Despre mine

Sunt un nimeni,de ce-aş fi cineva,
Nu mă căutaţi, că n-am identitate,
Acum, n-am trup, poate-am trăit cîndva,
Pe Terra, sau, pe stele-ndepărtate.

Cuvintele, singure, curg din pix,
Eu le spun doar, să îşi respecte rîndul,
Fiecare are loc precis, scop fix,
Acela, să hrănească tot flămîndul.

Din mulţi flămînzi puţini, ajung la hrană,
Prea mulţi aşteaptă, să li se umple burta,
Hrana ce-o dau este spirituală,
Nu-ntindeţi mîna, ca s-apucaţi turta.

Nu figurez în cărţi de telefoane,
Am totuşi o jucărie de mobil,
N-am card, deci nu plătesc comisioane,
Nu pot fi atacat de vreun bacil.

Dacă această scurtă prezentare,
Un pic de interes, va fi stîrnit,
Atunci vă rog, citiţi în continuare,
Poate misterul, va fi risipit.

Talente

DUMNEZEU, iubeşte un suflet smerit,
Însă, nu iubeşte laşitatea,
Nu iubeşte un refuz voit,
Cu-atît mai puţin pasivitatea,

Domnul m-a-nzestrat cu calităţi,
Care în mine, au zăcut latente
M-am mulţumit, mult timp cu jumătăţi,
De măsuri ale dulcilor talente.

Nu-i permiteam vocii să izbucnească,
În bucuria de-a se manifesta,
Închisă-ntr-o tăcere nefirească,
Tăcînd, puţin cîte puţin, murea.

Muzica şi poezia sunt surori,
În mine, amîndouă sunt prezente,
Sufletul şi gîndul sunt culori,
Le am întregi, nu doar nişte procente.

Avînd aceste daruri minunate,
N-am înţeles, cît de bogat eram,
Erau comori netrebuind căutate,
Dar, prin pasivitate le-anulam.

Mulţi ani, pom cu flori, dar fără fructe,
Roiau în juru-mi albinele muncind,
Drumeţi, din umbră-mi puteau să se înfrupte,
Pe crengi, doar frunze se mişcau foşnind.

Da, chiar făceam pămîntului doar umbră,
Sub mine fir de iarbă nu creştea,
Spre viitor aveam privire sumbră,
Curînd se va sfîrşi viaţa mea.

Voi putrezi sau voi arde într-un foc,
Depinde cui voi folosi uscat,
Verde fiind dar stînd tot într-un loc,
Nici un rost vieţii nu i-am dat.

Nici păsări, nu veneau să-şi facă cuiburi,
Doar ciori, în prag de iarnă croncăneau,
În căutare de-ai nucilor sîmburi,
Negăsind, urît mă blestemau.

Vă rog să ascultaţi lebăda tristă,
Căci aşa sunt dar nu au rost regrete,
De-aş fi cîntat în era comunistă,
M-ar fi lăudat... gazeta de perete.

Mă rog lui DUMNEZEU să mă mai ţină,
În viaţă, şi să-mi dea aripi să zbor,
Să nu-mi mai fie frică de lumină,
Să scap de umilinţa de trişor.

Te rog, dă-mi aripi fine de mătase,
Prin care, vîntul, muzică s-adie,
Să zbor spre ale rugăciunii case,
Şi totul pentru slava ta să fie.

Iar mie, să-mi rămînă mulţumirea,
Că m-am trezit din somnul mult prea lung,
Sporeşte asupra mea înrîurirea,
Că nu-mi doresc, vedetă să ajung.

Ce se întîmplă...

Ce se întîmplă,după ce spui ,da,
Lui ISUS, cînd EL te vrea al LUI,
Îţi mai aparţine, viaţa ta,
Eşti conştient de da-ul care-l spui,

Ştii ce te-aşteaptă, ei bine, nu poţi şti,
La noua-ţi stare, tu nu ai pus nimic,
E scris în Carte, ispite vor veni,
Da, frate în credinţă, eşti prea mic,

De unul singur, să te-mpotriveşti,
Acelui rău, izvor plin de ispite,
Încearcă, să nu te autoamăgeşti,
Singur iei doar hotărîri greşite.

Poftelor lumeşti, păgînătăţii,
Doar cu ISUS, le poţi sta împotrivă,
Asupra ta, stau ochii răutăţii,
De unul singur, zaci în recidivă.

Vor mai fi necazuri, ţi-a spus Domnul,
Arma ta e EL, şi al Său nume,
Eşti viu, te mişti nu stai în loc ca pomul,
Deci, cheamă-l pe ISUS în rugăciune.

Nu-l aştepta pe ISUS, ca persoană,
Căci, Duhul Sfînt te-mbracă cu putere,
EL ştie. ce-i nevoia, ce-i o toană,
Deci, uneori răspunsul e tăcere.

Să nu te ducă gîndul, spre vreo listă,
De dorinţe, de-a fi împlinite,
Fii mulţumit, că DUMNEZEU; te-asistă,
Şi împlinirea, în felu-i o trimite.

Fii zelos, nu sta în nemişcare,
Lasă harul, în inimă să-ţi sape,
Fii în permanentă căutare,
NU lăsa prilejuri să îţi scape,

Să vesteşti Cuvîntul, şi pe DOMNUL,
Şi unde e nevoie să ajuţi,
DAcă-i nevoie, anulează-ţi somnul,
Te vor admira, îngeri tăcuţi,

Căci la nimic, nu-ţi foloseşte lauda,
Laudă doar lui ISUS să-i aduci,
Căutînd slava, te va zvîrli frauda,
În iluzorii cuiburi de cuci.

Univers în mişcare 2

Totu-n univers e în mişcare,
Lumea e-n continuă transformare
Numai EL, cel ce le-a creat pe toate,
E neschimbat, în marea-i dragoste.

Lumea-şi face propriii dumnezei,
Te poţi opune lumii, dacă vrei,
Dar atenţia trebuie să-ţi fie trează,
Fiindcă cel rău, nu doarme ci veghează.

E în permanentă căutare,
Pe cine să mai înşface-n gheare,
Chipul lui, glasul lui, mieros atrage,
Nu-i fioros, ca leul care rage.

Neîncetat pune o-ntrebare,
Ce înseamnă viaţa viitoare,
Cea pe care DUMNEZEU, o tot promite,
Aşa ceva, nu se poate admite.

Tinere, trăieşte-această viaţă,
Ochii tăi nu pot vedea prin ceaţă,
Cum poţi da, pasărea ce-o ţii în mînă,
Pe-o veşnicie, care-i o minciună,

Dac-această lume nu-i perfectă,
Cine-i vinovat că e abjectă,
Sigur, creatorul nu-i sunt eu,
Evident că, este DUMNEZEU.

.................................

Această viaţă se încheie-n groapă,
Această viaţă, e doar o etapă,
Trupul se uneşte cu pămîntul,
Omule, chiar nu îmi crezi cuvîntul,

E doar etapa pentru pregătire,
De vrei să ajungi în nemurire,
Fii dornic după partea luminoasă,
În care, viaţa, e pe veci frumoasă.

Nu te lega de lumea materială,
În care unul pe-altul, îl înşeală,
Omule, spre Fiul Meu priveşte,
Prin EL Cuvîntul, se adevereşte.

Omule, ţi-am dat şansa de a alege,
Dar, ce vei semăna vei şi culege,
EU nu mă voi lăsa batjocorit,
Dac-ai crezut aceasta ai greşit.

Încă îţi ofer a Mea-ndurare,
Fac cu tine-o ultimă-ncercare,
Trei minute şi se opreşte harul,
Abia atunci vei sti ce e amarul.

Mii de ani...

Trecut-au mii de ani de cînd,e omul pe pămînt,
Şi, nu vor trece trei minute, vor trece ca un gînd,
Omul trăieşte-n ignoranţă, visînd la viaţă lungă
La o aşa realizare, nicicînd n-o să ajungă.

Dar, vai de crunte deziluzii , de mari dezamăgiri,
Aveavor parte toţi acei cu astfel de porniri,
Cică în al ştiinţei nume, omul urcă mereu,
Ne-nţelegînd cît e de gravă, joaca de-a DUMNEZEU.

Nu e corect ce se întîmplă, de ce nu e de acceptat,
Că viaţa este de la DOMNUL, crezînd altfel este păcat,
De ce stupida întrebare, oare de unde noi venim,
Şi cu răspunsul cel mai simplu, noi nu vrem să ne mulţumim.

Căutăm în roci extraterestre,genele vieţii de om,
Dar vai în pietrele acelea e al nebuniei sindrom,
Răspunsul este în scriptură, el trebuie doar acceptat,
Dar, cei ce-şi zic oameni de ştiinţă, pe DOMNUL l-au eliminat.

Se duc se-ntorc plini de emfază,şi preamărindu-şi propriul eu,
Se laudă-n inconştienţă, nu l-am văzut pe DUMNEZEU,
Nu l-am văzut deci nu există, să credem este fără rost,,
Deci ce înseamnă viaţa noastră, o afacere cu preţ de cost.

Viaţa noastră nu e condusă, de un aşa zis creator,
Noi hotărîm ce-nseamnă timpul, trecut, prezent şi viitor,
Natura azi ne e supusă, noi o conducem cum dorim,
Deci nimeni nu ne poate spune, cum vrem viaţa s-o trăim,

Am cucerit cosmosul mare, spre microcosmos ne-ndreptăm,
Curînd descoperi-vom calea, din lume să nu mai plecăm,
Suntem deştepţi, nimeni nu poate,tăgădui acest aspect,
Doar omului i se cuvine cinstire şi suprem respect.

Priveşte DUMNEZEU din ceruri, şi de nimic nu e surprins,
Calea cea largă, calea lumii,către pierzare, drum întins,
Ştia că va alege răul, şi şanse tot i-a oferit,
Dovada dragostei supreme, ISUS CRISTOS cel răstignit.,

Mai fac o ultimă-ncercare, cu cel pe care l-am creat,
Dar nu-l mai pun ca să aleagă, căci tot spre rău e aplecat,
Da trei minute, trei minute, şi harul meu se va opri,
Pentru a ta împotrivire, fiul nu-mi voi mai răstigni

Să nu spui...

Să nu spui, azi voi face
Ce n-a fost făcut nicicînd,
Să nu crezi că ideea,
N-a trecut cuiva prin gînd,

Nu-i nimic nou sub soare,
Toate s-au mai întîmplat,
Crede ce cuvîntul scrie,
Că doar lumea s-a schimbat.

Azi, priveşti şi îţi spui
Am hambarele prea mici,
Tu te crezi a fii floare,
Cei din jurul tău urzici,

O să le dărîm pe toate,
Altele mai mari ridic,
Şi-apoi plin de mulţumire ,
Sufletului meu îi zic,

Bea, mănîncă, suflete al meu,
Bucură-te ani îndelungaţi,
Pentru toate-acestea-m muncit eu,
Mă bucur că, nu am de dat la fraţi.

Nebunule, va zice-un glas,
EU sufletul ţi-oi cere azi,
Ce-ai adunat sunt de pripas,
Deznădejdii pradă cazi.

La locul unde tu vei fii,
Cînd vei muri nu te-ai gîndit,
Ai fost un omnesocotit,
Şi pentru alţii, n-ai trăit.

Nu are rost să îţi mai dau,
Nici trei minute să trăieşti,
Căci din somnul răutăţii,
Tot nu o să te trezeşti,

Tu eşti mort în păcate,
Şanse n-ai să reînvii,
Plin de pete-ngreţoşate,
EU nu am vrut, aşa să fii

Este pierdere de vreme ,
Trei minute să primeşţi
În zadar inima-ţi geme,
Chiar şi-acum la rău gîndeşti.

Cine sunt eu,

Cine sunt eu, să îndrăznesc,
Să te întreb, TU să-mi răspunzi,
Pînă ajung eu să gîndesc,
TU chiar şi gîndul mi-l pătrunzi,

Pînă o vorbă eu rostesc,
TU-ai ştiut ce-am vrut să spun cu ea,
O Doamne, fă-mă să vorbesc,
Doar vorbe pentru slava TA.

Să nu pot rosti,
Vorbe ce-ar putea rănii,
Vorbe ce-ar putea durea,
Să nu spună gura mea.

Cine sunt eu să cred c-am drept,
Să te întreb pe TINE TATĂ,
Ce vrei sp faci cu viaţa mea,
Care de tine-mi este dată,

Cuvîntul spune că de drag,
Ce ţi-am fost eu, l-ai dat pe FIUL,
Pe cruce între doi tîlhari,
ISUS a-nsufleţit pustiul.

Să nu pot rosti
Vorbe ce-ar putea rănii,
Vorbe ce-ar putea durea,
Să nu spună gura mea.

Ştiu cine sunt şi-ţi mulţumesc,
Că-n mila TA nemărginită,
Ai hotărît o sfîntă zi,
Dinviaţa mea nenorocită.

Cînd FIUL TĂU cel prea iubit,
S-a aplecat să mă ridice,
De unde eu eram căzut,
Şi de atunci EL blînd îmi zice,

Să nu poţi rosti,
Vorbe ce-ar putea rănii,
Vorbe ce-ar putea durea,
Să nu soună gura ta.

Doar trei minute au rămas,
Pînă la marele dezastru,
De care nu va fi scutit,
Nici cel mai izolat sihastru,

Căci munţi şi stînci s-or prăbuşi,
Şi văile, s-or face dealuri,
Şi lumea aşa se va sfîrşi
Cumplite morţi de idealuri.

Nu mai pot rosti
Vorbe ce-ar putea rănii,
Fiindcă nu va fi găsit,
Cine să fie rănit.

Cîndva un înger

Cîndva un înger în lumină,
Ajuns apoi întunecat,
Neliniştit clipă de clipă,
Cum să devină mai bogat,

Pornit cu mai multă-ndîrjire,
Chiar pe aleşii Domnului,
Pe cei salvaţi de însuşi DOMNUL,
Să-i facă să devin-ai lui.

Nu este negru, cum se crede,
Doar sufletul şi inima,
E o lumină-nşelătoare,
Şi miere este vorba sa.

Unde e firul mai subţire,
Se-oferă el, să facă nod,
Cine acceptă a lui ofertă,
E condamnat la eşafod,

Te ştie.un prieten la strîmtoare,
Prin acel om lucrează el,
Tu, bucuros de mîna-ntinsă,
Nu bănui planul cel mişel.

Îţi vine-n minte chiar proverbul,
Cu prietenul adevărat,
Dar, vai e doar literatură,
Viaţa nu te-a învăţat,

Că-n dosul unei fapte bune,
Nu-ntotdeauna, uneori,
Se-ascunda gîndul mîrşăviei,
Capcană pentru visători,

Şi-acum schimbînd puţin proverbul,
Nu tot ce zboară-i ...avion,
Trezindu-te la realitate,
Nu da vina pe ghinion,

Pentru că tu, de multă vreme,
De el fiind ...monitorizat,
El doar a urmărit momentul,
Şi-n gheara lui te.a înhăţat.

Ce crezi că vrea el dela tine,
Nu trup frumos ca de atlet,
Cu sufletul se mulţumeşte,
Şi pentru iad, îţi dă bilet.

Mai poţi scăpa de perspectiva,
De nu-a ajunge-n acel loc,
Să nu pierzi şansa oferită,
De a scăpa de fum şi foc,

ISUS CRISTOS îţi este şansa,
De ce mai stai să cîntăreşti,
În ultimele trei minute,
Mai bun de-atît, ce să găseşti

Droguri

Există un flagel,pe nume droguri,
De mic de mediu şi de mare risc,
Dar, toate au fatale epiloguri,
Murind n-ajungi erou sub obelisc.

Totul începe din curiozitate,
Ai auzit, că şi alţii au luat,
Cică trăieşti o altfel de libertate,
Te scapă de-al vieţii parcurs plat.

Răul începe la un colţ de stradă,
Prin parcuri cu alei întunecoase,
Cît mai ferit ca nimeni să nu vadă,
Pe vinzătorii de, prafuri fioroase.

Prima-ncercare este minunată,
Şi oferă senzaţii nevisate,
Aşa-s făcute, să vrei încă odată,
Ajungi să faci eforturi disperate,

S-ajungi la praful care-ţi dă senzaţii
Nici nu observi că, preţul a crescut,
Nu iei în seamă, avertizări, somaţii,
Nu-ţi vine-a crede că eşti deja pierdut,

Bravezi şi zici că în orice clipă,
Te poţi opri, că totul e un joc,
E ca un vis cînd, dormind se-nfiripă,
De fapt e un coşmar, un groaznic foc.

Prietenii, familia-şi dau seama,
Că ai căzut în plase diavoleşti,
Duşmani îţi sunt atunci, tata şi mama,
De ce-ţi spun ei, tu nu te sinchiseşti.

Şi nu te laşi pînă n-ajungi ruină,
Şi fizic şi în partea financiară,
Nu mai eşti om, fiară de vizuină,
Şi faună de junglă, te-nconjoară.

Tinere, nu te droga, ascultă-mi sfatul,
Sileşte-te să-l cauţi pe DUMNEZEU,
Eu nu pretind c-aş fii preaînvăţatul,
Dar, în viaţă, toţi avem uşor şi greu.

Eu n-am căutat salvarea în substanţe,
N-am apelat la traficanţi hidoşi,
N-am încheiat cu diavolu-alianţe,
Şi n-am ajuns s-am ochii urduroşi.

Refuză tinere, pastilă şi seringă,
Refuză tot, doar trei minute ai,
De nu doreşti, satan să te învingă,
Şi să ai parte cu ISUS de rai.

Competiţie.

Cînd omul blestemă, DUMNEZEU, răspunde,
Cu binecuvîntări nemeritate
Atunci,omul de frică s-ar ascunde,
Dar nici-o ascunzătoare nu poate,

Să-l ţină nevăzut, de-a Lui privire,
Mustrătoare, iubitoare, simultan,
Pentru om EL simte doar iubire,
Din orice greu îl scoate la liman.

DUMNEZEU zîmbeşte uneori şi rîde,
Cînd vede, creatura-i cum se zbate,
De multe ori omul îşi este gîde,
Cu ale lui idei, stupide, peste poate,

Sub continent în peşteri transformate,
În laboratoare cu cercetători,
Mii de nebuni cu minţi înfierbîntate,
Pretind că-n reluare-ai lumii zori,

Se vor desfăşura în faţa noastră,
Prin intermediul unei mari explozii,
În minţi se va deschide o fereastră,
Nu vom mai crede totul ca nerozii.

Motive de a rîde are DUMNEZEU,
Cînd creatura vrea să-l desfiinţeze,
Prostia a ajuns la apogeu,
Şi nebunia sus pe metereze.

De-o fi explozie s-o destrăma planeta,
În loc de zori, va fi chiar asfinţitul,
Omule, în contra-ţi ai pornit vendeta,
Prea mult te-ai înfrăţit cu anticristul.

Pămîntul poate rămîne-un bolovan,
Învîrtindu-se degeaba pe orbită,
Cu el odată , pieri-va şi satan,
Şi orice urmă de păcat, ispită.

Nu va fi nimeni ca să consemneze,,
Rezultatul stupidei experienţe,
Analişti, care să evalueze,
Vor fi realităţi nu aparenţe.

Printre nebunii din hruba elveţiană,
Se mîndrea unu-n televizor, Piftie,
Sunt şi romîni, iar specia umană,
Nici amintire, n-are cui să fie.

Nu-i sigur Terra, ar rămîne pe orbită,
Sau, va deveni asteroid problemă,
Cum Terra, se aşteapt-a fi lovită,
De-un bolovan, scăpat parcă din schemă.

Aşa ar fi experienţa reuşită,
Nereuşită, ar fi la fel de rea,
Corectă ar fi tîmpenia oprită,
Ştiinţa este-un moft este-o belea.

Bieţi nebuni, conduşi doar de instincte,
Neştiind ce e divinitatea
Vă bucuraţi, cînd provocaţi conflicte,
Cîntaţi, furînd planetei sănătatea,

Deci, şansa Terrei, nu-i deloc ştiinţa,
Cercetători cu minţile-agramate,
Oricît aţi vrea, oricît v-aţi da silinţa,
Nu veţi obţine acele rezultate.

Pe care DUMNEZEU, nu le permite,
Neacceptînd pe DUMNEZEUL creator,
Vă credeţi mari, find de fapt termite,,
Om de ştiinţă, om contra tuturor.

În DUMNEZEU, mai cred azi doar bătrînii,
Zic ei, nebunii,în diplome-nveliţi,
Lipsiţi complet de uzul raţiunii,
Nebunilor, oglinzi nu folosiţi.

Ce chip, îţi întoarce înapoi oglinda,
Chiar , nu te recunoşti creier prăjit,
Continuînd să-ţi ceri singur osînda,
Pe DUMNEZEU, din loc nu l-ai clintit

Duminica

Duminica-n final de săptămînă
E ziua de-nchinat lui DUMNEZEU,
Dar peste această zi azi e stăpînă,
Puterea şi voinţa celui rău,

Mai zicem că, nu-i bine-n Romînia
Cînd multora, nu li-i gîndul la muncă,
Cînd zi şi noapte se-ntinde nebunia,
Cînd unii se trezesc, alţii se culcă.

Sunt sărbători şi-n timpul săptămînii,
Munca trecînd în plan secundar,
De ce mirarea de la sfîrşitul lunii,
Cînd bani-s mai puţini în buzunar,

Petreceri cu, fasole şi sarmale,
Se-organizează chiar şi-n mînăstiri,
Buluc de lume cu stomacuri goale,
Privindu-i îi asemeni cu ...vampiri.

Şi apoi sărbătorile cu moaşte

,
Nu-şi au izvoru-n marea Carte sfîntă,
Oase atinse cu rost cît păr pe broaşte,
S-ajungă acolo unii se i-au la trîntă,

Ar fi grozav să fie sărbătoare,
În inimi schimbate, de creştini,
Să cînte într-o sfîntă adorare,
Cîntarea lor, să-ndemne la treziri,

Lumea supusă grelei ignoranţe,
E nehrănită cu cuvîntul sfînt,
Lumea-i dispusă, să facă alianţe,
Cu cei ce promit, raiul pe pămînt.

Dar vai de cei ce cred în promisiunea,
Unui stomac, sătul pentru moment,
Şi nu-şi doresc s-ajungă pe păşunea,
Pe care iarba nu e ca element.

ISUS este Păstorul, ne-ndoielnic,
Dar oare, noi, dorim să fim în turmă,
Problema-i ...eul nostru şovăielnic,
Chiar şi acum în zilele din urmă.

În trei minute, timpul se opreşte,
Nu va mai fi apus nici răsărit,
Şi vai de cel ce pumnul, şi-l zdrobeşte,
Bătînd în uşă, prea tîrziu venit.

Rugăciune, n.

Te rog Doamne, nu lăsa ocazii,
Celui rău, să intre-n viaţa mea,
Căutările-i adevărate razii,
Pe cină să-l mai prindă ar putea.

Pe viaţa cui să pună stăpînire,
Prin amăgiri şi false promisiuni,
Pe cei aleşi, mai cu deosebire,
Căci unii dintre ei se cred imuni,

Dar vai, cît de imensă e greşeala,
Că fiind creştin, nu poţi fii amăgit,
O clipă, de te-nvinge oboseala,
Pentru cel rău, teren ai pregătit.

Atenţie, cel rău nu te loveşte,
Ba dimpotrivă-ţi împlineşte voi,
E bucuros, şi inima îi creşte,
Dacă te plîngi că, viaţa-i un gunoi,

Nu te opreşte să te vezi cu fraţii,
Te-ajută, ca să vezi la ei greşeli,
Te-ajută să-ţi faci noi şi noi relaţii,
Vrea doar,încrederea să nu-i înşeli.

Te-ntreabă, zice DOMNUL că nu-i bine,
Să fii bogat, să ai case, maşini,
Tu eşti cinstit, corect, nu ţi-e ruşine,
Doar cei ce te admiră sunt meschini.

Doamne, am trecut prin toate-acestea,
A fost de-ajuns puţin să nu veghez,
Nu vreau să mai continue povestea,
Ştiu Doamne că nu dorm deci nu visez,

La fiecare pas se-ntind capcane,
Să cadă-n ele creştinii aşteptaţi,
Aici nu-i vorba despre ghinioane,
Ci de cel rău sunt... monitorizaţi.

Nu au idee Doamne pînă unde,
Meschinăria celui rău ajunge,
Total în fiinţe ne poate pătrunde,
La orice mijloc poate recurge,

Singura şansă, cele trei minute,
Rămase omenirii de trăit,
Îndură-te de fiinţele căzute,
Dar nu-l ierta, pe cel ce i-anrobit

Anticristul.

Revoltată, o ţară-ntreagă,
Ascultă, nevrînd să creadă,
Cum, unu-n seamă se bagă,
Vomitînd. a lui tiradă,

Ţinînd Biblia în mînă,
Ca un apucat, răcneşte,
Pagini albe, să rămînă,
La nimic nu foloseşte,

Pe ISUS, îl desfiinţează,
Că n-ar fi ce se pretinde,
E un farsor care şochează,
Prea mult ,coarda cînd întinde.

Dar , în DUMNEZEU; el crede,
Nici cu gîndul nu-l contestă,
La tot pasul el îi vede,
Natura extraterestră.

Nu crede că dumnezeul,
Despre care-i scris în carte,
Să-şi minimalizeze EUL,
Să se dea singur la moarte,

El, ştie şi felu-n care,
S-a scris numita Scriptură,
Simpluprin sponsorizare,
Şi...pile la prefectură,

Cum altfel au fost alese,
Cele patru evanghelii,
Cei patru-au oferit mese,
Şi pe principiul ploconelii.

Cine dă mai mult cîştigă,
Chiar de e alta mai bună
La tăcere se obligă,
Crezînd propria-i minciună.

Este clar cine se-ascunde,
În acest nebun notoriu,
Ca aspect ar corespunde,
Dar moral, nici iluzoriu.

DUMNEZEU, uneori rîde,
Sigur şi de-această dată,
Fie-şi omul propriul găde,
Biblia este-adevărată.

Aş vrea ISUS...

Aş vrea ISUS, să-ţi spun că te iubesc,
Că nu am altceva mai scump pe lume,
Însă, TU şti, cuvîntul omenesc,
E sub nivel de, fructe şi legume.

Cu cît vreau să fiu mai convingător,
Cu-atît trezesc, suspiciuni mai multe,
Nu poate mărăcinul fi bujor,
Urechea TA ,nu poate să m-asculte,

Nu cuvinte-alese vrei s-auzi,
Propoziţii studiate-n şcoală,
Tatăl da dar TU nu te amuzi,
Gîndul, ţi-e şi-acum la-a lumii boală.

Dac-aş reuşi să mă opresc,
Cu răutatea la nivel de gînduri,
Lasă-mă ISUSE, să privesc,
Dincolo de cele patru scînduri,

Şi în faţa ochilor să n-am,
Nesfîrşitele privelişti seci,
Dă-mi speranţă măcar cît un gram,
Că nu voi ajunge-acolo-n veci.

Să fiu în vecinătatea lor,
A locurilor pregătite sus,
Despărţit de-un gard sau un răzor,
Să respir lumina TA ISUS.

Este iluzoriu tot ce spun,
Nu-i prezis în Carte acest loc,
De amăgire, de dulce surghiun,
Preferabil, iadului cu foc.

Ştiu că, universu-i infinit,
Numai măreţia TA-l cuprinde,
Cîte locuri Doamne-ai pregătit,
Dorinţa după unul mi se-aprinde.

In viaţa mea s-a arătat,
Un fals profet, renegîndu-ţi cuvîntul,
Ştiu pe cine a reprezentat,
Pe cel pe totdeauna înfrîntul.

N-am pe mînă număr, semn pe frunte,
Oferindu-mi-se-am refuzat,
Nu are cu ce să mă încînte,
Eu fiind al tău cel mort şi înviat.

ISUSE, sunt trestia cea frîntă,
Mucul lumînării fumegînd,
Nimic în viaţă, nu mă mai încîntă
De cînd îmi eşti neîncetat în gînd

Dacă nu aş crede

Dacă nu aş crede ce afirmi,
Poate fi considerată blasfemie,
Să-ţi cer, Cuvîntul să îl reconfirmi,
Nu aş avea drept la alba veşnicie.

Dac-al Tău cuvînt nu mi-e de-ajuns,
Ar fi dovadă a lipsei mîntuirii,
Dacă de mesaj, nu sunt pătruns,
Încă sunt adept al rătăcirii.

Dacă-ţi pun cuvîntul la-ndoială,
Plecînd urechea, la diverşi nebuni,
Credinţa îmi este o simplă spoială,
Şi-n loc de cer,adîncuri de genuni

Ar fii partea mea de moştenire,
ISUS, ar rămîne, vis îndepărtat,
Parte, aş avea de nemurire,
Într-un decor ostil şi-ntunecat.

N-am nevoie, să mi se tot spună,
De-a Lui existenţă sunt convins,
Cînd peste tot, răii lumii se adună,
Fără ISUS, demult aş fii învins.

Răul, nu-i urît, la-nfăţişare,
Dimpotrivă, e chiar atrăgător,
Efectele-s însă îngrozitoare,
Cedînd aş avea sumbru viitor.

Nu pot să pun la îndoială Cartea,
Cînd tot ce-i scris în ea se-adevereşte,
Doamne, nu-mi da întunecată partea,
Veşniciei care, mă-ngrozeşte.

Vreau s-ajung, în partea luminoasă,
Dar faptele-mi urîte se opun,
Nu mai port haină albă, ci jegoasă,
N-am nici un drept să spun că aş fii bun.

Faptă, sau gînd, fără deosebire,
Mă-ndepărtează de ISUS tot mai mult,
N-am dreptul să-l admir în strălucire,
Cît timp, de glasul celui rău ascult,

În lume, e confuzie totală,
Nimic, nu mai oferă siguranţă,
Sufăr şi eu de-a omenirii boală,
S-a risipit şi-acea zisă speranţă

Zi şi noapte

Ziua care trece o avertizează,
Pe cea care urmează să-i ia locul,
Să şti că existenţa ta contează,
Poate pe tine, va cădea norocul,

Să fi cea de milenii aşteptată,
Cu speranţă şi cu-ngrijorare,
Binecuvîntată dar şi blestemată,
Cum n-a mai fost o altă zi sub soare.

Sau, poţi să fi o simplă unitate,
De timp, ca noi cu număr şi cu nume,
În tine, întîmplîndu-se de toate,
Şi te aşezi cu noi la rînd, postume.

Spunîndu-i alteia ce urmează să fie,
Asemănarea-i cu-n schimb de ştafetă,
Nici un om de pe pămînt n-o ştie,
Pînă şi lui ISUS îi e secretă.

De-a lungul vremii, mulţi cu presupusul,
Şi-au dat lăudîndu-se c-ar fi prooroci,
Neadeverindu-se-au rămas cu spusul,
Emanat, din minte de boboci.

Numai DUMNEZEU, deci nimeni altul
Ştie despre-nfricoşătoarea zi,
Numai EL, presfîntul, preaînaltul
Ştie cînd, şi-n ce fel va veni.

Nu ştiu povestea zilei care-ncepe,
Nu ştiu de-i ultima din viaţa mea,
Cel rău în ce fel o să mă-nţepe,
Voi fii dispus să-l las a mă-nşela,

Se vor întîmpla în lume multe,
În scurtul timp pe care-l numim azi,
Mă rog ca DUMNEZEU, să îi asculte,
Pe cei ce se văd tufe şi nu brazi,

Multor, să fie ziua mîntuirii,
Ziua, cînd lumina să-i inunde,
Trecuţi în evidenţa nemuririi,
Nemai simţind dorinţa de-a se-ascunde

Beneficiar

Beneficiar, al suferinţei Tale,
Indiferent, prin ceea ce treceai,
Văzîndu-mi liniştit de-a lumii cale,
Nepăsător, că-n locul meu mureai,

Preocupat de partea materială,
Conjugînd, doar verbul a avea,
Considerînd de-a dreptul aiureală,
Să vreau altceva de la viaţa mea,

Nu te-am chemat în viaţa mea ISUSE,
De fapt, nici nu ştiam cum să te chem,
Îmi împlineam, toate cele propuse,
Aşa-mi desfăşuram al vieţii ghem.

Vedeam bătrîni intrînd în biserici,
Nu mă interesa deloc problema,
Cu bastoane, în cîrje, bătrînei scheletici,
Dar, trebuie să-mi risipesc dilema.

Ajuns la vîrsta celor despre care,
Gîndeam că nu îşi ştiu trăi viaţa,
Timidă totuşi, simt cum o-ntrebare,
Aşteaptă un răspuns, voi sparge gheaţa,

Viaţa-mi, s-a schimbat printr-o broşură,
De cineva pierdută pe un drum,
Căzută-ntr-un canal lîngă bordură,
Cu nume straniu,trandafiri sau fum

Ştiam ce-i fumul, şi ce sunt trandafirii,
Întreaga noapte, o clipă nedormind,
Descoperind destinul omenirii,
Deci, şi al meu unde ajung, murind,

Sătul de verbul cu agoniseala,
Mă voi gîndi şi la verbul a fii,
Voi încerca, să îmi dau osteneala,
De a fii plăcut, cuiva-ntr-o zi

Însă, nu lumii, ci, celui de pe cruce,
Care, de dragul meu, s-a dat murind,
Cu mîini întinse, în braţe să apuce,
Întreaga lume, eu, parte-n ea fiind.

Am deschis la cea dintîi bătaie,
Inima, plină, la refuz cu zoaie,
Simţeam că-mi ared-n flăcări vîlvătaie,
Şi lacrimi îmi curgeau din ochi şiroaie.

N-am zis nici-un moment, dacă nu poate,
Să-mi ierte, mizerabila viaţă,
Chiar am crezut, că multele-mi păcate,
Vor dispărea definitiv în ceaţă.

Deci nu a fost o simplă promisiune,
Pe care dacă vrei, o ţii sau nu,
S-a petrecut cu-adevărat minune,
De care ...vinovat, ISUSE eşti doar TU.

Fiindcă atît de mult TU m-ai iubit,
Dornic să-ţi aparţin în veşnicie,
Din al Tatălui Cuvînt nu ai ieşit,
Şi mi-ai dat, adevărata bogăţie.

De prieteni, nu am fost batjocorit,
Fiindcă de fapt, nici n-am avut vreunul,
Acum îl am pe cel descoperit,
Mi-e prieten, şi-n acelaşi timp stăpînul

Ne spune DUMNEZEU...

Ne spune DUMNEZEU, răbdarea mi-am sfîrşit,
Noi, ne-ntrebăm uimiţi, cum, Domnu-a obosit,
Cîndva spunea că nu va obosi iertînd,
Dar eu, un îmbuibat, am milă de flămînd,

Un mizerabil sunt, vorbesc în dreptul meu,
Dar nu am drept să îl vorbesc de rău pe DUMNEZEU,
Cît timp va mai răbda, să îl batjocoresc,
DEşi-n cuvinte eu mă laud ce mult îl iubesc.

Nici un motiv nu am să sper că o să fiu salvat,
Şi după cum trăiesc ce-aş avea de-aşteptat
La revenirea lui ISUS căci, mult eu l-am hulit,
Pe TATĂ; FIU; DUH SFÎNT, deşi-am fost prevenit,

Gîndiri, vorbiri de rău hule şi blasfemii,
Da, chiar şi la nivel de gînd de ele Domnu-a şti,
Ne-mpotrivindu-mă am fost ca şi un criminal,
Strigînd, să fie răstignit, pe al Golgotei deal

Pentru a nu fii condamnat, şi a fii al Domnului,
Nu mi se cere-a mă jertfi ci doar ai cere LUI,
Să cred că între cei aleşi, am fost şi eu cuprins,
Că datorită Lui nu ard în veşnic foc nestins.

Salvîndu-mă ISUS, mi-a dat şi un avertisment,
Să nu-apelez prea des la acel amendament,
Că este scris în carte că nu e de găsit,
Pe faţa pămîntească vreun om neprihănit.

Unul dintre apostoli, chiar şi-a zis stîrpitură ,
Pentru a mea viaţă, nu e nici-o măsură,
Nici gînd, de răsplătire ci, doar de condamnat,
De prea urîte fapte eu pot fii condamnat.

Pavel, ales de DUMNEZEU, şi-a caracterizat,
Ca fiindu-i viaţa un gunoi, nimic de-apreciat,
El despre sine aşa gîndind , eu ce-aş avea de zis,
Nici nu contez deci practic sunt un jalnic proscris.

Acum cînd timpul curge sigur spre sfîrşit,
Nisipul din clepsidră,aproape-i isprăvit
Doar milă şi-ndurare-ţi pot cere disperat,
Nu vreau s-ajung în iadul de care am aflat,

Că este-un loc al groazei, de neimaginat,
Te rog ISUS fereşte-mă de locul blestemat,
În care mila şi-ndurarea, sunt de neconceput,
Şi cine-acolo ajunge este pe veci pierdut

Teamă de o întrebare

De o întrebare mă tem groaznic,
Pentru ce aduci ca rod doar frunze,
Nevoie-i pentru Mine-a fi mai harnic,
Dormind, ce faci, pui pe tine-osînze.

DE la tine aştept să văd şi fapte,
Pentru aţi justifica statutul,
EU îţi sunt alături zi şi noapte,
Dar tu taci prea mult cum tace mutul.

Tu nu înţelegi, că din slujire,
Este tot cîştigul vieţii tale,
Da, din a Cuvîntului vestire,
Se vor aduce, rătăciţi pe cale

Nu îţi cer s-aduci bani în tezaur,
Fiindcă oricum, banii nu sunt ai tăi,
NU doresc valori de-argint sau aur,
Doresc doar inimile oamenilor răi.

Spunînd aceasta tu clar înţelege,
Că Eu întreaga lume o doresc,
Mie îmi rămîne de-a alege,
Cîte locuri o să pregătesc

Să nu îţi pui nicicînd întrebarea, ,
Dar de unde atîta loc în cer,
Dacă pretinzi că înţelegi lucrarea,
Lui DUMNEZEU, omule efemer.

Tu nici cu gîndul, n-ai putea pătrunde,
Lucrarea sfîntă prin a Lui cuvînt,
Cît de necuprinsă-i, cît se-ntinde,
Tu fiind legat doar de pămînt.

Eşti fiinţă,, insignifiantă,
Şi prin voia Lui, ai apărut,
Pretenţia îţi este, vai jenantă,
Nu recunoşti ce jos ai decăzut.

În starea ta de absurdă revoltă,
Vai, nu recunoşti că eşti penibil,
Aduci, numai frunze ca recoltă,
Deci, cu Mine eşti incompatibil.

Îţi cer să fii în stare de alarmă,
Că te încolţeşte adversarul,
În răutatea lui el totul sfarmă,
Pe toţi acei ce n-au în gînd calvarul.

Tu împotriveşte-te-n credinţă,
Cu Mine tu, fii sigur, vei învinge,
Nu îţi fie teamă de sentinţă,
Cu mine răul, nu te mai atinge.

Dacă doar atît...

Dacă doar atît, ştii despre Moise,
Că unui miel el a dat o sentinţă,
Înseamnă c-ai aflat asta în piaţă,
Deci, taci nu mai vorbi despre credinţă.

Dacă doar atît înseamnă mielul,
Să-l vezi pe masă, frumos rumenit,
Dacă doar stomacu-ţi este ţelul,
Desigur, de ISUS, n-ai auzit,

Privind spre miel, văzînd doar puiul oii,
Eşti orb, eşti surd, şi pic de creier n-ai,
Tu nu vezi lacrimi, în picurii ploii,
Eşti sec, eşti searbăd, nu ai spic pe pai.

Mielul care căuta salvare,
În braţele lui Moise-ntruchipa,
Pe cel ce-avea să moară pentru lume,
Nu ţi-l imagina în tava ta.

Creştine, lasă mielul să trăiască,
Va fi mai de folos, oaie-ajungînd,
Cu lapte, brînză o să te hrănească,
Nu-ţi pare rău, să vezi un miel plîngînd,

Stăpîn de oi, n-ai nici un pic de suflet,
De-ai separat pe mame de copii,
Nu te înduioşezi de al lor plînset,
Ţi-e gîndul doar a te îmbogăţi..

Negociezi la sînge preţul cărnii,
Convins că o să ţi se umple cardul,
Atîta cunoşti tu din sărbătoare,
Eşti mai setos de sînge ca ghepardul.

Nu-i vinzi pe toţi, îţi laşi şi ţie unul,
Şi îţi inviţi prietenii la masă,
Ce mai contează e Paştele,Crăciunul,
Oricum, tot cu petrecere se lasă,

Din întîmplare auzi, Sărbătoritul,
Parc-a murit dar mort puţin a stat,
Nu ai idee cine e răstignitul
Bei vin şi zici,CRISTOS a înviat,

Aşa o spui, la fel ca ,bună seara,
Că n-ai idee ce-nseamnă acest salut,
Habar nu ai c-a fost învinsă fiara,
Care-n robie lungă ne-a ţinut

Multă vreme,

Multă vreme, chiar nu am ştiut,
Că ziua sărbătorii-i arbitrară,
Era mai bine să nu fii ştiut,
Acum, văd totul, ca-ntr-o lumină chioară,

Mi-am schimbat părerea, sentimentul,
Referitoare la sfîntul eveniment,
Mă tem că, m-ameninţă falimentul,
Ştiind că totu-i un aranjament.

Precis a fost conflict de interese,
Între dornici, lumea s-o conducă,
Şi-au zis, haideţi să vedem ce iese,
Şi-apoi, ia fiecare ce apucă.

Copilăria, nu mi-a fost afectată,
Că nu ştiam nimic de acel crăciun,
Ce vine iarna-n fiecare an odată,
La mine, nu venea nefiind bun,

Dar a trecut demult copilăria,
Treceam indiferent prin sărbători,
Nu-nţelegeam ce-i toată nebunia,
Cu pom tăiat, cu vin, colindători,

De ce se-ndoapă, oamenii ca sparţii,
Şi beau pînă se prăbuşesc sub mese,
La culme-s încîntaţi comercianţii,
Vînzînd mai mult, cîştig mai mult le iese.

Dar, peste ani, identici unul ca unul,
În timp, aflănd, cînd s-a născut CRISTOS,
Sărbătoarea numindu-se , crăciunul,
Personal ne-avînd vreun folos,

Apoi dorind a ştii mereu mai multe,
Ne-aflînd nimic simţeam în gît un nod,
Evangheliştii nu dau amănunte,
Spunînd atît, în vremea lui Irod.

S-a stabilit, rămîne sărbătoare,
Ce a ajuns, deloc nu mai contează,
Dar nu-i deloc motiv de.ngrijorare,
Nici spiritual nu deranjează.

Pastori, preoţi, cum nu luaţi atitudini,
Ce aţi ajuns, simplii salariaţi,
Le socotiţi pe toate certitudini,
De ce inexplicabil vă purtaţi,

Chiar dela voi porneşte această hîră,
De ce-i nevoie de o anume ziuă,
Iertaţi-mă, nu mi-o luaţi ca pîră,
Dar bateţi inutil apă-ntr-o piuă.

Prin predici demonstrîndu-vă talentul,
Oratoriei, şi nimic mai mult,
Nu vă miraţi c-adoarme asistentul,
Zbuciumat, cu sufletu-n tumult,

Cînd colo el aude că nu-i sigur,
Că asta-i ziua cînd a venit MESIA,
SE simte străbătut de un cutremur,
Topindu-i-se toată bucuria.

Se scoală, se îndreaptă către uşă,
Cu sufletul total dezamăgit,
Gîndind, nici la partid fiind ...păpuşă,
Asemenea prostii n-am auzit.

Lăsaţi ce scrie-n calendar cu roşu,
Rămînă şi însemne sărbătoare,
Dar scoate-ţi-l pe cel ce-şi zice moşul,
Că ăsta duce lumea-n derutare,

El este cel ce lumea derutează,
El, blajinul e înşelătorul,
Doar el ţine atenţia lumii trează,
Şi nu cel aşteptat, Mîntuitorul.

Vai, lumea nu-l aşteaptă pe micuţul,
Născut în şura cea sărăcăcioasă,
Lumea-l aşteaptă pe moş crăciun drăguţul,
Desaga să-şi golească-n orice casă.

Şi apoi mai am de pus nişte-ntrebări,
De ce-am declarat brazilor război,
Cu ce-i încîntă că-s plini de lumînări,
Că-n zece zile ajung la gunoi.

Cîţi ani sunt necesari brazii să crească,
Şi apoi să vină un criminal zis om,
Să-l studieze şi să hotărască,
Asta te-aşteaptă, vei ajunge...pom,

Dar falnic şi înalt, nu vei mai creşte,
Te voi tăia şi te voi vinde-n piaţă,
Ce-o fi după crăciun, nu mă priveşte,
Atît a fost să fie a ta viaţă.

Vreau să vă fac...

Vreau să vă fac locuitori ai ţării sfinte,
Vreau să vă scap pe toţi de marele necaz,
Fiind cine sunt, Eu cunosc totul dinainte,
EU pot schimba -al vieţilor voastre macaz.

EU pot, şi vreau să vă dau trupuri noi de slavă,,
Ce-aveţi acum e doar pămînt neroditor,
S-a dovedit, avînd recoltă foarte slabă
N-a crescut grîu, ci numai fire de mohor.

Cînd am fost răstignit pe cruce la Golgota,
N-a fost nimic, să nu fie cu voia mea,
Eraţi puternici, EU nimic cel mult mascota,
Acelui care a vă salva vă promitea.

Strigînd, voi nu ştiaţi, că împliniţi o parte,
Din ceea ce despre mine era proorocit,
Fiind întrebaţi de ce vreţi să fiu dat la moarte,
Nici un răspuns plauzibil nu aţi fi găsit

V-aţi fi privit unii pe alţii nedumeriţi total,
Fără să ştiţi despre ce-i vorba strigînd ca aiuriţii,
Un prim răspuns putea să fie că luaţi de val,
Ne-avînd alternativă,aţi strigat ca smintiţii.

Acum nu v-aduc critici, vreau să v-adun la mine,
Şi pîn-acum eu v-am căutat, dar nu eraţi acasă,
Din nou vă spun e fără plată, veniţi fără ruşine,
Vreau să vă-mbrac pe toţi în haina de mireasă.

Vă avertizez planeta asta nu vă aparţine,
Atîtea semne v-am trimis le-aţi ignorat,
Inevitabil, marele sfîrşit, chiar vine,
De toate inutil, zadarnic, v-aţi legat.

Demult v-am spus totu-i deşertăciune,
De mii de ani voi puneţi la-ndoială,
Încă aveţi în voi gînduri nebune,
Încă credeţi că totul este o mare păcăleală.

Neacceptîndu-mi nici acum ultimatumul,
Crezîndu-l încă pe acel mişel amăgitor,
Veţi plînge-n van cînd se termină drumul,
Iar EU, de ce v-aş mai sări în ajutor,

Aţi fi capabili chiar să îmi răspundeţi,
Oricum nu ai altceva de făcut,
Nu veţi găsi locuri să vă ascundeţi,
Şi tot ce urmează vă este cunoscut

Cu intenţie

Cu intenţie, rău n-aş face,
Nici duşmanului de moarte,
Simt în mine un rîu de pace,
Innecînd dorinţi deşarte.

Dar, eu sunt doar afluentul,
ISUS este rîul, fluviul,
Trăiesc aşteptînd momentul,
Să se pornească diluviul,

De-aş trăi, de-aş avea parte,
De evenimentul revărsării,
Revenirea nu-i departe,
Şi e sfîrşitul aşteptării,

Mi-am plecat cîndva genunchii,
Cu o anumită îndoială,
Mi-am uimit părinţii, unchii,
De-au zis c-am la cap o boală

Aveam boală, dar în suflet,
Fără vreo manifestare,
Însoţind al lumii umblet,
Nici o şansă de salvare

Mi s-a pus în mînă-o carte,
Mi s-a spus simplu, citeşte,
Speriat de-atîta moarte,
MI-am simţit inima-n cleşte

După cea dintîi citire,
N-am simţit nici-o dorinţă,
Să fac vreo descoperire,
A ...seminţei de credinţă.

Dar un foc aprins vulcanic,
Mi-a umplut de flăcări pieptul,
Credinţa ca tic mecanic,
Defineşte,falimentul.

Mi-am privit atent părinţii,
N-am văzut în ei scînteia,,
Le erau orbi, ochii minţii,
Ce-i cu pruncul din Iudeea,

La această întrebare,
Au rămas tăcuţi ca muţii,
Le-a părut încuietoare,
Chiar de-au vîrsta senectuţii.

Într-o piaţă, la gheretă,
Printre alte de vînzare,
Am citit scris pe-o casetă,
ISUS a noastră salvare.

Zece cîntece divine,
Au topit inimii gheaţa,
Spunea ISUS, vino la mine,
Să-ţi trăieşti frumos viaţa.

Ochii inimii şi-ai minţii,
Mi s-au deschis pentru ISUS,
Cîndva sărbătorind toţi sfinţii,
Nici-un folos nu mi-au adus.

Iepuraşul,

Iepuraşul, intrînd în sărbătoare,
E primul pas, către falsificare,
Prezenţa lui fiind chiar inutilă,
Mă face să privesc totul cu silă.

De-aş înţelege ce simbolizează,
Aş avea atenţia mai trează,
Respectul cuvenit, i-aş acorda,
Dacă prezenţa i s-ar justifica,

La Bethleem în staul nu a fost,
Să-i zic miel de jertfă n-are rost,
NU am nimic cu el ca animal,
Însă, statutu-i e pur comercial.

Paşti, sau crăciun, nici-o deosebire,
Cadouri se aşteaptă cu-ndîrjire,
Iar cine nu primeşte ce aşteaptă,
Privirea-ngreţoşată îşi îndreaptă,
,
Spre cel ce-a îndrăznit să îl jignească,
Pretenţia fiind să mulţumească,
Cînd alţii, fac cadouri în valută,
Aştepta şi el măcar o sută.

De euro, nu nişte amărîţi de lei,
Cu care nu mai poţi nimic să iei,
Ce dacă ce-a primit înfăţişează,
Pe cel ce încă, suflete salvează,

O carte, am avut atîtea-n mînă,
Desigur şi aceasta-i o minciună,
Auzi ce nume,... noul testament,
Scrisă de cine ştie ce dement,

Asta ajuns-a sărbătoarea-nvierii,
Nici-o limită, dezmăţului, plăcerii,
Zile libere, trăite-n voioşie,
Cît mai rabzi ISUSE, ani, o mie,

Cît mai rabzi o Doamne nesimţirea,
În care se complace omenirea,
Cît mai au de aşteptat martirii,
Pînă la primirea cununii nemuriri

Chiriaşi.

Noi, pe planeta Terra, suntem doar chiriaşi,
Permanent restanţi cu plata chiriei,
La facerea de bine, preponderent codaşi,
Zilnic mîncăm din fructele mîniei,

Ştim cei mai mulţi ce-nseamnă chiriaşii,
Cum se comportă, cu ce nu le-aparţine,
Puşi pe distrugere precum apaşii,
Întărîtaţi spre rău, ca roiul de albine.

Noi oamenii-n labilitatea noastră,
Pretindem că am fii stăpîni naturii,
Suntem stăpîni peste-un ghiveci, o glastră,
Dar, cît contăm în calea viiturii,

Cutremure, munţi părăsindu-şi locul,
Dovezi ale puterii celui veşnic sfînt,
Ne-avertizează, ţineţi-vă-nchis ciocul,
Căci EU sunt stăpînul planetei,Pămînt.

Că faceţi un baraj oprind o apă,
Nu înseamnă că, sunteţi stăpînii ei,
Dar vouă, ce-i esenţial vă scapă,
De ce, fiindcă la minte sunteţi grei,

Îmi criticaţi cuvîntul că e plin,
De violenţă, dar, cine o provoacă,
Cine a călcat al MEU ordin divin,
Cine-a privit totul ca pe o joacă,

Dacă aţi fii ajuns nemuritori,
De-aţi fi mîncat din pomul cunoştinţei,
M-aţi fi umilit de multe ori,
Numai aşa, de dragul umilinţei.

Nu puteam să iert neascultarea,
Ar fi fost, din parte-mi slăbiciune,
Singur îmi anulam toată lucrarea,
Singur azvîrleam totu-n genune,

Dacă iertam vă pretindeaţi coautori,
Chiar ajungeaţi să fiţi stăpîni naturii,
Gîndul acesta nu mi-a dat fiori,
Sunt cel ce sunt, dar nu adeptul urii,

EU, vă iubesc, sunteţi creaţi de MINE,
Şi la salvarea voastră m-am gîndit,
Urăsc la voi pornirile meschine,
Nu pot ierta ce e de pedepsit.

Am venit...

Am venit, Doamne, la tine,
Împotriva voii mele,
Conştient că nu am şanse,
Apăsat de fapte rele,

Nu ştiam nimic de TINE,
Mă-ntrebam ne-ncrezător,
De ce ţi-ar păsa de mine,
Chiar, nu m-ai lăsa să mor,

Pentru faptele-mi urîte,
O moarte-ar fi fost puţin,
Ne-ndreptăţit la speranţa,
Să mai văd cerul senin.

Mi s-a spus că pentru lume,
Iubită de EL fiind,
DUMNEZEU l-a dat pe FIUL,
Total nevinovat murind.

Mă trezesc în plină noapte,
Pe genunchi mă prăbuşesc,
Şi , străpuns de mari speranţe,
Îndurarea ţi-o cerşesc.

Nu e sentiment în lume,
Mai urît ca răutatea,
Întîlnit pe orice cale,
Şi mai rar ca bunătatea,

Mi s-a spus că-n bunătatea
Ce te caracterizează,
Iubeşti inima mîhnită,
Şi Duhul ce sîngerează

Mi s-a spus că nu ceri plată,
De la cei pe care-i ierţi,
Şi-n natura-Ţi neschimbată,
Părinteşte doar îi cerţi.

Despre ale mele fapte,
Dinainte tu ştiai,
Aşteptai ca în smerire,
Să cer iertarea să-mi dai

Mi s-a spus, c-ata răbdare,
N-are limită în timp,
Însă, orice amînare,
Împotrivă-mi este ghimp.

ISUSE,viaţa mea...

Isuse, viaţa mea e o enigmă,
Încerc să-i înţeleg mai întîi rostul,
Fără împliniri, deci inutilă,
Şi totuşi, s-o salvezi ai plătit costul.

Copil fiind, am fost sărac ca piatra,
Pe care-un fir de praf nu stă lipit,
Cel mai firav zefir îl izgoneşte,
Şi totuşi preţul scump TU l-ai plătit

Cînd ochii i-am deschis spre cunoştinţe,
Am fost dezamăgit, că doar spre rău,
Omul are-nclinaţii, năzuinţe,
Nu văd în oameni,Doamne, chipul tău.

La întrebări primeam răspunsuri şchioape,
Lipsite de-orice sens, de conţinut,
Cu ele-i puneam în dificultate,
Pe cei ce să mă-nveţe ar fi vrut.

Şi apoi cînd am ajuns să port o armă,
Nimic mai stupid, şi dezgustător,
Simţeam cum viaţa-n cioburi mi se sfarmă,
Am ştiut, jurînd că pot chiar să şi mor.

Nu am rămas sub arme, nici.-o clipă,
Peste timpul la care-am fost obligat,
Au fost atît, doi ani pierduţi din viaţă,
În care, să ucid am învăţat.

La fel de goală şi stereotipă,
Mi-a fost viaţa la douăzeci de ani,
Mai inutilă, ca o stupidă gripă,
La fel ca opera, pentru nişte ţărani.

Trecut-au patruzeci de ani ca unul,
Cu zilele trase parcă la indigo
Continu-i să-mi pun aceaşi întrebare,
Viaţă, viaţă, de unde şi-ncotro,

Acesta este filmul vieţii mele,
Cred în ISUS CRISTOS şi-n jertfa LUI,
Alegerea salvării nu îmi aparţine,
Lucrarea-ntreagă este-a Domnului.

Nu mă tem,

Nu mă tem să iau în mînă,
Cartea, s-o deschid mă tem,
Fiindcă toate cele scrise,
Se întorc ca un blestem,

Tot ce-i scris mi-e împotrivă,
Nu doar mie ci şi altor,
Pentru cele afirmate,
Pot oricînd să stau de martor.

O-ntrebare nu-mi dă pace,
Fiind de DOMNUL inspirată,
Pur şi simplu, cum se face
Că nu este respectată,

Scrie în carte să-mi iubesc,
Chiar prezumtivul asasin,
Aceste sfaturi se brodesc,
Ca bunătatea la ...rechin.

Aceasta a făcut.o EL,
EL unicul, om DUMNEZEU,
Şi să-ţi chemi duşmanul la masă,
Pentru un om e mult prea greu,

Unii, consideră c-ar fi ,
O carte care nu constrînge,
Dar de pe pagini parcă curg,
Torente, cascade de sînge,

Nu-i pagină fără omoruri,
Într-un verset, piere-un popor,
Şi-aceeaşi pagină-l descrie
Pe DUMNEZEUL iubitor,.

Să nu mă mir,

Să nu mă mir de multe ne-mpliniri,
Ne-avînd în casă loc de închinare,
Copiii adunaţi în jurul meu,
Nici măcar în zi de sărbătoare.

Degeaba am fost primul care-am spus,
Un da, intrării lui ISUS, în casă,
Nedumeriri mai multe am acum,
Şi zîmbetu-i schimbat într-o grimasă.

Nu vreau s-acuz, sau să critic Cuvîntul,
Căci e deasupra orişicărei legi,
E adevărat ISUS n-a adus pacea,
În casa mea, poate-n case de regi.

Mi-era interpretată orice vorbă,
Pot spune că, eram chiar provocat,
Să spun ceva să mă incrimineze,
Motiv pentru-a putea fii criticat.

Cînd pe genunchi,stăteam în rugăciune,
Stîrneam priviri ironice la toţi,
Pe nesimţite, s-a adunat în mine,
O aversiune considerîndu-i, hoţi.

Ce vor să-mi fure, bruma de credinţă,
Ce se înfiripa-n inima mea,
Atît ceream, să fiu lăsat în pace,
Să-mi cear-orice în schimb, pace să-mi dea.

Şi totuşi, ei, copiii-au făcut pasul,
Către ISUS,pe rînd în vieţi primindu-l
Dar, bucuria mi-a fost efemeră,
C-a fost un moft, pe ISUS umilindu-l.

Sunt mult mai răi de cum erau nainte,
Dar, nu pretind că eu, aş fii cel bun,
Sunt tatăl lor dar, nu aştept cinstire,
Dar, nici să fiu considerat nebun.

Faţă de mama lor, sunt ca tîlharii,
Şi încă se consideră creştini,
Cinste, respect sunt noţiuni străine,
Pitt buli şi alte rase de canini.

Pentru a mea tovarăşă de viaţă,
Prin uragane, amîndoi trecînd
Mă rog să i se-nmoaie cerbicia,
Aş vrea s-o aud iertare implorînd.

Îmi recunoaşte de multe ori în faţă,
Dar,eu nu am puterea s-o salvez,
Se recunoaşte o mare păcătoasă,
Eu atîta pot, să o avertizez

Cît e de-nşelătoare amînarea,
Că n-ai de unde şti cîţi ani trăieşti,
Cît ţi se mai învîrte roata vieţii,
E trist că şi pe alţi-i amăgeşti,

Marea-mplinire a vieţii mele,
Ar fi s-o ştiu copil de DUMNEZEU,
Să ceară ea, ISUS CRISTOS să-i spele,
Păcatul, ce-o apasă mult şi greu.

Şi nu m-aş mai gîndi la ne-mplinirea,
Aşteptărilor pe care le-am avut,
Chiar aş uita de multele şicane,
De care-n viaţă, parte am avut.

...........

Toma

Prin necredinţa declarată,Toma a ajuns erou,
Peste douăzeci de veacuri, vorba lui are ecou,
Nu erou al necredinţei, ci, martir pentru ISUS,
El a spus cu voce tare, ceea ce alţii n-au spus.

Biblia nu informează dacă Toma a atins,
Palmele rănite, ale celui ce moartea a-nvins,
Necredincioşi au fost cu toţii,nu doar Toma, însă el,
A avut curaj a spune n-a fost tăcerii fidel.

Însă, Toma nu se-opreşte, ci continuă smerit,
Spune cele cinci cuvinte, care l-au făcut vestit,
Domnul meu şi DUMNEZEUL meu, acum şi-n veci de veci,
Iartă-mi necredincioşia şi cu vederea să treci.

Toma, n-a avut nevoie, către răni să mai privească,
Practic, nu putea să-i ceară, lui ISUS să-i dovedească,
Era mult prea evidentă, sfînta lui divinitate,
Toma încă nu vorbise şi EL le ştia pe toate.

N-am trăit în anii Tomii, despre el doar am citit,
Însă, vorbele-i rostite, chiar mi-au dat mult de gîndit,
Pot să spun ,hotărîtoare, în credinţa mea-n ISUS,
Nu e un motiv de laudă, încă mă simt un intrus,

Daca-ş spune despre mine, sunt un mare credincios,
Îmi pun singur eticheta, cel mai mare lăudăros,
Hai să schimb puţin proverbul, lauda de sine, pute,,
Nu am învăţat nimic, din greşelile trecute.

Omul cît trăieşte-nvaţă, spune-o vorbă din popor,
Dar se pune întrebarea, cîte-i sunt de ajutor,
Cea mai bună-nvăţătură e ignorată de mulţi,
De aceea sunt în lume,mulţi flămînzi, goi şi desculţi.

Stăpîneşte sărăcia, bolile de orice fel,
Fiindcă foarte multor oameni bogăţia le e ţel,
Apelez iar la proverb, cum nu crede un sătul,
Pe-un flămînd care cerşeşte, cic-o face de fudul.

Am deschis o paranteză, este timpul s-o închid,
Şi revin la ce-a spus Toma, dar, cu glas mult mai timid,
Dar înainte de a spune vorbele ce au ajuns,
Pîn -la noi şi el ca alţii tot de frică s-a ascuns,

N-o luaţi ca acuzare, frica e un sentiment,
Nu le-a mai fost dat să treacă prin aşa eveniment,
Chiar dacă Învăţătorul, multă vreme le-a vorbit,
Despre cele ce urmează ei chiar toţi s-au îndoit,

Nici alţi n-au crezut în vestea, cea adusă de femei,
Dup-un timp de buimăceală, au zburat ca nişte zmei,,
Spre mormîntul din grădină, unde-i Domnul îngropat,
Au uitat complet de faptul, că şi Lazăr a-nviat.

Au uitat de toate cele, cîte Domnul le-a făcut,
Nouă astăzi ni se cere, să credem ce n-am văzut,
Acesta-i rostul credinţei, El murind şi pentru noi,
Dîndu-i inimile noastre vom fi-ai credinţei eroi.

În primul parlament

În primul parlament al ţării,
A fost un grup de pocăiţi,
Dar cum în jur erau hiene,
De-acestea-u fost măcelăriţi

Ei făceau notă discordantă,
Doreau şi alţii-a fi ca ei,
Hienele-au rămas în haită,
Iar ei un firav grup de miei

Îşi începeau cu rugăciune,
Lucrările în orice zi,
Nu le era deloc ruşine,
Fiind ai Domnului copii.

Veneau cu iniţiative,
De legi bune pentru popor,
Dar nu erau luaţi în seamă,
Şi s-au topit încetişor.

Ce este astăzi parlamentul,
Hiene, lupi, şacali şi lei,
Protejaţi de imunitate,
Nu se-atinge nimeni de ei.

Cînd cîte unul şi-o mai pierde,
De prea hapsîn, prea mult furînd,
E cercetat în libertate,
Detenţia, nesuportînd.

Mătăhăloşi,plini de osînză,
Cu hainele pe ei plesnind,
Fac legi ce nu fac nici-o brînză,
Romîni, să nu-i priviţi cu jind.

Să nu-i mai credeţi în campanii,
Că nu au cum îndeplini,
Lor le e gîndul doar la banii
Care îi vor îmbogăţi,

Voi fraţi romîni, nu pierdeţi şansa,
De-a vă întoarce spre CRISTOS,
Chiar nu vedeţi, ce slab e omul,
Cum toate se-mplinesc pe dos,

Ce aşteptaţi să se întîmple,
Să-l credeţi şi pe DUMNEZEU,
De ce-i mai cereţi ajutorul,
Cînd jugul vieţi-l simţiţi greu,

Dacă nu îi credeţi cuvîntul,
Dar vă lăudaţi c-aţi fi creştini,
Nu vă mai faceţi semnul crucii,
Lăudaţi cununa cea de spini.

Care- a împodobit o frunte,
Cu sîngele curgînd din ea,
Lăudaţi şi mîinile străpunse,
Care să ne cuprind-ar vrea

Nu vă împotriviţi chemării,
Uitaţi de criza financiară,
ISUS e şansa rezolvării,
ISUS şi sarcina-i uşoară

Sloi de gheaţă

Sloi de gheaţă, bolovan,
Îmi este credinţa,
Văd cum trece, an de an,
Şi nu-mi dau silinţa,

Să ajung să fiu sigur
De veşnicia albă,
Să scap de starea de sperjur,
S-ajung pe cîmp cu iarbă.

Alţi oameni în jurul meu,
Privesc altfel viaţa,
Cînd aud că sunt ateu,
Îi apucă greaţa

Cei din casa mea pe rînd,
L-au primit pe DOMNUL,
Ei, toţi speră că-n curînd,
O să-mi zboare somnul,

Somnul dulce de ateu,
Somn al nepăsării,
Să mă nasc, n-am cerut eu,
Nu văd rost... iertării.

Ce vină am că mi s-a dat,
Partea urît-a vieţii,
Nicicînd nu am fost alintat,
Cu duhul blîndeţii,

Azi mi se cere ca să iert,
Să văd şi partea bună,
Că lumea nu e doar deşert,
Chiar de pare nebună.

Am auzit că DUMNEZEU,
Ar fi un fel de tată,
Să n-aibă nimeni ca al meu,
Acum şi niciodată.

Mi-a dat un nume şi apoi,
M-a azvîrlit în stradă,
Client al ghenei de gunoi,
A dragostei dovadă.

Cuvîntul tată, cînd l-aud,
Părul mi se zbîrleşte,
S-atîrne-n creanga unui dud,
Inima îmi doreşte,

Mai bine m-ar fi strîns de gît,
La prima-orăcăială,
Decît să văd doar ce-i urît,
Viaţă la plesneală.

E prea tîrziu ca să îl iert,
Căci, nu mai am pe cine,
E în pămînt trupu-i inert,
S-a dus şi nu mai vine,

De curios cred c-am să merg,
Cu-ai mei la adunare,
Dar nu cred că o să alerg,
După acea iertare,

Am mers, şi-odat-a fost de ajuns
N-aş mai pleca din sală,
În inimă mă simt străpuns,
Adio, viaţă goală.

Tînăr fiind

Cînd mai tînăr eu eram,
Doamne, nu te cunoşteam,
Chiar dacă am auzit,
Despre un om răstignit,

Şi, nepăsător mi-am spus,
Dacă pe cruce-a fost pus,
Am gîndit cu, mult dispreţ,
Sigur a plătit un preţ,

Să-nţeleg nici nu încerc,
Căci, m-aş învîrti în cerc,
Slabă fiindu-mi şi credinţa,
Şi mai mare neputinţa

Sîngele-i nevinovat,
Pentru mine l-a vărsat,
Şi în schimb ce mi-a cerut,
Ce aveam eu mai urît,

Astăzi, am ceva frumos,
Îl am pe ISUS CRISTOS,
Îl am şi pe DUHUL SFÎNT,
Căci am făcut legămînt

Orişicît m-aş întreba,
Un răspuns nu îmi pot da,
Totuşi, cred c-am înţeles,
Că de TINE-am fost ales,

Nu-s stăpîn pe viaţa mea,
Se face doar voia TA,
Gîndul TĂU nu-i gîndul meu,
O ISUSE, DUMNEZEU.

Tot ce este omenesc,
Îl alătur lui ...greşesc,
Că-n mine nu-i bun nimic,
Doamne cît pot fii de mic,

Tot ce am în gînd, de fapt,
E-nclinaţia spre.-..rapt,
Cum să fac să-mi însuşesc,
Fără să mă ostenesc,

Să n-aud de semănat,
Să merg doar la recoltat,
Să n-am în palme , bătături,
Nu am bai de-njurături,

Ăsta-i felul meu de-a fii,
Doamne, cum mă poţi iubi,
Pentru mine chiar să mori,
Şi-ncă de mai multe ori,

Chiar dac-am recunoscut,
Pentru mine ce-ai făcut,
Mă simt tare.ngrijorat,
Că nu pot trăi curat.

Ales.

Doamne, cunoscîndu-mi bine felul,
Am simţit, că-ncep să dormitez,
Mi-ai spus, urmăreşte-mi atent ţelul,
Căci, prin tine vreau ca să lucrez.

Nu a fost deloc o întîmplare,
C-ai aflat să-i zic acest secret,
Vreau să te-angajezi într-o lucrare,
Însă mai întîi,subtil, discret.

În rugăciune, mai mult stărueşte,
Deşi îmi place şi cum faci acum,
Caută fă-ţi timp, mai mult citeşte,
Şi să-ţi fiu nelipsit pe drum.

Nu întîmplător te-ai întîlnit,
Cu acea bătrînă-octogenară,
Multă vreme nu ţi-a trebuit,
Să înţelegi că-i o misionară.

Nu a mers să-şi caute sănătate,
În acel spital îngrozitor,
Tu erai cel căutat în toate,
Să fii în misiune, silitor.

Oferă tuturor mărturisirea,
Oferă-te pe tine ca dovadă,
Prin tine -ţi vei regenera trăirea,
Vei fii ca pomul cu rod în livadă.

Lucrarea îţi va fi supravegheată,
Investind, aştept şi rezultate,
Pentru tine, să nu opreşti din plată,
Eşti plătit, prin a mea bunătate.

Eşti plătit, fiind chiar tu alesul,
Pe-oricine altul puteam să îl aleg,
Fiindu-ţi nestatornic interesul,
În tine vreau, ce e stricat să dreg.

Cu rugăciune, să-ţi susţii lucrarea,
Duhul MEU, să ceri să te-nsoţească,
Din viaţa ta dispară nepăsarea,
Cum vei trăi altor să folosească.

Prin lucrare, ştii că eşti în MINE,
Chiar de satan, aduce-n contra-ţi pîră,
Vei mai cădea, vei mai răbda ruşine,
Fiindcă satan, ispite-n cale-ţi vîră.

Şi nu uita, să spui care e scopul,
Lucrării în care ai fost angajat,
Spic cu spic, se.alcătuieşte snopul,
Şi boabe sănătoase-ai de-adunat.

Fii atent, cu de la tine putere,
Nimic nu faci, că eşti un boţ de lut,
În tine vreau să îmi găsesc plăcere,
Perseverează, deci nu te da bătut,

Să nu te crezi, deosebit de alţii,
Stai lîngă fraţi, în sfîntă părtăşie,
Dar nu îi ignora pe ceilalţii,
Cei din lume, prioritari să fie.

N-avea nevoie de nici-un tratament,
Femeia prin care ţi-am trimis mesajul,
Putea să ia orice medicament,
Acum urmează, să-ţi testez curajul,

Cînd dai reţeta să dai şi îndemnul,
Să nu mai stea de MINE-ndepărtaţi,
Să refuze-oferta fiarei, semnul,
Prin FIUL MEU de moarte-aţi fost salvaţi

Binecuvîntat...

Binecuvîntat să-ţi fie numele,
La nunta ce va fi vei fii mirele,
Pe noi ne-ai ales mireasă să-ţi fim,
Doamne, pentru-aceasta-ţi mulţumim.

Mulţi neinvitaţi, se vor aduna,
Ce va fi cu ei te-or întreba,
TU, le vei răspunde,nu v-am cunoscut,
Să veniţi la MINE nu aţi vrut.

De nunta mielului,sublim eveniment,
Nimeni nu poate fi indiferent,
Inevitabil, vor fi şi sabotori,
Dar sunt ştiuţi ca falşi învăţători.

Cei îmbrăcaţi în hainele fireşti,
Vai, nu vor vedea minuni cereşti,
Vor fi privitori nu şi invitaţi,
La masă nici vorba de-a fi chemaţi.

Vor sta umili trişti, în jos privind,
Pe toţi ceilalţi, invidiind,
Muzica divină nu va fi pentru ei,
Ei auzi-vor, doar răcnete de lei,

Dar, la altă nuntă, a celui mincinos,
Alegîndu-l, ei vor ajunge jos,
De hainele nunţii nu vor fi-ntrebaţi,
Nu vor mai ieşi fiind intraţi

Marea veşnicie, este în culori,
E una neagră, care dă fiori,
Alta luminoasă în care vor fi,
Toţi cei ce sunt ai Domnului copii.

Viermi nesăţioşi, vor roade ne-ncetat,
Oasele celor. eşuaţi în iad,
Carnea le va arde, şi va putrezi,
Zadarnic vor dori nu vor ieşi.

În zadar regretul, că n-au ascultat,
Trei minute şi s-ar fi salvat,
ISUS rătăcitorul, le-a bătut la uşi,
Dar ei întotdeauna au spus...huşi.

Un bogat odată, apă a cerut,
Pe Lazăr săracul, în cer l-a văzut,
A fost o pildă cu înţeles direct,
Feriţi-vă de iadul rău, infect.

Spuneţi celor care nu au auzit
Că orice om poate fi mîntuit,
Nicidecum prin fapte sau că e frumos,
Mîntuirea-i prin ISUS CRISTOS.

De cînd ai intrat...

De cînd Doamne, ai intrat,în zilele mele,
Parc-aud neîncetat, un mesaj din stele,

Parcă ascult neîncetat, muzică divină,
Parcă n-am avut nicicînd, viaţa în ruină.

Prea mulţi ani am risipit, în trăiri deşarte,
Dacă nu M-ai fii oprit, eşuam în moarte.

Dar la uşa îngheţată, a inimii mele,
Ai bătut, şi ai intrat, şi m-ai scos din rele.

Mult timp, m-am tot întrebat, cum a fost posibil,
Eu să fiu cel căutat, un nimeni penibil.

DOMNUL ISUS; mi-a răspuns,medicul se duce,
Doar la cei ce nu mai pot să poarte singuri cruce.

Ai fost unul dintre cei,căzuţi sub povară,
Şi-am dorit să-ţi dau să porţi, sarcina-MI uşoară.

Să spui altora ce simţi, scăpînd de greutate,
Că cele scrise despre MINE, sunt adevărate.

V-a fost dat Cuvîntul Sfînt , totuşi, TATĂL ştie,
Că voi nu puteţi trăi, cum în Carte scrie,,

Toţi sunteţi de condamnat,dar EU sunt salvarea,
Tot ce-aveţi voi de făcut,să vestiţi lucrarea.

Să-l slăviţi pe. Tatăl Meu, El fiind creatorul,
EU sunt mai prejos de EL fiind doar salvatorul,

Nu puteţi trăi ca Mine, nefiind Dumnezei,
Trebuie înţeles bine, mesajul Bibliei.

Atenţie

Dacă vreun compozitor de muzică creştină este interesat
de aceste texte şi doreşte să se inspire din ele sau să le
folosească aşa cum sunt ofer permisiunea fără nici o pretenţie.
zic doar atît că m-aş bucura ca devenind texte pentru cîntări ,
să aducă rod în inimile celor care le vor asculta.

Se tot vorbeşte...

Se tot vorbeşte despre încălzire,
Dar, în credinţă, este ger cumplit,
Tot mai rar pe undeva cîte-o trezire
Spirituală. E vremea de sfîrşit

În Carte este pusă o-ntrebare,
Ce o să găsească ISUS ,revenind,
Credinţă, învăţătură-nşelătoare,
Degeaba braţe, către EL se-ntind.

Aceleaşi braţe au atins şi moaşte,
Şi propriii sfinţi şi idoli şi-au creat,
Atunci li se vor pune-n palme , broaşte,
Neacceptînd, că ISUS i-a salvat.

Se închinau la idoli, la icoane,
Şi semnul crucii şi.l făceau zeloşi,
Se-mpodobeau cu cruci şi cu zorzoane,
Să arate că ei sunt... bisericoşi.

Fără folos li-e toată osteneala,
Mers pe genunchi, mătănii sac, cenuşă,
Apoi, ca să dispară oboseala,
Un gît de ţuică, tras în dos de uşă

Cu totul alta, era scris în Carte,
Întîi de toate se cerea citită,
Aflînd că, ISUS, a fost dat la moarte,
Ca noi s-avem viaţa înnoită.

A treia parte din Dumnezeire,
DUHUL cel Sfînt Necunoscut de mulţi,
EL este cel ce duce la trezire,
Dormind sunt mulţi flămînzi, goi şi desculţi.

Biserica e ...club de interese,
E o luptă îndîrjită, pe poziţii,
Pe sub potcapuri se poartă şi...fese,
Se lasă, mituiţi, preafericiţii.

Acestea toate şi încă alte multe,
Le va găsi ISUS la revenire,
Dar, practicile false şi oculte,
Vor duce încă mulţi în rătăcire,

Vor fi pierdute vieţi, prin sacrificii,
Prin groaznice ritualuri sataniste,
La tot pasul e plin de indicii,
Că mult lumea, n-o să mai reziste.

S-a declanşat...războiul pe resurse,
Lumea o ţine dintr-una-n altă criză,
Cei ce le au le ţin bine ascunse,
Această luptă nu s-a-ncheia remiză,

Cutremure ,erupţii, inundaţii,
Toate au fost vestite prin scriptură,
Chiar dacă ne produce palpitaţii,
N-avem cum lua în contra vreo măsură.

Acestea trebuie întîi să vină,
Spunea ISUS,şi abia apoi sfîrşitul,
Cum iarna moare, planta din grădină,
Şi păsării îi piere, ciripitul.

Nu vor rămîne, nici măcar ruine,
Martore mute, c-a existat viaţă,
Planeta, pe orbită se va ţine,
Chiar dacă va ajunge, sloi de gheaţă.

Iar cele trei minute oferite,
Ca vreme de-ndurare pentru cei,
Ne-ncrezători.Vor trece nedorite,
Ei, au speranţe în propriii dumnezei.

Petru

Eu sunt Petru, ce zadarnic,
Încercînd o noapte-ntreagă,
Să arat cît sunt de harnic,
Dar rezultatul, mă reneagă

Chiar de ştiu eu meserie,
Dacă nu-i DOMNUL cu mine,
Peşti, la mine n-or să vie,
Şi rămîn tot de ruşine.

DOMNUL, ştiind care mi-e felul,
Ştiindu-mi firea îndîrjită,
Hotărît, dar blînd ca mielul,
S-arunc mreaja mă invită.

Neîncrezător din fire,
O arunc aşa-ntr-o doară,
Şi constat plin de uimire,
Mreaja, nu-i deloc uşoară.

A fost prima întîlnire,
Cu ISUS, şi-a Lui putere,
Din uimire în uimire,
Din extaz pîn-la durere,

Va fi drumul meu cu DOMNUL,
Pescar de oameni devenind,
Eu fiind floarea EL fiind pomul,
Datorită Lui rodind.

Primind dela EL putere,
Şi eu bolnavi am vindecat
Am scos draci,dînd mîngîiere,
Sufletului întristat

Dar, o faptă-ngrozitoare,
Mi-a umbrit, cu EL umblarea,
Renegîndu-l prin trădare,
Necrezînd avertizarea,

Cu cocoşul care cîntă,
După ce îl voi fii trădat,
Totuşi, la a mielului nuntă,
Şi eu, voi fii invitat,

Mi-a spus să uit întîmplarea,
Că n-am fost unic trădător,
Mult mai rea e nepăsarea,.
Din a DOMNULUI popor,

Care azi se manifestă,
Chiar de e vremea de sfîrşit,
Prea mulţi încă îl contestă,
Omule nemîntuit,

Vei ajunge în chin veşnic,
Chiar dacă nu L-ai trădat,
Pentru că L-ai privit sceptic,,
Şi fiindcă, n-ai fost spălat,

De-al LUI sînge, la Golgota,
Nu l-ai vrut mîntuitor,
După Nuntă-ţi va fii dota,
Iadul cel îngrozitor

De douăzeci de ani...

De douăzeci de ani a căzut dictatura,
Democraţia-i încă, copilaş în faşă,
Priviţi, ce lepre-şi depun candidatura,
Cînd locul lor ar fi într-o cămaşă,,

Cu mîneci lungi, să poată fi legată,
Şi duşi grămadă la...spitalul nouă,
Politica din cap să li se scoată,
Ţintar să joace, să, bată două, două

Că n-au nimic sub ţestele cheloase,
Tot ce promit e nul, lipsit de sens,
Nimic decît porniri bolnăvicioase,
Şi cînd vorbesc provoacă doar condens.

Indiferent la ce nume-ar răspunde,
Indiferent din ce partid ar fi,
Cuvîntul lor ca boala-n noi pătrunde,
Ne-avînd ce-alege că toate-s inepţii

Aşa-i campania electorală,
Promiţi orice ca să te faci credibil,
Că rezultatul, nu-i nici o scofală,
Cel mult o să te-acoperi de penibil.

De la-nceput tu ştii că promisiunea,
E o gogoaşă, umplută cu ciuperci,
Însă îţi zici, de so-mplini minunea,
Te bucuri că n-ai refuzat să-ncerci,

Şi la final unu-ajuns gata alesul,
Ajunge-a fi chiar el cel mai uimit,
Va zice, ce bogat mi-a fost culesul,
Şi-i drept că prea mult nici n-am investit

Am umblat pe la vreo două mînăstiri,
Facut-am cruci cît pentru trei campanii,
M-am închinat la aşa zişi martiri,
Ce-i important, n-am aruncat cu ...banii.

Am fost şi pe la două catedrale,
M-am închinat şi-am sărutat icoane,
În...cutia milei, am pus...două parale,
Că nu puteam să pun două...jetoane.

De-acuma, mai urmează, kurămîntul,
Ca să-l învăţ îmi pare cel mai greu,
N-am încotro, apel către preasfîntul,
Aşa, să îmi ajute DUMNEZEU.

Aceasta-i varianta oficială,
De parlament, cerută şi-aprobată,
Mai este una dar una ideală,
Şi care spune...acum ori niciodată.

De asta mă voi ţine tot mandatul,
Şi dacă merge, voi candida din nou,
Şi de-o să iese la iveală...blatul,
Mi se vorb-aia nu vreau să fiu erou.

E viaţa mea de-a altora nu-mi pasă,
Sunt avocat, dar nu vreau onorariu,
Dece să-mi iau eu teme pentru.acasă,
Cînd pot să stau s.admir, peştii-n acvariu.

Din cînd în cînd,o baie de mulţime,
O vizită prin două trei judeţe,
Căci ţara are ...privelişti sublime,
Şi poate ajută şi la...frumuseţe.

Interesante-s cele scrise-n Carte,
Să fim supuşi ca robii, stăpînirii,
Dar cînd stăpînii au inimile moarte,
Şi sug sîngele ţătii ca vampirii,

,Cuvîntul spune orice stăpînire,
Există fiindcă-i dela DUMNEZEU,
Chiar de nu dă dovadă de iubire,
Întotdeauna există şi mai greu.

Şi-apoi stăpînul va da socoteală,
Nu celui care l-a ales stăpîn,
Ci DOMNUL îi va trage-o săpuneală,
Stăpînule,te-ai dovedit hapsîn.

De-ncredere te-ai dovedit, netrebnic,
Crezînd că, ţara-ntreagă ţi-e moşie,
Nu vei intra în sfîntul cort edenic,
Ci vei vedea o altă-mpărăţie.

Acolo-i vei găsi pe cei ca tine,
Neguţători de sclavi, şi dictatori,
Ai fost în cinsre, ai dat-o pe ruşine,
Simţi-vei ale iadului orori.

Mă-ntreb...

Mă-ntreb, voi putea vreodată,
Să repar ce am distrus
Prin vorbă necugetată,
Spusă-n contra luiISUS,
Îi batjocoream pe-aceia,
Care. se purtau umili,,
Şi în a mea nechibzuinţă,
Îi consideram senili.

Nu cred Doamne că am dreptul
Să-i vorbesc rău pe părinţi,
Nesugîndu-i mamei,pieptul,
Cred că m-am născut cu dinţi,
Evident e metaforic,
Ce acum am exprimat,
Nu voi şti nicicînd motivul,
Pentru ce m-au lepădat.

Nu-i normal s-am amintire,
Dela vîrsta de doi ani,
Să-mi scot capul printre zdrenţe,
Şi să dorm între motani,
Pisoiaşii mi-au fost martori,
Primilor mei paşi făcuţi,
Parcă-i văd plini de uimire,
Cum mă măsurau tăcuţi.

N-am ştiut ce-nseamnă mamă,
Tată, parcă nici atît,
Mai tîrziu, stîndu-mi în faţă,
Am văzut, un chip urît,
Mă priveau, doi ochi cu ciudă,
Cu chipul schimonosit,
Pentru că mi-am căutat mama,
Chiar...bătaie am primit.

Mi s-a oferit ca mamă,
O străină cu pumni grei,
Pentru care, lumea toată,
Erau doar copiii ei,
Unul aur, altul soare,
Astfel erau alintaţi,
Azi, călcată în picioare,
Este de-amîndoi, zişi fraţi.

Trecînd prin acestea toate,
O-ntrebare nu mi-am pus,
Auzind pe ici pe colo,
Cine o fi acel ISUS,
Care cică, pe o cruce,
A murit nevinovat,
Dîndu-se pe sine jertfă,
Pentru al lumii păcat

Mai întîi, ce-o fi păcatul,
Mic fiind, n-am auzit,
Aruncînd cu pietre-n popă,
Din biseric-am fugit,
De la popă-n faţa clasei,
Două palme-am căpătat,
Mai tîrziu stîrnind uimire,
Pe obraji m-a sărutat.

Apoi,trecînd copilăria,
Şi avînd copiii mei,
Eu crescînd din cauza ploii,
Educaţi au fost atei,
N-au avut cum creşte altfel,
Căci în casă nu vorbeam
De ISUS mîntuitorul,
Fiindcă nu îl cunoşteam,

Dar, curînd o întîlnire,
Pot de gradul trei să-i spun,
Anulîndu-mi tot trecutul,
M-a adus pe drumul bun,
Au rămas miraţi copiii,
Ce-i cu tata de ce-i trist,
Le-am răspuns că ISUS DOMNUL,
M-a scăpat de anticrist.

Dar, cel rău nu se dezminte,
Nu-i cu gîndul împăcat,
Vrea-n tot felul de capcane,
Să mă vadă încurcat,
Şi spre marea-mi disperare,
Reuşeşte uneori,
Doamne asta nu-ţi pot cere,
Pentru mine, iar să mori,

Pot doar milă şi-ndurare,
Să îţi cer Doamne, plîngînd,
Ca în dragostea TA mare,
Să nu oboseşti, iertînd,
Dar de fiecare dată
Cînd iertare Tu îmi dai,
O palmă îţi este dată,
Iar eu, depărtat de rai.

Azi gîndesc ca şi tîlharul,
De pe cruce, pocăit,
Că ar fi fost mult mai bine,
Şi în trup să fii murit,
N-aş mai fii comis păcate,
Nu-l mai credeam pe satan,
Acum cred că tu ai Doamne,
Cu viaţa mea un plan

Nu-mi plătesc din datorie,
Mii de ani de-aş mai trăi,
Datoria va rămîne,
Ba, chiar tot mai mare-o fi,
Datoria nu-i o rată,
La bancă de achitat
Că nu-l pot plăti pe DOMNUL,
Cu un cec falsificat.

EL, nu cere nici o plată,
Inima, e tot ce vrea,
EL e singurul ce ştie,
Că este nespus de rea,
Şi totuşi, o vrea o cere,
Mă imploră insistînd,
I-ar părea rău să îl vadă
Pe potrivnic jubilînd.,.

Petru II

Eu, sunt Petru, ticălosul,
Credincios de...vreme bună,
Cînd e soare-s curajosul,
Dar, m-ascund cînd e furtună.

Am rostit cu, multă ciudă,
Nu-l cunosc pe omu-acesta,
Transformîndu-mă-n alt iudă,
M-am ascuns să.mi fac siesta.

Lacrimile mele toate,
Nu puteau să-mi spele vina,
Înjunghiindu-l pe la spate,
Eu, am omorît lumina.

Cu privire-ai liniştită,
Mă-ntreba,EU ce ţi-am spus,
Că vei spune-ntr-o clipită.
Că nu şti cine-i ISUS.

Şi, n-ai spus-o doar odată,
Repetat-ai de trei ori,
Vitejia-ţi proclamată,
Cu mine gata să mori,

Nu-ţi aduc invinuire,
Căci cu tine-am planuri mari,
Vei fii capul de oştire,
Însă nu de mercenari,

Voi muri,după trei zile,
Vom sta faţă-n faţă iar,
Iar vei sta în cumpănire,
Petre, marele pescar,

Ţi-am mai spus,Petre, pe tine,
Biserica-mi voi înălţa,
Îţi spun, asupră-ţi răul vine,
Dar tu nu mă vei mai trăda.

Petre, vei ajunge-n Roma,
În cetatea idolatră,
Auzi-vei axioma,
Aici şi pisica...latră,

Asta vrea să însemneze,
Ei pe ei vor să se-asculte,
Străinii să se distreze,
În Roma-s de văzut multe.

Dar tu vei fi în misiune,
De Duhul Sfînt încredinţată,
Vei sfîrşi la fel ca mine,
Dar pe-o cruce, inversată.

Petru III

Petru, mult controversatul,
Practic el ne e strămoşul,
El trădătorul, acuzatul,
Din povestea cu cocoşul,

Nu-i voi pune întrebarea,
Petre, cum a fost posibil,
Să nu treci tu, încercarea,
Şi să te-afunzi în penibil,

Avînd şansa prevenirii,
Lui ISUS fiindu-i mîna dreaptă,
Din duioşia privirii,
A ştiut, ce îl aşteaptă,

Dar, din nou slaba-i credinţă,
S-a dovedit hotărîtoare,
Cum să revină-n fiinţă.
Cum să-nvie cine moare,

Dup-a lui ISUS.nălţare,
DUHUL SFÎNT, intrînd în dînsul,
Ne-nfricat, plin de ardoare,
Petru, n-a mai fost învinsul.

Petru ajungînd la Roma,
La creştinii sub teroare,
Necrezînd în axioma,
Creştini, aruncaţi la fiare,

Întîlnindu-se cu Nero,
Şi-a propus să îl deştepte,
Caracterizîndu-l...zero,
Şi lipsit de sentimente.

Fericit cînd vede sînge,
Trup uman, rupt în bucăţi,
Neştiind ce-nseamn-a plînge,
Viaţă-n continu dezmăţ,

Nu i-au iertat îndrăzneala,
La prigoane l-au supus,
Bucuros de biciuiala,
Răbdată, pentru ISUS.

Aici şi-a găsit sfîrşitul,
Pe o cruce ca martir,
Petru, veşnic răzvrătitul,
Nomad, fără ...coviltir,

Avind ca acoperiş cerul,
De cer parte a avut,
Luptînd permanent cu clerul,
Victoria a obţinut

Pentru ce...

Pentru ce îţi întorci faţa dela noi,
Iartă-mă, era mai bine dacă nu-ntrebam,
Căci prin fapte suntem nimic decît gunoi,
Ceea ce merităm este un vot de blam.

Avertismente, ne dai la fiecare pas,
Sub ochii noştri, se-mplinesc proorocii,
Dar noi. nu le vedem, de-al lungului nas,
Ne jenăm de-a fi numiţi ai tăi copii.

Dar cei care cred în revenirea Ta,
Nu cîrtesc, nu se plîng, ci rabdă tăcuţi,
Pălmuiţi fiind, mai pot chiar a cînta,
Pentru-n crez şi-un nume se lasă bătuţi.

Martiri sunt acei ce-au murit anonimi,
Şi nu şi-au dorit un nume-n calendar,
În coruri de îngeri, sunt solişti sublimi,
Căci au fost aduşi, jertfe pe altar.

În arene cu fiare, au fost aruncaţi,
Fără număr, fără vreo evidenţă,
În suluri de cărţi nefiind menţionaţi,
Credinţă sublimă, nu parfum ci,esenţă,

Dar noi cei de azi, admirăm nişte nume,
Dînd pradă uitării, pe cei neştiuţi,
Nu suntem mai buni, decît cei din lume,
Nu suntem ...elita ci, jalnici recruţi.

În biserici rostim, slăvit fie DOMNUL;
Dar inima, gîndul, or fi de acord,
E trist că pe mulţi, ne-amăgeşte somnul,
Şi se manifestă un trist , dezacord.

Creştinii de azi, privim la persoane,
Cum sunt îmbrăcaţi, cei dela amvon,
Şi, în loc să ne cuprindă frisoane,
Noi, anomaliei, îi ţinem ison.

Cînd vin musafiri, îndeosebi din...State,
Ne transformăm, parcă-n jalnice slugi,
Ne facem speranţe că, poate poate,
Ne vom alege, cu vreo pereche de, blugi,

La urmă de tot aşezăm şi mesajul,
Pe care musafirul îl avea de adus,
Acasă ajunşi,crestăm iar răbojul,
C-am fost la-ntîlnirea cu DOMNUL ISUS.

Dar vai, cît de serbezi, ne ducem ne-ntoarcem,
Pe scaune stăm inutili şi molîi,
De ochii lumii ştim să ne prefacem,
Că-l punem pe DOMNUL în toate, întîi,

E trist că acesta ne e caracterul,
Reiese concret chiar din rugăciuni,
N-avem nici-o şansă de va cunoaşte cerul,
Ce inimi în flăcări, doar, negrii cărbuni.

Soare,încet te-ndrepţi către ultima seară,
Nu vei maI apărea într-un alt răsărit,
Oamenii, cu groază, vor cere să moară,
Dar tocmai aceasta nu va fi-ngăduit.

Căci, toţi cei rămaşi, au număr de fiară,
Moartea, le-ar fi o binecuvîntare,
Degeaba, că nu au la cine s-o ceară,
Prea mult l-au călcat pe ISUS în picioare.

Ce-nseamnă iertare, ce înseamnă şansă,
Au fost trei minute, şi-au trecut inutil,
Acesta-i finalul, oribila transă,
Şi pentru om mare şi pentru copil.

Citesc în cartea...

Citesc în cartea psalmilor, citesc,
Lui DUMNEZEU, cerîndu-se răspunsuri,
La întrebări ce nu mai contenesc,
De parca-m fi la teste şi concursuri,,

A uitat DOMNUL ca să mai aibă milă,
E o întrebare pusă cam ciudat,
Dar noi nu ne-ntrebăm de ce cu silă,
Priveşte DOMNUL al omului păcat,

Pentru noi chiar nu mai are îndurare,
Altă-ntrebare, pusă aberant,
de-ar fi aşa ce ar mai sta-n picioare,
Ne-am risipi cu toţii în neant.

Şi alta Doamne, de ce eşti mînios,
De parcă noi am fi super perfecşi,
Nu ne vedem, fiind murdari, slinoşi,
De la nivel de gînd pornim infecţi.

Doamne, cînd vin peste noi, vrăjmaşii,
De ce nu ieşi în cale la hotare,
Cînd vezi cum ne omoară copilaşii,
De ce priveşti cu-atîta nepăsare,

Pînă cînd mînia TA este ca focul,
Totul pîrjolind, rămînînd scrum,
Răspunsul nu-i de dat dînd cu ghiocul,
Răspunsu-i dat, nu-l mai cereţi acum,


De ce-i atît de aspru frigul iernii,
Căldura verii , mai de nesuportat,
Tot mai aproape e duhoarea ghenii,
Vai oameni noi, totul am provocat.

De ce sunt două căi spre veşnicie,
Una prea largă, şi alta...bănuită,
Cea lată, duce undeva-n pustie,
Cealaltă nici măcar nu-i pietruită

De ce pămîntul, muncit cu greutate,
Ne dă recoltă, nici cît am semănat,
De ce nu sunt la timp, ploi aşteptate,
De ce,pămîntu-i de noi blestemat,

Om negîndit, n-ai respectat consemnul,
Puteai trăi cu totul altă viaţă,
Te-a amăgit satana prin îndemnul,
Mănîncă, împrăştie a minţii ceaţă.

Ce-ai cîstigat , înşelînd creatorul
Despărţit de El şi,îndepărtat,
În rai putea a se-nmulţi poporul,
Prin fapta ta pe EL l-ai anulat,

E împosibil prin ale noastre fapte,
Să credem că, găsim calea îngustă,
Chiar şi acum, ale răului şoapte,
Ne-ndeamnă către faptă de lăcustă,

Dece să mai dea DOMNUL trei minute,
Pun eu acum, la rîndu-mi mo-ntrebare,
Gîndind la miliardele trecute,
Zic, respectaţi a DOMNULUI răbdare

Cerul infernului

Aud mereu expresia ciudată,
Şi mi se pare fără nici un sens,
Nu vreau pe viu, răspunsul niciodată,
Aflîndu-l, aş avea regret imens.

Cer şi infern, diametral opuse,
Ca noţiuni, pot fi doar comparate,
În Biblie-n detaliu sunt expuse,
Dar în nici un caz asociate.

Bazat pe Carte-mi expun teoria,
Chiar de nu vreau e totuşi subiectivă,
Un rol aparte-l joacă fantezia,
Problema, totuşi,totuşi, mă inhibă.

Fiindcă-i vorba doarde presupuneri,
Nimic concret, bazat pe certitudini,
Citind şi ascultînd nişte expuneri,
Mi-am dezvoltat unele aptitudini.

În mine intră pace, privind cerul,
Fie că-i zi, sau noapte înstelată,
Nu mă-ntristez că, nu-i cunosc misterul,
Că-n sensul ăsta am promisiunea dată

Moştenitor, ce sfîntă promisiune,
Din partea celui ce deţine totul,
În cerul sfînt, aleşii-or să se-adune,
Fericiţii care-au dejucat complotul,

Cei care n-au crezut în bunăstarea,
Promisă de cel rău prin saci cu bani,
Cei care au ales, strîmtă cărarea,
Riscînd, să aibă-n lume doar duşmani.

Nici o medalie nu are doar o faţă,
Inevitabil, are şi un revers,
Ce vedem, ce-atingem numim viaţă,
Mister, necunoscutul univers.

Altfel va fi, la a vremii venire,
Cînd vom vedea ce azi nu bănuim,
Cînd vom fi luaţi la cer într-o clipire,
Minuni, ne-nchipuite-o să trăim.

Nu vom mai fi preocupaţi de gîndul,
Că undeva există un infern,
Fiind în cer, pe ISUS, admirîndu-l,
Iubirea, pacea dăinuind etern.

Despre mine...

Despre mine dac-aş spune,
Că sunt bun şi credincios,
Aş fii doar o urîciune,
Nimănui, de vreun folos.

De mi-aş ridica în slavă,
Faptele-mi de credincios,
Aş fii, personaj de ...snoavă,
Nimănui dew vreun folos,

De-aş dori, alţii s-audă,
Că mă ştiu ruga frumos,
Ar fi inutilă trudă,
Nimănui de vreun folos.

Dacă fac o dărnicie,
Şi-ntîi scap banii pe jos,
Este clar ticăloşie,
Nimănui de vreun folos,

De.aş fii îmbrăcat tot timpul,
Parcă din cutie scos,
Nu aş fii floarea, ci ghimpul,
Nimănui de vreun folos,

De-aş fii musafir în casă,
Şi aş rîde zgomotos,
Chiar de-ar fi gluma hazoasă,
Nimănui n-aduc folos,

Dacă merg în adunare,
Şi nu caut locul de jos,
Dacă-i cazul, în picioare,
Nimănui n-aduc folos,

De-aş dori dregătorie,
Sau un post pretenţios,
Subalterni mulţi să îmi fie,
N-ar fi de nici-un folos,

Că nu aş fii bun de lider,
Fiind timid,chiar plîngăcios,
De aceea eu consider,
Că trăiesc fără folos,

Traiul în această lume,
Mi se pare tot mai greu,
Poate are-un scop, anume,
Pentru mine ,DUMNEZEU.

Comportament...

Total greşită a fost apărarea,
Povara neascultării asumînd,
Poate că alta ar fi fost urmarea,
Şi DUMNEZEU, poate-ar fi fost mai blînd.

Aveam şi noi, o altă însuşire,
Decît aceea de a ne fofila,
N-am fi căutat cîştig în amăgire,
Nu ne piteam, spre-a nu ni se vede

Faptele ascunse, neascultarea,
Nu ne asociam ca azi în clanuri,
Cerînd-o, poate obţineau iertarea,
Dar ei, au fost doi urzitori de planuri.

Dorind să îşi inşele creatorul,
Au pîngărit chiar floarea creaţiunii,
Puţin a insistat ispititorul,
Şi ei au devenit adepţi minciunii.

Răul din noi îşi are precedentul,
În el perfectul sublimul etalon,
De nu se încheia urît evenimentul,
Azi, noi aveam valoare de galon.

Dar cum Adam, ratînd potenţialul,
Eternităţii,rataţi suntem şi noi,
Ca valoare, aţingem, minimalul,
Şi azi, nu suntem cîţi au fost ei, doi,

A mai pierdut Adam şi părtăşia,
Putea trăi în veci cu Creatorul,
Fiindu-i evidentă obîrşia,
Era plin universul cu poporul.

Nu mai era nevoie de calvarul,
Prin care, însuşi Dumnezeu să treacă,
ISUS nu trebuia să bea paharul,
Pentru o lume, searbădă şi seacă.

N-ar mai fi fost nevoie de o plată,
Omenirea, neştiind ce e păcatul,
O Cruce, cu sînge nu trebuia udată,
N-ar mai fi fost săracul şi bogatul.

A mai pierdut şi oportunitatea,
De a-l privi-n faţă pe DUMNEZEU,
Azi noi avem ciudată libertatea,
De a-l primi sau de a fi ateu.

A mai pierdut, sublimul...loc de muncă,
Şi domiciliul, avînd adresa...raiul,
Cu ce dezinvoltură, el aruncă,
Spicul,mulţumindu-se cu paiul.

Eva, femeia născută dintr-o coastă,
Avea să nască primul...criminal,
Adam şi Eva bărbatul cu nevastă,
Viaţa lumii, greşită radical.

Lui DUMNEZEU, a toate ştiutorul,
Cei doi nu i-au făcut nici-o surpriză,
Cei doi plîngînd, ducînd raiului dorul,
Lumea întrînd în, nesfîrşită criză.

EL încă dinainte de cădere,
Avea soluţia salvării pregătită,
Prin FIUL, va-ndura marea durere,
Murind, EL lasă moartea răstignită.

Azi nu mai spun,

Astăzi nu mai spun sunt al lui Pavel,
Azi, DUMNEZEU îmi e televizorul,
Canalul preferat al meu e , travel,
El timpului îmi e ucigătorul.

Alt Dumnezeu, al meu este maşina,
Chiar dacă-s predispus spre-obezitate,
Privind-o-mi vine s-o numesc...divina,
O preţuiesc, în aur şi carate.

Unde muncesc, sunt însuşiDumnezeul,
Am ştiut să îmi impun autoritatea,
Supuşii, angajaţii îmi spun ...zmeul,
Întotdeauna, de partea mea-i dreptatea.

Alt Dumnezeu sigur îmi este contul,
Pe care-am ştiut să-l rotunjesc la vreme,
Cînd s-a putut eu nu am stat ca tontul,
Iar astăzi nu mai am de ce mă teme.

Biroul îmi e ne-nchipuit de mare,
E chiar împodobit cu palmieri,
Oaspeţii, cad pe spate de mirare,
Da ,zmeul, nu e şef la pompieri.

Atît a fost ce a avut a spune,
Omul cu dumnezeii preferaţi,
Pornit în viaţă, cît mai mult, s-adune,
Nemai contînd, cîţi au fost ruinaţi.

Au fost doar victime colaterale,
E termenul, ce azi se foloseşte,
E vina lor, că i-au stat lui în cale,
Cîştigă cine, mai puţin greşeşte.

Într-o rezervă la ...spitalul Nouă,
Ţinut în viaţă doar de aparate,
Indiferent de-i soare sau de plouă,
Indiferent total de realitate,

Lovit brutal de criza financiară,
Şi părăsit, de dumnezeii lui,
Nici apă nu e-n stare să mai ceară,
Ajuns de a fi umbra ...zmeului

Într-un registru, cineva constată,
Că nici nu este scris numele lui,
Întreaga pagină este întunecată,
Firesc, este client al iadului,

Ca să ajungi în locul cu pricina,
Chiar de nimic nu eşti condiţionat,
Şi, totuşi, totuşi, inevitabil una,
Lui DUMNEZEU, să nu te fi predat.

Fiind intrat, de-acolo nu se iese,
Acolo nu există, negocieri,
Acolo-i locul roadelor culese,
După o viaţă, trăită în plăceri.

Trăindu-ţi viaţa, care ţi-a fost dată,
Doar în destrăbălare şi păcat,
Sună ciudat, să mai aştepţi răsplată,
Cînd pentru alţii, un deget n-ai mişcat.

Ar fi nedrept, să ţi se afle locul,
În veşnicie, în partea luminoasă,
Nu nemeritat ţi se oferă focul,
Răsplată, pentru viaţa-ţi ticăloasă.

Nu ţi se dau nici cele trei minute
Căci, nici nu ai şti ce să faci cu ele,
O viaţă-ntreagă ţi-au fost buzele mute,
În cele sfinte, prins de-ale lumii rele

Vreau să-ţi dovedesc

Vreau recunoştinţă, să îţi dovedesc
Ştiu că datoria n-am cum s-o plătesc,
Este mult prea mare ,eu, jalnic, nespus
Creditorul este , sfîntul DOMN ISUS.

Nici măcar dobînda , n-o pot achita,
Zilnic se adună iar şi iar ceva,
Mai cu bună ştiinţă, mai involuntar,
Sfînt, mi-e creditorul, nu-i un cămătar.

Nu-i aud vorbirea, dar îl înţeleg,
Vrea să nu mă piardă, de EL să mă leg,
Eu, îi sunt datornic, şi tot eu primesc,
Promisiunea sfîntă, de-I mărturisesc,.

ISUS mă-nsoţeşte pe oricare drum,
EL îmi e busola, prin ceaţă şi fum
Cu ISUS alături, n-am cum să mă pierd,
Cu ISUS în mine, sufletu.mi dezmierd

Lumea-i derutată,vrea mereu dovezi,,
Omu-şi spune sieşi, crede doar ce vezi.
Eu sunt om din lume, dar mi s-au deschis,
Inima şi mintea.Numele mi-e scris,

În a vieţii carte.Sunt nemuritor,
Nu-i a mea lucrarea, eu sunt...profitor,
Duhul e acela, care m-a convins,
Că în piept îmi bate, un tăciune stins.

Acceptă-mi oferta, mi-a spus DUMNEZEU,
Părăseşte lumea, fii copilul meu,
Lasă-ngrijorarea,uită ce ai fost,
Uită amintirea unui trai anost.

Crede promisiunea pe care ţi-o fac,
Nu-ţi mai fie teamă, EU le vin de hac,
Tuturor acelor care-ar îndrăzni,
Să-ntunece drumul alor mei copii

Vor mai fi ispite vor mai fi căderi,
Fără ezitare ajutor să ceri,
EU te-am ales pe tine ,eşti lucrarea mea,
Caută calea-ngustă şi n-o mai schimba.

Nu există ceva, să nu-l fii primit,
Vei pleca din lume, cu ce ai venit,
Inima nu-ţi fie-nrobită banilor,
Nu-ţi pleca urechea la foşnetul lor

Mai scump decît banii, să-ţi fie FIUL MEU,
Nu urma exemplul acelui iudeu,
Îi cunoşti sfîrşitul, trist şi-umilitor,
Acceptînd să-l vîndă pe ÎNVĂŢĂTOR.

Toate azi în lume, se cumpără se vînd,
N-ai s-auzi vreodată, de ISUS...vînzînd,
Banii-ntregii lumi, n-ar putea cumpăra,
Ce ISUS oferă,însăşi viaţa SA.

Că, ISUS nu vinde, clar s-a dovedit,
În propria-i mînă, banii n-au foşnit,
Banii, pentru DOMNUL, n-au nici -un folos,
Singura valoare-i crucea lui CRISTOS.

M-ai convins ISUSE, chiar de-a durat mult,
Eşti autoritatea de care-o s-ascult,
Ardă-nşelătorul în propriul lui foc,
Nu mă va atrage în spurcatu-i loc

N-are ce-mi promite, peste-oferta TA,
Fiindcă el nu poate, viaţa a-mi salva,
El. vieţi distruge, vai de cei minţiţi,
Vor vedea odată, c-au fost amăgiţi

Odată ajunşi acolo, nu-i loc de întors,
Tot ce-i posibil, sunt lacrimi de stors,
Asta-i metaforic, că-n foc dogoritor,
Nu pot fi izvoare, ale lacrimilor.

Şansele pierdute, se vor răzbuna,
Oricîte minute, lumii s-ar mai da,
Au trecut atîtea, greu de numărat,
Şi, lumea, convinsă tot nu s-a lăsat.

Noaptea o să vină-n chipul ei firesc,
Oamenii, se culcă şi,se odihnesc,
Conform obişnuinţei, vor a se trezi,
Dar, ce se întîmplă,nu sunt ...zori de zi,

Nu mai luminează, soarele pe cer,
Chiar de nu e iarnă,e un groaznic ger,
În aer plutesc, miazme şi duhori,
Singura dorinţă, e să vrei să mori,

Dar, moartea nu vine,moartea a ...murit,
Numărul ,luaţilor, de ea s-a împlinit,
Despre toate-acestea e scris în Cuvînt,
Hotărîtă-i soarta planetei,Pămînt.

Multe drumuri...

Multe drumuri, par omului bune,
Dar unul singur e cel adevărat,
Unul îngust nu duce în genune,
Ci-unde-n lumină, omu-i aşteptat.

Drumuri largi oferind siguranţă,
Străbat planeta în lung şi în lat,
Intrînd pe ele primeşti o chitanţă.
Că taxa de drum tu ai achitat.

Toate sunt jertfe, zeului ...maşină,
În goana ei, privelişti admiri,
Toate-s lucrări omeneşti ce îmbină,
Înţelepciune dar şi mari iubiri,

Pentru lucrări enorme grandioase,
Care atrag, laude şi linguşiri,
Ce mai contează că mor sănătoase,
Păduri eterne, sub, colţi de vampiri.

Pe drumu-ngust nu se intră cu plată,
Taxa-i plătită de-al lui proprietar,
Neîncetat lumea e anunţată,
Sunteţi pe calea Sfîntului Har,

Drumul e înţesat cu capcane,
Falşi poliţişti, vă opresc şi vă spun,,
Mergînd pe el, veţi avea ghinioane,
Deci nu sunteţi pe drumul cel bun.

Drumul acesta, de fapt nu există,
Pe nici-o hartă nu este marcat,
Nu-i înţelegem pe cei ce insistă,
Să creadă în ceva imaginat.

Nu vă e frică, de-al nopţii-ntuneric,
Şi la final ce speraţi să găsiţi,
Drumul cel larg e luminat feeric,
Şi nu-i pericol să vă rătăciţi.

Pe acesta nu sunteţi în siguranţă,
Chiar nu vă pasă, că nu e uşor,
Uşa din capăt nici nu are clanţă,
Ştiţi ce-i dincolo,doar un...izvor.

Nu aveţi nici o logică în purtare,
Rostiţi într-una ai lui ISUS suntem,
Sunteţi răspunsul, la a Lui chemare,
Cic-aţi fugit de ...al lumii blestem,

Şi ce înseamnă, mai sunt trei minute,
Şi-o rană imensă, lumea va fi,
Rămîn răniţi, cu răni necusute,
Se vor îngrozi, pînă şi îngerii

Pacea Domnului

Pacea dintre DUMNEZEU şi noi,
Orice-nţelegere este depăşită,
Cînd locul ne este, la ghena de gunoi,
Să o avem, de DOMNU-a fost plătită

Din partea TA spre noi vine dorinţa,
Noi, o privim, ca lucru de-apucat,
Greşind, nu ne manifestăm căinţa,
Permanent avem de reproşat.

Prin pace, înţelegem cînd ne merge,
Totul din plin, cu minime eforturi,
Cînd DOMNUL, orişice păcat ni-l şterge,
Şi, cînd dorim să-l putem da în lături.

Nu despre pacea cînd armele-s tăcute,
Este vorba între noi şi DUMNEZEU,
E bine cînd sunt în muzee ţinute,
Pacea cu DOMNUL e lucrul cel mai greu.

În bunătatea-i DOMNUL, ne-o oferă,
Problema e că noi o refuzăm,
Gîndul LUI,faţă de-al nostru diferă,
Noi ne-ntrebăm, de-aici ce cîştigăm.

Pacea cu DUMNEZEU, este o stare,
Un sentiment, că-ţi ai în lume rostul,
Nu dormita, fi în neastîmpărare,
Căci, păcii nu-i vei suporta tu costul.

Pacea cu DOMNUL, nu-nseamnă bunăstare,
Că şi-n sărăcie, poţi fi fericit,
Mult mai puţine griji, săracul are,
Şi e mult mai uşor de mulţumit.

Copiii LUI, n-o să cerşească pîine,
E promisiune fermă în Cuvînt,
Nu vă îngrijoraţi ce va fi mîine,
Tot nu puteţi schimba, cele ce sînt.

Pacea cu DUMNEZEU, e sentimentul,
Că nu eşti singur nu eşti abandonat,
Ale tale sunt, secunda şi momentul,
Trăieşte-le şi nu fi-ngrijorat.

Întreabă-te, ce îţi oferă viitorul,
Dar nu-ncerca să-l afli mai devreme,
Nu-l ispiti, pe EL, pe creatorul,
Să nu atragi asupra ta blesteme.

E plină lumea cu scormonitorii,
Acestor oameni, pacea le lipseşte,
N-au linişte, sunt chiar nebuni notorii,
Nimic din viaţa lor nu-i mulţumeşte.

Mereu vin cu scenarii fanteziste,
Ei nu acceptă că, numai DOMNUL ştie,
Această lume cît o să mai existe,
Lipsiţi de pace-or fi şi-n veşnicie.

Să ai pace, şi aceasta-nseamnă,
Să nu îi fii lui DUMNEZEU, duşman,
Să faci, ceea ce Cuvîntu-ndeamnă,
Legămîntul.Iar răul de satan,

N-are decît să turbe de furie,
Că a mai pierdut, înc-un adept,
Abia atunci simţi-vei bucurie,
Schimbîndu-ţi-se inima în piept.

Iubirea de aproape-nseamnă pace,
Cît nu rămîne, un frumos verset,
Cînd pentru el faci ceea ce poţi face,
Cu sfaturi şi cu ajutor concret.

Să nu-i spui,DUMNEZEU să te ajute,
Şi să consideri că ai făcut ceva,
Să nu-i spui, frate, mergi cu DOMNUL , du-te,
Şi liniştit să-ţi vezi de treaba ta.

Pacea cu DUMNEZEU, e acceptarea,
A tuturor ce-n viaţă-ţi sunt trimise,
Să ai în caracter, neastîmpărarea,
Doreşte şi-mplineşte cele scrise,

În Cartea care este-a păcii sursă,
Dar nu rămîne un cititor uituc,
Participant la a vieţii cursă,
Se cere uneori să fii ..haiduc.

Văzîndu-l pe cel slab în asuprire,
De către-un ticălos îmbogăţit,
Să nu îţi cauţi motiv de ocolire,
Căci şi tu poţi ajunge oropsit.

Pacea cu DOMNUL, nu ne garantează,
C-am fi imuni, şi nesupuşi ispitei,
Neştiut ispititorul ne testează,
Trecem sau nu prin, ochiurile sitei,

Pentru pacea pămîntească se dau lupte,
Pentru cea cerească şi mai mult,
Cu DUMNEZEU, relaţiile de-s rupte,
Viaţa-i chin şi nesfîrşit tumult

Siguranţă...nu

Everestul, nu poate avea siguranţa,
Că va rămîne veşnic culmea înălţimii,
Nu îl desfid, nu îi neg importanţa,
Dar el nu ştie că-i acoperişul lumii.

Chiar despre munte,este scris în Carte,
Că poate-ajunge-oricînd în fund de mare,
Piscuri, stînci, ce par fără de moarte,
Munţii sunt primii, mîngăiaţi de soare.

Nu munţii, vreau să-i scot în evidenţă,
Pe acei ce-au ţeluri de căţărători,
Nu pe acei ce dau dovadă de demenţă,
Urcînd pe stînci, încurcîndu-se în sfori

Pe oameni, vreau să-i scot la-naintare,
Pe cei ce se-autocompară cu munţii,
Pe cei ce dau din mîini cu disperare,
Ca nu cumva, s-ajungă ...coada frunţii.

Pe cei ce vor să fie doar în faţă,
Să se deosebească,mereu din mulţime,
Chiar dacă vorba le este măcăit de raţă,
Considerîndu-i pe cei mulţi, prostime,

Aceştia au probleme serioase,
Şi cea mai gravă-i lipsa lui ISUS,
Le este gîndul doar la cîştiguri grase,
Mereu nevoie-i de încă ceva pus.

La piedestalul pe care-şi au statuie
Se autoadmiră cît sunt ei de grozavi,
Ca ei nici avionu-n zbor nu suie
Mîndriei, ei sunt mai mult decît sclavi

Nu îşi propun să urce Everestul.
Că ar fi o inutilă cucerire,
Nu îşi propun, nici să sperie ..vestul,
Aici, la noi, sunt dornici de mărire.

Mai mult decît a-şi face semnul crucii,
Nu ştiu, credinţa nu-i interesează,
Dezbat problema,de ce n-au cuiburi...cucii,
Dar ISUS CRISTOS, îi enervează.

Cum să nu fur cînd toată lumea fură,
Cum să nu mint, cînd toată lumea minte,
Cum să nu scap cîte-o înjurătură,
Cînd toate sunt formate din cuvinte,

Cuvinte-s şi credinţă, şi-nfrînarea,
Din cuvinte-i formată o rugăciune,
Dacă lui ISUS nu-i auzi chemarea,
Vei ajunge în iad putreziciune,

Dacă lui ISUS nu-i răspunzi chemării,
Bazîndu-te pe-averile-adunate,
Vei fi doar spectator clipei-nălţării,
Să zbori ai da, chiar averile toate,

Dar nimeni nu-i de-acord să facă schimbul,
Răsplată tu-ai avut numărînd banii,
Nimeni nu-i dispus să-ţi vîndă nimbul,
Te duci unde-şi au locul şarlatanii,

Te duci la cel ce i-ai slujit o viaţă,
Ultima clipă, te-a găsit, slujindu-l
Cît bobul macului, dacă aveai credinţă,
Altul era vieţii tale rîndul

Timp irosit

Multă vreme, am înţeles greşit,
Ce-nseamnă a avea viaţa schimbată,
Aşteptam tot mai nedumerit,
Cînd, şi în ce fel mi se arată,

Multă vreme, n-am ştiut ce-aştept,
Cum, nimeni nu observă, mă-ntrebam,
Că eu sunt al lui CRISTOS adept,
Printre alte, şi asta aşteptam.

Apoi am aflat tot adevărul,
N-am fost pregătit pentru schimbare,
Mi s-a descris în roz edenic Cerul,
Fără urmă de înnourare.

Atunci, mi-am văzut cumplita stare,
Mai nenorocit decît am fost,
Mi s-a vorbit de-a lui ISUS salvare,
,Neevaluată-n preţ de cost

Am ajuns să stau s-ascult Cuvîntul,
Am ajuns să am şi ...plic membral,
Îl priveam, rostul, ne-nţelegîndu-l,
Mă simţeam ţinut în ham de cal,

Oameni, nu vă zic, staţi împotrivă,
Celor ce la DUMNEZEU, vă cheamă,
Respingeţi însă, hrana costelivă,
A celor ce vă dau oala cu zeamă.

Dacă nu simţi schimbarea ca dorinţă,
Nu te lăsa de alţii-nfluienţat,
Nu imitînd ajungi să ai credinţă,
Întîi de toate, lasă-te cercetat.

Fii tu cel dintîi care întreabă,
Cum ţi se pare viaţa ce-o trăim,
Cîntăreşte, nu răspunde-n grabă,
Că-i suficient odată să greşim.

Atenţie la cei ce-oferă hrană,
Sau alte alea zise ajutoare
Primindu-le nu simţi ce iz emană,
Însă curînd eşti prins într-o vîltoare,

Aştepţi să ţi se dea mereu mai multe,
Inconştient, ajungi să le cerşeşti,
Accepţi să primeşti chiar şi insulte,
E timpul la ISUS să te gîndeşti,

E şansa să îţi vezi, nimicnicia,
Şi să constaţi cît eşti de efemer,
Cu ISUS să îţi faci ucenicia,
El să-ţi arate calea către cer.

Nu sta nehotărit în intersecţii,
Pot fi în jurul tău, numai biserici,
Şi dintr-acolo pot veni infecţii,
Că sunt şi oameni buni dar şi nemernici

Ce are în gînd...

Ce are în gînd, un preşedinte jucător,
Cînd mulţimea-l înconjoară ca-ntr-o baie,
Ce proşti, lasă, că, le-arăt eu lor,
Că vor ajunge să mănînce...paie.

Ei nu ştiu că, politica înseamnă,
Promisiuni pe care apoi le uiţi,,
De-apare cîte unul ce-i îndeamnă,
Să iese-n stradă, politicos l-asculţi,

Negocieri înseamnă, apă-n piuă,
Bătută evident fără vreun rost,
Îi amăgeşti că, va veni o ziuă,
Cînd alţii, vor plăti preţul de cost.

De toate ce se-ntîmplă-n societate,
Tu îi convingi că nu sunt vinovaţi,
Din nou, promisiunile-aşteptate,
Că într-o zi chiar toţi vor fi bogaţi.

Întîi de toate să am un prim ministru,
Care să joace, după cum eu cînt,
Să tacă, să asculte cînd îl mustru,
Şi să nu iese din al meu cuvînt.

Primul mandat, a fost mai problematic,
Că l-am avut duşman, pe Tăriceanu,
În toate, mi-a fost foarte antipatic,
Dar acum nu am probleme cu...clujanu

A apărut o întrebare, trei răspunsuri,
Cine va scoate din criză Romania,
Cine pune stop la neajunsuri,
Chiar cine, va stîrpi oligarhia,

Preşedinţia, guvernul, parlamentul,
Cînd ei de fapt sunt autorii crizei,
Sindicaliştii, cu ranga şi patentul,
Sunt depăşiţi de importanţa mizei,

Destul cu ...apa îndelung bătută,
Ce n-o să facă spumă niciodată,
Că vorba lungă la nimic n-ajută,
Doar sărăcia-i mai accentuată.

Am uitat romîni,optzecişinouă,
Aproape c-am uitat şi de eroi,
Speram, visam, la o viaţă nouă,
Strigînd că, DUMNEZEU este cu noi.

Şi-am mai strigat ceva de tot urîtul,
Ceva cu.o porţie de libertate luată,
Astăzi alţi ciocoi ne-njugă gîtul,
De fapt nu am fost liberi niciodată.

Căci, libertatea aiurea înţeleasă,
De fiecare în propriul interes,
Superbă e ca a broaştei mătasă,
Nesemănînd, mergi totuşi la...cules.

Nu aşteptaţi ca, omul preşedinte,
Care-n acelaşi timp e şi guvern,
Să ne conducă, spre viitor-nainte,
Nu mergem către cer ci spre infern.

Voi fraţi romîni, întoarceţi-vă faţa,
Spre DUMNEZEUL, pe care l-aţi uitat,
Sperînd în oameni, să v-apuce greaţa,
Căci ce e omul,o...roabă de rahat

Chiar avem nevoie...

Chiar avem nevoie, de păsări de oţel,
Avem nevoie, de scut antirachetă,
Conştienţi, îndeplinim al morţii ţel,
Iresponsabili, ne punem etichetă.

Vorbind ne deosebim de animale,
Gîndirea-i la nivel foarte scăzut,
Spre armonie, negăsind o cale,
Ne dăm acordul pentru stupidul scut.

Mai grav e că avem naivitatea,
De-a crede-n virtuala-i eficienţă,
Mai grav, îi oferim prioritatea,
În ciuda celor de maximă urgenţă.

Întreaga planetă, e-n comă profundă,
Nu o mai ajută nici reanimarea,
În somnul morţii, nesimţind se-afundă,
Neaşteptînd de undeva salvarea,

De stare-s vinovaţi, conducătorii,
Oamenii simpli au alte preocupări,
Puterea-i schimbă în profitori notorii,
Oamenii simpli, contează la votări.

Dintotdeauna în lume-au fost probleme,
Dar acum boala e generalizată,
Mereu au fost ieşiri din dileme,
Din cea de-acum posibil niciodată,

SE-ntreabă mulţi, şi nu e rău s-o facă,
De ce nu intervine, DUMNEZEU,
De ce ne lasă înglodaţi în cloacă,
De ce nu vine în ajutor la greu,

De ce, cam nefirească întrebarea,
Căci omu-ncearcă prin orice mijloace,
Atribuindu-şi lui toată lucrarea,
De-a DUMNEZEU, îi place să se joace.

Dar bunul DUMNEZEU, nu intervine,
Îl lasă să se-avînte în prostie,
Căci omul e dator să i se-nchine,
In viaţa-aceasta şi în veşnicie.

Cum s-aibă DUMNEZEU, altă purtare,
Faţă de noi, nerecunoscătorii,
Lăudîndu-ne cu o credinţă mare,
Suntem la un nivel cu...rîmătorii.

Prin ce dovedim că avem credinţă,
Ne facem cruci şi, ne-nchinăm la moaşte,
Scuipăm în sîn auzind de pocăinţă,
Şi, facem bine la crăciun şi Paşte.

Care ţi-e Dumnezeul închinării,
Nebunule ce construeşti rachete,
Aduci planeta în pragul desfiinţării,
Pe frunte porţi, satanica pecete,

Rachetă inteligentă şi dotată
Cu rază de-acţiune cît mai lungă,
Şi mii de kilometrii să străbată,
Pînă în patul, duşmanului s-ajungă.

Omule comiţi o blasfemie,
Duşman îţi eşti, tu ţie şi naturii,
Paşi uriaşi, faci spre zădărnicie,
Eşti fiinţa cea mai dedicată urii,

Prin fapte-ţi dovedeşti dezaprobarea,
De acceptare a dragostei divine,
Cît timp spre rău îţi dirijezi căutarea,
Nu Dumnezeu, ci, diavolu-i cu tine.

Cît timp distrugi, chiar aerul planetei,
Absurdule cum întrevezi scăpare,
Cum trestia simte tăişul macetei,
Şi tu-ai să simţi o gheară-n respirare.

Te lauzi c-ai fi o fiinţă raţională,
Eşti foarte subiectiv astfel gîndind,
Eşti un coşmar mai rău ca orice boală.
Spre ce-ai fi putut fi priveşti cu jind,

Cînd DOMNUL, la suprema judecată,
Trecîndşi ultimele trei minute,
O fiinţă minunată îţi arată,
Puteai fi tu, ai refuzat, hai du-te

De obicei...

De obicei în cărţi de oameni scrise,
Finalul este unul fericit,
Dar Cartea grozăviilor promise,
Îngrozeşte numai prin citit.

Este depăşită, orice fantezie,
Deşi, tot oameni, ca şi noi au scris,
DUMNEZEU, i-a insuflat să scrie,
E incredibil, totuşi nu e vis.

Citind ce se-ntîmplă după răpire,
Cînd DUMNEZEU, încă o şansă dă,
E groaznică noua orînduire,
Cînd doar cei însemnaţi, vînd,cumpără,

Nu-ţi vinde nimeni, un pahar cu apă,
Însîngerat, fiind cursu-oricărui rîu,
Din nori un strop de apă nu se scapă,
Nu-i motivat, căci nu mai creşte grîu.

Doar trăsnete şi fulgere se-ndreaptă,
Din nori, peste pămîntul pustiit,
E-ngrozitor să şti ce te aşteaptă,
Decît aşa, e moartea de dorit.

Dar moartea, n-are drept de hotărîre,
Asupra vieţii celor ce au rămas,
Doar să aducă mai multă mohorîre,
În vieţile ajunse de pripas.

Iar fiarele de groază din adîncuri,
Încă, n-au ieşit la suprafaţă,
Acelea nu-s năluci văzute-n smîrcuri,
Văzîndu-le, tot sîngele-ţi îngheaţă.

Pe străzi, soldaţi cu arme automate,
Te ameninţă, la fiecare pas,
Cer tuturor, un semn să le arate,
Imprimat pe frunte sau pe braţ.

Acesta este numai începutul,
Durerilor. Trîmbiţe or să mai sune,
Scadenţa de ase plăti tributul,
Nechibzuinţei lumii-n veci nebune.

Rîsete se-aud, sunt şi petreceri,
Participînd la ele însemnaţii,
Organizînd îngrozitoare-ntreceri,
Cine se poartă mai crud cu arestaţii.

Copil ucis în faţa unei mame,
Mamă ucisă în faţă la copil,
Vor fi şi mai îngrozitoare drame,
Vor înghiţi benzină şi trotil,

Vor exploda cînd razele de soare,
Îi va-ncălzi, ne-avînd unde se-ascunde,
Canicule călduri dogoritoare,
Îi vor cuprinde şi-n văgăuni de munte

Nimic nu mai opreşte toboganul,
Rostogolirii cu omul în el prins,
Ai ajuns să-ţi fi tu însuţi duşmanul,
De iubire, nelăsîndu-te cuprins,

Nu le-am visat pe cele-nşiruite,
Toate-s cuprinse în final de carte,
De mine, pur şi simplu sunt citite,
Greşiţi considerîndu-le litere moarte.

SE tot vorbeşte de profeţia , maya,
Cum nu simţiţi iz de şarlatanie,
Recunosc că nu ştiu ce e aia,
Atîta ştiu că-i o mare prostie.

Sfîrşitul, nu-ntr-o zi se va petrece,
Cum începutul a fost făcut în şase,
De la foarte cald la foarte rece,
Creştinii fiind mutaţi în noile case.

Amintiri nu vor avea de unde,
au plecat. Şi acum le este bine,
Regrete, doruri, nu îi vor pătrunde,
Şi a se teme , nu mai au de cine.

A plecat din cer, îngerul negru,
Pe pămînt, să-şi ia împărăţia,
În care nu mai e un om integru,
Şi unde stăpîneşte agonia.

Un ceas de pace nu se întîlneşte,
Pe-ntreaga suprafaţă pămîntească,
Suspiciunea la orice pas pîndeşte,
Fiind o trăsătură omenească.

Nu mai fac la Carte referire,
Că nu este scris ce mai urmează,
Cei plecaţi sunt sus în strălucire,
Cei rămaşi, plîng şi agonizează,

Ce scriu în continuare-i subiectiv,
Nu vreau să cîştig nici bani nici faimă,
N-am nici justificare, nici motiv,
Doresc să bag în cîte unii spaimă,

Vă zic treziţi-vă din amorţeală,
Că va fi mult mai mare grozăvia,
Cuvintele, sunt doar o-nsăileală,
Faceţi ceva, să n-ajungeţi urgia,

Să vrei să mori şi, moartea să nu vină,
Că nu-i dorinţă din boală-ndelungată,
Cînd totuşi mori nu ajungi în lumină,
Ci-nveşnicie-n partea-ntunecată.

Murind, calvarul tău abia începe,
Căci pacea nu e cunoscută-n iad,
Înconjurat vei fi doar de otrepe,
Care mai jos de cît se-află nu cad

Chiar dacă.n viaţa ta i-ai fost discipol,
Şi ai condus pe alţii spre cădere,
S-a încheiat demult acel capitol,
La fel ca toţi ai parte de durere.

Tu aşteptai desigur o răsplată,
Pentru zelul de tine dovedit,
Dar el nu-şi ţine cuvîntul niciodată,
La fel ca alţii şi tu-ai fost amăgit,

Simţurile toate-ţi funcţionează,
Conştient eşti că eşti părăsit,
Zadarnic te întrebi ce mai urmează,
Ireversibil,un nesfîrşit...SFÎRŞIT.

Mai întîi o precizare.

Mai întîi o precizare, nu există oameni buni,,
Suntem pur şi simplu oameni permanent nemulţumiţi
Ne-ncetat în defensivă, spre cele sfinte imuni,
Mă dau pe mine exemplu, deci, nu vă simţiţi jigniţi.

Primul gest de răzvrătire, spre părinţii mei a fost,
Pînă n-am ştiut ce-i viaţa, am simţit că sunt respins,
Am deschis ochii spre lume, m-am simţit stupid şi prost,
Pornind cu aceste tare, de viaţă am fost învins.

Nimeni, nici măcar odată, sfat, povaţă, nu mi-a dat,
Întrebări chinuitoare, inutil căutau răspunsuri
Eram frunză pe o creangă, bătut de vînt de ploi udat,
Fără vreo învăţătură, am trăit după împulsuri.

M-am apropiat de-un preot, şi-am făcut mare greşeală,
Întrebîndu-l ce-i viaţa, n-a lipsit mult să mă bată,
Nefăcîndu-mi semnul crucii, m-am ales cu-o săpuneală,
Aruncîndu-mi vorbe grele că, n-am mamă că n-am tată

Şi apoi mergînd la şcoală, m-a uimit învăţătura,
Despre ţara noastră dragă, despre oameni fericiţi,,
Întrebînd de nu-i greşală, mi s-anchis repede gura,
Şi am purtat în continuare, pantalonii peticiţi.

Şi la proxima serbare, o poezie am recitat,
Despre clasa muncitoare, despre ţelul ei măreţ,
Îmbrăcat cu-aceleaşi zdrenţe, oamenii m-au aplaudat,
Şi-am simţit faţă de oameni, nedisimulat dispreţ.

Şi-apoi anii tinereţii otrăviţi de ...utecism,
Imbecilizat cu totul şi cu creierul spălat,
Neavind alternativă , am ajuns şi-n comunism,
Obligat să laud prostia ca politică în stat.

Lăudînd ţara noastră dragă pe al ei conducător,
Am ajuns iar la ideea, nu există oameni buni,
Dacă-n zeci de ani nici unul n-a fost binevoitor,
Să-mi deschidă ochii minţii, să mă scape de minciuni..

Odiseea vieţii mele,nu-atinsese apogeul,
Martor la evenimente, comunismul prăbuşit,
Cineva, un oarecare, ma-ntrebat,ISUS evreul,
Şti, că răstignit pe cruce, pentru tine a murit,

Îl privesc...căzut din lună, şi-l întreb, nu delirezi,
Am trecut demult de vîrsta basmelor, nu ţi se pare,
Pentru ce să moară...ăla,, ce vrei să insinuezi,
Şi-ncă atîrnat pe cruce, cuie-n palme şi picioare,

O fi fost .un criminal, o fi luat cuiva viaţa,
Dar să spui că pentru mine, a murit e jignitor,
Hai, dispari, caută pe altul pe mine m-apucă greaţa,
Oricum ai cam pierdut vremea n-ai fost prea convingător.

M-a lăsat în pace tipul, dar am dat peste alţi doi,
Îmi oferă o broşură şi insistă s-o primesc,
-Omule, ai o secundă, să asculţi ce-ţi spunem noi,
Vei găsi aici de toate, care-n viaţă îţi lipsesc.

Pun în buzunar broşura cred că le-am şi mulţumit,
Îi opresc să-mi toace nervii, cu-alte vorbe în şuvoi,
Răsfoiesc vreo două pagini, dau de...tipul răstignit,
Şi îmi vine un gînd practic, bună-i de pus sub gunoi.

Caritasul, ca idee tot mai mult simt mă incită,
Ce-ar fi să fac şi eu unul mai micuţ pe plan local,
Strălucit e începutul dar afacerea-i oprită,
A urmat firesc dezastrul iar eu cercetat penal.

Disperat caut o salvare,oamenii mă ameninţă,
Sinuciderea nu-i calea de-a scăpa de-acest calvar,
Soţia îmi e alături, şi cu calm, bunăvoinţă,
Îmi pune în mîn-o carte, viaţa unui fost tîmplar.

Am luat în mînă cartea dar am pus-o-ndată jos
Nume multe-nşiruite, printre care şi...ISUS,
Cum să mă salveze-o carte, cum să-mi fie de folos,
ISUS, parcă răstignitul,pe o cruce fiind pus.

Hei, îmi zice iar soţia, vrei sau nu să mai trăieşti,
Atunci lasă văicăreala, roagă-te lui DUMNEZEU,
Nu te mai gîndi la oameni, ce-o fi de plătit, plăteşti,
Nu şti nici o rugăciune, chiar eşti un convins ateu,

Doar biserica-i salvarea, şi nu-mi mai argumenta,
Că ţi-e antipatic popa atunci, mergi la pocăiţi,
Unde nu se face cruce, şi-o să-nveţi a te ruga,
De unde oameni cu probleme se-ntorc acasă fericiţi.

Cred că scumpa mea soţie e un înger deghizat,
Altfel de ce îngrijorarea, văzîndu-mă cum mă topeam
Am găsit...casa rugăciunii şi cu sfială am intrat,
Şi pentru prima dată-n viaţă, un imn de slavă auzeam.

Nu m-am rugat în ziua -ceea, dar, am rămas impresionat,
Ca pe-un ecran întreaga viaţă, am retrăit-o şi-mi spuneam,
A fost nevoie să se-ntîmple, să îmi doresc să fiu bogat,
Da recunosc şi pentru mine, muri ISUS şi nu ştiam

Nu-i bine ca...

Nu-i bine ca să fi înlănţuit,
Nu-i bine nici să fi dezlănţuit,
Una nu-nseamnă opusul celeilalte,
Nici una nu duce către culmi înalte.

În această viaţă, n-avem cum,
Să ieşim dintr-un destin de fum,
Vinovaţi, satana Eva şi Adam,
Să le dăm, un veşnic, vot de blam.

Vechiul testament cînd îl citesc,
Sigur nu am cum să nu găsesc,
Pasajul în care...huzuresc cei doi,
Ne-avînd deloc gînduri pentru noi.

DOMNUL DUMNEZEU; i-a poruncit,
Doar lui Adam, din pom să nu mănînce,
Eva, cu dorinţă l-a privit,
Gîndindu-se cît e de bun şi dulce.

Dorinţei Evei în întîmpinare,
A venit cu vorbe mieroase,
Cel care privea cu-ncrîncenare,
Ale Domnului lucrări frumoase.

Eva şi Adam, perfecţiunea,
De la cădere, ne mai fiind atinsă,
În Creator sădind amărăciunea,
De întuneric lumina, fiind învinsă.

Era inevitabil-alungarea,
Căci, nu putea păcatul neascultării,
Să-i justifice omului purtarea,
Trebuia plătit preţul trădării.

Prea scurt a fost timpul de armonie,
Dintre DUMNEZEU şi creatură,
Predominant în veci avea să fie,
Sentimentul de mînie şi de ură.

DUMNEZEU, n-avea alternativă,
Ochii-i sfinţi, n-aveau cum să privească,
Păcatul.,precis urmînd o recidivă,
Mîncînd din pomul vieţii, să trăiască,,

Veşnic.Punîndu-l chiar pe EL în umbră,
EL creatorul, s-ajungă umilit,
Nu ar fi fost, doar o idee sumbră,
Ci, pur şi simplu s-ar fi împlinit.

Şi DUMNEZEU, mila întruchipată,
La cei căzuţi, de-ndată s-a gîndit,
Din grozăvie cum avea să-i scoată,
Fiindcă, nespus de mult i-a iubit.

A conceput şi planul de salvare,
EL însuşi, printr-un FIU întruchipat,
EL însuşi îi va scoate din pierzare,
Gîndit planul, urma şi aplicat.

În planul său,EL impunea o clauză,
Salvarea oferită prin credinţă,
Viaţă sfîntă, fără nici o pauză,
Şi acceptarea trăiri-n umilinţă.

Fiindcă atît de mult El ne-a iubit,
Cu o iubire, de noi neînţeleasă,
În cerul sfînt locuri ne-a pregătit,
Cîndva, în timp, s-ajungem iar acasă.

Venind în lume noi, cum l-am primit,
Ca pe-un intrus, respins de marii zilei,
Creatura, pe creator l-a osîndit,
Aflîndu-se sub stăpînirea silei.

EL n-a venit, să scape Israelul,
De stăpînirea romană de atunci,
Mult mai înalt era DOMNULUI, ţelul,
Să scape lumea de-ale iadului munci.

EL n-a venit să scape doar o ţară,
Întreaga lume, intra-n vederea LUI,
Venit convins, că trebuia să moară,
Să facă ,sfîntă voia Tatălui.

Ce facem, cum privim noi sacrificiul,
Dumnezeiesc, fără pereche-n lume,
Îl acceptăm, rămînem în serviciul,
Satanicei întunecatei ciume,

Rămînem condamnaţi pentru vecie,
Ca păcătoşi, şi călcători de lege,
Dorim să fim cu EL în veşnicie,
Iubirea LUI de rău să ne dezlege,

Iubirea LUI, ce nu cunoaşte margini,
Răspundem noi chemării LUI de TATĂ,
Dorim să azvîrlim grelele sarcini,
Răspundem, AZI; ACUM ORI NICIODATĂ.

Cînd privind...

Cînd privind păstorul şi-l văd dublu,
Înseamnă că predica-i ciorbă goală,
Cînd venind, de duhul să mă umplu,
Vecinul de scaun , îmi zice, frate scoală.

Cînd atenţia-i hoinară pe coclauri,
Mîrşavul satan, îmi fură gîndul,
Îmi fluieră-n gînd triluri de grauri,
Privesc păstorul dar, neauzindu-l.

Predica nu trebuie să-ncînte,
Mai degrabă, să fie-nţepătoare,
Păstorul nu trebuie să şi cînte,
Să ducă asistenţa în mirare.

Predica scurtă e doar un simulacru,
E un fel de... hai şi pe-asta s-o facem.
E un fel de atmosferă de cenaclu,
Şi că ne place totul ne prefacem.

O predică de-i plină cu de toate,
E inutilă, lipsind tocmai CRISTOS,
E salată de legume amestecate,
Dar care n-are gust, neavînd sos.

Nu-i suficient, păstorul să vorbească,
Păstoru-i ajutat fiind atenţi,
Ce-am auzit, de vrem să folosească,
Afară-n lume, să fim vigilenţi.

Biserica nu-i sală de spectacol,
Da, muzica îşi are rostul ei,
Nu-i pom lăudat să umple sac gol,
Rămîi acasă dacă, doar asta vrei.

Dacă la plecarea către casă,
Comentezi c-a fost, aşa şi aşa,
Nu te mira cînd grijile te-apasă,
Căci nimeni n-a văzut prezenţa ta.

Cînd inima deloc nu-i doritoare,
E inutil să fi prezent doar fizic,
Transmiţi celor din jur o apăsare,
Şi eşti privit de toţi ca un bicisnic.

Dar nu-nţelegi ce groaznică ofensă,
Aduci lui DUMNEZEU prin comportare,
Culmea ar fi s-aştepţi o recompensă,
Tu, ne-nsemnatul ce te crezi prea mare.

Ani furaţi din viaţă,

Cu comunismul odată, m-am născut,
Urîţi mi-au fost anii tinereţii,
Spiritual, plătit-am greu tribut,
Condamnat din primii zori ai vieţii.

Gîndul, cuvîntul, legate în cătuşe,
Speram să văd ai libertăţii zori,
Obligat să laud nişte căpuşe,
Ce se pretindeau,conducători.

Analfabeţi, cu numai patru clase,
Zbiri peste o ţară derutată,
Adevăraţi eroi, stînd după ziduri groase,
Convinşi că le-or vedea căzînd odată.

Am trecut prin anii tocanei de legume,
Am gustat şi din spurcatul nechezol,
O ţară fără zîmbet, rîs la glume,
Mulţi căutînd salvarea-n alcool.

Legat la ochi, urechi, şi la picioare,
Îi căinam pe ...bieţii americani,
Ştiind c-acolo de foame se moare,
Şi-i mai ştiam fiind ai păcii duşmani,

Că, bastion al păcii e vecinul,
Despre Stalin, mai tîrziu am auzit,
Totuşi am trăit să văd declinul,
Marii ciume de la răsărit,

A apărut un anume preşedinte,
Care-a propus,un zid să se dărîme,
Pentru ca lumea să meargă înainte,
Şi a rămas din zid, moloz, fărîme.

Şi au căzut. şi dictatorii noştri,
Speranţe pentru ţară s-au ivit,
Ne-am bucurat, ne-am bucurat ca proştii,
Proverbul cu schimbarea s-amplinit.

Dar, pentru mine s-au ivit zorii vieţii,
În ciuda vîrstei azi trăiesc frumos,
Nici nu privesc către protestul pieţii,
Conducătorul meu e-acum CRISTOS

Nu mi-e indiferent ce e în ţară,
Dar, la protest în stradă n-am să ies,
Căci suntem înşelaţi a doua oară,
Comunismului am intentat proces.

Arma mea de luptă-i rugăciunea,
Mă adresez direct lui DUMNEZEU,
Să se producă-n orice om minunea,
Să aibă viaţa aşa cum o am eu.

Mă rog pentru romîni fără speranţe,
Pentru tineri nevoiţi să plece,
Cu DUMNEZEU, să facă alianţe,
Că nu ştiu dacă ISUS va mai trece,

Pe la uşile lor încă încuiate,
Preocupaţi doar de ziua de mîine,
Dar care , nu pot fi anticipate,
Să nu se mire. că duc vieţi de cîine.

Dacă doar atît, în gînd aveţi,
Să nu treacă o zi fără mîncare,
N-aţi trecut de stadiul de puieţi,
N-o să fiţi nicicînd pădure mare.

Binenţeles, că n-am în gînd pădurea,
Ci naţiunea ce stă gata să moară,
Cît ar fi de mică ea, securea,
Prin perseverenţă. o doboară.

Numiţi asigurări cică de viaţă,
Nişte hîrtii, pe care daţi şi bani,
Dar, nu credeţi, ce Biblia ne-nvaţă,
Că asiguratorii sunt tirani,

Ştiu să promită, dar nu îşi ţin cuvîntul,
Fiind în necaz mai rău te afundă,
Vă vine a crede la ce le merge gîndul,
Vă bagă-n stîlp de casă să v-ascundă.

Eu nu-mi mai pun speranţe în proteste,
Vă sfătuesc, faceţi şi voi la fel,
Veţi vedea cum fără nici o veste
Dispare orice urmă de mişel.

Evenimentul de o lume aşteptat,
E revenirea DOMNULUI ISUS,
Dar, doar acei ce inima ia-ţi dat,
Nu veţi vedea al lumii trist apus.

Viaţa de creştin.

Viaţa de creştin nu e frumoasă,
Din cauza celui care-o urîţeşte,
Oricît am vrea satana nu ne lasă,
Prăpastia dintre cer şi noi tot creşte.

DUMNEZEU, cînd a rostit cuvîntul,
Să fie, de îndată s-a făcut,
N-avea în plan să blesteme pămîntul,
Nici să-l alunge, pe omul cel căzut,

Dar n-avea cum în Eden să-i mai ţină,
Fiind distrusă sfînta armonie,
N-ar mai fi fost măcar o zi senină,
DUMNEZEU a vrut, total altfel să fie.

Dar, planurile Sale minunate,
Zădărnicite de o altă creatură,
Iubirea, armonia-ntruchipate,
Stîrniră-n şarpe-un sentiment de ură.,

Răul fiind comis, Adam zadarnic,
Să guste fructul ar fi refuzat,
Dar nici nu-anticipa traiul amarnic,
Ce-avea să-l ducă, din Eden expulzat,

Nu poate fi descrisă în cuvinte,
Durerea ce-a simţit-o creatorul,
Inutile, murdare, ajuns-au cele sfinte,
Şi mult se bucura ispititorul.

Nu ştim cum se mişca întîiul şarpe,
DOMNUL, l-a blestemat,-să te tîrăşti,
Să inspiri silă oricui te vede-aproape,
Şi cu ţărînă, doar să te hrăneşti.

A fost primul blestem rostit de DOMNUL,
Al doilea, rostit către pămînt,
Al treilea vizînd direct pe omul,
Care-a zădărnicit tot lucrul sfînt.

Puţin ştim din a lui Adam viaţă,
Ştim doar că a trăit sute de ani,
Probabil, n-a ştiut da nici-o povaţă,
Copiilor, ce-au devenit duşmani.

După cădere Adam, nu mai rosteşte,
Nici un cuvînt, paria devenind,
Lumea întreagă şi azi încă plăteşte,
De datorie nescăpîndu-ne murind.

Nu-i suficient să mori, s-ajungi la DOMNUL,
Cum mulţi preoţi, azi încă,... amăgesc,
Cică, liniştit ne va fi somnul,
Cu toţii ajungînd în loc ceresc.

Cu bună ştiinţă, ignoră ce urmează,
De ce, căci li s-ar diminua cîştigul,
Mai laudă mortul, îl mai...tămîiază,
Şi liniştit, îşi ronţăie...covrigul.

Dar totul nu-i decît o mascaradă,
Să-şi dovedească preotul talentul,
Să vadă toţi chiar ce doresc să vadă,
Pe el, pe el, pe el, să cad-accentul.

Să zică lumea, faină-nmormîntare,
Să-mi pară rău, că nu am fost eu mortul,
Preotul a făcut o sărbătoare,
Cu prisosinţă îşi merită...ortul.

Cum sufletul nu moare niciodată,
Ce vor zice cei fără legămînt,
Cînd iadu-n hidoşenie se-arată,
Preotul, sub tăcere-asta trecînd,

Suflet pierdut, pe veci trecut e timpul,
Să te mai gîndeşti la mîntuire,
Nu vei simţi parfum, vei simţi ghimpul,
Căci, ai iubit, răul din omenire.

Tu ai fi vrut s-aştepte pe păşune,
ISUS, aşa cum preotul a promis,
Gîndeşte-te o clipă şi-apoi spune,
Cînd te-a căutat ISUS, nu l-ai trimis,

La plimbare, şi să te lase-n pace,
Că ai prea multe lucruri de făcut,
Şi apoi ce-ţi cere EL chiar nu îţi place,
Rîdeai de EL de timpul LUI pierdut.

Cu tine şi cu alţii de-a ta teapă,
Avînd o viaţă, vrei să o trăieşti,
Cuiva, cînd ţi-a cerut un strop de apă,
I-ai spus îţi dau doar dacă îl plăteşti.

ISUS CRISTOS, n-a cerut nici o plată,
Pe apa vie ce a vrut să ţi-o dea,
Oferta LUI, de tine refuzată,
Prin ce treci azi, ţi-a fost alegerea

Te iubesc aşa cum eşti,

Te iubesc aşa cum eşti,
Mi-a spus ISUS, cînd m-a găsit,
Am mai bătut la uşa ta,
Dar, sigur nu m-ai auzit.

EU asta fac, de mii de ani,
Caut oameni dezorientaţi,
Pe toţi EU vreau să vă adun,
De Mine toţi să fiţi salvaţi.

Pe cînd trăiam în trup ca voi,
EU am umblat rătăcitor,
Acum că sunt cu tatăl Meu,
Eu sunt prieten tuturor,

Deşi se-ntîmplă să cădeţi,
Învinşi de împotrivitor,
Nu ezitaţi să mă chemaţi,
Ca să vă sar în ajutor.

Al meu nume, este arma,
Cu care-l învingeţi şi voi,
Nici o clipă nu vă temeţi,
El va ajunge în noroi.

Te iubesc aşa cum eşti,
Chiar de te miră ce îţi spun,
Chiar dacă-n Biblie citeşti,
Că-n tine nu e nimic bun.

EU pentru-aceasta am venit,
De aceea cerul l-am lăsat,
Ca să fac voia Tatălui,
EU am murit,şi-am înviat.

Vă spun că, vă iubesc pe toţi,
Dar pentru mulţi dintre voi plîng,
V-am pregătit locuri în cer,
Însă nu vreau să vă constrîng.

Prin necuprinsul univers,
Cu mine aţi călătorii,
Şi veţi vedea ce n-aţi visat,
În rai nu vă veţi plictisi.

E o minciună a celui rău,
Că-n rai, doar pe genunchi veţi sta,
Veţi fi trişti ca nişte stafii,
ne-avînd de ce vă bucura,

Nimic mai fals şi mai greşit,
Decît cuvîntul lui satan,
De multe ori s-a dovedit,
El fiind cel mai mare viclean.

În Eden, el i-a provocat,
Pe primii oameni fericiţi,
Şi rezultatu-i cunoscut,
Ajuns-au cei mai rău vorbiţi.

Credeţi-mă, nu vreţi să ştiţi,
Cum e împărăţia lui,
Chiar dac-o viaţă l-aţi servit,
Veţi fi mîncare focului.

EU merg în iad de multe ori,
Şi-i văd pe cei înlănţuiţi,
EU sunt şi iadului stăpîn,
Şi ei au fost ai mei iubiţi.

N-au vrut s-asculte-al meu cuvînt,
Şi pe satan ei l-au ales,
Acum mă strigă cînd mă văd,
Ce sameni, ai şi de cules.

Praf de cărbune semănînd,
Nu aştepta mărgăritar,
Voi neglijîndu-mă o viaţă,
Doriţi să vă îmbrac în har,

Întreaga viaţă v-am rugat,
Nu mai trăiţi aşa urît,
Încrîncenaţi m-aţi refuzat,
Singuri v-aţi pus laţul de gît.

Strigaţi spre Mine în zadar,
Fiindcă aţi fost judecaţi,
Aici nu merge cu recurs,
Pe veşnicie condamnaţi.

S-ar putea...

S-ar putea să îmi atrag minia,
Fireasă, sfîntă, a lui DUMNEZEU;
Dar îmi e indiferentă vitejia
Dovedită de poporul SĂU.

Chiar dacă-i vorba de fapte de arme,
Din Biblie, sau din cărţi de istorii,
Dorinţa mea era ca să se sfarme,
Acele arme unelte-ale ororii.

Pentru gînd nu ştiu să cer iertare,
Totuşi, sper, în îndurarea TA,
Poate prea puţina-mi dezvoltare,
A minţii, mă face să gîndesc aşa.

Întîi de toate eu văd influenţa,
Acelui înger, căzut şi odios,
Instituind ca lege violenţa,
-Ucideţi tot, ce e bun şi frumos.

Ucigînd voi veţi primi onoruri,
Le spune celor care îl ascultă,
Veniţi să-mi raportaţi multe omoruri,
Prin asta aduc creatorului insultă.

Violenţa răbdată-n umilinţă,
Se respectă-nvăţătura cu obrazul,
Şi-aceasta e cuprinsă-n pocăinţă,
Căci altfel s-ar amplifica necazul.

În tot ce scriu e mult subiectivism,
Nu cer nimănui să mă susţină,
De crime săvîrşite cu sadism,
E invocată chiar prezenţa Divină,

Dar DOMNUL, nu mai cere sacrificii,
De animale, de oameni nici atît,
Cei ce se laudă că-i sunt ucenicii,
Chiar ei simţi-vor, cîndva gheara-n gît.

Prin violenţă, dacă mi-s-ar cere,
Să-mi calc statutul de , non violent,
Prezenţa Domnului cu-a LUI putere,
Să nu mă lase să fiu independent.