstrează-mi-o să văd...cerul senin,
Ochiul mînjit, anunţă despărţirea,
De cel ce mi-a promis, locul divin.

Privirea întinată, este-o boală,
A întregului trup, contaminat,
Decît mînjit prefer, găvană goală,
Şi cu imunitate spre păcat.

Convins că singur, nu-mi pot struni trupul,
De forţele dorinţei depăşit,
Instinctual sunt mai rău decît lupul,
Care-şi pîndeşte, prada hămesit.

Nu doar luînd viaţă, este crimă,
Crima-i comisă şi la nivel de gînd,
Cu primul caz, apare-orice molimă,
Problema este, cum, unde şi cînd.

E groaznică dorinţa interzisă,
Gîndul, doar spre-acolo-i îndreptat,
Ştiind ce-i dincolo de uşa-nchisă,
Gîndul îmi e total manipulat.

Cum, de cine, de el, omniprezentul,
Gata să-mi ofere o speranţă,
Dispus să-mi fie chiar el confidentul,
Şi să creeze chiar el o ambianţă.

Ar face.orice să vadă o şovăire,
În comportarea ce-o am ca şi creştin,
Consecinţa-ar fi ,...adio mîntuire,
Veşnicia petrecută-n groaznic chin

Zicîndu-mi, nu-mi doresc decît odată,
De el, am fost deja acaparat,
Dorinţa fiind de-acuma aţîţată,
Sigur, spre cer, mi-e drumul înfundat.

Dacă, aş gîndi, că doar odată,
De curiozitate împins,
Pe obrazul DOMNULUI, o pată,
Neştearsă ar rămîne, sunt convins.

Echivalentă cu înc-o răstignire,
Pe lîngă altele de pîn-acum,
Drum sigur, spre a inimi-mpietrire,
Şi în final, tăciuni, cenuşă, scrum.

De ce cu sînge, a fost udat lemnul,
Dacă eu, puterea i-o contest,
Gata , de-a primii fiarei semnul,
Pot fii acuzat chiar de incest.

Starea, poate-ajunge şi mai gravă,
Cînd dorinţei, i se şi răspunde,
Nu-ndrăznesc să spun...prefer otravă,
E ca şi cum de DOMNUL, m-aş ascunde.

De-ar fi să se întîmple-n acest fel,
Partea adversă, deja e stăpînită,
Nimic nu e prea greu pentru mişel,
Să-mpingă,două suflete-n ispită.

Şi apoi, ce mai urmează,prăbuşirea,
Neantul, deschizîndu-şi largă gura,
DE DUMNEZEU, eternă despărţirea,
Nefiind de vină numai conjunctura,

Dorinţa, poate curiozitatea,
Contribuind la starea de cădere,
Alienînd minţilor, sănătatea,
Totul redus la starea de plăcere,

Plăcerea, nu-i, de DOMNUL condamnată,
Ca desfătare, în patul conjugal,
E chiar de-a dreptul binecuvîntată,
Fantastică-n extazul ei final.

Un singur trup sunt soţul şi soţia,
În focul dragostei, arzînd îmbrăţişaţi,
Nimic nu le umbrească bucuria,
In inimi, gînduri, fiind perfect curaţi.

Ceva mai sfînt mai pur chiar nu există,
Cei doi, de DUMNEZEU, fiind admiraţi,
Cel rău, degeaba, asupră-le insistă,
Cum, doar la atît vă limitaţi.

Dar, însuşi DUMNEZEU, fiind de faţă,
Cel rău, se recunoaşte iar învins,
Cel rău, se recunoaşte iar învins,
Cel rău se recunoaşte, definitiv învins

Pseudosamaritean

N-am fost,samariteanul milostiv,
Am trăit, pe viu experienţa,
Tot mai trist, mai jalnic, mai tardiv,
Omul îşi manifesta prezenţa.

Venit de undeva, de oareunde,
S-a prăbuşit în poarta casei mele,
Încercînd de frig a se ascunde,
Din cînd în cînd, zvîrlind cuvinte grele,

Spre trecătorii înveliţi în şube,
Grăbiţi, s-ajungă, acasă la căldură,
Nepăsători la ale sale bube,
Şi la blestemele-i scoase pe gură.

Cîte-o maşină, total ignorîndu-l,
Îl stropea, din cap pînă-n picioare,
Frigul, tot mai tare pătrunzîndu-l,
Plîngea, cu nesfîrşită disperare.

Ca în poveste, s-aşternea zăpadă
,
Nesimţitoare la a lui stare tristă,
Doar poarta-l despărţea de-a mea ogradă,
Nu-ncearcă s-o deschidă, nu insistă,

Atîta face , se tînguie şi plînge,
Suflînd în punga cu aurolac,
A neputinţă, pumnii slabi îşi strînge,
Visînd un ipotetic...cozonac.

Dar, n-a fost nici măcar coajă de pîine,
O haină, contra vîntului perfid,
Nu ştiu cum a ajuns ziua de mîine,
Pentru a mea purtare , mă desfid.

Mă auto acuz şi nu vreau apărare,
Să nu mi se mai spună pocăit,
Nedovedind un strop de îndurare,
C-aş fii ce mă pretind, n-am dovedit.

Degeaba mă agit, şansa-i ratată,
Nu ştiu de nu aş proceda la fel,
De l-aş vedea căzut încă odată,
Nu ştiu de m-aş milostivi de el,

Te rog,ISUSE, să nu răspunzi chemării,
Căci numele rostindu-ŢI Te jignesc,
Şi lasă-mă în clipa încercării,
Să strig dar, ajutor să nu primesc,

Aşa cum a strigat aurolacul,
Convins că îl aude cineva,
Convins că i se va zvîrli colacul,
Salvării, din trista stare-a sa

A O

Depărtarea...

Depărtarea de lume teoretic e mare,
Practica, dovedeşte contrariul dureros,
Cedez la cea mai mică încercare,
Şi mai pretind, că, sunt al lui CRISTOS.

Cunosc în teorie multe, chiar prea multe,
Dar practic, sunt o sumă de eschive,
Încerc să fac pe alţii să m-asculte,
Chiar dacă dau învăţături nocive.

Vorbesc despre păcatele din lume,
Dar eu de ele încă-s subjugat,
Încă rîd, la ale lumii glume,
Pentru-n creştin, acesta-i un păcat.

Mă laud că-n inimă îl port pe DOMNUL,
Dar, în acelaşi loc am şi gunoaie,
Fenomenul, nu îmi deranjează somnul,
Sunt o oglindă mînjită cu zoaie.

Pîn-a nu fii creştin n-aveam probleme,
Acum în mine-i permanentă luptă,
Păcatul, nu-ncetează să mă cheme,
Căci legătura cu lumea nu e ruptă.

Cînd îmi propun a face cuiva bine,
Apare un gînd perfid, cu ce m-aleg,
Tot răul lumii, se-acumulează-n mine,
Aştept, ca, lauda lumii s-o culeg.

Răul din lume, mi se datorează,
Eu însumi, contra mea am de luptat,
Ne-acceptînd, criza se-acutizează,
La veşnicia neagră voi fii candidat.

Credinţa cu condiţii

Credinţa cu condiţii nu-i credinţă,
Rămîi în starea-n care încă eşti,
Cerînd dovezi,faci o nechibzuinţă,
Pe însuşi DUMNEZEU îl ispiteşti,

Spunînd, i-arunc lui DUMNEZEU mănuşa,
Să-mi dovedească, de ce e în stare,
Scoţi la iveală, chiar ce eşti, căpuşa,
O gînganie perfid pătrunzătoare.

Fii liniştit, că, DUMNEZEU te-aude,
Chiar dacă te exprimi numai în gînd,
Fii şi mai sugur că îţi şi răspunde,
Nu prin cuvinte. ci-ai să-l auzi...rîzînd.

Sunt sigur, chiar aşa e scris în carte,
DOMNUL îl caută pe orice rătăcit,
Pentru toată lumea a gustat din moarte,
Dîndu-se pe cruce, scopul şi-amplinit.

În evanghelie-n versetul aurit,
Scrie cît iubeşte lumea, DUMNEZEU,
Ca dovadă, ISUS cel răstignit,
Şi, nouă, chiar ne e atît de greu,

Să-l acceptăm, atîta ni se cere,
Nu ni se cere să ne răstignim,
Nu ni se cere să suportăm durere,
Atît, pe ISUS, în înimi să-l primim.

Şi apoi DUHUL CEL SFÎNT, o să lucreze,
Că, întreaga lucrare este.a LUI,
O să îndrepte, o să finiseze,
Să ne facă, asemeni FIULUI.

Avînd credinţă, nu întrebi în cine,
Indiscutabil doar în DUMNEZEU,
Crezi în icoane, divinităţi păgîne,
Nu-ncape vorbă, eşti un saducheu.

Crezînd că, ISUS a murit pe cruce,
Dar, necrezînd că a şi înviat,
Credinţa ta, spre negru iad te duce,
Căci,crezi în ceva de , negociat

Credinţa nu admite negociere,
În care, unul dă, şi altul lasă,
Credinţa-n DUMNEZEU, este putere,
Crezînd în EL ai inima voioasă.

Necrezînd, ai inima cărbune,
Considerîndu-te, liber cugetător,
Capabilă doar,ură să adune,
Pentru tine, nu mai există viitor.

Nu priviţi...

Nu priviţi spre suferinţă, ca spre o pedeapsă,
Căci, suferinţa pentru DOMNUL, e o imensă şansă,
E garanţia că te are în sfînta-i evidenţă,
Chiar dacă tu-ndelungă vreme simţeai indiferenţă.

N-avem cum pune-alături, umana suferinţă
Faţă de ce a-ndurat DOMNUL, imensa umilinţă,
Şi ce deosebire mare, noi vtem o recompensă,
Pentr-o pretinsă faptă bună,dar vai cîtă ofensă,

Conceptului de suferinţă, de DOMNUL îndurată,
De nu trecem de cele scrise, spinii bătaia luată,
De nu vedem în suferinţă-i imens păcatul lumii,
Suntem acel pumn de ţărînă,avînd gîndirea humii.

Noi, dacă rezumăm credinţa, la post şi rugăciuni,
Si nu-l credem pe cel în lipsă, suntem urîciuni,
Isus în noi, nu locueşte e o închipuire,
Trăind după voinşa lumii DOMNU-i o măsluire.

Făcînd orice ni se propune, ieşind în avantaje,
Pe ISUS îl ţinem în carte, între sfinte pasaje,
Ne sunt îngăduite toate, nefiind chiar de folos,
Dar, bunul DUMNEZEU ne iartă dacă-l rugăm frumos.

Astfel de viaţ-a fost normală, de ISUS neştiind,
Dar cînd pretindem că-l cunoaştem nu mai privim cu jind,
Acum avem alte direcţii deci nu îi mai urmăm,
Pe cei ce merg la sfaturi rele ci-n umilinţă stăm

Se strică vechi prietenii, normal e să se strice,
Gîndind ce-a îndurat ISUS nemeritate bice,
Nu ne putem imagina păcat ca greutate,
Pe care ISUS l-a purtat ,pe frunte şi pe spate.

Noi să trăim azi aşteptînd, finala promisiune,
Înălţarea către ceruri, scăparea de genune,
Sfaturi concrete ni se dau, ucideţi nepăsarea,
E inutil dacă posteşti, nedînd altui mîncarea,

Care în sărăcia lui neîncetat posteşte,
Să ştii în ochii DOMNULUI, mai mult el preţuieşte,
Decît cel îmbrăcat frumos, plesnind de sănătate,
Hrănind deci un sărac flămînd îţi anulezi păcate.

Cel care daruri ai primit , slujeşte-altor cu ele,
Nu poţi să spui n-am cunoscut că-s darurile mele,
Prin dar la ...lucru eşti chemat, deci fără eschivare,
Că nu ai cum justifica lene şi nepăsare.

Nu sunt ortodox.

Nu sunt ortodox cred că răzbate,
Chiar dacă timid, o aversiune,
Îmi erau, indiferente toate,
Pretinse sfinte. Ba chiar o urîciune.

A reuşit preotul Mănăilă,
Să mă transforme în convins ateu,
Prin purtarea lui plină de silă,
Numindu-mă într-una derbedeu.

N-am fost singurul pierdut în lume
De amîndoi părinţii-abandonat,
De mulţi împuns cu ticăloase glume,
Dar, dela preot nu m-am aşteptat,

Stăteam în podul casei, urzind planuri,
De răzbunare contra lumii rele,
Auzind de-ale popii chiolhanuri,
Gîndeam nu fie-aşa zilele mele.

Influienţat de-a popii conduită,
Şi ...îngeraşul, am uitat să-l spun,
Iar cînd biserica a fost trăznită,
Mi-am zis în lume nu e nimic bun.

În grădina popii, vedeam ...raiul,
Zeci de pomi, cu fructe-mbietoare,
Resemnat, îmi ronţăiam mălaiul,
Zguruit şi îndulcit cu sare.

N-am primit din mîna popii nici o prună,
Doar dojeni, priviri de uliu rău,
Cum să zic... ortodoxia-i bună,
Cînd e cum e reprezentantul său,

Şi, a urmat ce trebuia să fie,
Popa ajunse îmbrăcat în zeghe,
Ajuns casier la primărie,
Asupră-i alţii stau acum de veghe.

Nu mai vestea-n biserică lumina,
Nu mai cînta despre ISUS CRISTOS,
Preocupat de a-şi umple grădina,
Cu stupi, din care să tragă folos,

Albinele, îl răsplăteau cu miere,
Dar el, un om mai bun n-a devenit,
Pierzînd tot ,şi cinste şi avere,
Rămase acelaşi om rău şi zgîrcit.

Peste mulţi ani întors în casa tristă,
A copilăriei mele fără zîmbet,
În gînd şi-n amintire îmi persistă,
Grădina şi al albinelor zumzet.

Bătrînul Mănăilă stă la poartă,
Dar ce se-ntîmplă-n jur el nu mai ştie,
E orb , e surd, e o fiinţă moartă,
Sub bancă are-o sticlă cu răchie,

Prin grădină, parc-a trecut tornadă,
Pomii scheletici, văduviţi de fructe,
Lăzile de stupi strînse grămadă,
Moartea-i prezentă, prin gardurile rupte.

N-are rost să-i spun sunt derbedeul,
Pe care l-ai zvîrlit între urzici,
Cine îţi mai gîdilă azi eul,
Doar cazanul de ţuica-l lui Drăghici.

Venind cu-n fel de gînd de răzbunare,
Nu am cui spune eu sunt al lui ISUS,
Sub ochii mei bătrînul preot , moare,
Dar, eu nu ştiu , se duce jos sau sus.

Uneori, tăcerea...

Uneori tăcerea, e mai convingătoare,
Decît cel mai sofisticat răspuns,
Dat chiar, la o nepusă întrebare,
Ochii vorbesc într-un limbaj ascuns,

Uneori, tăcerea e o calitate,
Respect, pentru cel care vorbeşte,
Chiar dacă nu are dreptate în toate,
Pentru celălalt, respect se dovedeşte.

Tăcerea, este bună ca-nfrînare,
Ca un reproş, la, vorba, dinamită,
Nu doar prin vorbe poţi cere iertare,
Mai mult contează privirea spăşită.

Şi totuşi, e nevoie de cuvinte,
Că nu suntem, armonizaţi în gînduri,
Ne sunt date prin divina sorginte,
Nu trebuie citire printre rînduri.

Rugăciunile spre DOMNUL îndreptate,
Înseamnă tot cuvinte-nşiruite,
Evident, nu la-ntîmplare luate,
Răspunsuri se doresc a fi primite

DUMNEZEU, răspunde prin tăcere,
Acceptul nostru este prin credinţă,
Răspunsul, n-are numai gust de miere,
Mai des, ca un îndemn la umilinţă.

Mînia e un păcat inevitabil,
Cel rău, vîrînd, pricini de mînie,
Degenerînd, în gest necontrolabil,
Departe de cuvintul armonie.

Da DUMNEZEU, ne-a dat darul vorbirii,
Făcîndu-ne la chip şi-asemănare,
Cu EL în noi,sămînţa nemuririi,
A semănat-o ca o continuare,

A vieţii, neîncheiate la mormînt,
Se încheie un capitol, o etapă,
Trupul, da devine iar pămînt,
Dar sufletul, din gheara morţii scapă

Baraba

În faţa gloatei strînse am fost pus,
Lîngă acel nevinovat ISUS,
Lumea să aleagă pentru noi,
Viaţă dar... nu pentru amîndoi

Pentru ISUS, mie, necunoscut,
Toţi evreii, moarte au cerut,
Nu ştiu ce minune sa-ntîmplat,
Eu Baraba, să fiu cel salvat,

Toţi mă cunoşteau că, sunt tîlhar,
Cum de m-au ales, nu am habar,
Niciodată, n-am manifestat
Milă, pentru vreun nevinovat.

Cu aceste mîini, eu am curmat,
Vieţi şi multe case am prădat,
Milă nu am dovedit nicicînd,
Plînsetului, răspundeam rîzînd.

Nu am fost nicicînd înduioşat,
Cînd vărsam, sînge nevinovat,
Diavolul era al meu stăpîn,
Şi doream, supus să îi rămîn.

N-am de gînd, cuiva să-i mulţumesc,
Că în viaţă, încă mă găsesc,
Nu vreau să fiu nimănui dator,
Voi muri cînd trebuie să mor.

Totuşi, nu vreau să fiu ipocrit,
Căci, o tresărire am simţit,
M-am simţit ca, revenit din morţi,
Groaznic este, să, fii tras la sorţi.

Crucea răstignirii o vedeam,
Să fiu eu salvatul nu speram,
N-am urcat eu, dealul Golgotei,
Altfel au dorit mii de evrei.

Şi, cînd toate s-au mai liniştit,
Chiar şi frica mi s-a risipit,
Am auzit, că mortu-a înviat,
Teama, m-a cuprins cu-adevărat,

Eram convins că, mă va căuta,
Fiind vinovat de moartea SA,
Şi-ntr-o zi, convins fiind că visez,
M-a chemat, pe cale să-l urmez.

Nu fac...

Nu fac DOAMNE,ceea ce îmi ceri,
Ci, voia mea o pun prioritate,
Şi mî mai mir, de desele-mi căderi,
Cînd voia TA, mereu o pun la spate.

În rugăciunea mea din zorii zilei,
Promit că, azi trăi-voi exemplar,
Dar calea-i ca...cocoaşele cămilei,
Şi seara, iar şi iar sunt tributar,

Nici nu-i nevoie ca, să ies din casă,
Spre-a face rost de-un aşa zis duşman,
Căci, gînduri ticăloase mă apasă,
Şi azi, ca ieri, stăpîn îmi e satan.

Nu am nevoie, ca să caut aiurea,
Căci eu îmi sunt duşman ne-nduplecat,
Sin cauza unui pom nu văd pădurea,
Cum, eu, să fiu de ISUS înfiat,

Cînd nu există fiinţă mai abjectă,
Ce vede în alţi ochi, paiul ascuns,
Milă-ndurare merită o insectă,
La judecată, n-am drept pentru recurs.

Voi fii.ntrebat, cum mi-am trăit viaţa,
Nici ochii nu am dreptul să-i ridic,
Chiar şi pe DOMNUL, îl va cuprinde greaţa,
Sunt vinovat, doar asta pot să zic.

Mi s-au tot dat nespus de multe şanse,
Le-am ignorat ca tot ce era sfînt,
Preocupat de griji, treburi mărunte,
Asta spuneam...mai duceţi-vă-n vînt.

Şi totuşi, n-atinsesem apogeul,
Vieţii mele de ticălos infect,
Continuînd ca să îmi gîdil eul,
Şi să pretind, că eu sunt cel perfect,

Dar,DUMNEZEU vorbeşte, nu cu glasul,
Dă semne celor pe care i-a ales,
Nu simţi că-ţi este şovăielnic pasul,
Nu vezi că te împiedici tot mai des,

Ia seama-n trei minute dă dovadă,
Că nu m-am înşelat în cazul tău,
Şi lasă-te spălat ca de-o cascadă,
De vrei să fii al meu, nu-al celui rău.

În cuvinte, nu-i posibil

În cuvinte, nu-i posibil,
Să descriu starea-ngrozită,
În care se afl-o mamă
De copii neînsoţită

În rai, simţurile toate,
Îşi au rostul lor firesc,
Mamele rămîn mirate,
Cînd copiii, nu-şi găsesc.

Inutilă li-i căutarea,
Dacă-n viaţă, n-au ştiut,
Să răspundă la-ntrebarea,
Cine-i ISUS, ce-a făcut.

Ele-s cele vinovate,
Că-n rai, singure-au ajuns,
Le-au spus copiilor basme,
Adevărul l-au ascuns.

Le-au spus despre, renul Rudolf,
La o sanie-nhămat,
Despre-un moş cu multe daruri,
De toţi copiii aşteptat.

Dar , nimic, despre copilul,
Cel născut în Bethleem,
Pentru cei sărmani iubire,
Pentru cei bogaţi, blestem,

Nimic despre-un tînăr care,
Despre dragoste vorbea,
Despre milă şi-ndurare,
Ce din EL, se revărsa,

Mamelor inconştiente,
Religioase v-aţi crezut,
Prin a voastră ignoranţă,
Doar copiii au pierdut.

Vai, religia străbună,
Dac-o schimb, fac un păcat,
Avînd asta, voi în gînduri,
Pe copii i-aţi condamnat.

Dar, mai multe mame-or fi,
De copii, nedespărţite,
Vai, copii nevinovaţi,
Biete fiinţe chinuite.

Mamelor, mai este timp,
Cît încă soarele-i sus,
Propriilor voştrii copii,
Să le vorbiţi despre ISUS,

Lăsaţi poveşti cu reni şi moşi,
Nu-i nici un folos din ele,
Vorbiţi-le despre CRISTOS,
ŞI-i veţi scăpa, de chinuri grele.

Am venit în lume.

Am venit în lume,
ca, rezultat al urii,
dintre două maimuţe,
care, întreaga lor viaţă,
au imitat fenomenul.

Primii paşi nu i-am făcut
în prezenţa lor,
Deasemenea, după perioada de orăcăială,
primele cuvinte inteligibile,
nu au fost, mamă şi tată,ci,
NA-GA-SA-CHI,

Mult mai tîrziu am aflat,că,
în ziua venirii mele în lume,
cîteva sute de mii plecau din ea,
Aflînd, m-am simţit stigmatizat,
astfel că, niciodată,
nu mi-am sărbătorit ziua de naştere.

Aflînd că viaţa,
e o permanentă luptă,
m-am declarat irevocabil,
veşnicul luptătot învins.

Şi totuşi, cineva, s-a îngrijit de mine,
Cineva, care nu a fost plătit pentru asta,
Ci EL a plătit EL, cel deasupra căruia,
nu mai este nimeni.

EL cel care în viaţa Lui,
a ţinut în mînă, o singură dată
un ban,şi nici acela , nu era al LUI,
ci, al unuia numit Cezarul
Preţul plătit pentru ca eu să-i aparţin,
a fost, propriul LUI sînge,
propria lui viaţă.

Ce mai aşteptaţi,
liberi cugetători nebuni,
chiar credeţi,
că poate exista un preţ mai mare,
aceasta nu e o licitaţie,
îl acceptaţi, sau îl respingeţi,
Nu vă mai puneţi dopuri în urechi,
să nu auziţi cînd vă bate la uşă,
El, nu e un comerciant ambulant,
nu e administratorul blocului,
nu e poştaşul,
sau cine ştie ce creditor,
de care, încercaţi să vă ascundeţi,

Dacă vrea, EL poate trece prin ziduri,
dar, El nu sileşte pe nimeni,
Însă, plînge, ori de cîte ori este refuzat,
Omule pierdut, lasă-te găsit,
lasă-te iertat, lasă-te salvat.

Mă tem să deschid...

Mă tem să deschid cartea, căci, scrie despre mine,
Şi, nu-i nimic de laudă, ci doar de condamnat,
Dela nivel de gînduri, la fapte de ruşine,
Întreaga mea viaţă,e de neapreciat.

Îmi e mintea bolnavă, gîndirea alterată,
Spre rău, mi-e înclinarea, la fiecare pas,
Privirea mînioasă şi mîna ridicată,
Celui mai slab ca mine, nici-o şansă nu-i las.

Nu-mi pot stăpîni gîndul,de vină fiind căderea,
Petrecut-atunci în Edenul ceresc,
Nu doar protagoniştii, au simţit durerea,
Plecarea din grădină, în hohot diavolesc.

Ştia uneltitorul, la cine s-apeleze,
El nu iubea grădina, şi nici pe DUMNEZEU,
Dorea să strălucească,pe om să-l controleze,
E plin de bucurie, cînd onul dă de greu.

Firea pămîntească, mă-npinge-n recidivă,
Să nu greşesc, îmi este imposibil,
Credinţa-mi este slabă, costelivă,
Şi-n tot ce sunt, sunt, jalnic şi penibil.

Nu fiţi ca mine,urmaţi un alt exemplu,
Alegeţi-l pe EL pe cel fără păcat,
Nu-l căutaţi printre picturi în templu,
Căuta-ţi-l pe ISUS cel viu şi-adevărat.

Cerere de eliberare

Doamne, te rog eliberează-mă,
de gîndurile şi faptele,
ce nu construesc, ci demolează,
A construi nu înseamnă,
doar a înălţa un turn,
înseamnă, a vorbi prioritar despre TINE,
a te prezenta celor care încă rătăcesc.

Te rog fii în permanenţă,
în faţa ochilor minţii mele,
aşa alterată cum încă este,
Trecînd prin greutîţi şi neajunsuri,
în mine se naşte o încrîncenare,
de care, nu pot să scap,
E ca un fruct necopt care strepezeşte dinţii,
şi face gura pungă strînsă, asemenea inima.

Cuvîntul Tău îndeamnă,
spre o conduită total opusă,
Cuvîntul Tău îndeamnă spre milă,
spre acceptarea suferinţei,
ba chiar a căutării ei,
Te rog Doamne schimbă în mintea mea,
în muzică divină,
sunetul soneriei dela poartă,
iar pe cel ce-mi cere fiind lipsit,
mai întîi să-l îmbrăţişez,
apoi să-i dau cele de trebuinţă.

Ajută-mă,Doamne,ca să-i dau lui ISUS,
mai mult decît un loc în inima mea,
ba chiar să i-o ofer întreagă,
dacă doresc să devin ,
un locuitor al cerului,
ştiu că referitor la mîntuire, eu nu am
nici o contribuţie nici o participare,
ci, mila şi îndurarea TA,
s-au revărsat şi asupra mea,
deci nefăcînd la fel, cu cei lipsiţi,
îmi anulez, paşaportul pentru cer.

Făcîndu-mi-se o nedreptate,
e corect s-o accept smerit,
şi, nici măcar în gînd,
să nu doresc provocatorului,
vreo urgie asupra capului său.

Cunoscînd că, mila birueşte judecata,
ce am eu comun cu justiţia omenească,
Justiţia divină mă avertizează,
să iert, să iert, să renunţ,
Să mă las sacrificat, şi să întorc obrazul lovit,
să renunţ la haină şi cămaşă,
dar cu nici un chip,
să nu-l reneg pe marele justiţiar divin

Frunze

Frunzele renasc în primăvară,
Tinere mlădiţe-mpodobind,
Ce atinge omul, e sortit să moară,
Purtăm în noi, moartea chiar trăind.

Tot ce e pur cu gîndul mînjim,
Albul ghiocel, plîngînd sub talpă,
Ne place credincioşi să ne numim,
Dar, credinţa noastră este calpă.

Ne lăudăm c-avem sute de sfinţi,
Dar cum îl uităm pe-acela unul,
Care a plîns cu lacrime fierbinţi,
UItînd de EL, am inventat crăciunul.

Un genocid comitem, tăind brazii,
Şi ne mirăm, c-au dispărut păduri,
Puşi pe ucis, ca lupii, leoparzii,
Brazii ieri vii azi, nişte uscături.

Motivul... să miroase-a sărbătoare,
Cu becuri globuri, împopoţonat,
Ba încă îi mai facem şi-o cîntare,
Prohod pentru un pom,asasinat.

Nu înţelegem, că, bradul ne dă aer,
Pe lîngă frumuseţea lui de basm,
Cum n-auzim sfîşietorul vaiet,
Suntem plini de ură şi sarcasm.

Calculezi cîţi bani o să-ţi aducă,
Ticăloasa-ţi îndeletnicire,
În loc de creier, sîmbure de nucă,
Inima, în curs de împietrire.

Te-ai întors cîndva la ,locul crimei,
Să vezi, s-auzi durere de pădure,
Tu ai în gînd extinderea molimei,
Şi atîta simţi, mînia din secure,

După crăciun, zic admiră-ţi dezastrul,
Vino să vezi, grămezi de brazi uscaţi,
Vino s-auzi, cum plînge-al nopţii astru,
Văzind prin ferestre brazii aruncaţi.

Să poţi să crezi toate cele descrise,
Nevoie-i să îţi placă poezia,
Să recunoşti că crimele comise,
Ţi-au stîrnit şi mai mult lăcomia.

Te întreb, desigur doar retoric,
Ţi-ar conveni să fi-n pădure, pom,
Cum toate trec prin lume meteoric,
Şi tu eşti trecător răule om.

Zgîrie cer,

DUMNEZEU, nu ne admiră înălţînd turnuri imense,
Pentru noi extaziere,pentru DUMNEZEU, ofense,
E mănuşă aruncată pentru ţel, de şi mai sus,
Nu am tras învăţătură, din Babelul demult apus.

Prin pompoasa denumire, cic-ar fi zgîrie cer,
Ce lipsă de modestie, zace-n omul efemer.
Cum, n-ai rău de înălţime, omule nechibzuit,
Dacă crezi că-n felul ăsta, la cer te vei fii suit.

Perspectiva e de spaimă, un turn şi mai nalt de-atît,
Omu-şi scoate la iveală, tot ce are mai urît,
Uriaşe investiţii, total nejustificate,
Fiind plin de ţiţei subsolul, hai să dăm lumea pe spate.

Nu mai e nimic în lume, care-ar trebui-ndreptat,
Foamete, boli, sărăcie, toate s-au eradicat,
Strigăîn delir arabii,,slavă, slavă, lui Allah,
Dar s-au cam grăbit cu slava, n-a trecut marele, crahh,

DUMNEZEU, priveşte turnul, ajuns azi mîndrie-n lume,
Pentru EL mai mult contează, holda plină cu legume,
Turnul, doar impresionează,cîţi ajung să-l locuiască,
Pe cînd cîmpul cu legume este ca mana cerească.

N-am rămas, mut de uimire, ne-ncîntat de artificii,
Nu m-a încîntat nici faptul, că se-mbrăţişau şeicii,
Oameni ascultaţi-mi vorba, să nu vă-ncînte Dubaiul,
Nu e scris în cartea sfîntă că, acolo ar fi raiul.

Mai degrab-acolo-i iadul, nimic nu e fără plată,
O excepţie e totuşi poţi să bei apă sărată,
Acolo bogaţii lumii, toacă banii fără număr,
Tot acolo plîng săracii unul altuia pe umăr.

Cum de DUMNEZEu permite, poate fi o întrebare,
Simplu, n-a ajuns la capăt,îndelunga lui răbdare,
Nu gîndiţi că, cei cu turnul, sunt mai răi decît suntem,
Ăsta-i răul cel mai mare, răi pe alţii îi vedem.

Pot oricîte să se nalţe, turnuri pe întreg pămîntul,
Calea către înălţare, este să vestim cuvîntul,
Cuvîntul ne-ncurajează, cînd mai cădem de slăbiciuni,
Nu scrie-n el c-am fii vreodată, în faţa relelor imuni.

ISUS e turnul de scăpare, nu-antiatomic adăpost,
Cei ce au alte speranţe chiar trec prin lume fără rost,
ISUS CRISTOS este cetatea din timpul rău ce va veni,
În lemnul porţii încuiate,mulţi, mulţi cu pumnii vor lovi.

Dacă crezi c-atît de-aproape, e cerul ca înălţime,
N-ai să ajungi niciodată să-l cunoşti în profunzime,
Orişicît de bun te-ai crede, cerul te va refuza, ,
C-ai crezut că el începe, deasupra de fruntea ta

Constatare

Văd că nu sunteţi interesaţi,
Şi mai ştiu că rîsul vă cuprinde,
Nu aveţi dorinţă s.acceptaţi,
Chiar dacă plată nimeni nu pretinde,

Poate-n gîndul vostru comentaţi,
Ce oferă ăsta nu se vinde,
Nu greşiţi, corect apreciaţi,
Mă aşteptam, nimic nu mă surprinde.

Dacă anunţam că am să vînd,
Orişice, dar , numai ultim răcnet,
La uşa casei se forma un rînd,
Ce nu se.mprăştia , lovit de trăsnet.

Cum să acceptaţi, aşa ofertă,
Ce aţi avea din ea să cîştigaţi,
Vă temeţi să priviţi spre o copertă,,
De carte.Dar s-o mai şi lecturaţi,

Încerc să temperez vieţii tumultul,
Însă oferta, văd că deranjează,
Trecut pe totdeauna e trecutul,
O viaţă nouă nu interesează.

O viaţă fără griji, fără probleme,
O viaţă unde lacrima dispare,
O viaţă unde inima nu geme,
O viaţă fără cauze de-ntristare.

Vă dau răspunsul fără întrebare,
In cer e viaţa astfel prezentată,
Anticipez imensa dezumflare,
Căci nu este oferta aşteptată.

Nu mai vorbi, nici azi nici altădată,
De nu vrei să ai repercursiuni,
Povestea cu ISUS e demodată,
Mai cred în ea doar sărmanii nebuni.

De acum vă voi da ultimatumuri,
În trei minute rezolvaţi problema,
Destul v-aţi îmbîcsit mintea cu fumuri,
Aici nu merge aplicată schema.

Cu credinciosul nelipsit la slujbă,
Cu semnul crucii, făcut cu două mîini,
Cu somn tihnit, cu sforăit de drujbă,
Cu gîndul la slănină şi la pîini.

Gata, destul cu-atîta îmbuibare,
Gata cu osînze tremurînde,
Cînd se termină vremea de-ndurare,
V-aţi întrebat, unde vă veţi ascunde.

Aţi refuzat oferta cea mai bună,
Pe cine v-aţi bazat să vă salveze ,
Aţi spus că FIUL MEU; e o minciună,
Puteţi avea acum minţile treze,

Nimic nu este întîmplare

Nu pot defini ca întîmplare,
Întîlnirea cu Domnul ISUS CRISTOS,
Superficial privită aşa pare,
Nu metaforic m-a ridicat de jos,

Dar, pînă a ajunge la cădere,
Pentru mine ISUS n-a existat,
Despre credinţă, n-aveam nici-o părere,
Tînăr fiind eram...copac uscat.

Bisericii din satul dintre dealuri,
Îi admiram clopotniţa şi ceasul,
Mirat de ale popii idealuri,
Nu suportam nici să îi aud glasul.

Duminica vorbea la moşi şi babe,
În timpul săptămînii, ...tractorist,
Plin de el în haine cu podoabe,
În realitate un...don Quihote trist.

Peste ani mi-a încolţit în minte,
Cum dintr-o carte pagini eu rupeam,
Ştiam vorbi doar cîteva cuvinte,
Dar să citesc din carte nu ştiam.

Rupeam din carte în fiecare iarnă,
Şi focu-n sobă cu ele aprindeam,
Zăpada ne-ncetînd să se aştearnă,
Cu foile din carte mă-ncălzeam.

Din flăcări parcă auzeam un geamăt,
Cuvintele arzînd parcă plîngeau,
În toată casa, nelinişte şi freamăt,
Lemnele ude să ardă nu vroiau.

Cînd focul, era gata să se stingă,
La cartea groasă, iarăsi apelam,
Sincer doream, iarna, să nu mai ningă,
Cu ce să mă încalţ eu nu aveam,

Apoi, să zic din nou, nu-i întîmplare,
În casa unui prieten invitat,
Admirîndu-l ce bibliotecă are,
O carte de pe raft eu am luat,

O carte ce, m-a dărîmat pe spate,
La propriu, nu metaforic vorbind,
Simţeam în mine, arzînd toate, toate,
Şi lacrimile curgîndu-mi şiroind,

E, Biblia, spune prietenu-n uimire,
Dar el nu simte flăcările-arzînd,
Mă văd rupînd, iar pagini în neştire,
Cu lemne ude focul aţîţînd.

Mă văd din nou în casa friguroasă,
Cu gheaţă-n geamuri iarna permanent,
Speranţa de salvare, cartea groasă,
Scria pe-o foaie,Noul Testament.

Ce-o fi însemnînd, cine să-mi spună,
Bunica trecută de optzeci de ani,
Era slabă, oarbă, eu o duceam de mînă,
Spunea mereu... iubeşte-i pe jidani.

Corect dacă-mi spunea cine-s jidanii,
Ale ei vorbe ce se doreau să fie,
Bunica nemai ştiind nici ce sunt banii,
Moş Hammăr, îi vindea pe datorie.

Zi după zi, citind filă cu filă.
Nu mi-am schimbat ci, mi-am găsit credinţa,
Aflînd că Domnu-n nesfîrşita-i milă,
Nu ţine seama de vremuri de neştiinţă

Veniţi cu mine...

Veniţi cu mineTatălui ceresc, să ne-nchinăm,
Şi în grădina Gheţimani, noi pe genunchi să stăm.

Veniţi, să ne unim în glas,nu ezitaţi, veniţi,
Puţină vreme a rămas, şi-o să mă părăsiţi.

O, Doamne, cum vorbeşti aşa cum să te părăsim,
Noi, chiar şi-n moarte te-am urma, TU şti cît te iubim,

Închide Petre, gura ta, că, pîn-la primii zori
Tu singur, te vei lepăda , de mine de trei ori.

Şi apoi, vei plînge cu amar, şi trist mă vei privi,
Dar totul va fii în zadar, chiar de te vei căii.

Şi numai unul dintre voi, nu mă va părăsi,
Vă veţi ascunde speriaţi, şi vă veţi risipi.

Acela care m-a vîndut, viaţa îşi va lua,
Văzînd cu groază ce-a făcut, el se va spînzura.

Tu vînzătorul nu vei fii, la cruce nu vei sta,
Dar mult tu te vei bucura de învierea mea

Ispitit

În ce afirm sunt subiectiv,
Cînd mă declar ca pocăit,
Cuvîntu-i un superlativ,
Dar vai ce greu e de trăit

Ispitei nu îi sunt imun,
Fiindcă nu e boală trupească,
M-aduce-n stadiul de nebun,
Căci ştie unde să lovească.

Ce fac cînd sunt de ea împuns,
Îmi pregătesc o strategie
Care îmi e primul impuls,
Aş vrea, ca nimeni să nu ştie.

Făcînd aşa mă amăgesc,
Dacă de oameni, mi-este teamă,
Pe Domnul îl dispreţuiesc,
Şi nu.l ascult, cînd EL mă cheamă.

Mă cheamă, iertare să-i cer,
EL, marele secret mi-l ştie,
Cum pe pămînt sunt efemer,
Mă vrea cu EL în veşnicie.

Ce mai doreşte, bunul DOMN,
Să nu păstrez secretu-n gînduri,
Că n-o să am linişte, somn,
Pîn -voi pleca, cu patru scînduri.

Viaţă, nu mai pot numi,
Zile şi nopţi îngîndurate,
Nici vorbă, de-a mă odihni,
Ştiindu-mi hainele pătate.

Nevoie-i de-a mărturisi,
În faţa fraţilor căderea,
Singur nu am cum reuşi,
Nu am de unde lua puterea.

Să scap de-acest urît păcat,
Care e infidelitatea,
Cîndva ISUS m-a ridicat,
Îi dau din nou întîietatea.

Nu vreau aşa să mai trăiesc,
Te rog ISUSE ia-mi povara,
Tu hotărăşte, eu primesc,
Ia-mi viaţa, dar ia-mi şi ocara

Stele căzînd

Privesc spre cerul plin de stele,
Şi mă întreb, care o fi a mea,
Nu vreau dorinţa, să mă-nşele
Dorind cea mai frumoasă stea,
Simt viaţa în mine vibrînd,
Chiar dacă văd o stea căzînd.

Poate-i o simplă-nchipuire,
Născută-n timp îndepărtat,
Cînd piere-a stelet strălucire,
Un om, din lume a plecat,
Eu simt viaţa-n mine vibrînd,
Chiar dacă văd o stea căzînd.

NU sunt un cititor în stele,
Ce va fi mîine, să pot şti,
Slabe sunt puterile mele,
Dar, totuşi sunt printre cei vii,
Căci simt viaţa-n mine vibrînd,
Chiar dacă văd o stea căzînd.

Nespus de multă frumuseţe,
A pus în mine DUMNEZEU
Aud vorbindu-mi cu blîndeţe,
EU te-am ales să fii al Meu,
Căci simţi viaţa-n tine vibrînd,
Chiar dacă vezi o stea căzînd.

Şi-am pus în tine-nţelepciune,
A spus, cel mort şi înviat,
Te-am scos din groaznica genune,
Din care lumea te-a chemat,
Azi, simţi viaţa-n tine vibrînd,
Chiar dacă vezi o stea căzînd

N-am suferit

PentruISUS, n-am suferit,
EL, însă pentru mine, DA,
N-am fost scuipat nici răstignit,
Dar EL, pe Golgota murea,

Pentru ISUS, n-am fost bătut,
EL însă pentru mine ,DA,
Mult timp, nici nu l-am cunoscut,
Dar despre mine, EL ştia.

Pîn-a afla despre ISUS,
Aveam păcate mari, ascunse,
Dar nimeni altul nu mi-a spus,
Vino în braţele-mi străpunse.

Cînd m-am trezit ca din coşmar,
Plîngînd, cuprins de remuşcare,
Am înţeles că în zadar,
Încerc o reabilitare.

Pentru ISUS n-am fost zvîrlit,
Într-o celulă de-nchisoare,
Dar EL fiindcă m-a iubit,
M-a scos din greu şi disperare,

Pentru ISUS, n-am flămînzit,
Nici obligat să rabd de sete,
Nu mi-a fost trupul chinuit,
Oţet, primii El din burete.

Nu am simţit dogoarea verii,
Mai mult, decît alt om ca mine,
EL a-ndurat chinul durerii,
Să schimbe, tot ce-i rău în bine.

N-am suferit pentru CRISTOS,
Doar EL, a îndurat calvarul,
Pe mine-un josnic păcătos,
M-a înfrăţit cu ISUS, harul.


Dor de ISUS

Stau pe un pat de suferinţă,
Şi viaţa mi-o rememorez,
Nu în genunchi, în umilinţă,
De fapt ce fac, da protestez,

De vină e întreaga lume,
Gîndesc îngust, stereotip.
Sunt ca un val ce face spume,
Şi-şi află moartea pe nisip.

Sunt rupt complet de realitate,
Înconjurat de-un paravan,
Pe patu-mi alb împrăştiate,
Reviste cărţi, citite-n van.

Încet cu pasul şovăielnic,
Se-apropie un bătrînel,
Şi cu un glas timid, sfielnic,
Vorbeşte-aşa ca pentru el.

L-ascult, că tot nu am ce face,
Deşi, nu înţeleg nimic,
Însă, moşneagului îi place,
ŞI-apoi ce pierd sau ce cîştig,

Şi-n timp ce moşul îmi vorbeşte,
Un nume ades e repetat,
Simt imina strînsă-ntr-un cleşte,
Şi mă simt tare tulburat.

Nemai auzite cuvinte,
SE-nregistrau în mintea mea,
Iar eu, îl ascultam cuminte,
Să-l întrerup păcat era.

Ştiţi ce înseamnă paravanul,
Perdeaîn jurul unui pat,
Înseamnă ziua luna anul,
Cînd va pleca cel izolat.

În noaptea ce urmase zilei,
Cu gîndul la ce-am ascultat
Cuprins de somn ca niciodată,
De cînd mă chinui pe-acest pat.

Un vis nemaivisat vreodată,
Întreaga noapte mi-a umplut,
Purtam o haină fără pată,
Dar eu nu m-am recunoscut

Şi-am întrebat plin de mirare,
Dece sunt eu aşa frumos,
Aşa-i fii fost veni răspunsul,
Dacă trăiai mai cu folos,

Tu astăzi eşti la judecată,
Şi socoteală ai să dai,
Ai conştiinţa încărcată,
Şi încă-n întuneric stai.

Ai tras şi pe-alţii după tine,
În viaţa-ţi plină de păcat,
N-ai ştiut c.o judecată vine,
N-ai drept să ceri un avocat.

Dar, cine sunt urîţii-aceia,
Mai am curaj a întreba,
Sunt cei convinşi să te urmeze,
De ei, răspunzi cu viaţa ta,

Le zici urîţi, dar, ei odată,
Înainte de-a te întîlni,
Au fost frumoţi şi fără pată,
Chiar unii-au fost ai mei copii.

Dar s-au lăsat convinşi de tine,
Şi-au părăsit drumul curat,
Acum sunt trişti şi li-e ruşine,
C-au mers la al răilor sfat.

Sunt chinuiţi de mari regrete,
De şansele ce le-au pierdut,
N-au cum, viaţa s-o repete,
Regretă că te-au cunoscut.

E timpul ca să-ţi dau sentinţa,
Nu trebuie nici să gîndesc,
Priveşte asta ţi-e fiinţa
Privindu-te mă îngrozesc.

Chipul frumos ce-mi sta-nainte,
Pieri,şi-n loc veni un slut,
Acesta eşti, n-ai avut minte,
Şi de păcate te-ai umplut,

Pe fiul meu, trimis în lume
chiar şi pe tine-a te salva,
Dar tu l-ai luat în rîs şi-n glume,
Cînd EL bătea la uşa ta.

Adu-ţi aminte de o seară,
Cînd un bătrîn te-a invitat,
Să mergi cu el la rugăciune,
Dar tu ai rîs, l-ai insultat.

Adu-ţi aminte de copilul,
Care timid, cerea un ban,
Tu l-ai lovit luîndu-i banii,
Şi te-ai purtat ca un tiran.

Adu-ţi aminte de fecioara,
Pe care tu o ai amăgit,
Cînd ea ţi-a spus c-o să fii tată,
Tu, de răspundere-ai fugit.

Ce să îţi mai aduc aminte,
Din multe cîte-ai săvîrşit,
Eşti demn de iad, unde vei merge,
Căci lui satan tu i-ai slujit

Coşmar îmi devenise visul,
M-am scuturat plin de fiori,
Aflînd ce-nseamnă paradisul,
Şi, ale iadului orori,

Ochi-mi privesc ţintă tavanul,
Sudoarea-mi curge abundent,
Dar, unde este paravanul,
Cum , chiar nu mai sunt dependent,

De patu-n care stau de-o vreme,
O mînă mişc, şi un picior,
Cum, nu mai am de ce mă teme,
Chiar sunt ca fulgul de uşor,

Bătrînul, vrea iar să-mi vorbească,
Despre acel văzut în vis,
Iar eu îl rog să nu se-oprească,
Să-mi spună cine-i cel trimis.

Şi îmi vorbeşte despre-o cruce,
Despre un om fără păcat,
Care-a murit spre a ne duce,
Pe noi în raiul minunat,

Un medic,ciudat mă priveşte,
Citind apoi pe însemnări,
De mînă-l văd că se ciupeşte,
Şi, trage-adînc, aer pe nări,

Ridică-te din pat şi umblă,
Nu mai am ce să operez,
Tu pînă ieri erai o umbră,
Minume e dar, nu visez,

Plecînd spre patu-i bătrînelul,
Rostesc abia şoptit ISUS,
Adic-acesta-ţi este ţelul
Să-ţi aparţin cînd mă iei sus,

Dar, sufletul îmi e ca smoala,
La inimă-s murdar şi slut,
E-adevărat, învinsă-i boala,
Dar, oare totul e făcut,

ISUSE, chiar nu ţi-e ruşine,
Cu mine cel de zgură plin,
Cum, TU murit-ai pentru mine,
Iar eu...otravă şi venin.

N-am dat să bea acelor care,
Un strop de apă îmi cereau,
N-aveam nici pic de îndurare,
Pentru acei ce flămînzeau,

TU, eşti milos ISUSE,Doamne,
Să ştergi... tot ce eu am greşit,
Să uiţi că, veri, şi ierni şi toamne,
Şi primăveri, eu te-am hulit,

O rugăciune-n zi ori noapte,
Eu niciodată n-am rostit,
Iar tu-mi dai fructe dulci şi coapte,
Cum dela nimeni n-am primit.

Vrei să-mi iei din mînă paharul,
Şi sticla cu amar pelin,
Şi-m locul lor vrei să-mi dai harul,
Pe tine să te sorb deplin.

O fac acum cu bucurie,
În inimă ISUS, te chem,
Viaţa mea a ta să fie,
De viitor nu mă mai tem.


....

Universul în mişcare

Totu-n univers e în mişcare,
Lumea e-n continuă transformare,
Numai El cel ce le-a creat pe toate,
E neschimbat în marea-i dragoste.

EL încă priveşte cu-ndurare,
Către cei ce stau în nepăsare,
Glasul LUI se aude cum îi cheamă,
Veniţi, veniţi, la mine fără teamă.

Veniţi toţi cei ce purtaţi povară,
Eu n-alung pe nimenea afară,
EU vă fac viaţa plină de iubire,
Veniţi, veniţi, veniţim din rătăcire.

Cine v-a iubit aşa ca mine,
Am îndurat ocară şi ruşine,
V-am chemat fiindcă vreau să fiţi ai mei,
Şi să simţiţi, căldura dragostei.

Cine v-a iubit aşa ca mine,
Părăsiţi păcatul ce vî ţine,
Inrobiţi şi cu mintea -nlănţuită,
Abandonaţi, minciună şi ispită.

Îţi mulţumesc ISUSE

Îţi mulţumesc ISUSE,
C-a fost doar un vis,
Şi uşa îndurării,
Încă nu s-anchis,
Îţi mulţumesc ISUSE,
Că iarăşi mi-ai vorbit,
Şi mi-ai spus înc-odată,
Ce mult m-ai iubit,

Nu te-am ştiut ISUSE drag,, dar am auzit de TINE,
Că ai murit să mă salvezi,îndurînd dispreţ ruşine,
Şi o cruce-ngrozitoare,pe un deal tu ai urcat,
Astăzi eu trăiesc în lume, fiindcă te-ai sacrificat,

Îţi mulţumesc ISUSE,
Pentru jertfa TA,
Mi-ai dat o speranţă,
Şi te voi urma,
Îţi mulţumesc ISUSE,
Pentru noul drum,
Pe care îmi port paşii
Cu TINE acum,

ISUSE drag azi te cunosc,,cine eşti azi o ştiu bine,
Ai murit să mă salvezi, îndurînd dispreţ ruşine,
Şi o cruce-ngrozitoare, pe un deal TU ai urcat,
Astăzi eu, trăiesc în lume, fiindcă morţii, TU te-ai dat.

La poala crucii.

La poala crucii, stăMaria,
Cea-n veci slăvită-ntre femei,
Cum îngerul Gavril îi spuse,
Venind din cer în faţa ei,

Acum priveşte-ndurerată,
Spre fiul ei ,pe cruce pus,
Aude lumea-nfuriată,
Hulind pe blîndul ei ISUS.

Maria, încă nu-nţelege,
Ce se întîmplă-n faţa ei,
Ce rea-i a oamenilor lege,
Îşi zice, privind spre călăi.

În Bethleemul din iudeea,
Spre-a se-mplini cuvîntul scris,
Căuta un loc spre a da lumii,
Mîntuitorul cel promis.

Dar oamenii, orbiţi de banii,
Celor bogaţi şi mai cu rost.,
N-avură milă de sărmanii
Care căutau un adăpost.

În grajd cu nişte animale,
În staulul sărăcăcios,
Venea în lume salvatorul,
Cel aşteptat ISUS CRISTOS.

Ai săi, n-au vrut să îl primească,
Ba încă l-au dispreţuit,
Lăsîndu-şi slava lui cerească,
Nespus de mult s-a umilit.

Şi iată-l atîrnat pe cruce,
Păcatul lumii-ntregi purtînd,
Se stinge viaţa cea mai pură,
Şi moare Tatălui zicînd,

O TATĂ m-ai trimis în lume,
TU iartă-i, că nu ştiu ce fac,
Aceasta-i vrut, o sfinte TATĂ,
Cu TINE ,lumea s.o împac.

La poala crucii stă Maria,
Ce-a.n veci slăvită-ntre femei,
Acel ce-a luat lumii păcatul,
Nu este numai fiul ei

.........

Te-am simţit, văzut, auzit

Te-am simţit ISUSE, în parfum de floare,
Te-am trăit, ISUSE, în salt de căprioare,
Te-am văzut ISUSE, în flori de castan,
Te-am auzit ISUSE, în fluier de cioban,
Te-am văzut ISUSE, în boabe de rouă,
Te-am auzit ISUSE, spunînd, pace vouă.
Te-am simţitISUSE, în arşiţa verii,
Te-am trăit ISUSE în răcoarea serii.

Te-am auzit ISUSE, în murmur de ape,
Te-am văzut ISUSE, zîmbindu-mi sub pleoape,
Te-am văzut ISUSE, în cireşe coapte,
Te-am primit ISUSE-n odihna de noapte,
Te-am văzut ISUSE, în miei pe imaşuri,
Te-am cunoscut ISUSE, la porţi de sălaşuri,
Te-am crezut ISUSE cînd mi-ai spus ce poţi,
Te-am admirat ISUSE, înviat din morţi,

Te-am văzut ISUSE în norii pufoşi,
Te-am văzut ISUSE, în copii frumoţi,
Te-am văzut ISUSE în bătrînii ninţi,
Te-am văzut ISUSE în obraji aprinşi,
Te-am văzut ISUSE în sîni fremătînzi,
Te-am văzut ISUSE în pui de păsări blînzi,
Te-am auzit ISUSE-n ciripit vioi,
Te-am auzit ISUSE-n clopote de oi.

Te-am simţit ISUSE-n oboseala muncii,
Te-am auzit ISUSE, în cîntecul luncii,
Te-am văzut ISUSE, în roi de albine,
Te-am văzut ISUSE,-n firave tulpine,
Te-am auzit ISUSE-n tunetul furtunii,
Te-am trăit ISUSE-n puterea rugăciunii,
Te-am văzut isuse-n mulţimea de stele,
Te-am ştiut ISUSE stăpîn peste ele,

Te-am citit ISUSE-n pagini de scriptură,
Te-am văzut ISUSE aur fără zgură,
Te-am văzut ISUSE,-n mugurii plesniţi,
Te-am crezut ISUSE, în tot ce promiţi.

Te-ai gîndit,

Te-ai gîndit măcar o clipă,
La plecarea-n veşnicie,
Te-ai gîndit, că, clipa asta ,
Ultima poate să-ţi fie,
De ţi-a fost gîndul departe,
De la ce cîndva va fii,
Ţi-ai făcut planuri deşarte,
Ce nu se vor împlini.

Nu l-ai chemat în viaţa ta ,
Pe cel ce-i însăşi viaţă,
Cîndva , cîndva, vei regreta,
C-ai inimî de gheaţă

Sumtem călători prin lume,
Nimic nu ne aparţine,
Ce lăsăm în urma noastră,
Doar blesteme şi ruşine,
Nu mai ştim privi o floare,
Nu-i mai preţuim parfumul,
Ca turbaţii în picioare,
O călcăm scurtîndu-i drumul,

Suntem toţi în căutare,
Ne-agităm precum nebunii,
Am uitat să dăm crezare,
Chiar puterii rugăciunii
Doar un fîlfîit de-aripă
E viaţa noastră-ntreagă,
Dar ce multă-nverşunare,
De cele lumeşti ne leagă,

Uşa harului deschisă,
Este încă pentru neamuri,
Tu aruncă de pe tine,
Ale lumii dure hamuri,
Şi o dulce uşurare,
Vei simţii cum te cuprinde,
În iubirea lui cea mare,
DOMNUL , mîna îţi întinde,

Drum spre pierzare

Drum spre pierzare mi se deschide,
Ce pot face eu cu puterile-mi timide
Orizontul mă înspăimîntă, neştiind ce e dincolo de el,
E jungla numită lume stăpînită de cel mai rău mişel

Privesc spre oameni,dar de ei sunt ignorat,
Care mi-e rostul nimeni nu.mi poate spune,
Stau la răscruce de ani şi drumuri,
Dar, nu sunt convins că, voi alege calea bună,

Mulţimi de oameni, se agită în juru-mi,
Cuprinşi cu toţii de îndoieli,
Ce va fi mîine e întrebarea,
Care pare să-i frămînte pe cei mai mulţi

O voce dulce venită de nu ştiu unde,
Îmi şopteşte tandru, nu dispera,
Şi ,lasă zilei ale ei necazuri,
Iar pe cea de mîine nu o poţi atinge,

Vino spre mine, EU sunt lumina,
Eu sunt căldura care îţi lipseşte,
Nu lua în seamă agitaţia lumii,
Şi nu lăsa o zi fără să priveşti cerul.,

EU , sunt fiul trimis în lume,
Să o salvez, dar lumea îmi respinge oferta,
Mulţi mă consideră un mit o legendă,
Şi totuşi există dovezi că am fost răstignit

Dar toate acestea nu-mi schimbă rostul,
EU vreau salvarea celor pierduţi
Dar toate acestea nu-mi schimbă rostul,
Eu vreau salvarea celor pierduţi

Degeaba lauda

Degeaba mi-aş lăuda a mea credinţă,
Ar fi echivalent, cu-a da în gropi,
N-aş avea drept la laude, ci sentinţă,
Degeaba ar fi recoltă cu mulţi snopi.

Dacă în vîrf de pai, spice chircite,
Lipsite de putere şi substanţă,
În loc de boabe cu viaţă dăruite,
Deci, încă sunt cu rău-n alianţă.

Ar fi cum mi-aş vedea chipu-n oglindă,
Eu fiind urît, aş vrea să-l văd frumos,
Asta aşteaptă răul, să mă prindă,
Să spun eu însumi, sunt mare credincios,

Eroare,eroare, de mii de ori eroare,
Aş comite, urmînd repercursiuni,
Nici n-aş simţii credinţa cum îmi moare,
Lăsîndu-mă-nşelat cu promisiuni.

Că pot ajunge mai mare ca oricine,
Fiind capabil de ceea ce alţii nu-s,
Istoria va scrie despre mine,
Despre cîţi oameni, la DOMNUL am adus.

Domol satano, mai am atîta minte,
Să înţeleg, că n-am aşa puteri,
Totu-i un stupid joc de cuvinte,
Nedispunînd de ceea ce.mi oferi.

Tu, eşti cea mai frustrată creatură,
Şi-ai atentat la gloria divină,
Pornind dela nivel de tîrîtură,
Întunericul, este a ta lumină.

Eşti stăpînul lumii, pentru-o vreme,
Însă, nu poţi să faci ce vrei cu ea,
Frecvent în tine, neputinţa geme,
ISUS, îţi face existenţa grea.

ISUS e arma cea mai eficace,
Simpla rostire a numelui ISUS,
Anulează răul, care-n tine zace,
N-ai şanse să mă ai, cum ţi-ai propus.

Am fost al tău, vreme îndelungată,
Nu mă întorc să ling ce-am vomitat,
O şansă nesperată mi-a fost dată,
Nu-l voi trăda pe cel ce m-a salvat.

ISUS, m-a prevenit de atentatul,
Pe care-l pregăteşti în contra mea,
Eşti slab, comparativ cu aliatul,
Pe care eu îţi spun, nu-l provoca.

Nu poate-nvinge răul bunătatea,
Degeaba necuratul se revoltă,
Nicicînd n-a trimfat ostilitatea,
În univers, sub înstelata boltă.

Curricullum vitae poetic

Nu trageţi din calea lui,
copacul de care el poetul,
urmează să se izbească,
el, va pretinde, că a vrut să-l îmbrăţişeze ,
şi de ruşine veţi rămîne voi,
cei cu bune intenţii.

Dacă urmează să calce într-o baltă,
nu-l avertizaţi,
pentru că vă va acuza,
că i-aţi furat gîndurile.

Dacă-l vedeţi încălţat,
cu pantofii în două culori contrastante,
zîmbiţi, şi treceţi mai departe,
e cu buna lui intenţie,
pentru a nu uita ceva important.

Uneori găsirea unei rime,
este un adevărat supliciu,
dar voi, cei materiali nu-i înţelegeţi,
zbuciumul său.

Pentru el , semnul de circulaţie
cu săgeata în sus
indică drumul spre nemurire,

Dacă-l auziţi vorbind de unul singur,
fără a avea telefonul celular la el,
Nu spuneţi că este cu capul în nori,
pentru că spuneţi doar adevărul,
pentru el norii nu sunt ,
doar izvoare de ploaie sau zăpadă,
ci, perne ale paradisului,
pe care se odihnesc muzele.

La un eventual recensămînt,
el, nu va fi găsit acasă,
El nu primeşte niciodată corespondenţă,
nici măcar nu-şi cunoaşte poştaşul
şi ce-ar putea cineva să-i scrie lui,
cel care se hrăneşte cu cuvinte,
cum nu poţi atinge un cuvînt nescris,
nici pe el nu-l poţi atinge,
nu comiteţi gestul inutil , de a întinde mîna
sperînd să-l atingeţi totuşi
veţi risca rămînînd cu mîna întinsă,
să fiţi luat drept cerşetor

Singurul său confident, căruia,
i se destăinuie este ISUS CRISTOS,
despre care ştie doar că există.
atîta puteţi face,
fără nici-o şoaptă, strecuraţi-i sub braţ
un Nou Testament,
fiţi siguri că,
nu-l va pune în rafturile bibliotecii,
ar fi suficient dacă, ar trece
de prima pagină,
pentru ca apoi să uite de odihnă,

Îşi va da seama că îi este foame,
doar după ce va citi,
ultimul verset din Apocalipsă,
unde este scris, ...EU VIN CURÎND,
iar el, îi va face DOMNULUI ISUS
invitaţia ...vino DOAMNE ISUSE,
AMIN,.

E frumos cîmpul.

E frumos cîmpu-nverzit,
La viaţă revenit,
După mari zăpezi şi ger,
Cîntă minunatul cer.

Cîntă primăvara-n noi,
S-a topit al iernii sloi,
Şi imens covor de flori,
Privindu-l te trec fiori.

Şi nu poţi să nu îţi spui,
Mare-i mila Domnului,
Cu atîtea frumuseţi,
Umple ale noastre vieţi.

Pentru viaţa ce-o trăim ,
Domnului să-i mulţumim,
Şi să ştim vedea în flori,
Anii noştri viitori.

Care aşa frumoşi vor fi
De vom fii ai lui copii,
Dar cei care-l respingeţi,
Vedeţi doar ...spini şi scaieţi

Vino la ISUS

Vino la ISUS,vino la ISUS
Vino cît încă e timp,
Vino cît încă de El eşti chemat,
Vino la ISUS spre a fii salvat.
Vino la El căt încă e har,
Nu lăsa chemarea să fie-n zadar

Paşi spre lumină,
Faci către ISUS venind,
Vino cît încă iubirea inundă,
Vino acum cît încă, EL nu oboseşte iertînd,
Fă paşi către viaţă,
Cît încă îl auzi pe Domnul chemînd.

Paşi spre lumină spre adevăr,
Faci lui ISUS răspunzînd,
Moartea şi groaza rămîn în urmă,
paşi spre lumină făcînd,
Caldă lumină, dulce lumină,
Este ISUS mielul blînd,

Spre veşnicie, spre veşnicie,
La timpul hotărît vei fii chemat să vii,
Nu te poţi opune,poate fi ultima zi,
Rupe lanţul care te ţine legat
De tot ce este lumesc,
Tot ce e mai bun primeşti,
Condiţia-i pe ISUS să-l iubeşti

........
Fericit

Fericit ca nimeni altul sînt,
Am primit al Domnului cuvînt,
Inima i-am oferit-o LUI,
Viaţa mea, de-acum e-a Domnului.

Domnul meu cel îndurat şi bun,
Nu-i doar sărbătoare de crăciun,
Nu e doar sărbătoare de paşti,
Cu adevărat, prin el te naşti.

Ce-mi lipsea, de-atîţia ani şi ani,
EL mi-a dat fără a-mi cere bani,
Doar păcatelece eu am săvîrşit,
I le-am dat şi este mulţumit.

In cer, îngerii s-au bucurat,
Pentru sufletu-mi ce-a fost salvat,
Ce doresc prin DUHUL SFÎNT acumţ
Doamne, fi-mi însoţitor pe drum.

Drumul vieţii, nu va fi uşor,
Dar, cu tine ca însoţitor,
Tot ce mie mi se pare greu,
NU-i şi pentru ISUS DUMNEZEU.

Viaţa veşnică m-aşteaptă sus,
Viaţa oferită de ISUS,
În splendoarea lui îl voi vedea,
Către EL pe alţi-i voi chema.

Fericit ca nimeni altul sint,
Am primit, al Domnului cuvînt,
Ochii Lui spre mine-s aţintiţi,
Paşii mei de EL călăuziţi

Spectacol apocaliptic

Viaţa noastră, e o tragedie,
Iar noi suntem actorii trişti,
Există o anumită măreţie,
Ca spectator, nici nu exişti

Conflictul, e la scenă mondială,
Totul pare a nu fi regizat,
Scena e plină, sala e goală,
Şi tot globul este implicat.

Nu se percepe taxă de intrare,
Orişicine e binevenit,
În piesă, cu adevărat se moare,
Şi nu se mai învie la sfîrşit.

Cel ce-a căzut şi nu se mai ridică,
Rămîne întins acolo jos,
Chiar de respiră, va muri de frică,
Fiindcă răniţii-s de prisos.

Spectacolu-i jucat cu casa-nchisă,
De aicea marele succes,
În piesă, nici-o replică nu-i scrisă,
Dar trezeşte mare interes.

Decorurile, nu sunt imitaţii,
Ci totul e firesc şi natural,
Cu-adevărat, se-omoară-ntre ei fraţii,
Părînd un oarecare fapt banal.

Otrava-i cianură adevărată,
Şi nu este zahăr mărunţit,
Piesa fiind chiar din viaţă luată,
Spectacolul este desăvîrşit,

Pentru o cauză, nespus de absurdă
Mulţi sponsori sunt interesaţi,
Iar rezultatu-i sînge ce inundă,
Curgînd din trupuri de femei, bărbaţi.

Întreaga omenire participă,
La acest autogenocid,
Suntem bolnavi, dar nu e doar o gripă,
N-are nume acest sindrom stupid,

Spectacolul, se joacă-n continuare,
Apărînd mereu, noi debutanţi,
Şi acţiunea piesei i-a amploare,
Chiar dacă unii sunt diletanţi,

Ce li se cere e doar să ucidă,
Să apese doar pe un trăgaci,
In piept, s-adăposteasc-o cărămidă,
Şi în sentimente-a fi săraci.

Să nu se-ntrebe cine este ţinta,
Chiar dac-ar fi mama proprie,
Pe negîndite, să-şi descarce flinta,
Să tragă fără ca să şovăie.

Spectacolul lugubru, n-are pauze,
Ci se desfăşoară non stop,
Că nu e timp să ne gîndim la cauze,
Şi nu suntem interesaţi de scop.

Simţim în noi, puteri nebănuite,
Simţim dorinţa ca să dominăm,
Pînă acum ardeau în noi mocnite,
Arama-acum pe faţ-o arătăm.

Exploziile nu-s înregistrate,
Ci sunt transmise în direct,
Iar acele trupuri sfîrtecate,
Produc un delirant efect.

Unde existau cîndva oraşe,
Azi cratere de bombe sînt,
Pot ochii morţii să se-ngraşe,
Căci florile-s moarte-n pămînt.

În locul unui parc e o groapă,
Bucăţi de lemn carbonizat,
O lebădă oarbă şi şchioapă,
Plînge după lacul secat.

Cu toţii ştim ce-i o epavă,
Fiindcă, epave, suntem toţi,
În lumea proastă şi gîngavă,
Propriei vieţi, ne suntem hoţi.

Ne-am profilat cu toţi pe furturi,
Dar, nu de bani , nici de căciuli,
Ci sufletului punem lanţuri,
Suntem mai răi ca nişte uli.

Şi chiar de nu vor fi războaie,
Inevitabil, tot pierim,
Cît timp în piept, avem pietroaie,
Nu vom putea să ne iubim

Şi totuşi, undeva e un regizor,
Iar noi, actorii de EL de-am asculta,
Am reuşi cel mai frumos spectacol,
Şi îngerii din cer ne-ar aplauda.

Regizorul, desigur este DOMNUL,
Deşi n-a studiat deloc regia,
Personaje ,recuzită acţiune,
Iar epilogul piesei, veşnicia.

Din cînd în cînd, actorii-improvizează,
Căci mai apar şi clipe de derută,
Dar DOMNUL, nu permite compromisuri,
Căzînd cortina,rămîne-aşa căzută.

Şi figuranţii, au roluri principale,
Nimeni, nu-i privit ca umplutură,
Piesa-i jucată, pe-ntreaga vieţii cale,
Şi nu-i permisă nici-o impostură.

Nimic nu este joc al întîmplării,
E al iubirii pîn-la sacrificiu,
Regizorul, ajuns, obiect vînzării,
puţină vreme, al răului deliciu.

Actorii, nu cunosc deznodămîntul,
Nici felul cum se-ncheie orice rol,
Scenariul propriuzis,este cuvîntul,
Alegi Edenul, alegi,...deşertul gol

Dor de Mihai

O să mai treacă multă vreme,
Din buimăceală să-mi revin,
Simt inima în piept cum geme,
Simt c-am murit şi eu puţin.

Cu mintea mea cea limitată,,
Mă tot întreb, dar n-am răspuns,
Dece l-ai luat o scumpe TATĂ
E un mister de nepătruns.

În urmă i-au rămas orfanii,
Şi-o văduvă, plîngînd amar,
Dar nu sunt părăsiţi sărmanii,
Căci TU le eşti,TATĂ prin har.

Din inimi timpul , nu te scoate,
Ne vezi pe toţi şi ne asculţi,
Fii mulţumit acolo frate,
Că ai întors la DOMNUL mulţi.

Tu ai fost omul acela care
Spre DUMNEZEU; m-a îndrumat,
Şi de păcate-ngrozitoare,
Mi-ai spus că DOMNUL m-a iertat

Trăiesc acum numai cu gîndul,
De-a te-ntîlni în cerul sfînt,
Pe tine şi pe ISUS sfîntul,,
Căci am făcut un legămînt.

Cînd mi-ai vorbit întîia oară,
Despre ISUS cel răstignit,
Te-am ascultat, aşa-ntr-o doară,
Eram atunci tare grăbit.

Dar tu-ai ştiut să-mi citeşti în suflet,
Tu ai simţit zbuciumul meu,
Ai ştiut să îndrepţi al meu umblet,
S-ajung, să-l caut pe DUMNEZEU,

Tu mi-ai văzut clar rătăcirea,
Mergînd spre sfatul celor răi,
Nu-mi condamna azi tînguirea,
Cînd spun , mi-e dor de ochii tăi.

Azi. nu mai pot vorbi cu tine,
Cînd am putut te-am ocolit,
Azi, printre lacrimi şi suspine,
Îţi văd Mihai chipul iubit.

Mult mai puţin...

Mult mai puţin e vinovat,
Acel apostol, vînzător,
Decît eu, cel avertizat,
De-ngrozitorul viitor,

De-apocalipsă n-a fost scris,
În vremea cînd Iuda trăia,
ISUS, aceasta le-a promis,
Că vor fi-n cer la dreapta SA.

Iuda a fost un răzvrătit,
Invidios pe-nvăţător,
Dorea să fie răsplătit,
Fiind un rob al banilor.

Nu multă vreme, mai tîrziu,
Văzînd pe ISUS, arestat.
Mustrat în cugetul pustiu,
El, banii i-a înapoiat.

Nefiind primiţi i-a azvîrlit,
În casa marilor preoţi,
E cunoscut tristu-i sfîrşit,
Pentru preoţi, comerţ, negoţ.

Ce fac eu azi, comparativ,
Cu fapta Iudei, mă-ngrozesc,
Regret de multe ori tardiv,
Zi după zi, îl răstignesc.

Încerc în carte să găsesc,
Motive comportării mele,
De ce nu pot eu să trăiesc,
Ca cel venit,de printre stele,

Întîi, fiindcă sunt pămînt,
Chiar dacă-i din sfînta grădină,
Sunt luptător veşnic înfrînt,
Şi-n inimă, nu am lumină,

Ajungînd blestemat pămîntul,
Şi noi, cei care.l locuim,
Dovada scrisă e cuvîntul,
Pe rînd, pămînt redevenim.

Scrie Ioan evanghelistul,
În trei, cu şaişpe, desluşit,
Veşnic nu este anticristul,
Ci ISUS, mort şi revenit,

La viaţă. Pentru veşnicie,
De TATĂL totul calculat,
În marea lui mărinimie,
De dragul lumii, EL şi-a dat,

Propriul FIU, în gheara morţii,
Numai trei zile-a reuşit,
Moartea să îşi arate colţii,
ISUS la viaţ-a revenit.,

Din viaţa LUI, mi-a dat şi mie,
Şi promisiunea că-ntr-o zi,
Ne vom vedea în veşnicie,
Da, cerul îl voi moşteni

Instrumente dulci

Aţi auzit de instrumente dulci,
Naiul, este unul dintre ele,
Într-o noapte, stai treaz, să nu te culci,
Auzindu-l, vei vedea lacrimi de stele,

Vioara, stoarce lacrimi, şi din stîncă,
Atunci cînd nu şti cine-i vrăjitorul,
Stînd lîngă el, se bîlbîie, se-ncurcă,
Lăudîndu-l,doar îi anulezi fiorul.

Pianul, varsă lacrimi în torente,
Nu negre, cum e el de obicei,
Lîngă el pot sta, pot fi prezente,
Flori, oameni,stoluri de porumbei,

Din flaut, lacrimi curg ca o cascadă,
Stropind în jur şi vindecînd durere,
Doar dacă crezi, lasă-te prins în nadă,
Primeşte vindecarea cine-o cere.

Aşa e cu ISUS, şi cu credinţa,
Doar acceptînd oferta-i generoasă,
Singur, n-ai cum obţine biruinţa,
În lupta cu cel rău, care te-apasă.

Care-ţi promite şi apoi pretinde,
Sufletul să-i vinzi, da, să il vinzi,
Eşti în necaz, el mîna îţi întinde,
Vînzîndu-te, n-ai ce să mai pretinzi.

El nu respectă, nici o promisiune,
Nu-i stă în caracter sinceritatea,
Din a-nşela, el face pasiune,
Crezîndu-l, vei plăti cu libertatea.

Să nu mă îngrijorez

Să nu mă-ngrijorez,scrie în Carte,
Şi nu o dată, ci de mai multe ori,
Cuvinte vii, nu nişte semne moarte,
La gîndu-acesta, chiar mă trec fiori,

E socotită păcat , îngrijorarea,
Că nu -i crezut, chiar DOMNUL pe cuvînt,
Făcînd aşa, nu-mi justific purtarea,
C-am încheiat cu EL un legămînt,

Şi-n legămînt, a mea participare,
E însemnată, cu-n zero uriaş,
El m-a ales, şi-mi caut justificarea,
Sunt slab, nevolnic, şi, peste toate laş.

Citesc în Carte, despre martirajul,
La care s-a supus de dragul meu,
Şi doar citind, mie-mi piere curajul,
Să spun.Eu sunt copil de DUMNEZEU.

Mă tem de cei din jur, de-a lor ripostă,
Îndeosebi, de cei din casa mea,
Cum pot pretinde, că-n viaţa mea anostă,
Să se-oglindească,ISUS CRISTOS ar vrea,

Cum, nu mă văd, nu sunt de nici o treabă,
Cînd eu vorbesc, fac vid în jurul meu,
Şi sunt băgat în seamă, cît o babă,
Care se teme de un cîine rău.

Nu văd că nimeni nu vrea să asculte,
Mărturisirea, zisă , de credinţă,
Căci fiecare are treburi multe,
Deci să-mi ţin mie pretinsa-mi pocăinţă.

Şi atunci mă-ntreb,cum, chiar nu am motive,
De-a mă îngrijora măcar puţin,
Dar n-am regrete, nici măcar tardive,
Acestei lumi, eu nu-i mai aparţin.

N-am aşteptat acele trei minute,
De spaimă, groază, să fiu copleşit,
În urmă-mi rămîn multe nefăcute,
Şi-apoi eu singur n-aş fii reuşit,

Cu gânduri mari eu am pornit în viaţă
Să realizez ce mulţi n-au izbutit,
Însă, curînd din deasa, neagra ceaţă,
M-a scos ISUS, căci eu m-am rătăcit,

Cum aş putea începe o nouă zi,
Cu-n gînd curat, trimis spre DUMNEZEU,
Cu siguranţă răspunsul va veni,
Dacă important e EL nu eu,

Să nu mă înalţ eu singur că greşesc,
Nimic bun nu locueşte-n mine,
Nu am nimic, cu ce să mă mîndresc,
Intenţii, fapte bune-mi sunt străine,

Să nu îmi construesc un piedestal,
Să nu mă urc pe el că nu am dreptul,
Nu sunt stăpînul ci, un biet vasal,
Capul să-mi plec, şi să nu-mi umflu pieptul.

Ar fi corect, dacă aşa aş face,
Şi spre măriri, averi, să nu rîvnesc,
Dar cugetul, mîndria nu-mi dau pace,
Şi multe, multe, vreau să dobîndesc.

Rar se întîmplă ca, un criminal,
Să recunoască ce a făcut din prima,
Am fost văzut pe al Golgotei deal,
Sunt acuzat, că am comis eu crima.

De ce acolo a trebuit să fiu,
Ce am comun cu acea răstignire,
Căci eu, nimic despre ISUS nu ştiu,
Ce-o fi-nsemnînd, viaţă-n nemurire,

Nu-mi place să aud că datorez,
Ceva ce bine ştiu că n-am primit,
Nu ştiu, vreodată, o să-ngenunchez,
Dar, recunosc, la minte.s mărginit.

Nu înţeleg, cum să înving prin moarte,
E drept nu-l înţeleg nici pe ISUS,
Era-nvăţat fără să-nveţe carte,
Ciudată e şi ridicarea-n sus,

Dar, tot punînd asemenea-ntrebări,
Nu înţeleg, că-mi irosesc viaţa,
Dacă nu-nvăţ nimic din încercări,
Degeaba mai aştept eu dimineaşa,

Va trece fără să îmi dau eu seama,
Vor trece alte dimineţi pierdute,
Mă va lovi un bici tăind ca lama,
Să-mi taie şansa celor trei minute

Nedorit

Nu am venit pe lume din iubire,
Nu mi-am văzut părinţii-mbrăţişaţi,
Nu-i am pe amîndoi în amintire,
I-am cunoscut pe rînd, îndepărtaţi,

Am fost silit, să-i spun unei străine,
Mamă, cuvînt mai scump, ca o comoară,
Ce-mi oferea în schimb priviri haine,
Batjocuri, ea, ştiind c-au să mă doară.

Am amintiri din anul doi de viaţă,
Depozitate în arhiva minţii,
Şi-acum mă-nţeapă ace reci de gheaţă,
Colţi de vampir, îi văd străinei dinţii.

Pe boabe de porumb, pe coji de nucă,
Stăteam la colţ, ne-nţelegînd motivul,
Mă întrebam, ce.o să îmi mai aducă,
Ziua de mîine, sperînd precum captivul,

Care visează la eliberare,
Dar eu, nici visuri, n-aveam voie să am,
Ca-n clipa cînd visam, visul să zboare,
Ca din senin, un tunet auzeam.

-Un vai ce capul tău,vei fii în viaţă,
Mi-e scîrbă să te văd, să te suport,
Mă uit la tine, şi mi se face greaţă,
Mă obligă , dracul, de grijă îţi port,

Şi alte...vorbe dulci, ca şi acestea,
Îmi adresa cu limba-i veninoasă,
Dar, nu s-a împlinit deloc povestea,
Din contră,viaţa mea este frumoasă.

Din clipa-n care DUMNEZEU, vorbindu-mi,
Mi-a spus, tu eşti al meu, n-am să te las,
Aş vrea atît s-aud, tu promiţîndu-mi,
Tu, cel cîndva, zis cîine de pripas,

C-o vei ierta pe-acea femeie crudă,
Şi n-o să cauţi, în contră-i răzbunare,
Să nu gîndeşti deloc la ea cu ciudă,
Şi dovedeşte-mi că, ai suflet mare.

În cazul vostru,cele trei minute,
Vă sunt lăsate pentru-apropiere,
Fără reproşuri inutil făcute,
Ce-au fost cîndva s-au dus ca o părere.