E firesc

E firesc şi peste mine să apese,
Greutăţile vieţii pămîntene,,
Sunt convins că-n jurul meu se ţese,
Mîrşăvia forţelor viclene.

Forţe tenebroase mă-nconjoară,
Se luptă să mă-ntoarcă de pe cale,
Prin promisiuni meschine mă doboară,
Dar nu îmi dau chiar lovituri fatale.

Căci mort nu le-aş mai fi de trebuinţă,
Prin viaţa mea, vor să se manifeste,
Se luptă să înving-a mea credinţă,
Neluînd în seamă slabele-mi proteste.

Norocul, că nu sunt eu luptătorul,
Prin ce putere am nici nu contez,
ISUS puterii mele e izvorul,
Pe braţul lui, total m-abandonez.

ISUS, e cel ce mi-a bătut la uşă,
N-am mai cerut o clipă de gîndire,
M-a scos din starea mizeră de căpuşă,
Si a-nceput a răului stîrpire.

Procesul însă este de durată,
Nu-ncepe azi şi se sfîrşeşte mîine,
Incă nu sunt la marea judecată,
Căci încă n-am mîncat ultima pîine.

În ciuda relelor făcute-n viaţă,
Neomorînd, n-am nici-o remuşcare,
Totu-i ascuns, departe-n văl de ceaţă,
Prezentu-i de superbă-ncurajare.

ISUS CRISTOS, fiind cu mine-mi spune,
Vei mai cădea, vei mai avea probleme,
Vor fi căderi, pofte te vor supune,
Însă acum eu sunt cu tine, nu te teme.

Si duhul sfînt, de-asemenea-mi vorbeşte,
Tu, faţă de păcat nu eşti imun,
Si vei cădea, dar DOMNUL mijloceşte,
In faţa celui mînios, dar bun.

Să şti că DUMNEZEU nu oboseşte,
Iertînd, iertînd, iertînd şi iar iertînd,
De cele trei minute, te fereşte,
Cu DUMNEZEU, vei fi în cerul sfînt.


DOAMNE DE CÂND ...

DOAMNE de cînd sunt copilul tău,
Simt că am devenit mai irascibil,
Mă simt, fiindu-i ţintă celui rău,
Parc-aş fi calup de explozibil.

Simt c-a lumii-ntregi nemulţumire,
Toată-n trupul meu s-a adunat,
Dacă sunt convins de mîntuire,
Nu trece-o zi să nu mă fi-ntrebat.

Eu mă întreb, şi diavolu-mi răspunde,
Cum, tot mai crezi, în fantasmagorii,
Chiar crezi, că în iubire te vascunde,
Lui DUMNEZEU, n-ai cum, copil să-i fi.

Nu vezi că-n lume, stăpînă-i răutatea,
Crezi încă-n iluzoriu paradis,
Chiar crezi, că ar avea capacitatea,
Să facă tot ce-n Biblie e scris,

Crezi, că prin tunet, fulger, EL vorbeşte,
S-a dovedit, că-i, electricitate,
Redusule la minte,te-amăgeşte,
Să crezi că toate, sunt,gogoşi umflate.

De ce vă bateţi, între voi ca chiorii,
Si mai pretindeţi, că sunteţi creştini,
Ce caută între voi judecătorii,
Sunteţi la fel de răi şi de meschini.

Măcar ateii strigă-n gura mare,
Si pentru asta sunt de apreciat,
Ei n-au de ce să stea, în aşteptare,
La groapă, viaţa lor s-a terminat.

Mă-ntreb,privind spre cer, dorind răspunsuri,
A fost un vis, sau e realitate,
Dezorientat, de îndoieli, străpuns,
Dar nu cedez, şi-mi zic,acestea toate,

Sunt scrise-n carte deci nu sunt fantasme,
A spus ISUS, că vom avea necazuri,
Cel rău ne înghionteşte, spre marasme,
Si prăvăli-va, peste noi, talazuri.

Mă recunosc, în multe ipostaze,
Gîndesc, dar,după ce am reproşat,
Mă tem, că n-am să văd cununi de raze,
Iluminîndu-l pe cel ce m-a salvat.

Îi iau numele-n deşert, mult prea uşor,
În viaţa mea, instinctele primează,
Sunt, DOAMNE, sunt un impostor,
Gîndirea şi cu fapta-mi distonează.

Am auzit, că astfel de probleme,
Sunt şi-n vieţile altor creştini,
DOMNUL, iubeşte, sufletul ce geme,
Ochii lui ISUS, sunt, de lacrimi, plini.

ISUS, murind, m-adăpostit în sine,
Şi înviind, mi-a dat asigurări,
Că ne-ncetat braţu-i sfînt mă ţine,
Şi-mi va fi sprijin, în orice încercări.

Să nu mă las învins, ISUS îmi cere,
Căci lupta asta, oricum, n-o duc eu,
Să nu răspund la rău prin alte rele,
Să fiu umil, să n-ajung fariseu.

Nu voi ajunge în ceata celor care,
Nu ştiu s-aprecieze ce-au primit,
Şi nu-s cuprinşi în marea îndurare,
Autocondamnaţi la greu sfîrşit.

Şi în cele trei minute de-ndurare,
Foarte mulţi vor spune, n-am nevoie,
Zicînd că DOMNU-a zis la supărare,
Am să-i înec pe toţi. Nu şi pe Noe


BIBLIA

Biblia-i o carte minunată,
Însă-i foarte greu de înţeles
Mai întîi se cere explicată,
Altfel, sameni, ne-ajungînd la cules.

N-are nici un rost s-o ai în casă
Să o admiri, ca pe un bibelou,
Dacă praful gros, pe ea se lasă,
N-ai s-ajungi nicicînd, născut din nou.

Mai întîi de toate a fost scrisă
De un număr mare de-autori,
Incă-n multe ţări e interzisă,
Pentru ea s-ajunge-n închisori.

Cu înverşunare-i condamnată,
De cei care-n ea se recunosc,
Omul fiind o fiinţă vinovată,
Gînduri, fapte, nu-i miros a mosc.

Omu-i iute vărsător de sînge,
Fapte condamnabile comite,
Nu-i pasă că un semen de-al său plînge,
Se bucură de bunuri însuşite,

Prin crimă, furt, minciună, tîlhărie,
Din ţelul mîrşav, nimic nu-l opreşte,
Chiar dacă fură doar pentr-o beţie,
E fericit, şi simte că trăieşte.

Pe pagini de scriptură-i multă moarte,
Si violenţă, de neimaginat,
Nepregătit, nu iei în mînă o carte
Din care ai violenţă de-nvăţat.

Pe pagini de scriptură-i preacurvie
David împăratulm e exemplu,
Condamnînd la moarte, pe Urie,
Si-n ziua de sabat, merge la templu.

Cu scop precis în Biblie sunt scrise,
Nu-s pur şi simplu pagini de poveste,
Meschinării pînă la extrem împinse,
In lume se întîmplă toate-aceste.

Dar, peste toate, Biblia e calea,
Spre DUMNEZEU, ISUS, şi DUHUL SFINT,
Citind, crezînd, ne scuturăm de jalea,
In care trăim viaţa pe pămînt.

Citind, crezînd, împrăştiem secretul,
Ce stă ascuns, pitit în ignoranţă,
Citind, crezînd, primim spre rai, biletul,
S-ajungem cu Domnu-n alianţă.

De vrei să şti cum ai ajuns în lume,
Nu căuta, în alte cărţi răspunsuri,
E cea mai bună mai clară să îndrume,
Chiar dacă mai provoacă şi ne-ajunsuri.

In sensul că unii vor rîde de tine,
Spunînd că Biblia e pentru moşnegi,
De preasfănta carte nu-ţi fie ruşine,
Din ea-nţelepciune şi ştiinţă culegi.

Pe pagini de carte, ISUS te invită,
Astăzi, dacă, auzi glasul meu,
Renunţă, alungă, a lumii ispită,
Renunţă la starea de fariseu.

Si crede în mine,Eu sunt salvatorul,
Pe crucea Golgotei, Eu chiar am murit,
Tu singur n-ai cum să-ţi şti viitorul,
E o mare prostie în stele citit.

E o mare prostie să crezi ce zic unii,
Că Domnu-i prea bun pentru a pedepsi
Nu aştepta minutele minunii,
Că poate viaţa-ţi azi se va sfîrşi


Există iad.


Vă rog, citiţi atenti tot ce urmează,
Nici un cuvînt din text să nu-l săriţi,
Nu e scenariul unui film de groază,
Ci-i perspectiva celor osîndiţi.

E viitorul, celor ce nu strigă,
ISUSE-ndură-te şi de viaţa mea,
E fructu-amar şi sec al nepăsării,
De care prea mulţi, parte vor avea.

Incerc să scriu prin vorbe-obişnuite,
S-avertizez, oameni, există iad,
Nu vă lăsaţi seduşi de ambalaje,
In plasa celui negru prea mulţi cad,

In forma unui om întins pe spate,
E iadul, şi-i de diavoli locuit,
Celule, gropi, capcane abil mascate,
Pentru necredincioşi s-au pregătit.

Din fundul unei gropi, se-aude-un plînset,
Flăcări arzînd, înăbuşesc un glas,,
Plînsul se stinge dispare cu un scîncet,
Dar condamnatul, în groapă a rămas.

Bucăţi de carne, cad de pe scheletul,
Din care viermii rod nesăţioşi,
Se scutură cu groază, condamnatul,
Dar alţii vin mai mari, mai numeroşi.

In lanţuri, ferecată o femeie,
Se tînguie, strigînd,ISUS;ISUS,
Domnul aude, şi-ndurerat rosteşte,
Adu-ţi aminte, de cîte ori ţi-am spus,

Să nu mai tragi şi pe-alţii în mocirlă,
Nu ţi-e de-ajuns că tu te bălăceşti,
E prea tîrziu, să pot să-ţi dau salvare,
E prea tîrziu să te mai pocăieşti.

In snopi de flăcări, ard, troznind schelete,
Miros de sînge, zdrenţe fumegînd,
Diavoli dansînd, satanice balete,
Groaznicul iad, mereu e mai flămînd.

Ca un magnet, atrage tinereţea,
Tinerii, cad ca peştii în năvod,
In delir oferă satanei a lor viaţă,
Inconştienţi pornesc spre eşafod.


xxxxxxxxxxx

Am fost in iad, l-am însoţit pe Domnul,
Si ce-am văzut, m-a îndemnat să scriu,
Să scriu să strig, ca să vă tulbur somnul,
Să nu ajungeţi, al iadului, meniu.

Văzut-am fiara cu număr şi pecete,
Văzutu-i-am pe toti cei dedicaţi,
Care sufletul şi.au dat fără regrete,
Prin amăgiri fiind manipulaţi.

Si i-am mai văzut în focul veşnic,
Pe întemeietorii de religii,
Pe cei ce-au căutat propria slavă,
Ce şi-au dorit şi faimă şi efigii.

Si i-am văzut pe toţi chinuitorii,
Neguţători de sclavi şi dictatori
Toţi cei ce-au vrut onoruri, faimă, glorii,,
Si s-au considerat, nemuritori.

Legaţi în lanţuri, sunt şi-acum, şi urlă,
Si de durere, şi de imens regret,
Că Domnul le-a vorbit, nu doar odată,
Le-a zugrăvit, al iadului portret.

Si Domnul îmi vorbea cu ochii-n lacrimi
Plîngînd, de mila celor ce urlau,
Că l-au respins pe cînd trăiau în lume,
Si-acum în foc de iad se zvîrcoleau.

Cerşeau un strop de apă, dar de unde,
In atmosfera grea a hoit ,puţind,
De unde apă, unde stăpîn e focul,
Duhori miazme în jur împrăştiind.


xxxxxxxxxxxxxx

Deodată, am simţit o slăbiciune,
De diavoli, m-am văzut înconjurat,
Caut ajutor dar,ISUS nu mai este,
Si-ntr-o celulă, mă văd abandonat.

Privesc spre mîini, şi văd că-ncep a arde,
Pe faţă-ncep să-mi umble viermi păroşi,
Simt, inima că-i smulsă cu un cleşte,
Simt cum mi-o devorează pofticioşi.

Simt, şi cum îmi curg şi ochii din orbite,
Găvane goale rămînînd în loc,
Arsuri, arsuri, dureri ne-nchipuite,,
Si tot mai mult mă simt cuprins de foc.

Puteri, atît mai am să strig,ISUSE
Nu-i locul meu aici,Tu bine şti,
Tu mi-ai ppromis că o să port cunună,
ISUS,ISUSE,nu mă părăsi.

Coşmarul, agonia continuară,
N-aveam habar cît timp o fi trecut,
Dracii-mi spuneau ştiind c-o să mă doară,
Al nostru eşti, căci ISUS te-a vîndut.

Nu-l mai striga, că nu te mai aude,
Asupra noastră, nu e el stăpîn,
Ce-ai cîştigat, predîndu_i lui viaţa,
Că oasele, aicea îţi rămîn.

M-am resemnat, dar n-am zis nici cu gîndul,
O, ISUSE, de ce m-ai înşelat,
Speram că totuşi Domnu-o să mă scape,
Că din greşeală aici eu sunt uitat.

Si-a revenit, sublima-i strălucire,
Asupra mea în valuri, revărsînd,
Te-am încercat, îmi spuse Domnul ISUS,
Că nu era de-ajuns să crezi văzînd

A trebuit să simţi cumplit arsura,
Să simţi ce-nseamnă, durere în păcat,
Să-ţi aminteşti pe-o cruce, greu păcatul,
Intregii omeniri EU l-am purtat.

Ti-am dat să guşti din experienţa morţii,
Si trupul, te-am lăsat, să-l vezi arzînd,
Să nu te ruşinezi de al meu nume,
Că EU, cununa, pot să-ţi iau oricînd.

Te-am readus la viaţă, ţine minte,
Că-n lan mai e neghină,tu s-o smulgi,
Cu tine sunt, ăn ceas de zi şi noapte,
Si-al nepăsării somn să îl alungi.


xxxxxxxxx

Te duc acum spre locuri nevisate,
Spre locuri, unde alţii-au şi ajuns,
Te las să le priveşti doar de departe,
De dorul lor, vreau să te simţi străpuns.

Si, le-am văzut, dar nu le pot descrie,
Căci prin cuvinte,le-aş devaloriza,
Nu are cum o minte omenească,
Să vadă fără gînd de a-ntina.

Destule ai văzut, îmi zise DOMNUL,
Pe nimeni n-am mai dus, în iad şi-n rai,
Alege, unde vrei să-ţi fie locul,
In bucurie, sau veşnic chin să stai.



Nedumeriri

Iar mă simt prins în nedumeriri,
Haina si cămaşa oferită,
Au stîrnit ironice priviri,
Si am fost, aproape de ispită.

Cel pe care-l văzisem dezbrăcat,
Mi-a anulat şi risipit prilejul
Brutal,şi chiar ostil m-a refuzat,
Zicănd, dă-mi ceva să îmi ud gîtlejul.

Cu aceste vorbe, mi-a tăiat avîntul,
Voia de-a face bine a murit,
Atît am vrut , să împlinesc cuvîntul,
Si totu-n umilire s-a sfîrşit.

Băă, îmi zice el în continuare,
Zici că ţi-e milă de cei ajunşi ca noi,
Intreabă-mă întîi cam ce mă doare,
Haine, găsesc grămadă la gunoi.

Te ştiu, te-am mai văzut dînd şi la alţii,
Că-mparţi bulendre, crezi c-ajungi în rai,
Scoate din cont, şi-mprăştie la alţii,
Si dă dovadă, că ai spic pe pai.

Haina şi cămaşa sunt contextul,
De a te gîndi la cei săraci,
Mergi acasă, citeşte din nou textul,
Deschide cont în cer, aşa să faci.

Iţi ştiu domeniul, ţi-am văzut şi cîinii.
In poartă, doar în clanţă, n-ai curent,
Ziceam de cîini, ei nu ştiu gustul pîinii,
E prea banal, firescul aliment.

Fă paşi, nu vezi că nimeni nu-mi aruncă,
Nimic în pălăria găurită,
Dă-mi bani să-mi iau nişte felii de şuncă,,
Că iar m-apucă, criza de gastrită.

Habar nu am de căt era bancnota,
Pe care i-am împins-o-n buzunar,
Dar mă simteam ca eu fiind mascota,
Iar cerşetorul, un filozof hoinar.

In cele trei minute decisive,
Mă voi gîndi la lecţia primită,
Să nu am parte de remuşcări tardive,
Si pilda cu săracul împlinită.




Păstor chemat acasă.

O oaie s-a pierdut, de lîngă turmă,
Păstorul Bun, pe gînduri n-a mai stat,
Lăsîndu-le pe celelalte-n urmă,
Porni după căzuta în păcat.

In grija ta le las pe-acestea ,Tată
Căci şi acea pierdută e a Ta,
Ea singură de-ar fi în lumea toată,
Doar pentru ea viaţa eu mi-aş da.

Si a pornit , păstorul în căutare,
Si nu doar o oiţă a salvat,
La glasu-i blînd, la dulcea lui chemare,
Mulţimi de rătăciţi s-au adunat.

La glasul lui se adunau şi lupii,
Si colţii fioroşi îşi arătau,
N-avea nevoie de nici un fel de arme,
La glasul lui, în miei se transformau.

Si într-o zi a fost chemat la Domnul,
Copilul meu, lucrarea, ţi-ai sfîrşit,
In multe inimi, laşi nedumerire,
Dar EU îţi spun, tu moartea ai biruit.

Rămîn în locul tău să ducă lupta,
Acei ce-au ascultat al tău cuvînt,
Prin moartea ta desigur laşi durere,
Slujindu-mi,tu-ai intrat în cerul sfînt.




Misiune îndeplinită

Căzu ca trăsnetul îngrozitoarea veste,
Păstorul bun nu mai e printre noi,
Ce-nseamnă Doamne ,semnele aceste,
Nedumeriţi îl caută ochii goi.

Privim către amvon, cu disperare,
Acele trepte, să-l vedem urcînd,
Convinşi de inutila asteptare,
Ne bucurăm, să-l ştim în cerul sfînt.

Nu aşteptăm răspuns la întrebare,
De ce , o, Doamne-i iei pe cei mai buni,
Nu ne lăsa singuri în strîmtorare,
C-avem de înfruntat încă furtuni.

Primeşte Doamne, rugăciunea noastră,
De-a ta dreptate să nu ne îndoim,,
Priviri să înălţăm spre zarea-albastră,
Pentru păstoru-avut să-ţi mulţumim.

El şi-anţeles cereasca misiune,
De-a plînge cu acei ce veşnic plîng,
Trăia convins că viaţa-i o minune,
Si cei ce cred, în jurul tău se strîng.

Dă-ne speranţa revederii,Tată,
In locul lui, pe altul să-l ridici,
Lucrarea încă nu e terminată,
Alege, Doamne, flori dintre urzici.

In cerul sfînt e-acum al nostru frate,
Suntem convinşi, că stă la dreapta Ta,
Mai sunt ogoare, încă nelucrate,
Dar el îndeplinit-a partea sa.



De neînţeles

Nu pot cu mintea, Doamne, să descriu,
Ce groază mă cuprinde, ce oroare,
Copil venit pe lume frumos, viu,
Si propria lui mamă să-l omoare,

Aproape nu e zi să nu auzim
De-astfel de fapte ce ne buimăcesc
Nu e posibil.Oameni ne numim,
Abandonînd un dar Dumnezeiesc.

Unei căţele, cînd puii i se iau,
Se tînguie, privind neputincioasă,
E dureros de trist cuvintul...schiau,
Al unui animal de lîngă casă.

Punga de plastic, devenind sicriu,
Si tomberonul, loc de îngropare,
Pentru-n copil născut frumos şi viu,
Ciudat, ca fără să trăiască,..moare.

Inexistenţii paşi care se fac,
Spre depistarea acestor criminale,
Penibili sunt cei care se complac,
Cunoscînd legea doar din manuale.

Si dacă totuşi,prin absurd cumva,
Mai depistează căte-o asasină,
Prea mult în închisoare nu va sta,
Buna purtare, o scoate la lumină.

De-acolo, va ieşi...reeducată,
Urmînd sfatul altor ...specialiste,
Să nu se lase prinsă altădată,
Si pe alienare să insiste.

Două mii nouă, an de bulversare,
De criză financiară, şi alte alea,
O criminală, nici un drept nu are,
Să schimbe,firescul mers al vieţii, calea,

Mai aspru pedepsit e cel ce fură,
O pîine, şi-o bucată de salam,
Zile la rînd nu ia nimic în gură,
Si cînd o face zice că-i bairam.

De neînţeles este cum poate crede,
Că fapta nu-i va fi descoperită,
Oamenii nu, dar, DUMNEZEU o vede,
Si tot nu va scăpa nepedepsită.

In cele trei minute de-ndurare,
Prin care,DUMNEZEU avertizează,
Le lasă să ucidă-n continuare,
Fiindcă oricum pedeapsa le urmează.

EU, vin curînd, este scris în finalul,
Apocalipsei apostolului Ioan,
Curînd, puternic, va izbi ciocanul,
Si multe plînsete se vor porni în van.


Electorală

Romîni,la vot din nou suntem chemaţi,
Iarăşi cheltuială inutilă,
Aceiaşi candidaţi îngreţoşaţi,
Ce ne privesc, ca pe-o ştampilă.

In ochii lor, nu valorăm nimic,
Ei văd în noi doar o ştampilă,
Electorat într-un popor calic,
Trăind dintr-a altora milă.

Promisiuni ei fac, într-un delir,
Aproape că ne ia cu ameţeală,
Votîndu-i, ne alegem cu-n ...sictir,
Tot ce-au promis e vorbă goală.

De această lume eu m-am detaşat,
Mai fac doar fizic din ea parte,
Pe Salvatorul vieţii l-am votat,
Si-l voi sluji, pînă la moarte.

Si după moarte, tot al lui voi fi,
In luminoasa veşnicie,
Atunci, ne vom cunoaşte-ai lui copii,
Si vom cînta de bucurie.

Niciunde-n lume nu s-a întîmplat,
Să fie alegeri corecte,
Cîştigătorul a fost contestat,
Chiar prin ameninţări directe.

Dar nu e cazul cu alesul meu,
EL este cinstea-ntruchipată,
EL e însuşi fiul lui DUMNEZEU,
Cu EL am viaţa mult visată.

ISUS e tot ce cîndva mi-a lipsit,
Cu EL am viaţa împlinită,
Nu vreau să-mi amintesc cum am trăit,
Cedam, la orişice ispită.

Aş vrea să mi se spună pocăit,
Chiar şi cu intenţii de jignire,
Eu pentru EL nimic n-am suferit,
Dar eu prin EL am mîntuire,

Romîni, vă spun atît, nu aşteptaţi,
Schimbări în bine, iluzorii,
Cînd vă promit, nu-i mai aplaudaţi,
Căci toţi sunt mincinoşi notorii.

Au fost crescuţi, în şcoala de partid,
Acel partid, de tristă amintire,
Nu a murit acel partid stupid,
Ci hibernează-n nesimţire.

Ei şi-au schimbat culoarea părului,
Unul din ei, chiar recunoaşte,
Că pentru atingerea ţelului,
S-ar închina chiar şi la moaşte.

Din nou vă spun despre al meu ales,
Alegerea, vă aparţine,
Ca să scăpaţi de griji nevoi şi stres,
Da. EL pe braţu-i sfînt v-ar ţine.

Romîni, nu mai gîndiţi stereotip,
Religia nu mîntuieşte,
Acesta-i un al răului tertip,
Prin care el vă amăgeşte.

Căci, refuzînd, al Domnului cuvînt,
Si rămînînd în aşteptare,
Nu veţi primi nici azi nici în curînd,
Nici trei minute de-ndurare.

Domnul e păstorul.

Domnul este păstorul meu
Si de nimic, lipsă nu voi duce,
Aşa spunea David în psalmul său,
Ne-auzind de ISUS sau de cruce.

Prefigurat era -n acea pustie,
Prin şarpele de-aramă, ridicat,
Rege fiind tot nu putea să ştie,
Că peste timp, un mare împărat,

Din seminţia sa o să se nască,
Un împărat şi-o sfîntă-mpărăţie,
Divin , nu de natură pămîntească,
Peste creaţie, doar EL stăpîn să fie.

La păşuni, şi ape de odihnă,
Se ajunge, doar, crezînd pe Domnul,
Dar viaţa, este luptă, nu e tihnă,
Si nu e compatibilă cu somnul.

Viaţa e presărată cu-ncercări,
Si perfidie e-n propria casă,
Răul e-aproape , nu în depărtări,
Nu scapi de el zîmbind cu o grimasă.

Nevoie-i de nuia, a fi cerută,
Atingerea, s-o simţi ca mîngîiere,
Cum inima, nu poate fi văzută,
Struneşte-o ca să nu reverse, fiere.

Vor fi potrivnici la faptele tale,
Sileşte-te să fie cît mai bune,
Si multe piedici, ţi se pun în cale,
Invinge-le, prin ale harfei strune.

La fel de actual rămîne psalmul,
Ca-n vremea cînd, un rege l-a compus,
Din el răzbate speranţa şi calmul,
Ce minunat păstor este ISUS.

EL a trăit ca om puţină vreme,
Dar viaţă mai intensă n-au trăit,
Regi cu blazoane efigii şi embleme,
Sau cei ce sute de ani au împlinit.

Domnul, este păstorul meu,
Nu i-au în calcul cele trei minute,
Numindu-mă, copil de DUMNEZEU,
Nu voi cădea, în plase-abil ţesute.

De cel ce este potrivnic luminii,
Si sufletului însetat de pace,
De cel ce m-ar dori pradă ruşinii,
De cel în care răutatea zace,

De cel ce ţine, lumea înrobită,
Si promiţînd să îmi sporeasc-averea,,
Tel, pentru care-i viaţa rînduită,
Nu vreau să ştiu, nu vreau să simt durerea.

Nu este el cel care hotărăşte,
El este,doar, o biată creatură,
Există, dar de fapt, el nu trăieşte,
In Eden, şi acum , mustind de ură.



Iubirea pentru aproape.

Scrie în carte, şi e bun îndemnul,
Pe al tău aproape, să îl preţuieşti,
Să ai curată fruntea, să n-ai SEMNUL,
Că-i aparţii lui ISUS, astfel dovedeşti.

Nu e uşor, să trăieşti, viaţă sfîntă,
Căci omul mînjeşte, tot ce e frumos,
Dintotdeauna pe om îl încîntă,
Mocirla, păcatul, cît mai odios.

Indemnat de cel rău, omul alege,
Să taie floarea, spinul să crească,
Seamănă vînt furtunăculege,
Pe care ...aproape, să-l mai iubească,

In curtea vecină e un pom cu mere,
Aceleaşi fructe sunt şi-n curtea lui,
Invidios, la admiră în tăcere,
Si brusc, îi pune, gînd rău, mărului.

Si într-o noapte, vecinului îi moare,
Cîinele, pe care şi el îl mîngîia,
Apoi, sub superbe raze de soare,
Merele, din pom încep a cădea.

Grozavă dovadă de , iubire de-aproape,
Exemplu banal, dar des întîlnit,
Si apoi, atent nu cumva să se scape,
El se arată, cel mai nedumerit.

Pe cînd erau patru oameni în lume,
Deja răutatea, se manifesta,
Adam şu Eva, n-au ştiut să-i indrume,
Pe cei doi fraţi de-a se accepta.

Noi, cei de azi fiind miliarde
Si cei mai mulţi, fiind pseudo eroi,
Vedem cum casa vecinului arde,
Ne temem că focul se-ntinde spre noi.

Suntem cuprinşi de resentimente,
Cînd vedem pe căte unul reuşind,
Să se ridice, de jos prin talente,
Nu-l admirăm ci îl privim cu jind.

Toate acestea şi altele multe,
Vor trage-n jos balanţa la sfîrşit,
Pentru acei ce n-au vrut să asculte,
Indemnul cu aproapele iubit.

In trei minute, poţi cere iertare,
Că nu prin fapte, poţi fi mintuit,
ISUS îţi este singura salvare,
Că pentru... aproape nimic n-ai simţit.



DUMNEZEU îngîndurat

De sus, de oriunde, DUMNEZEU priveşte,
La ce a ajuns, lucrarea mîinii Lui,
Vede pe om cum mintea-şi chinuieşte,
Cum să se pună-n slujba răului.

Nu e surprins Domnul de toate acestea,
Nu-i dornic un potop să mai trimită,
EL îi cunoaşte omului povestea,
Ii ştie înclinarea spre ispită.

Căci, însuşi Domnul fiindu-i părinte,
El ştie ce îi face omului plăcere,
Cum El cunoaşte totul dinainte,
Nu e surprins de-a omului cădere.

Minciuna-i ţelul omului in viaţă,
Pe lîngă încă alte multe rele,
Si crede că...pierzîndu-se în ceaţă,
Nu i se află, faptele-i mişele.

Nu Domnul a pus în om, răzvrătirea,
Făcînd-o s-ar fi anulat pe sine,
Caracteristice-i sunt pacea şi iubirea,
In DUMNEZEU, nu sunt gînduri meschine.

Dar, DUMNEZEU, nu poate să îndure,
Nu poate a se lăsa batjocorit,
Omu-i pornit, creaţia să-i fure,
Iar Domnu-i anulat sau mărginit.

MINUNE, omul a creat o oaie,
Lui DUMNEZEU, văzînd îi vine-a rîde,
Creaţie,...aiurea, foc de paie,
Dar omu-şi poate deveni propriu-i gîde.

Nu-i rău că omul doreşte să înveţe,
Rău este scopul către care tinde,
Neascultînd de ale Domnului poveţe,
Că e ,suprema fiinţă se pretinde.

Inţelepciunea-şi pune-n slujba urii,
Enorme cheltuieli merg pe înarmare,
E bumerang, efectu-nvăţăturii,
Cu consecinţe, inimaginare.

Işi spune, DUMNEZEU cu-amărăciune,
Nu e nevoie de încă un potop,
Căci omul, în pornirile-i nebune,
Nu-i ştie a-i spune răutăţii,...stop.

El însuşi, omul, va fi pustiitorul,
Planetei dată lui s-o locuiască,
Nici nu e greu, de ghicit viitorul,
Cînd cursa înarmării-i nefirească.

Acaparează minţi scînteietoare,
Cuprinse-n jocul autodepăşirii,
Trei minute nu mai sunt necesare,
Chiar de le-aş da în numele IUBIRII.


Metamorfoze

Se tot vorbeşte, despre încălzire,
Dar în credinţă, este ...ger cumplit,
Nici vorbă pe undeva de vreo ...trezire,
Spirituală.E vorba de sfîrşit,

In carte, este pusă o-ntrebare,
Ce-o să găsească ISUS, revenind,
Credinţă, învăţătură-nşelătoare,
Degeaba braţe, către EL se-ntind.

Aceleaşi braţe, au atins şi ...moaşte,
Si proprii sfinţi, şi idoli, şi-au creat,
Atunci li se vor pune-n palme... broaşte,
Degeaba, pe ISUS l-au aşteptat.

Se închinau la idoli şi icoane,
Si, semnul crucii, şi-l făceau zeloşi,
Se-mpodobeau cu cruci, medalioane,
S-arate, că ei sunt...bisericoşi.

Fără folos li-e toată osteneala,
Mers pe genunchi,mătănii,sac, cenuşă,
Apoi, ca să dispară oboseala,
Un gît de ţuică, tras în dos de uşă.

Cu totul alta este scris în carte,
Intîi de toate se cere citită,
Aflînd că ISUS a fost dat la moarte,
Ca noi s-avem viaţa înnoită.

A treia parte din DUMNEZEIRE,
DUHUL CEL SFINT, necunoscut de mulţi,
El este cel ce duce la ...trezire,
Necunoscîndu-l,sunt goi şi flămînzi.

Biserica e club de interese,
Se luptă pe avantaje şi poziţii,
Pe sub ...potcapuri, se mai poartă fese,
Se lasă...mituiţi ...preafericiţii.

Acestea toate şi încă alte multe,
Le va găsi ISUS la revenire,
Si practicile false şi oculte,
Vor duce încă mulţi în rătăcire.

Vor fi pierdute vieţi prin sacrificii,
Prin groaznice ritualuri sataniste,
La tot pasul, e plin de indicii,
Că lumea, n-are cum să mai reziste.

S-a declanşat războiul pe resurse,
Lumea o ţine dintr-una-n altă criză,
Cei ce le au le ţin bine ascunse,
Această luptă nu s-ancheia ...remiză.

Cutremure, dezastre, inundaţii,
Toate au fost vestite, prin Scriptură,
Chiar dacă, ne provoacă palpitaţii,
N-avem cum lua în contra vreo măsură.

Acestea trebuie întîi să vină,
Spunea ISUS, şi abia apoi sfîrşitul,
Cum iarna moare, planta din grădină,
Cum păsării, îi piere ciripitul.

Nu vor rămîne, nici măcar ruine,
Martore mute, c-a existat viaţă,
Planeta, pe orbită, se va ţine,
Chiar dacă, va ajunge sloi de gheaţă.

Iar cele trei minute oferite,
Ca vreme de-ndurare pentru cei,
Nehotărîţi.Vor trece , nedorite,
Ei au speranţe în propriii dumnezei



Oameni, oameni...

Oameni, oameni, fraţii mei,
Pe pămînt, doar umbră facem,
Vom fi ,şerpi cu clopoţei,
La Domnul, de nu ne-ntoarcem.

Vom ajunge transformaţi,
In lighioane tîrîtoare,
De satan, vă scuturaţi,
Si de-a iadului oroare.

Credeţi... iadul e real,
Nu e doar o sperietoare,
Cel mai sinistru ideal,
Pentru viaţa viitoare.

N-aţi înţeles, viaţa, trăind,
Chiar fiind mulţi, n-avem putere,
Născîndu-ne, şi-apoi, murind,
O veşnicie în durere.

Ce poate fi mai de temut,
Decît, această perspectivă,
Nu ţine,scuza, ...n-am ştiut,
Bogaţi, săraci, deopotrivă.

Si, dacă totuşi, acceptăm,
Că toate despre iad sunt glume,
N-ar fi corect să regretăm,
Dac-am trăit frumos în lume.

De-ar fi ceva de regretat,
E că ne-am spus...bine-i şi-atîta,
Un deget nu am fi mişcat,
Decît, ameninţaţi cu ...bîta.

În egoism ne bucuram,
Văzînd necaz la altă casă,
În cerul gurii, ne făceam,
Cruce cu limbă mincinoasă.

De asta să ne pară rău,
Nu dac-amfăcut cuiva bine,
Dac-am împins vreun om în hău,
Acoperindu-l cu ruşine.

Către dezastru de-am împins,
Vreun copilaş, făr-apărare,
Pe cap, cărbunele aprins,
N-ar fi,pedeapsa cea mai mare.

De nu vom ajunge să fim,
Ca nişte copilaşi curaţi,
Speranţă, să nu mai nutrim,
Spre iad noi vom fi îndrumaţi.

Şi iadul, se va bucura,
Să nu-i rămînă locuri goale,
Pentru aceasta se cerea,
Nu da nicicui o pîine moale,

Mucegăită poţi să-i dai,
Aşa, îţi va fi şi răsplată,
Şi sigur, nu ajungi în rai,
Fără recurs sentinţa-i dată.

Deci, oameni, oameni,fraţii mei,
Siliţi-vă spre fapte bune,
Credinţă, cît un bob de mei,
Şi-aceea o să vă-ncunune,

Şi cu atît, puteţi intra,
Prin poarta strîmtă, spre lumină,
Nimeni, nu vă va refuza,
Căci voisunteţi grîu nu neghină.

În rai sunt locuri de ocupat,
De petrecut o veşnicie,
Condiţia-i să fi tratat,
Cu cea mai scumpă, ...doctorie,

Nu se găseşte-n farmacii,
Şi nu se vinde pe reţetă,
Condiţia-i să nu mai fi,
A diavolului, marionetă.

Să fi al lui ISUS CRISTOS,
Cu trup, suflet, fără rezerve,
S-ajungi să paşti imaş mănos,
Nu ...hrană rece din conserve.

De-această lume să te rupi,
Uită tradiţii, obiceiuri,
Icoane, cruci, să nu mai pupi,
Trăieşte pe alte temeiuri.

Fie-ţi de-acum prioritară-
Şi neoscilantă credinţa,
ISUS CRISTOS, a vrut să moară,
Crede în El cu toată fiinţa.

Sileşte-te s-auzi rostire,
Bine rob bun şi credincios,
Se bucură de-a ta venire,
Cine, chiar EL ISUS CRISTOS.



Preţuiţi prezentul.

Preţuiţi prezentul, lăsaţi în pace ursul,
Să-şi poarte blana, prin pădurea lui,
Permiteţi vieţii, să-şi urmeze cursul,
Căci altfel, faceţi jocul răului.

El este cel care, vă tot stîrneşte,
Şi vă îndeamnă să cercetaţi de zor,
El este cel ce zice, ce ştiţi, plictiseşte,
Căutaţi, aflaţi, ce-o fi în viitor.

Oameni, oameni, dar , DUMNEZEU, permite,
S-aflăm, să ştim, cît ne e de folos,
Vă amăgiţi că stelele, pot fi citite,
Rămînă viitorul , cer ascuns, noros.

N-aţi înţeles, de ce avem oprire,
De a pătrunde, în viitor mai mult,
Răspunsu-i foarte simplu, din iubire,
Să ne ferească de inutil tumult.

Nu ascultaţi ce spun acei amăgitori,
Care pretind că au cu cerull legături,
Se laudă că ei sunt, clarvăzători,
Eroare, sunt doar nişte ordinari sperjuri.

Nu risipiţi, averi pe vrăjitoare,
Nu credeţi cînd invocă, duhuri sfinte,
Sunt nişte şarlatane ordinare,
Veţi flămînzii, ele mîncînd ...plăcinte.

Răspunsuri vreţi, găsiţi în sfînta carte,
Apocalipsa, e plină de detalii,
Rugaţi-vă să nu aveţi vreodată parte,
S-ajungeţi să vă roadă oasele şacalii.

Rugaţi-vă să nu vedeţi vreodată fiara,
Respingeţi să purtaţi pe frunte semnul,
Cu riscul de a-i simţii foamei gheara,
Răbdaţi şi refuzaţi fiarei îndemnul,

Nu credeţi ce-au spus cîndva comuniştii,
Despre omenire şi viitor măreţ,
Dezamăgiţi vor fi toţi optimiştii,
Cînd vor muşca, din mărul pădureţ.

Să credeţi numai ce au spus proorocii,
Ei, nu au fost plătiţi, ceva să spună,
Nu credeţi ce vă spun toţi năpîrstocii,
Cărora gura, li-e plină de minciună,

Fiţi bucuroşi, trăiţi intens prezentul,
Nu vă temeţi de neştiutul viitor,
Fiţi trişti, fiindcă prea mare e procentul,
Acelor ce se nasc, trăiesc, şi mor,

Şi, vai,refuză, s-accepte mîntuirea,
Şi necrezînd în adevărul biblic,
Cel rău, influenţîndu-le gîndirea,
Trăiesc visînd la un tărîm olimpic.

Cum să nu te laud,

Cum să nu te laud ISUSE, cînd mă simt îndatorat,
Cînd prin măinile străpunse viaţă nouă TU mi-ai dat,
Cum să nu vorbesc ISUSE, ne-ncetat şi ne-ntrebat,
Cînd prin sîngele salvării, ai spălat al meu păcat.

Pentru ce să tac ISUSE, n-am să tac nici obligat,
Ar fi necinstit din parte-mi, jertfa ta s-o fi uitat,
Stiu că-n jertfa ta ISUSE, am fost şi eu numărat,
Şi cînd atîrnai pe cruce , fix la mine te-ai uitat.

Ochii tăi, privind spre mine, îmi spuneau, eşti vinovat,
Şi a ta privire tristă,toată viaţa m-a urmat,
Că n-a fost o întîmplare, mai tîrziu eu am aflat,
TU ştiai că, scopul vieţii tale, a fost anunţat.

Chiar dela-nceputul lumii, şi dispus te-ai arătat,
Trebuia învins odată, cel rău şi întunecat,
Am trăit mulţi aniaiurea, nici-o atenţie n-am dat,
Celor ce-mi vorbeau de tine,despre cîte ai răbdat.

Doar vorbindu-mi despre TINE,nimeni nu a progresat,
Şi-am ajuns să-mi zică unii că aş fi handicapat,
Azi nu pot să tac ISUSE, căci tăcînd, comit păcat,
Din viaţa mea de astăzi s-aibă şi-alţii de-nvăţat.

Nu pot ţine pentru mine , cît de multe TU mi-ai dat,
Trebuie şi-alţii să ştie, din ce rele m-ai scăpat.
Nu am vilă, conturi grase, dar mă simt cel mai bogat,
În căsuţa mea modestă, de tine binecuvîntat.

Dacă m-aş lăuda eu singur, chiar c-aş fi un retardat,
Dar te laud pe TINE Doamne, că la uşă ai insistat,
Ai bătut timid în uşă, şi răspuns ai aşteptat,
Eu am fost cîştigătorul, căci cu mine ai cinat.

Cum să nu te laud ISUSE, prieten mai adevărat,
Promiţîndu-mi veşnicia, ce-aş dori mai minunat,
Despre cele trei minute, n-am nimic de adăugat,
Eu voi fi ferit de toate, şi de tine aşteptat.


Credinţa sutaşului

Nici în Israel nu am întîlnit,
Credinţă, atît de arzătoare,
Omul acesta, de mine-a auzit,
In faţa lui, abia acum mă are.

El e convins că pot să-ndeplinesc,
Dorinţa lui, ca robul să-i trăiască,
Dar dintre voi sunt mulţi ce se-ndoiesc,
Ve-ţi crede după ce-o să se-mplinească.

Dar fericiţi sunt cei care nu cer,
Dovezi concrete pentru-a crede-n MINE,
Credinţa lor e ceva efemer,
Vor crede-atît cît le va merge bine.

Poţi fi convins, că robu-i sănătos
Domnul ISUS, îţi dă asigurare,
Sutaşul i se-nchină bucuros,
Şi crede, crede, nici-o-ndoială n-ar.

Azi, printre noi, sunt tot mai rari sutaşii,
Care nu cer dovezi, pentru a crede,
Dar, vai, ce mulţi sunt cei ce-şi poartă paşii,
Pe calea largă dar la final se vede,

C-alegerea făcută a fost greşită,
Dar din păcate, nu-i loc de întors,
Trăindu-şi viaţa-n pofte ţi ispită,
Ajunge-vor ca strugurele stors.

Prea mulţi au fost, fiii ai risipirii,
Neştiind ce-nseamnă a muncii cu trudă,
N-au cum primii cununa nemuririi,
Cînd ei vorbeau despre ISUS cu ciudă.

ISUS CRISTOS nu este-o jucărie,
Pe care-o vrei ,apoi o.abandonezi,
Primindu-l e al tău pentru vecie,
ISUS CRISTOS nu-i iarbă din livezi,

ISUS CRISTOS nu e un foc de paie,
La care pe moment te încălzeşti,
Te bucuri cînd vezi flăcări, pălălaie,
Ţi-e frig cînd, în cenuşă scormoneşti.

ISUS CRISTOS nu-i marfă de vînzare,
Toţi ştim, cîndva, un preţ pe EL s-a pus,
Să nu-ncercaţi o nouă evaluare,
Să nu vi-l faceţi, duşman chiar pe ISUS.

Chiar dacă EL nu ştie ce e ura,
Nu poate a se lăsa batjocorit,
Vă întrebaţi, de ce-andurat tortura,
E foarte simplu fiindcă ne-a iubit.

Căci DUMNEZEU, în marea lui iubire
L-a dat la moarte chiar pe fiul său,
Ca noi s-avem viaţă mîntuire,
Şi să ne smulgă din gheara celui rău.

Nu procedaţi ca acel apostol Toma,
Culmea, cerînd dovada pipăită,
Vreţi să purtaţi o viaţă axioma,
Cerînd şi voi dovada...dovedită.,

Cerînd dovezi , vă anulaţi credinţa,
Şi-l renegaţi , pe însuşi Domnul vieţii,
Voi înşivă aţi solicitat sentinţa,
Vă dovediţi mai răi ca precupeţii

În cele trei minute de-ncheiere,
Nu mai aveţi timp, nici pentru apel,
Copiii mei, nu vor simţi durere,
Cum vor simţi cei ai lui Azazel.




Cum de nu ne cutremurăm

Cum de nu ne cutremurăm,
Cum nu suntem cuprinşi de groază,
Ştiind, ce-n inimi, noi purtăm,
ISUS, e , salvatoarea oază.

EL, asta cere dela noi,
Mizeria ce-n inimi zace,
Să scoată tona de gunoi,
Să pună în loc , multă pace.

Dar, vai, noi, ne împotrivim,
Preasfîntului cu ...vidanjarea,
Nici nu ne cere, să plătim,
Dar, noi iubim mai mult, duhoarea.

Decît parfumul unei flori,
Ce poate fi crinul salvării,
Inima-ndreaptă spre orori,
Şi la... rătăcirea cărării.

Haideţi să facem inventar,
Omul, ce-n piept adăposteşte,
Nimic curat totul murdar,
Dar curăţirea n-o doreşte.

Ucideri, bîrfe, preacurvii,
Pe om îl caracterizează,
Vorbiri de rău şi duşmănii,
Ce-i bine, nu-l interesează

Înşelăciuni şi lăcomii,
Omoruri fără ezitare.
Şi multe alte silnicii,
În inima, neiubitoare,

La acest balast îngrozitor,
Omu-i dispus să nu renunţe,
Chiar dac-al lumii salvator,
Vine smerit să îl anunţe,

C-asupră-i EL este dispus,
Să ia păcate-ngrozitoare,
Şi-apoi de EL să fi condus,
Că EL te scapă de pierzare.

EL este, medicul curant,
Lasă-l măcar să te consulte,
Te va-nsănătoşii instant,
De bolile din tine . multe.

Că nu doar inima ţi-e rea,
Ai şi gîndirea afectată,
Toate, curînd te vor trăda,
De nu-ţi laşi inima tratată.

Dar, şi răbdarea are-un timp,
Şi dac-odată e pierdută,
Ajungi o floare fără ghimp,
Banală floare de cucută

Chiar dacă-n Biblie e scris,
Despre-ndelunga lui răbdare,
Cine eşti tu un biet proscris,
Să ai vreun drept de amînare,

Nu eşti tu singur pacient,
Propus de Domnul să-l salveze,
Dar dacă mai ... răspunzi absent,
Satan, o să te infieze,

Şi-acolo, te vei bucura,
Cu cei cu inima-ntinată.
Satan va zice las-o aşa,
Că-mi place cu ce-i încărcată.

Prin felul tău de-afi ai dus,
Pe foarte mulţi în rătăcire,
Mă bucur că acel ISUS,
Rămîne doar o amintire.

Aici ai toate din belşug,
La EI e mare plictiseală,
Ai horă-n jurul unui rug,
Din cînd în cînd cîte.o mardeală.

Şi cum eşti după voia mea,
Cu inima, total cernită,
Din cînd în cînd vei mai pleca,
În lume să sădeşti ispită.

Şi-acum fiindcă ne-am întîlnit,
Îţi spun să îţi înghiţi suspinul,
Eu nu respect ce îţi promit
Răsplata veşnică ţi-e chinul




Speranţe

Vom pleca, spre veşnicie,
Toate în urmă le vom lăsa,
Ale cui, toate or să fie,
Nu ne va mai interesa,

Rezultatul muncii noastre,
Jos, rămînă, părăsit,
Dincolo de zări albastre,
Avem alt loc pregătit.

Noi, trăim în aşteptarea,
Marii zile pentru start,
Nu dormim ci scrutăm zarea,
Precum un marinar în cart.

Ce vor face privitorii,
N-au ce aştepta de sus,
Pradă răului, terorii
Refuzîndu-l pe ISUS.

Ei nu au răspuns chemării,
De a se lăsa salvaţi,
In faţa şansei iertării,
Au rămas ne-nduplecaţi,

Au crezut promisiunea,
Celui rău, şi blestemat,
Ei vor moşteni genunea,
Au găsit, ce-au căutat.

Nu ştim ziua revenirii,
Numai semne ni se dau,
Stiinţa-i flacăra iubirii,
Nu văd, doar, cei ce nu vreau,

Cei plecaţi vom fi departe,
De-ntîmplările de jos,
Pentru noi, cumplita moarte,
A fost învinsă de CRISTOS.

Mai departe, n-am cuvinte,
Că nu poate fi descris,
Poate doar să ne încînte
Mult doritul paradis.

Peste orice aşteptare,
Peste-orice superlativ,
În lumină şi candoare,
Vom trăi definitiv,

Brusc s-a aşternut uitarea,
Peste ce ştiam c-am fost,
După cunoscuţi, căutarea,
Nu mai are nici un rost.

E lumină, dar nu-i soare,
De peste tot de nicăieri,
Muzică încîntătoare,
Parcă-s mii de primăveri,

Munţi înalţi, se văd în zare,
Strălucind îmbietor,
N-am nevoie de picioare,
Pot s-ajung la ei în zbor.

Ultimele şase strofe,
Sunt, fantasme de poet,
Avînd hotare limitrofe,
Ar produce doar regret

Pentru cei din locul morţii,
Ar fi şi mai mare chin,
Ei, au hotărît, nu sorţii,
Refuzînd raiul divin.



Trăim, într-o lume nebună

Trăim într-o lume nebună,nebună,
Departe de voia lui DUMNEZEU,
În orice vorbire , rostim o minciună,
Şi pe adevăr punem preţ de un leu.

Trăim într-o lume pe faţă, ostilă,
Dar cuvîntul duşman , nu îl rostim,
Instant, afişăm o mască umilă,
Şi chiar afirmăm, pe aproape-l iubim.

Dar, sincer, n-am vrea să simţim noi iubirea,
Cu care, pretindem c-am fi înzestraţi,
Cuvinte răstite, ucigaşi cu privirea,,
Aceasta, înseamnă ,..iubirea de fraţi.

Ce-a ajuns mînăstirea,cum ce ,un bordel,
Cu dezaxaţi în călugări, travestiţi,
Măicuţă smerită la volan de ...Opel,
În chilie,...laptopul cu cinci megabiţi.

Pretenţii de sfinţi, jigodii bărboase,
Dintotdeauna au fost meschini, profitori,
Caractere mîrşave, purtătorii de rase,
Nimic nu lucrează, căci au...salahori.

Justiţia-i oarbă, dar nu metaforic,
E chioară, pe bune aplicînd legi de rahat,
Cu subînţeles zîmbeşte ironic,
Părinte acuzat, de copil abuzat.

E cercetat, cum, clar în libertate,
Căci nu prezintă pericol social,
E groaznic, fapta, chiar te dă pe spate,
Dar pentru ei este un incident banal.

Iar băncile, în politica lor meschină,
De a atrage, cît mai mult profit,
Se scuză că ele nu au nici o vină,
Că unor oameni, viaţa s-a sfîrşit.

În laţ de ştreang, ori într-un fund de baltă,
De disperare soluţii nemaigăsind,
Bancherului, inima nu îi tresaltă,
E obişnuit să-şi vadă clienţii murind.

E de ajuns, că tot nu pot cuprinde,
În vers întreagă a lumii, disperare,
Chiar în aceste zile se întinde,
O molimă neoprită de ...hotare.

Ca de obicei, eşti ultima speranţă,
La care omul, constrîns apelează
Înţelegînd că umana instanţă,
Situaţia mai rău o agravează.

TU nu eşti surprins, de această purtare,
Ştiai cînd, aceasta se va întîmpla,
Cînd omul, va cere milă şi îndurare
Deşi la acestea, drept nu ar avea.

Căci, omul, te pune întotdeauna,
Pe ultimul loc, încrezîndu-se-n el,
Şi invariabil, alege minciuna,
Nerecunoscîndu-şi caracterul mişel.

Aşa, este omul, el crede că totul,
Se poate obţine negociind,
TU Doamne, aşează-l pe labe cu botul,
Să-şi vadă mîndria stupidă murind.

Determină-l Doamne, să nu se mai laude,
Că-ţi seamănă ŢIE aceasta e hulă,
În tot ce-ntreprinde, comite doar fraude,
Şi fă-l atent, spre a vremii pendulă.

Şi, poate acum în chiar ultima clipă,
Cînd din TIMP,doar trei minute-au rămas,
Să simtă-ngheţata morţii aripă,
Şi să recunoască.Am fost de pripas.



Viaţa noastră

Viaţa noastră, nu se limitează,
La nişte zeci de ani, trudiţi din greu,
Viaţa adevărată debutează,
În clipa-n care TATĂL DUMNEZEU,

Ne cheamă, rînd pe rînd, la EL acasă,
În locul pregătit acolo sus,
Unde lui ISUS, îi vom fi mireasă,
Dar pîn-atunci, sigur nu presupus,

Ne vom lovi de multe neajunsuri,
Viaţa, nu va fi deloc uşoară,
Vom face multe fapte din impulsuri,
Şi între noi , cel rău,abil strecoarăn

Motive inventate, de-nvrăjbire,
Stîrnind un frate, contra altui frate,
Nesuferind ideea de iubire,
Ţinînd în priză a lumii răutate.

Nu doar cel rău, ostil se manifestă,
Căci, printre noi şi azi sunt farisei,
Care pe Domnul ISUS, îl contestă,
Şi te condamnă de nu gîndeşti ca ei.

Întîi, prin felul în care se îmbracă,
Apoi, luptînd, pentru locuri înalte,
Interesaţi, lor înşile să placă,
Sunt cioburi rîzînd de alte ... oale sparte.

Închizători de drumul către ceruri,
Întunecînd cu zel lumina ştiinţei,
Inoculînd, otrăvitoare seruri,
Celor aflaţi pe drumul pocăinţei.

Spre-mbogăţire, hiene înnăscute,
Oricît ar fi pare mică grămada,
În jurul lor, şi atmosfera pute,
Se înegreşte pînă şi zăpada.

Se laudă că nu uită zeciuiala,
Posibil, dar e izmă şi mărar,
Ca să convingă îşi dau osteneala,
Apă, cerînd primeşti, dac-ai pahar.

N-au auzit de milă, compasiune,
Cuvinte grele de , dicţionar,
N-au cum în finul lor auz să sune,
Ar fi echivalentul cu tîlhar.

Şi foarte important e ambalajul,
Strălucitor,şi cît mai înflorat,
Veşnicul of,iar este mic garajul,
Căci înc-o perlă în el a intrat.

Spre -a nu aduce cuiva vreo jignire,
Nu mai vorbesc la modul general,
Fariseismul are o înrîurire,
Asupră-mi, văd ...oceanul abisal.

De n-o să mă trezesc la timp din starea,
Din care fenomenul mă domină,
Cum aş putea să-mi justific purtarea,
În faţa celui care e lumină.

Nu pot lupta, cu arcul fără coardă,
Nu pot lupta, nici de-aş avea un tun,
Nu pot cînta, cu o vioară spartă,
Crezînd că pot sunt doar un biet nebun.

Nu voi irosi şansa primită,
Prin cele trei minute de final,
În veşniciem Domnul, mă invită,
La EL, nu în, oceanul abisal.



Sinucigaşului din Utvin Timiş.

Degeaba la biseric-ai mers zilnic,
Dacă viaţa, ţi-o închei în laţ,
Te-ai dat în braţele celui potrivnic,
Lui DUMNEZEU,şi ce-ai ajuns , doar zaţ.

Gest nejustificat şi total aiurea,
Si prin biletul scris tu ai minţit,
De dup-un pom nu ai văzut pădurea,
PE DUMNEZEU, nicicînd nu l-ai iubit.

Ai fost un credincios de ochii lumii,
De fapt, n-ai fost decît bisericos,
Prin gest ajuns-ai să fi pradă ciumii,
Si veşnicia-ţi vei petrece...jos.

Da, Dumnezeu, ţi-a dăruit viaţa,
Şi te-anvăţat să o trăieşti corect,
Luîndu-ţi-o ai devenit, paiaţa,
Celui spurcat, şi mîrşav, şi abject.

Scri în bilet că,rămînînd soţia,
Bătrîneţile i le-ai asigurat,
Vai, cîte abjecţii îndură hîrtia,
Scriind, că tu bani mulţi ai adunat.

Stupidu-le, n-ai să ajungi în ceruri,
Cum prin biletul scris te-ai aşteptat,
În inimi ai lăsat groaznice geruri,
De DUMNEZEU, eşti foarte îndepărtat.

Ţi-ai socotit ...misiunea-ndeplinită,
Dar, n-ai ştiut că, nici n-aveai vreuna,
Încheindu-se o viaţă irosită,
De DUMNEZEU, te-ai depărtat pe totdeauna.

Spre groapă, preotul nu te conduce,
Fiindcă nu-i permite ritualul,
Vei fi-ngropat, la cap ţi-or pune-o cruce,
Şi... gata, s-a zis cu ...barosanul,

C-ai fost apreciat în sat vedetă,
Considerat stîlp al comunităţii,
Ai fost... un figurant de operetă,
Şi admirat, din pricina...mustăţii.

Eu, voi veghea din cer asupra voastră,
Ce aberant, stupid, angajament,
N-ai să vezi cerul nici printr-o fereastră,
Deschisă, ca să nu tragă curent.

Desigur, nu eşti ultimul stupid,
Ce-ncheie viaţa în aşa condiţii,
Mai sunt şi alţii cu creier invalid,
Păcat, păcat de cei rămaşi, minţiţii.

Dacă ai fi fost, copil de DUMNEZEU,
Nu te lăsa, să-ţi duci la capăt gîndul,
N-ai fost decît urmaş de fariseu,
Care n-a ştiut să îşi respecte rîndul.

Viaţa ta a fost o viaţă seacă,
Nici un ...rod la Domnul n-ai adus,
Credinţa pentru tine-a fost o joacă,
Aşa viaţă, ai avut , şi-aşa apus.

Sunt mulţi în lume care au probleme,
De tine se spunea că... n-ai deloc,
De n-ai îţi faci, şi-acum inima-ţi geme,
Că, n-ai ajuns, în aşteptatul loc.

Sinucigaş, mort împotriva firii,
Nu DUMNEZEU te-a îndemnat spre moarte,
Vei fi absent în ziua întîlnirii,
Prăpastie imensă te desparte,

De cei iubiţi, de cei ajunşi la Domnul,
Părinţi, prieteni, şi poate alţi fraţi,
Cărora nimeni nu le agită somnul,
Căci au murit de Domnul, fiind luaţi.



Nu ucideţi poetul.

Voi, cei care vă sacrificaţi,
Din timp, ca să citiţi aceste rînduri,
Prea dur vă rog să nu mă judecaţi,
Căci, încă am dezordine în gînduri.

La axioma, de-aş mai trăi o viaţă,
N aş mai greşi deloc eu îmi răspund,
E fals,aş fi iar jalnica paiaţă,
De oameni, ar trebui să mă ascund.

De-aş fi din nou copil, n-aş avea mintea,
Pe care, pretind, că o am acum,
N-aş şti nici să îmi leg încălţămintea,
N-aş îndrăzni să plec singur la drum.

De-aş mai trăi o viaţă aş fi identic,
Neîndrăzneţ şi cu credinţă slabă,
Greşesc văzîndu-mă creştin frenetic,
Aş fi un laş cu un curaj de babă.

Exemplu-i rugăciunea dimineţii,
Prin care-i zic lui ISUS fi cu mine,
Ce fac cînd întîlnesc rataţii vieţii,
Privesc în altă parte cu ruşine.

Acasă şapte camere stau goale,
Caracteristică-mi fiind avariţia,
Din paturi n-are cine să se scoale,
Căci locuiesc doar eu şi cu soţia.

Mă-ntreb, privindu-mi, cu ciudă vilăul,
De ce am construit casa ruşinii,
Am ascultat îndemnul dat de Răul,
Şi mi-am dorit să-l admire vecinii.

În vie nu las struguri neculeşi,
Pe holdă, nu las spice ne-adunate,
Celui ce-mi intră-n curte, îi zic, ieşi,
De nu degrabă, cîinele te scoate.

Prin credinţă, nu pot muta o piatră,
Cum aş putea atunci să mut un munte,
Sunt cîine, care schiaună şi latră,
Şi nimeni nu-i dispus să mă asculte.

Aşa ar fi o viaţă repetată,
Nimic determinant, justificat,
Lui DUMNEZEU, n-am dreptul să-i zic TATĂ,
Născut din nou şi totuşi condamnat.

Îmi pare rău, că nu sunt piatră vie
O piatră pusă, în capul unui unghi,
Sunt zgură, arsă, seacă, cenuşie,
Sunt bun, sunt bun ca ...gustul unui junghi.

Ce pot să-i dau lui ISUS, la-ntîlnire,
Căci EL, tot ce-a avut mai bun mi-a dat,
Ce va găsi ISUS la revenire,
Vorbiri de rău, gîlcevi, negru păcat,

Acestea n-ar dori să le găsească,
Poate în alţii nu-s, în mine, DA,
Încerc să lupt cu firea pămîntească,
Dar singur nu mă pot elibera.

Speranţa veşniciei luminoase,
Mi-o pun în şansa celor trei minute,
Lupta cu cel de pe tărîmuri joase
Pe zi ce trece mai abitir se-ascute.


Ciocoii vechi şi noi

Despre ciocoi, istoria ne spune,
Că au fost răi asupritori, hapsîni,
Se pare că, eşti blestemat romîne,
Ciocoi să-ţi fie noii tăi stăpîni.

Ciocoii vechi, aveau păduri, conace,
În mantii îmbracaţi pe cap caftane,
Ciocoii noi sunt traşi la patru ace,
Au şi conace, dar au şi milioane,

De euro, de lei le e ruşine,
Să negocieze, afaceri oneroase,
Cu cheltuieli, obrazul fin se ţine,
Dar sufletele, le sunt monstruoase.

Istoria romînească e o fraudă,
Cu toţii, cei ce-au scris-o sunt sperjuri,
Conducători pe care scribii îi laudă
Sunt jalnice ...vălăie cu lături.

Istoria reală-i a credinţei,
Eroii sunt cei care-au suferit,
Necedînd nici în faţa sentinţei,
Că viaţa li se-apropie de sfîrşit.

Ei n-au pus preţ pe viaţa pămîntească,
Un nume în istorie nu au cerşit,
E nulă orice lucrare ciocoiască,
CHRISTOS le-a fost ...conducător iubit.

Piteşti,Craiova,Aiud, sau trista Gherlă,
Oraşe, cu închisori îngrozitoare,
Ciocoii nu ştiau ce scumpă perlă,
Se ascundea în suferinţă şi teroare,

Bătuţi fiind cîntau imnuri eroii,
Prin care îl slăveau pe DUMNEZEU,
Nedumeriţi se întrebau ciocoii,
Să fi bătut n-o fi chiar aşa rău,

Şi, se mai întîmpla cîte-o minune,
Cîte-un ciocoi s-ajungă deţinut,,
Dar nicăieri, acesta nu se spune,
Era prea mult, chiar de neconceput.

Ţărani săraci erau duşmani de clasă,
Neacceptînd, în trist bordei...marxismul,
Erau bătuţi, de hoţi de speţă joasă,
Ce se.ntreceau, a-şi dovedi sadismul.

Fiind obligaţi, pe Domnul să-l renege,
Şi-apoi să strige, ciocoiu-i DUMNEZEU,
DE nu urmau o groază de ciomege,
Supliciul, repetîndu-se mereu.

Celor plecaţi, neştiuţi în veşnicie,
Sfinţi, curaţi nicicînd cerînd clemenţă,
Nici-o istorie cu numele nu-i scrie,
Sunt scrişi în cer în sfînta evidenţă.

Ciocoii foarte noi sunt noua clasă,
Ce vor acum istoria s-o scrie,
Dorm în fotolii, în nesimţire crasă,
Vor, fondatorii noii Romînii să fie,.


De necrezut

Nu e posibil, deci nu e cu putinţă,
Ca să nu depindem de un creator,
Degeaba îl neagă oamenii de ştiinţă,
Nu au argumente, în favoarea lor.

Dar adevăraţii oameni de ştiinţă,
Îşi recunosc dependenţa de EL,
Permanent apelează la conştiinţă,
Căci altfel degeaba înrobitorul zel,

Degeaba se încrîncenează ateii,
Să-l anuleze pe sfîntul Domn ISUS,
Trăiesc şi vor dispare sclavi ideii,
Nu are cum fi ceva acolo sus.

Ei, văd doar ceea ce îi înconjoară,,
Au inimile ancorate în averi,
Nu au un crez, pentru care să moară,
Deşi-s bogaţi, nu-ndrăzni să le ceri.

Ei văd în jur doar hoţi, şi le e teamă,
Pentru averile care le-au strîns,
Ei nu ascultă de glasul care-i cheamă,
Starea lor este de jale şi plîns.

Dar ei, ateii, au totuşi credinţă,
Şi au Dumnezei nenumăraţi,
Ei pun în ea neobosiţi silinţă,
Şi nu se lasă-n picioare călcaţi.

Totuşi, la ce se aşteaptă ateul,
Savurîndu-şi zilnicul biftec,
Întreaga viaţă, îşi înalţă ...eul,
Dar viaţa i se-ncheie cu eşec.

Nu-i pasă nici de cele trei minute,
Nu-i curios, ce urmează,trecînd,
Şi prin urgiile necunoscute,
Speră să treacă, cum altfel...cîntînd.

Ce o fi cu alţii va fi şi cu mine,
Dar vai de cei care astfel gîndesc,
Nu va fi nimeni în braţe a-i ţine,
La uşa-nchisă degeaba ciocănesc.



Nebuloase

În gîndul meu e raiul nebuniei,
Căci, răul, şi-a aflat loc potrivit,
Acolo se coc fructele mîniei,
Şi întrebări, fără răspuns primit.

Acolo, diavolii îşi ţes năvoade,
În care să îi prindă pe cei buni,
Şi tot acolo instruesc iscoade
Să-i pescuiască pe cei pretinşi imuni,

Mă laud cu arta de a mă şti preface,
Zîmbesc mieros şi am şi vorba dulce,
Sub vorbă, zîmbet, răutatea zace,
Naivii, liniştiţi pot să se culce.

Mă mir de fraţii mei din adunare,
Nu se întreabă, de ce atîta zel,
De ce acuz cu multă-nverşunare,
Dar, dacă, eu şi ei suntem la fel,

Azi, casei mele-i pun acoperişul,
Normal, nevoie am de ajutor,,
Ciudat, nici unul, nu-i de-a curmezişul,
Nu-i un motiv faptul că sunt păstor.

Biserica-i cuprinsă de-amorţeală,
Din cînd în cînd aud un sforăit,
De-o vreme e pe jumătate goală,
Şi asta de cînd eu am fost numit,

Treceau pe stradă fraţii de credinţă,
Şi se mirau da viitoarea vilă,
În ochii multora citeam sentinţă,
Dar eu aveam privire de acvilă.

Mă simt din nou în pragul nebuniei,
Şi sunt convins că merg pe calea largă,,
Amar e gustul fructelor mîniei,
E coaptă buba şi gata să se spargă.

Fraţii, priviri ciudate îmi aruncă,
Şi-am auzit, m-au poreclit gunoiul,
Căci numai din răsplata pentru muncă,
Nu aveam cum să îmi ridic viloiul,

Şi pentru mine, mai sunt trei minute,
Nici eu nu sunt scutit de judecată,
Şi ale mele fapte sunt văzute,
Vai, cum mi-am murdărit haina curată.

Spuneam în predici, fugiţi de lăcomie,
Aveţi ce îmbrăca, vă e de ajuns,
Aceste vorbe nu mi-le-am spus şi mie,
Şi de cel rău, vai cum am fost străpuns.


Din nou...şi iar..

Din nou descopăr, lupte violenţă,
Cel ce omoară mulţi este erou,
În cartea care-ndeamnă la clemenţă,
Asta e sub soare... nimic nou.

Viaţa lumii a.nceput c-o crimă,
Cu criminalul, condamnat la... viaţă,
De atunci, aceleaşi gînduri ne animă,
Cel rău la orice pas ne dă povaţă.

Pe pagină de carte minunată,
Despre iubire, dragoste, e scris,
Şi întorcînd pagina cealaltă,
Îmi pare rău de carte c-am deschis.

E terfelită ideea de credinţă,
Poţi crede-orice, crezînd cu-adevărat,
Cît timp nu-ţi faci mustrări de conştiinţă,
Poţi crede, chiar şi ce-i de condamnat.

Logic credinţă, au şi teroriştii,
Şi-o apără chiar şi cu preţ de vieţi,
Credinţă ne oferă şi anticriştii,
Vîndută la talcioc de precupeţi.

Gata, destul, prea multe divagaţii,
Credinţa nu se vinde la tarabă,
Şi dacă da, o fac alienaţii,
Minte puţină, şi credinţă slabă.

Pentru credinţă, au suferit martirii,
Şi singura credinţă cu folos,
Simbolul ei e crucea răstignirii,
Credinţa sfîntă în ISUS CRISTOS.

De cîte rele se întîmplă-n viaţă,
Răspunzător e omu-ademenit,
Îşi vinde sufletul pe-o varză creaţă,
Dorind să guste iar fructul oprit.

Pretinde că e fiinţă raţională,
Dar se închină la prea mulţi Dumnezei,
Ce-nseamnă trei minute, e o vrăjeală,
Minciună inventată de evrei.

Nepăsător, ignoră avertismentul,
Că se va-nchide o uşă în curînd,
Nu crede că va fi chiar el petentul,
Care va plînge, în faţa uşii, stînd.




De necrezut

În dicţionar cuvinte nu-s
Să poată să explice,
Marea iubire a lui ISUS,
Chiar dacă am fost complice,

Chiar dacă, m-am alăturat,
Nebunilor de afară,
Ca toţi, mai tare am strigat,
Să moară, da să moară.

Dacă aş fi fost întrebat,
Ce e cu-nverşunarea,,
Cu care m-am manifestat,
Rămînea, întrebarea,

Fără răspuns justificat,
Căci nu aveam vreunul,
Nu-l cunoşteam pe ...inculpat,
Făceam doar pe ...nebunul.

Nici ceilalţi, din jurul meu,
N-aveau ce să împartă,
Cu acel nevinovat evreu,
Ce-mi bate, azi în poartă.

Eu, am motive să mă tem,,
Pînă îl ştiu la uşă,
De-aş fi arici , m-aş face ghem,
Dar sunt, doar o căpuşă.

Întreaga viaţ-am profitat,
Şi-am dus mulţi la ruină,
Dar pe EL nu l-am aşteptat,
La uşa mea să vină.

În viaţă, ani am adunat,
Destui de mulţi la număr,
ŞI brusc total neaşteptat,
Mă simt bătut pe umăr

Mi s-a părut, îmi zic şi plec,
Nepăsător ca ... vîntul,
Nu am recoltă să culeg,
Căci nu cultiv pămîntul.

Apoi, mi-a apărut în vis,
Nevinovat, evreul,
M-a uluit, ce mi-a promis,
Că-mi va învinge ...eul,

Nu mi-a plăcut ce-am auzit,
N-am vrut să-l văd în faţă,
În clipa aceea m-am trezit,
În boabe, reci de gheaţă,

Ce-am eu cu misiunea Lui,
Ce-am eu cu-mpărăţia,
Eu sunt ...omul momentului,
Ce-am eu cu ...veşnicia,

Şi, dacă chiar poporul lui ,
L-a condamnat la cruce,
Să nu mai spună nimănui,
Că EL în lume duce,

Mesajul păcii,cînd de fapt,
Biblia-i încărcată,
De ură, crime şi de rapt,
Şi prea controversată,

Şi, dacă, totuşi, acceptînd,
C-ar fi adevărată,
Ajung în iad, în foc arzînd,
Vaaaai, asta, niciodată.

În mine groaza a intrat,
Pe drumuri, largi, bătute,
Cînd, nu ştiu cum dar am aflat
Că mai sunt trei minute,

Şi tot ce e , nu va mai fi,
O piatră va fi pămîntul,
Ca pîn-acum se va-nvîrti,
Dar, va trăi doar vîntul.

Cei de ISUS CRISTOS salvaţi,
Mutaţi în alte sfere,
Însă, doar cei răscumpăraţi,
La asta pot să spere.



Scrie în cuvînt,

Scrie în cuvînt despre bătrîni,
Că DUMNEZEU, prin vise le vorbeşte,
Nici ei nu pot sluji la doi stăpîni,
Feriţi-vă de rău, le porunceşte,

Vi se întind capcane la tot pasul,
Din cauza vîrstei sunteţi vulnerabili,
Sunteţi tentaţi să ascultaţi de glasul,
Care vă laudă, bătrîni venerabili.

E un procedeu prin care ticălosul,
Încearcă să v-adoarmă conştiinţa,
Ca mai apoi să tragă el folosul,
Asupra binelui, să aibă biruinţa.

Viaţa, întîmplările prin care,
DE-a lungul anilor cu toţii aţi trecut,
Cel rău, vă ştie chiar pe fiecare,
Crezîndu-l veţi plăti un greu tribut.

Puteţi să pierdeţi chiar şi mîntuirea,
O clipă doar, crezîndu-l pe satana,
Anii-adunaţi vă obosesc gîndirea,
O clipă, doar satisfăcîndu-i toana,

Să v-amintiţi EDENUL şi căderea,
Ce consecinţe atunci s-au revărsat,
Asupra lor, nerespectîndu-mi vrerea,
De ce a ajuns pămîntul blestemat,

Ce a urmat toţi ştiţi citind cuvîntul,
Nu i-am iertat că mi-au călcat porunca,
Din cauza lor am blestemat pămîntul,
Spunînd, zadarnică, vă fie munca.

Degeaba, semănînd sămînţă bună,
Să recoltaţi, doar spini şi pălămidă,
Să locuiţi în neagră văgăună,
Să treacă ani să ştiţi de cărămidă,

Bătrîni de azi nu-i mare deosebirea,
De cei ce au trăit sute de ani,
Cei de atunci credeau că nemurirea,
E pe pămînt, şi stă-n averi şi bani,

Să n-aşteptaţi minutele salvării,
Care la număr vor fi numai trei,
Nu vă lăsaţi deci pradă nepăsării,
Căci EU doresc cu toţi să fiţi ai MEI




Nu încerc să motivez.

Nu încerc să-mi motivez credinţa slabă,
Ştiu că nu pot cu ea să mut un munte,
Citesc ,cuvîntul,însă uneori, în grabă,
Dar, mă întreb, acei ce-au văzut multe,

Cum au putut să pună la-ndoială,
Vestea că ISUS CRISTOS, a înviat,
E evident, credinţa lor a fost, ..spoială,
Şi îl urmau că fiind flămînzi, i-a săturat.

Nu-s mulţi trei ani cît a umblat prin lume,
Dar ce intenşi au fost, ce roditori,,
A fost motiv de ceartă şi de glume,
Dar, totuşi, mulţi au stat nepăsători.

Mă deranjează mult chiar ucenicii,
Cei unsprezece care-l însoţeau,
Stăteau ascunşi, sub stăpînirea fricii,
Şi, ca-nviat ISUS,ei nu credeau.

Cei mai apropiaţi de EL,acei apostoli,
Ce-l însoţeau, pe mare, pe uscat,
S-au dovedit a fi cei mai ridicoli,
Vestea -nvierii pe toţi i-a bulversat.

Ce sa-ntîmplat în noaptea judecării,
De-asemenea-i de neimaginat,
Petru a trăit real, clipa trădării,
Desigur, de satan influenţat.

In casă,ISUS, suferea batjocuri,
Din partea celor zişi...marii preoţi,
În curte Petru, se încălzea la focuri,
Iar Domnul ISUS îi domina pe toţi.

Veni apoi, la rînd guvernatorul,
Al cărui nume nu merită amintit,
Din laşitate-a aprobat ce-a vrut poporul,
Bătăi cu biciul, şi-n urmă răstignit.

Iartă-mi Doamne, nevolnica, credinţă,
Cu care, nici un pai, nu pot mişca,
Nu am dovezi, că groaznica sentinţă,
De-aş fi trăit atunci,o puteam schimba.

Eu, cel de azi nu am umblat cu tine,
De boli trupeşti, nu am fost vindecat,
Dar, TU, murind,gînditu-te-ai la mine,
Şi.n clipa morţii, din viaţa TA mi-ai dat.

Eu, cel de azi,n-am drepturi, ci-obligaţii,
Aceasta clar reiese din cuvînt,
Să fiu corect , să fiu cinstit cu fraţii,
Dar şi cu cei ce nu au ...legămînt.

În trei minute va cădea cortina,
Spectacolul lumii, se va sfîrşi,
În focul veşnic, va arde neghina,
În cerul sfînt, vom fi ai tăi copii.


Sub ochii noştri.

Sub ochii noştri, şi într-al nostru auz,
Se împlineşte, încă o profeţie,
Omul de azi este tot mai confuz,
Deşi-i de aşteptat că aşa o să fie.

Mergînd, pînă-ntr-atît cu îndrăzneala,
Pe DUMNEZEU, de-a dreptul desfiinţîndu-l,
Şi sunt din cei ce ascultă aiureala,
Şi-s fericiţi, pe diavol adorîndu-l.

Se mai găseşte cîte un fanatic,
Cu-o afirmaţie ce dă fiori,
Jurînd c-a fost real, nu fantomatic,
Că l-a văzut pe DUMNEZEU de două ori.

Şi mai pretind ceva descreieraţii,
C-au fost trimişi, de regele,Rael,
Să facă pe pămînt asociaţii,
Să defăimeze poporul Israel.

Se inspiră din ideile marxiste,
Religia, fiind ...opiu, rătăcire,
Convinşi că poartă idei pacifiste,
Dar, fără DUMNEZEU şi nemurire.

Da, fără DUMNEZEU , atemporalul,
Căci DUMNEZEU, n-a existat vreodată,
Divin e zeul lor suprem, Gaalul,
Şi au singura credinţă adevărată.

În DUMNEZEU, ne-a fost ,impus să credem,
Pretind acei cranioşi descreieraţi,
În veşnicie, noi nu o să transcedem,
Căci de Gaal nu vom fi acceptaţi.

Şi alte aiureli , fără de noimă,
Au debitat rîzînd, precum cretinii,
Ei fiind adepţi, fondului, fără formă,
Şi sentimente, avînd cîte-au ...rechinii.

Moderatorul, încerca să-i domolească,
Să le oprească, a gurii... diaree,
Înainte de-a vorbi, să şi gîndească,
Căci, altfel nu sunt demni de-o epopee.

În seamă vor fi luaţi doar de bolnavii,
Cu mintea rătăcită şi puţină,
Ideii, lor absurde, ei sunt sclavii,
De nu cumva, consumă, heroină.

Din nou, pe DUMNEZEU, nu îl surprinde,
Se aştepta, căci FIUL SĂU a spus,
Iubirea mea pe toţi vă va cuprinde,
Însă, satan pe foarte mulţi a pus,

Pe frunte şi pe mîini a lui pecete,
Inconfundabilă, la loc vizibil,
Ei nu vor bea chiar de-ar muri de sete,
Se tem că se îneacă în penibil.

La toţi, le-am oferit izvorul vieţii,
Ei mi-au cerut în schimb, băuturi tari,
N-au creier, în cap, le fluieră sticleţii,
Uscaţi, morţi vii de pus în vie pari,

Oh TATĂ, a ta e hotărîrea,
Mereu voinţei TALE-am fost supus,
Pe chipul TĂU adincă e mîhnirea,
C-ai pregătit prea multe locuri sus.

Mîhnirea, este doar o aparenţă,
Tu de nimic, nu poţi să fi surprins,
Ai hotărît, şi-un timp pentru clemenţă,
Chiar dacă-n trei minute e cuprins.

În trei minute se pot face multe,
Şi pentru ei e a TA bunăvoinţă,
Condiţia-i cuvîntul să-ţi asculte,
Să scape de o groaznică sentinţă.

Ostaşi ai Domnului ISUS.

Saul din Tars, către Damasc mergînd,,
Avea în gînduri, planuri de înălţare,
Gîndea, pe credincioşi încarcerînd,
Eu, fac prin asta, Domnului lucrare.

Către Damasc, mergînd n-avea idee,
Că planurile or să i se răstoarne,
Că viaţa lui, va fi o epopee,
O luptă-n care va lua tauri de coarne.

Celui ce-i e duşman, va fi ostaşul,
Şi armă, o să-i fie vorba blîndă,
Se va vorbi de el ca de sutaşul,
Cel credincios.Nu va mai sta la pîndă.

Să-i aresteze pe cei ce se adună,
S-aducă laude, celui mort şi înviat,
Pe drum, ISUS, i-apare-ntr-o lumină
Şi îl întreabă, cu ce te-am supărat,

De ce mă prigoneşti cu atîta ură,
EU te-am ales, pericole, să-nfrunţi,
Tu pentru MINE, vei suferi tortură,
În închisoare, laude, o să-mi cînţi.

Cunosc ale apostolului fapte,
Din cartea scrisă despre truda lui,
Nu se temea, şi nu vorbea în şoapte,
Şi se lăuda, că este-al Domnului.

Eu, cel de azi zic fie-mi chiar ruşine,
Că nu profit, de timp de libertate,
EL Domnul a murit şi pentru mine,
Eliberîndu-mă de groaznice păcate.

În casă, n-am nevoie de cuvinte,
Purtarea-mi fie cea care vorbeşte,
Să nu m-avînt cu capul înainte,
Un duh smerit Domnul, mult preţueşte.

Să nu mă laud, că sunt în casă capul,
Să fiu chiar slujitorul tuturor,
Ce-aş cîştiga, făcîndu-l pe satrapul,
Aş fi privit ca un inchizitor,

Ce nu admite şi altă părere,
Considerînd că, doar a lui e bună,
Va eşua în criză şi durere,
Şi atrage asupră-i evident furtună.

Eu nu sunt Pavel, dar DUMNEZEU, îmi cere,
Să fiu şi eu purtător de cuvînt,
Nu-mi spune, du-te trage la galere,
Mergi la vecini, fi sigur, DUHUL SFÎNT,

În clipa aceea-ţi va pune pe buze,
Exact cuvintele ce trebuie să spui,
Pe unii s-ar putea să îi amuze,
Nu dispera, e-n firea omului,

Nu dispera cînd vezi că n-ai succese,
Şi, aminteşte-ţi c-ai fost şi tu la fel,
Mulţi încă, au conştiinţa în procese,
Ai fost cîndva berbec, şi-acum eşti miel.

Nu e destul, să mergi în adunare,
Fi ucenic al lui ISUS evreul,
Te rogi, ai şi un solo de cîntare,
Faci ce-i uşor şi laşi pe alţii greul.

Viaţa de creştin nu-nseamnă PACE,
Din contră e un permanent război,
Şi-ntotdeauna-s gata să atace,
Cei răi care există chiar şi-n noi.

Inima, ne e mai mult duşmană,
Chiar dacă datorită ei trăim,
Noi nu-acceptăm ce răutăţi emană,
Nefiind treji, noi singuri ne-amăgim.

Noi înşine, ne suntem inamicii,
Cît doar lucrări uşoare ne-am propus,
Cît timp vom sta, sub influenţa fricii,
Noi nu suntem, ostaşi ai lui ISUS.

În cele trei minute de-ncheiere,
La luptă noi nu vom participa,
Dar pîn-atunci,ISUS CRISTOS ne cere,
Să fim cu-adevărat armata SA.


Sunt conştient.

Conştient sunt Doamne, că n-am drept,
Milă şi îndurare să îţi cer,
Eşti, iubire, eu, al urii adept,
Tu eşti veşnic, iar eu sunt efemer.

Încă nu sunt Doamne conştient,
De iubirea ce ţi-ai revărsat,
Nemăsurată, nu doar un procent.
De tine-s încă foarte-ndepărtat.

Dar,TU, nu ai trecut nepăsător,
Înduioşat, m-ai ridicat de jos,
Ai fost samariteanul salvator,
Şi nu ai aşteptat nici un folos.

Dimpotrivă, foloase, am tras eu,
Şi încă, chiar total nemeritat,
Cînd am aflat că eşti chiar DUMNEZEU,
De groază, frică, m-am cutremurat.

Mi-am zis, cum însuşi DUMNEZEU coboară,
Să caute păcătoşii rătăciţi,
Ştiam că FIUL, ţi-a fost dat să moară,
Tot TU să fi cel care îmi promiţi,

Viaţă veşnică, cînd merit moarte,
Pentru purtarea-mi, faţă de ISUS,
Şi... culmea să-mi faci de moştenire parte,
Şi loc, să-mi pregăteşti, acolo sus,

Nu-mi merge mintea, capul, nu mă duce,
Cum poţi, cînd ştii că sunt un ucigaş,
Pe fiul Tău, mereu îl pun pe cruce,
Şi-n tot ce fac sunt răului, părtaş.

Încă sunt pătruns de sentimentul,
Vinovăţiei, cînd am fost găsit,
Şi încă-i viu în mine-antecedentul
Viaţa, ce-n zadar mi-am irosit

Întoarcerea la tine n-a fost blîndă,
În negrul nopţii mă trezeam ţipînd,
Nu şerpi, nu demoni, oameni stînd la pîndă,
Doreau să-mi vadă sîngele curgînd.

Răul făcut, zic eu, n-a fost prea mare,
Dar omul, un leu de are de pierdut,
Nu iartă ci-i setos de răzbunare,
În răutate, e de neîntrecut.

Dar nu am scăpat de ameninţare
De îndată ce de jos m-ai ridicat,
Decît o palmă, cuvîntul mai rău doare,
E greu reproşul unui înşelat.

Celui ce-i dispus să mă asculte,
Vreau să-i spun, ceva interesant,
Ştii, n-au mai rămas minute multe,
Doar trei la număr, şi apoi, neant.



Libertate

Libertate eu, am doar prin ISUS,
Neacceptîndu-l îi sunt răului, supus,
Mîntuire, am prin jertfa sa,
Te rog, o Doamne ţine-mă aşa.

Supune-mi Doamne, eul revoltat,
Că-n jertfa ta, sunt şi eu numărat,
Nu-mi permite, ca să te resping,
Am în mine-un rău, dar să-l înving,

Nu pot Doamne, căci sunt subiectiv,
Şi în orice fac cer un motiv,
În carte, scrie, citiţi şi cercetaţi,
În întuneric să nu vă izolaţi.

Fiţi sfinţi, că EU sunt sfînt, a spus ISUS,
Să ajungem ca EL;EL ne-a propus,
Chipul MEU, vi-l dau, şi vă transform,
Vă scap de cel lumesc, urît diform.

Ce vi se cere, este să acceptaţi,
Că prin al MEU sînge-aţi fost spălaţi,
Recunoaşteţi că fără MINE-aţi fi ajuns,
Jos, în întuneric,nepătruns.

Vă spun, nu vreţi să ştiţi ce este jos,
De aceea zic,fugiţi de cel hidos,
Dacă în prosperitate, înotaţi,
În plasa lui, sunteţi deja-nhăţaţi.

Dacă aveţi,o viaţă-nfloritoare,
Dacă vă plac culori strălucitoare,
De prieteni mulţi, să fiţi inconjuraţi,
Şi în orice faceţi să fiţi admiraţi,

Dacă-n urechi, bancnotele foşnesc,
Dacă în bancă, conturile cresc,
Să ştiţi,vă paşte, o ameninţare,
Veţi căuta, în moarte o salvare.

Nerespectînd ce-n carte, nu-i ascuns,
Hrana, şi-o haină, v.ar fi de ajuns,
Îndreptînd gîndul doar spre bogăţii,
Nu puteţi să fiţi ai mei copii.

Nicăieri în carte, nu e scris,
DUMNEZEU te vrea a fii proscris,
Dimpotrivă, de dragoste-i gelos,
De tine, vrea să fie bucuros.

DOMNUL, te doreşte, pom cu rod,
Dar tu mergi singur, spre ...eşafod,
Pînă cînd vei fi propriul duşman,
Vei face bucurie lui satan.

Cît ar fi răbdarea de-ndelungă,
Cîndva, la final o să ajungă,
În cele trei şi ultime minute,
Nehotărîrea, n-o să te ajute.

Vei avea de înfruntat urgie,
Cum n-a mai fost şi nici n-o să mai fie,
De nu vei sta pe-al Domnului, braţ tare,
De nicăieri, nu va veni salvare.

Regretele vor fi atunci tardive,
Ce vei vedea, doar trupuri costelive,
De unde ai intrat nu e scăpare,
Acolo, nu se ştie, de milă, şi-ndurare.

Cu toate simţurile în iad, vei fii,
De tot ce-ai făcut rău ţi-i aminti,
Să nu te-ntrebi, cum de ai ajuns jos,
Simplu, batjocorindu-l pe CRISTOS.

L-ai lăsat, ca, singur să vorbească,
Şi, ce ţi-ai zis,o să se plictisească,
Să tot vină pe la uşă şi să bată,
Aşa a fost, deci, plîngi, şansa ratată.



TATĂ, încerc dar...

Tată al meu încerc dar nu pricep,
De cine ar fi trebuit păzită,
Grădina, sunt în dubiu, nu concep,
Căci, pe atunci nu exista ispită.

In Carte, nici nu este precizat,
Dacă era sau nu împrejmuită,
Nu avea cine a fii interesat,
De -a ei recoltă, de a fii rîvnită.

Căci în ...toată lumea existau,
Doar ei cei doi, Adam şi Eva,
Nedumeriţi în jurul lor priveau,
Dar, fără să mai înţeleagă ceva.

Căci pentru ei Domnul era,
Trecut, prezent şi neştiut viitor,
Şi, totuşi, totuşi, ceea ce urma,
Va fii mai mult, decît, îngrozitor.

Nu numai ei, ci şi alţii mulţi,
Se-ntreabă, dacă nu era mai bine,
Ca în locul celor doi desculţi,
Care nu aveau planuri meschine,

Să îl fii zdrobit pe acel spurcat,
Ce avea să umple tot pămîntul,
Cu ţelul lui stupid, înveninat,
De a-i fii supus, pînă şi vîntul,

Doamne, ce viaţă azi trăim,
Printre noi, voinţa-şi manifestă,
Noi, nu avem puteri să-l biruim,,
Căci influenţa lui nu e terestră.

Este tot mai greu de îndurat,
Imposibil de-a fi cu mintea trează,
Nu este deloc întunecat,
Cum foarte mulţi, azi şi-l imaginează.

Nu este numai şarpe tîrîtor,
Care stă la pîndă, prin tufişuri,
Mieros, dar cu venin ucigător,
E ca un paloş cu două tăişuri.

E şi-ntunecat şi luminos,
Plin, de, miresme şi miasme,
Pierdut este omul curios,
Prins în malefice fantasme.

El are foarte mulţi admiratori,
Şi, care îl iubesc fără să ştie,
El fiind acolo, la ai lumii zori,
Considerînd ca pe o datorie

Să îndemne suflete spre iad,
Mergînd spre el, inconştienţi
Pierduţi sunt cei ce-n braţe-i cad,
Din veşnicia luminoas-absenţi.

Revin, la vremurile de-nceput,
Numită în Biblie Geneza,
TU, pe toate,DOAMNE le-ai ştiut,
Tu ai deschis doar paranteza

Pentru cei doi, ce s-au văzut,
Abandonaţi, ei şi pămîntul,
Mai mult de-atît, ei n-au putut
De aceea ţi-au călcat cuvîntul,

DOAMNE, stătea-n puterea TA,
Pămîntului, să-i schimbi destinul,
Nevoie nici nu mai era,
Ca ISUS să guste veninul,

Păcatului care a otrăvit,
Viitorul întregii planete,
Dar, dacă TU astfel ai voit,
Voinţei TALE, i-ai pus pecete.

Deci, voii TALE Doamne, noi,
Cum să ne punem împotrivă,
Broaşte rîioase prin noroi,
Pierduţi în mlaştină lascivă.

Voinţa noastră a contat,
Atît doar cît tăria ...plevei,
Şi toate, cîte au urmat,
Sunt consecinţe...minţii... Evei.

Ei nu puteau Doamne, mai mult,
Cu mintea scurtă de ...primate,
Să înţeleagă-n ce tumult,
Intra-vor cu-n picior în spate,

Noi, azi, citim doar despre ei,
Însă, suntem pe-aceeaşi treaptă,
Nu-i condamnaţi, nu fiţi mişei,
Căci noi, nu ştim ce ne aşteaptă.

Semeni ai mei nu-i condamnaţi,
Ei n-au avut calculatoare,
O şans-aveţi nu o rataţi,
Căci ISUS e încă-n căutare,

EL, strigă către păcătoşi,
De dragul vostru-am stat pe cruce,,
Primiţi-mă, fiţi bucuroşi,
Că vestea bună vi se-aduce,

Şi nu mai puneţi întrebări,
TATĂLUI MEU, de ce odată,
N-ai adus unele-ajustări,
La lumea de TINE creată,

Dacă tot EL a fost acel,
Care a găsit modalitatea,
Ca să îl învingă pe mişel,
Ca voi să aveţi întîietatea,

xxxxxx

Cum doar trei minute au rămas,
TE întrebăm, îţi mai stîrnim milă
Apropiindu-ne de ultimul ceas,
Priveşti cu , o îngrozitoare silă,

Cît am ajuns să fim de răi,
Meschini, cît nu se poate spune,
Totuşi, suntem ...copii ai tăi,
TATĂ, scapă-ne de genune


Iarăşi vin...

Iarăşi vin să-mi cer iertare,
Pentru-a mea nechibzuinţă,
Pretextînd altă eroare,
Fiindcă, n-a fost cu putinţă,

Patru oameni fiind în lume,
Într.unul a intrat satana,
Îndemnîndu-l să-şi asume,
Că a făcut, mortală rana.

Ce-a urmat Te defineşte,
N-ai permis,Cain să moară,
Pe mine mă depăşeşte,
Trebuia, Abel, să dispară.

Zic, această întrebare,
După mii de ani trecuţi,
Încă şade în picioare,
Nefiind satisfăcuţi.

Rătăcind încă-n derută,
După ce criterii, oare,
Ai considerat urîtă,
Jertfa fiului cel mare,

N-a fost rod al întîmplării,
TU, ai ştiut ce-o să urmeze,
Suferind crucea trădării,
EL ISUS să ne salveze.

Însă, pînă să ajungă,
Ca să fie jertfa sfîntă,
Omul trebuia să plîngă,
Şi mîndria lui înfrîntă.

Trebuia să recunoască,
Lipsa lui, de ascultare,
Că în firea lui firească,
El inevitabil moare.

Mi-ai dat, TATĂ_nţelepciune,
Mi-ai dat personalitate,
Despre TINE să pot spune,
Că ştiu multe, dar nu toate.

M-ai făcut , fiinţă finită,
Ai pus chipul TĂU, în mine,
Ştiai c-o să cad în ispită,
Şi c-o să-ţi aduc ruşine.

Ştiai, de a mea revoltă,
De a mea indiferenţă,
Faţă de slaba-mi recoltă,
TU ai dovedit clemenţă.

Ştiai că mi-am pierdut timpul,
Umblînd după bogăţie,
Totuşi nu mi-ai luat nimbul,
Nemuririi-n veşnicie.

Recunosc, Doamne,osînda,
Mi se cuvenea, pe bune,
N-am luat seama la pînda,
Şefului, peste genune.

Despre fiul TĂU CRISTOSUL,
Mă-ntrebam, Doamne, întruna,
Care îmi va fi folosul,
Ce-am a face cu cununa,

Chiar dac-ar fi împletită,
Din crini ori din margarete,
Ori nuiele de răchită,
Tot se-atîrnă pe perete,

Iarăşi scot în evidenţă,
Cît mi-e mintea de redusă,
În veşnică corigenţă,
Nota la purtare, pusă.

Eu, îţi pot veni înainte,
Doar cu multele-mi păcate,
Care, n-au cum să te-ncînte,
Căci îngrozitoare-s toate.

DOAMNE, contra voii mele,
Întreb, neaşteptînd răspunsuri,
Ca în loc de-atîtea rele,
Şi de multe neajunsuri,

Care-au năvălit în lume,
De la trista izgonire,
Moarte, boli groaznice ciume,
Şi de TINE despărţire,

Nu puteai iubite TATĂ,
Să distrugi ispititorul,
Lumea ar fi fost salvată,
Raiului de-ai duce dorul.

Raiul, Eva, întreg pămîntul,
Şi întreaga TA lucrare,
N-ar fi ştiut ce e mormîntul,
Ci, doar viaţă-nfloritoare.

N-am trăit după dorinţa,
De TINE, manifestată,
Frumoasă mi-a fost fiinţa,
Şi-a ajuns, groaznic pătată.

Îţi cer îndurare, milă,
Iartă-mi marea îndrăzneală,
Căci doar o minte debilă,
Îţi poate cere socoteală.

Eu, cel apărut din tină,
Mai mult decît mizerabil,
Caut lucrării TALE ,vină,
DOAMNE-s irecuperabil.


Nu ştiu ce a simţit Adam

Nu ştiu ce a simţit Adam căzutul,
Neascultînd cuvîntul sfînt de TATĂ,
Dar, ştiu că noi, astăzi plătim tributul,
Şi-ndatoraţi, rămînem viaţa toată.

Să se disculpe, a fost prima pornire,
Asupra Evei, vina aruncînd,
Indiscutabil, această moştenire,
Ne e caracteristică oricînd.

Biblia, nu dă multe amănunte,
Despre Adam, cum a primit surghiunul
Aflăm că a ajuns cu tîmplele cărunte,
Noi, cei de azi, n-am îmblînzit taifunul.

Efect zădărnicirii perfecţiunii,
Doar lui DUMNEZEU, recunoscută,
Noi suntem pe calea putreziciunii,
După viaţa, trăită în derută.

Cînd noi trăim, ştiind că orice-am face,
Cu DUMNEZEU, rămînem tot duşmani,
În noi, dorinţa răzbunării zace,
Deşi trăim doar nişte zeci de ani.

Chiar dacă, ştim că DUMNEZEU preasfîntul,
Doreşte să ne-ntoarcem, iar spre EL,
Respingem ce, ne-a dat EL scris, CUVÎNTUL,
Urmîndu-l pe mişelul...Azazel.

Greşită a fost lui Adam apărarea,
Povara neascultării asumînd,
Poate că alta ar fi fost urmarea,
Şi DUMNEZEU, poate-ar fi fost mai blînd.

Aveam şi noi, o altă însuşire,
Decît aceea de a ne fofila,
N-am fi căutat cîştig în amăgire,
Nu ne piteam spre a nu ni se vedea,

Faptele ascunse, ne-ascultarea,
Nu ne asociam ca azi în clanuri,
Cerînd-o, poate, obţineau iertarea
Dar ei au fost doi urzitori de planuri,

Dorind să îşi înşele creatorul,
Au pîngărit chiar floarea creaţiunii,
Puţin a insistat ispititorul,
Şi ei au devenit, adepţi minciunii.

Răul din noi, îşi are precedentul,
În el perfectul sublimul etalon,
Neîncheindu-se urît evenimentul,
Noi azi aveam valoare de galon,.

Dar cum, Adam, ratînd potenţialul,
Eternităţii, rataţi, suntem şi noi,
Ca valoare atingem , minimalul,
Şi azi , nu suntem cîţi au fost ei, doi.

A mai pierdut Adam şi părtăşia,
Putea trăi în veci cu creatorul,
Fiindu-i evidentă obîrşia,
Etern, avea în faţă viitorul.

Nu mai era nevoie de calvarul,
Prin care însuşi DUMNEZEU, să treacă,
ISUS, nu trebuia să bea paharul,
Pentru o lume searbădă şi seacă.

N-ar mai fi fost nevoie de o plată,
Omenirea, neştiind ce e păcatul,
O cruce, cu sînge nu trebuia udată,
N-ar mai fi fost, săracul şi bogatul,

A mai pierdut şi oportunitatea,
De-al privi-n faţă, pe DUMNEZEU,
Azi noi avem, ciudată libertatea,
De a-l primii sau de a fi ateu,

A mai pierdut sublimul ...loc de muncă,
Şi domiciliul, avînd ,adresă, ...RAIUL,
Cu ce dezinvoltură, el aruncă,
Spicul, mulţumindu-se cu paiul.

Eva, femeia,născută dintr-o coastă,
Avea să nască, primul...criminal,
Adam şi Eva, bărbatul cu nevastă,
Cei doi, luînd, un start, catastrofal.

Lui DUMNEZEU, a toate ştiutorul,,
Cei doi, nu i-au făcut, nici-o surpriză,
Cei doi,plîngînd, ducînd raiului dorul,
Lumea intrînd în permanentă criză,

EL, încă, dinainte de-a lor cădere,
Avea soluţia salvării pregătită,
Prin FIUL, va-ndura marea durere,
Prin jertfă,lasă moartea răstignită.



Cine e duşmanul...

Cine e duşmanul omenirii,
Însuşi omul, luat ca individ,
Cine a dat .start.. nenorocirii,
Clocind în minte, primul gînd sordid,

Cine-a tăiat, primul lăstar de viaţă,
Un om, chiar frate, celui desfiinţat,
Cine-a rostit, prima minciună-n faţă,
Cînd despre Abel, a fost întrebat,

Minciuna, n-a făcut, din fire parte,
Ci a fost ...inoculată, la-nceputuri,
Cu cît cunoaştem azi, mai multă carte,
Nu suntem buni, producem doar rebuturi.

Omul, înventatorul dinamitei,
Avea în gînd doar partea ei utilă,
Altul, invidios pradă ispitei,
A încărcat cu ea, obuz, torpilă,

Iscoditoarea minte omenească,
Oricărui rezultat în cercetare,
Întotdeauna ştie să găsească,
Şi spini, pe tija ce are-n vîrf o floare.

Omul, refuzînd, Divinitatea,
Dezorientat, în jurul lui privind,
Descoperă brutal adversitatea,
Ce mai era în el sfînt, nimicind.

xxxxxx

Obligat fiind, să se ascundă,
În noua stare, trebuind să lupte,De
Şi frigul care-ncepe să-l pătrundă,
Îl fac să lege ...relaţiile-ntrerupte,

Pe DUMNEZEU, începe să îl cheme,
Să-i fie prieten,şi ajutor în toate,
Recunoscînd, că, din pămînt, blesteme,
În locul recoltei aşteptate scoate.

Îl vrea pe DUMNEZEU, din nou în sine,
Viaţa să îi fie doar de EL condusă,
Nici echilibrul, singur nu şi-l ţine,
Să uite ar vrea ...tentaţia propusă,

De către cel ce ,noaptea stăpîneşte,
Căruia lumina-i este duşman,
Căruia, tot ce este bun, izbeşte,
Corăbiei, ascunde-orice liman.

Nu mai avem timp de învins vrăjmaşul,
Căci trei minute, sunt totuşi puţine,
Şi totuşi, haideţi s-acceptăm mesajul,
Acelui, ce-n fiinţă, timpul ţine.



Atît de scurtă,

De ce-i atît de scurtă viaţa noastră,
Şi parcă vrem s-o mai scurtăm şi noi,
Suntem fragili, ca sticla de fereastră,
Ne spargem şi ajungem la gunoi.

Deseori, simt viaţa inutilă,
Mă simt ca un intrus intrînd în stup,
Deseori am ...gîndire de ,gorilă,
Şi tot ce-mi iese-n cale vreau să rup.

Îmi insuşesc idee sau lucrare,
La care eu, chiar n-am participat,
Nu simt, cînd cel la fel ca mine moare,
Chiar dacă eu, viaţa i-am curmat.

Nu am crezut nicicînd în suferinţă,
Şi nu ştiu să fi fost cîndva altfel,
Ştiu doar că am făcut o juruinţă,
Unei ...lumini, pe nume...azazel.

Lumina-mi împlinea orice dorinţă,
Dar îmi cerea să rup şi să distrug,
Să murdăresc cuvîntul , pocăinţă,
Să zgîndăr focul şi apoi să fug.

Pe toate le-am făcut ireproşabil,
Beneficiind de plată pe măsură,
Cu cît ardea focul mai inflamabil,
Cu-atît, mi se-ngropa inima-nzgură.

Simţind, că flacăra luminii scade,
De unele temeri am fost cuprins,
Mai tare teama, a-nceput a roade,
Nu cumva Azazel a fost învins,

Am început să simt compasiune,
Văzînd pe lîngă mine nedreptăţi,
Să-mi văd în viaţă, imense lacune,
Să simt , oprobriul propriului dezmăţ..

Poştaşul, începuse a-mi aduce,
În loc de reviste deochiate,
Pliante, ce scriau despre o cruce,
De-o moarte, a cuiva pentru păcate.

Pe nesimţite, furat de lectură,
S-a stins de tot lumina Azazel,
Ba chiar am început să simt o ură,
M-am întrebat.Dece-am crezut în el,

În pieptul meu acum inima geme,
De cîtă nedreptate am făcut,
Dar nu mai am acum de ce mă teme,
Căci azi, eu nu mai sunt ...fiul pierdut.

N-am mai cerut , minute de gîndire,
M-am agăţat, de prima şansă dată,
Să uit, că am trăit în rătăcire,
Să n-o mai scap din mînă niciodată



Vă rog să credeţi.

Credeţi, iadul, nu e un bau-bau,
Multora, stîrnind amuzamentul,,
Imbatabile-argumente dau,
Trecutul, viitorul şi prezentul.

Renunţaţi la o idee nefondată,
Că omul, e stăpîn peste natură,
Natura, este numai dereglată,
De-a omului lipsă de măsură.

Omu-i convins de superioritate,
Pe-această piatră, ce se numeşte Terra,
Dar uită, că e mic şi că nu poate,
Decît, să otrăvească atmosfera.

Devine otrăvit tot ce atinge,
Pămîntul, îi dă roade otrăvite,
De peste tot otravă se prelinge,
Şi alte rele ce nu pot fi oprite.

Şi ce rezultă, sunt de-a dreptul arme,
Distrugătoare, de ucidere în masă,
Dar, cum omul, e înclinat să sfarme,
Că-şi taie creanga, chiar că nici nu-i pasă.

Distruge totul, aer şi pădure,
Incendii, se pornesc din neglijenţă,
Oricînd dispus, căciula să îşi fure,
Mizează pe... a Domnului, clemenţă

Dar,DUMNEZEU, nu e dispus s-accepte,,
Batjocorirea creaţiei divine,
Răspunsul pentru faptele-i inepte,
Crudă şi dreaptă pedeapsă se cuvine.

Iadul, e viu, nu e ca un depozit,
Cu materiale adunate-n stive,
Acolo, e scutire de impozit,
Dar se respiră, gazele nocive,

Dela focul veşnic, emanate,
Ce are-n permanenţă combustibil,
Acolo, ard, ale lumii păcate,
Şi totuşi, iadul, nu e invincibil,

Dar, pentru a putea intra în luptă,
Împotriva acestei perspective,
Omule, întîi de toate-ascultă,
Şi, crede, nu mai inventa motive,

Să te împotriveşti, celui ce-ncearcă,
Să-ţi dovedească, marea lui iubire,
..............
Pe marea vieţii, acceptă-mă în barcă,
Căci, numai EU, te scap de rătăcire.

Cu mine doar, poţi să atingi limanul,
Călătoriei tale, pe pămînt,
Cu mine poţi alege din noianul,
de drumuri.Căci doar unul este sfînt.

Doar unul ,duce către veşnicia,
Luminoasă cu locuri pregătite,
Pentru cei ce-şi înving cerbicia,
Pentru cei cu vieţile sfinţite.

Ce ţi se cere, e să dai deoparte,
Preocupări şi gînduri de mărire,
Încearcă să-nţelegi, că sunt deşarte,
Vremelnice , dar, ţin în rătăcire,

Pe cei ce nu doresc o viaţă nouă,
Pe cei ce spun că DUMNEZEU e moft,
Pe cei ce vor, din două pe-amîndouă,
Şi nu aşteaptă, pînă-i fructul copt,

De teamă, ca să nu-l culeagă alţii,
Deşi lui,nu-i chiar de trebuinţă,
Cum au nevoie de trompă elefanţii,
Aşa, să-i vadă pe alţii-n umilinţă.

Tu.omule, în lume n-ai adus,
Nimic, care să te îndreptăţească,
Dece te-mpotriveşti deci lui ISUS,
Care insistă să îţi dovedească,

Ca EL, doreşte, mai mult decît tine,
Să te salveze de groaznica sentinţă,
Şi pentru tine a îndurat ruşine,
Dece-ţi repugnă, cuvîntul ,pocăinţă,

E cel mai mare titlu de nobleţe,
Să te numeşti, copil de DUMNEZEU,
Nu poate fii mai multă frumuseţe,
Fără culoarea neagră-n curcubeu,

Nu amîna, nu-i bună amînarea,
Peste trei minute, orice şansă,
Se anulează.S-a sfîrşit răbdarea,
Orbecăi-vei ca o clonă-n transă.



Subiectivism
datorat audio, video, media.

Mă întreb, dar evident retoric,
Rugăciuni împresionante auzind,
Parcă studiate morfologic,
Sincer, nu le ascult cu jind,

Vorbind de rugăciunile auzite,
Multe îmi par lipsite de obiect,
Ba chiar , le simt teatral rostite,
Asupra audienţei, a produce efect,

Dorinţei să încînte-ascultătorii,
Nu ştiu, DOAMNE, ce plăcere-ţi fac,
Se aseamănă cu croncănitul ciorii,
Sau, cu, orăcăiala de pe lac.

Ar fi absurdă îndeletnicire,
Să-nvăţ, o rugăciune s-o recit,
Peste mucegai ar fi spoire,
Şi-apoi, să cred că DOMNUL mi-a primit,

Pretinsa rugăciune, recitată,
Să am tupeul să aştept răspuns
Ar fi ca o scrisoare netimbrată,
Ce la destinatar nu a ajuns.

Da, DUMNEZEU, aşteaptă de la noi,
Vorbe fireşti căci EL deja cunoaşte,
Că noi ne-ncredem, şi într-un trifoi,
Cu patru foi,şi-n aşa zise moaşte.

Am văzut ...creştini, ciocănind. lemnul,
Şi scuipînd, în contra, duhuri rele,
Astfel de oameni, ar accepta şi semnul,
De-ar şti că îi aşteaptă, zile grele.

Astfel de zile, sunt chiar anunţate,
Nu ştiu de ele, cei care n-au citit,
Soluţia nu e tîrîş genunchi şi coate,
Ci,ISUS în inimi, de a fii primit.

Căci, numai EL e intermediarul,
Interpus între noi, şi DUMNEZEU,
EL,sfîntul, care a îndurat calvarul,
Cîndva, cel mai, nesuferit evreu,

De către cei ce se simţeau atinşi,
Mari preoţi, cărturari, învăţători,
Prin fel de-a fi erau total convinşi
Că sunt, deasupra celor muritori.

Rugăciuni, la colţ de stradă înălţau,
Cu braţe-ntinse, şi plecăciuni adînci,
Dar, ei, de fapt, roluri interpretau,
Plini de mîndrie dar, sufleteşte, stînci.

Se chinuiau, să impresioneze,
Şi multe admiraţii să stîrnească,
Cei ce-i vedeau să îi eticheteze,
Sunt sfinţi şi împlinesc voia cerească.

Dar, cînd ISUS, le adresa reproşuri,
Şi-i amuţea cu a LUI înţelepciune,
Ei n-aveau nici...firimituri în coşuri,
Şi-n piepturi aveau, inimi de tăciune.

Cînd le vorbea cu, va fi vai de voi,
Cărturari, şi farisei făţarnici,
Ţinînd poporul, în ceaţă şi nevoi,
Nu dovediţi a fii cerului, harnici.

Făcînd aşa voi nu aduceţi roade,
Sunteţi, ca şi smochinul fără fructe,
Sunteţi, ale celui rău iscoade,
Iadul întreg din voi o să se-nfrupte.

Vai de voi, învăţători ai legii,
Nerespectînd, nimic din ce e scris,
Veţi plînge-ncolonaţi în lungi cortegii,
Mărşăluind spre,groaznicul abis.

Nu veţi vedea a TATĂLUI MEU faţă,
Şi voi, acum mă acuzaţi de hulă,
Nu viaţa MEA stă, într-un fir de aţă,
Voi, depindeţi de-a timpului ,pendulă.

Voi, aţi primit, răsplata-n viaţa asta,
La suflete, nu v-aţi gîndit deloc,
Asupră-vă aţi tras singuri năpasta,
Aţi acceptat al diavolului joc.

Da. voi,huliţi,comiteţi blasfemie,
Deşi, acum,EU sunt cel acuzat,
Visaţi, s-ajungeţi în împărăţie,
Rămîne, doar,un vis îndepărtat.

Ştiţi unde vă e locul, doar afară,
Unde e plînset,şi, scrîşnit de dinţi,
Arătaţi spre mine,şi strigaţi,..să moară,
Nu ştiţi ce cereţi , scoşilor din minţi.

Cereţi c-aşa se va-mplini scriptura,
Prin Iuda, vînzătorul a-nceput,
Exact aceasta este procedura,
Prin voi, a TATĂLUI MEU voie s-a făcut.


DOMNUL meu...

DOMNUL meu, şi DUMNEZEUL meu,
Strig spre TINE, eu copilul tău,
Şi te rog să te înduri de ea,
S-ajungă copila ta aş vrea.

Incă are gîndul subiectiv,
Vorba e de pasul decisiv,
Ştiu că este pasul cel mai greu,
Pasul aşteptat de DUMNEZEU.

Pocăiţii-n viziunea ei,
Mulţi sunt prefăcuţi şi chiar mişei,
Foarte mulţi din ei s-au pocăit,
Fiindcă, ...ajutoare au primit.

Multe femei ea a cunoscut,
Uimită a rămas de ce-a văzut,
Şi mai tare de ce-a auzit,
Asta-nseamnă,să fI pocăit,,

Blesteme, bîrfe, despre cei absenţi,
Chiar şi în biserici, corigenţi,
Vorbind afaceri, bani , import, export,
Plecăm, mi-a zis, că eu nu mai suport.

Să găsesc scuze-am încercat,
Replici foarte dure ea mi-a dat,
Dacă şi-n biserică-s porniţi,
Spre afaceri, ăştia-s pocăiţi,,,

Şi acum ceva care, a pus capac,
De uimire, cruce-am vrut să-mi fac,
O femeie, rugîndu-se aşa,
DOAMNE, vreau, a mă pensiona,

Dă-mi ceva o boală, ce vrei tu,
Doctorii nu poat-a spune nu
Dacă-i nevoie, pot şi bani să dau,
Vreau şi eu acasă să mai stau.

Azi femeia stă-n genunchi şi plînge,
Că e gravă scurgerea de sînge,
Ia injecţii pentru diabet,
Şi-i cuprinsă de ...imens regret.

Nu mai iese nici pînă la poartă,
Ştie că nu e ...blestem de soartă,
Ştie că-i răspuns la rugăciune,
Ştie c-a produs amărăciune,

Mai întîi,DOMNULUI DUMNEZEU,
Care a spus,poftim copilul meu,
Dacă asta e a ta dorinţă.
Primeşte, şi trăieşti în suferinţă.

Apoi, celor de lîngă ea uimiţi,
Neştiind ce se-ntîmplă, fiind minţiţi.
Ei inutil tot înalţă rugăciuni,,
Pentru DOMNUL, sunt doar urîciuni,

Cîtă vreme, ea, nu e convinsă,
Că greşind, de viaţ-a fost învinsă,
Pentru a redeveni învingătoare,
Să recunoască, deşi e greu şi doare.

DUMNEZEU, cel răbdător aşteaptă,
Ca ea, să ia decizia-nţeleaptă,
Să-şi recunoască groaznica greşeală,
S-o scape DUMNEZEU de cruda boală,

DE nu va vrea DOMNULUI să se-nchine,
Trăi-va mai departe în ruşine,
Greşit că moartea ar fi o salvare,
Şanse pentru cer, minime are.
...........

Apoi, vecinul,murind a lui soţie,
Începe a trăi în preacurvie,
Copiii-n toată lumea-mprăştiaţi,
Trăieşte ascunzîndu-se de fraţi.

Trăieşte-n felul lumii fără frică,
Ca vîrstă însurat cu propria-i fiică,
Ce i se spune, poate să îndure,,
Se laudă-s uscătura din pădure.
.........

Şi-acum mi se-adresează, direct mie,
Bărbate, am sperat altfel să fie,
Iar tu, numindu-te,născut din nou,
Speram să te numesc... al meu erou.

Dar, acum mai rău ai devenit,
Asta înseamnă, să fi pocăit,
Simt că aproape ,tu mă duşmăneşti,
Asta înseamnă să te pocăieşti,

Nu mai eşti vesel, ca şi altădată,
Şi, ştii, eu mă simt chiar neglijată,
Serile îmi par plictisitoare,
Mă îngrijorează a ta schimbare.

Televizorul, nu te mai încîntă,
Îmi vorbeşti, numai de cartea sfîntă,
Mă îndemni şi eu să o citesc,
Dar,ştii ce repede mă plictisesc.

Îmi pare rău c-am pierdut primul loc,
Şi că s-a stins, al pasiunii foc,
Adevărat, avem mulţi ani împreună,
Şi sper că încă la număr se adună.
..............

Încerc să dau răspuns la acuzaţii,
Nu-mi aparţin aceste afirmaţii,
Ceea ce scrie un evanghelist,
Mă face pe idee să insist,

Mi se propune să devin duşman,,
Celor din casă,nu doar lui satan,
Să îi resping,să manifest dispreţ,
Nu-i vorba de negociat un preţ.

În Noul Testament asta citind,
Spre cine braţele, să mai întind,
Nu înţeleg, ce taină aici se-ascunde,
Dar ca un junghi în inimă-mi pătrunde.


Nedumeriri acute,

DOAMNE am rămas dezorientat,
Citind, în Evanghelia după Luca,
Mi-am zis că-i bine dacă cer un sfat,
Şi mi s-a spus...doar coaptă-i bună, nuca.

Şi mai derutat decît am fost,
Am rămas dup-aceste cuvinte,
Însă hotărît să dau de rost,
Mi-am propus, să merg tot înainte.

Mai întîi de toate-am recitit,
Versetul ce m-aruncă în derută,
Apoi, în rugăciune-am îndrăznit,
Vorbeşte.mi DOAMNE, căci, pagina mută,

Nu mă lămureşte-n nici-un fel,
Chiar mai rău, mă-nvăluie ceaţa,
Cînd însuşiISUS spune despre EL,
EU sunt, calea,adevărul şi viaţa,

Cuvîntul ...ură.. nu-i specific LUI,
EL îndeamnă numai spre iubire,
Iubire, s-arătăm duşmanului,
DOAMNE, cît de grea înrîurire,

Poate-avea versetu-ncriminat,
Asupra firavei mele credinţe,
EU, ştiam, de ISUS sunt salvat,
Şi-acum să-ndur grele sentinţe.

Toţi ai casei mă privesc ciudat,
Nu-ndrăznesc să spun cu duşmănie,
Nimeni nu acceptă un sfat dat,
Parc-aş fi canar în colivie.

TATĂ fie binecuvîntat,
DE la-nceput pîn-la sfîrşit cuvîntul,
La orice întrebări răspuns e dat,
Totuşi, eu, rămîn nedumeritul,,

Să-ncerc să forţez raţionamentul,
Poate, se vorbeşte metaforic,
Dar dacă, mă paşte falimentul,
Şi-am trecut prin lume meteoric,

Dar, oricît mi-ar fi viaţa de lungă,
Aş fi tot, un fir de praf plutind,
Tot s-ar găsi cineva să mă-npungă,
Şi bucuros, că m-ar vedea murind.

Pînă acum nu mă temeam de moarte,
Insă citind, ştiind că n-am urît,
Nu ştiu, dacă de rai voi avea parte,
Fiindcă, cuvîntul nu l-am împlinit.

Mă simt chiar sub ameninţarea morţii,
Mă tem căci, mult prea multe n-am făcut,
Nu se mai ung cu sînge stîlpii porţii,
Descoperit, în faţa morţii sunt pierdut.

Nu ştiu , ce mai rezolv cu rugăciunea,
Căci simt că nici să mă rog nu ştiu,
Nu văd dece s-ar săvîrşi minunea,
De-a fi salvat cînd am suflet pustiu,

Mai îngrozit, decît am fost vreodată,
Sunt conştient că iadul e real,
Nu văd, din stare, cine-o să mă scoată,
Mă-ndrept către oceanul abisal.

Trupul, va ajunge iar ţărînă,
Sufletul o să-mi fie chinuit,
Nimic, în urma mea n-o să rămînă,
Fiindcă pe satan rău l-am vorbit.

Voi fii batjocorit mai mult ca alţii,
Fiindcă, contra lui satan am scris,
L-am ponegrit pe el pe ceilalţii,
Va fi realitate, nu un simplu vis.

Putere nu mai am să strig la DOMNUL,
Chiar n-am idee ce mai pot să.ndrept,
Coşmaruri odioase-mi ucid somnul,
Cerîndu-mi-se-a fii al lui satan adept,..



Am citit...


DOAMNE,am citit ce groaznice condiţii,
Sunt puse a-i fii ucenic lui CRISTOS,
Dar, cine poate, ca să-ndeplinească
Căci,al omului drum, merge doar în jos.

Omul , nu are cum să se ridice,
La-acel nivel, de-a trăi ca ISUS,
Este ţărînă,şi ţărîn-ajunge,
N-are cum, ocoli, al său apus.

Omul e doar bezmetică fiinţă,
E fiinţă vie dar, mort, spiritual,
Are viaţă, cît stingher fulg de zăpadă,
Abia-ncepînd, deja e la final.

E fenomen, plin de necunoscute,
Deşi, încearcă să înveţe, mult,
Dar, la nimic, nu-i foloseşte truda,
Viaţa lui, e ca a valului tumult.

În viaţa mea eu te-am chemat ISUSE,
Instantaneu chemării, ai răspuns,
TU fiind, om şi DUMNEZEU, deodată,
TU-ai hotărît ce-mi este de ajuns,

M-ai învăţat, să, nu caut bogăţie,
Căci bogăţia-i al pierzării drum,
Iar ce e strîns, de voie omenească,
Se va preface-n ruine şi scrum.

Stau şi mă-ntreb, care să fie starea,
Altora, ce l-au primit ca salvator,
Îşi pun şi ei această întrebare,
Ce-o să se-ntîmple cu ei în viitor,

Înfricoşat, la nesfîrşit, versetul,
Îl recitesc, căutînd ce stă ascuns,
Toată credinţa, îmi este zdruncinată,
Sunt condamnat, fără drept de recurs,

Dintotdeauna în carte au fost scrise,
Cuvintele de care-s bulversat acum,
Indicatoare, ce-mi arată drumul,
Spre-un viitor, învăluit în fum.

Nu-i rezultat al fanteziei mele,
Căci pîn-acum nu mi s-a întîmplat,
Să-mi fie teamă să, i-au în mînă cartea,
Temîndu-mă, c-aş putea fi...muşcat.

Recunosc, şi cu viaţa schimbată,
Perfecţiunea,n-amcum s-o ating,
Doar LUI, i se cuvine atributul,
Veşnic fiind,eu, cărbune ce mă sting.

Versetul, nu e doar pentru aceia,
Care-au trăit cu EL, contemporani,
Cuvintu-i viu şi el are putere,
Atunci, acum şi încă ani şi ani,

Nu-mi pot trimite gîndu-n altă parte,
Că se întoarce, ca un bumerang,
Nu aud voci, care să-mi recomande,
Că am salvare, apelînd la ştreang,

De aş auzi, aş şti de unde vin,
Le-aş ignora fără drept de apel,
Indiferent ce încercări urmează,
CU mine-n orice clipă, este EL.


Ce e suferinţa.

Ce e suferinţa-n timp de libertate,
Este un moft, aşa s-o definim,
Celor ce ne vorbesc de rău prin spate,
Să ne întoarcem,să le mulţumim.

Că ne-amintesc, care-i statutul nostru,
Că ne stîrnesc, de a fi mai activi,
Să ne ferim de-orăcăit ,lacustru,
Şi în lucrare, să fim mai inventivi.

Să nu ne ruşinăm de al LUI nume,
Să ne bucurăm fiind batjocoriţi,
Chiar dac-am fi consideraţi, legume,
Fraţilor, ură să nu simţiţi.

Nu ripostaţi la cuvinte grele,
Ce-avem în inimi, nu poate fi scos,
Răspundeţi blînd, zîmbiţi, purtării rele,
Şi-i faceţi bucurie lui CRISTOS.

Prin purtări blînde semănaţi derute,
La vreo răsplată, nu vă aşteptaţi,
De obicei cei ce vă aţîţă-s brute,
Dar voi, la faţa lor , nu vă uitaţi.

Nici DUMNEZEU, la feţe, nu priveşte,
De ce să facem noi în alte feluri,
Pe cei ce-l caută DOMNUL îi primeşte
Încurajînd înălţătoare zeluri,

Eu, nu sunt demn de a fi pus alături,
De cei ce.au suferit pentru CRISTOS,
Cerşesc loc între..nuiele de mături,
C-atît, am dreptul, să privesc în jos.

În anii vieţii mele au fost ocazii,
Nu mă ascund pe după...n-am ştiut,
Am ştiut că fără rădăcină, brazii,
Nu au cum cteşte,dar, să cred n-am vrut.

În credinţă, ISUS e-n locul rădăcinii,
Copacul creşte, datorită ei,
În jurul LUI, răsar şi mărăcinii,
Şi-l jinduesc cu gînduri de mişei.

N-am aşteptat minutele din urmă,
Şansa, n-am împins-o cu piciorul,
N-am ajuns ca porcul care scurmă,
L-am acceptat pe ISUS salvatorul.


Nu ca o întîmplare

Nu ca o întîmplare, universul a apărut,
Nu aiurea în juru-ne ne învîrtim,
O superfiinţă pe toate le-a făcut,
Cum altfel,nu cădem nu ameţim,

Dacă din altă parte-am fi venit,
Şi acea parte, trebuia făcută,
Crezînd altfel, nimic nu-i dovedit,
Rămînem mai departe în derută.

Avem o carte, cu răspunsuri certe,
Dar, întrebări, corect nu ştim a pune,
Chiar credem ipotezele incerte,
Luăm de bune, orice idei nebune,

Cum,ne-ncrederea ne caracterizează,
Plecăm urechea, la orice aberaţii,
În loc să ne păstrăm atenţia trează,
Tindem să credem şi-n halucinaţii.

Evoluţioniştii, vehiculează sume,
De ani adunaţi în milioane,
Noi, le putem considera drept glume,
Pentru ei, sunt de oxigen baloane,

Nu voi săpa ca şi arheologii,
Care-s crezuţi doar dacă au dovezi,
Zici evoluţionişti, zici, la creier, ologii,
Şi doar nebuni, poţi să-i cataloghezi.

Nu le voi face jocul că nu-mi pasă,
Nu dau doi bani pe-ale lor argumente,
Zîmbesc, poate, mă strîmb cu o grimasă,
Interpretate, ticuri sau defecte,

Dovezi concrete, că lumea e creată,
Există-n cartea cea mai...longevivă,
În miliarde de exemplare editată,
Şi n-o poţi acuza de ...recidivă.

E actuală, chiar dacă e veche,
Dar n-are milioanele de ani,
Cum îşi pretind acei, loviţi de streche,
Dovezile stupide de doi bani.

Nu mă avînt pe căi necunoscute,
Ce fac, stau strîmb, şi sper că judec drept,
Nici nu accept idei preconcepute,
Să mă admire cineva,de ce, nu-accept,

Ca mine evident, sunt milioane,
Şi suntem membrii aceleiaşi familii,
Suntem imperfecţi, avem şi toane,
Şi asupra noastră, dau atac, bacilii.

Nu stăm ascunşi, de ce ne înconjoară,
Suntem şi noi expuşi la multe rele,
Dar noi, suntem născuţi a doua oară,
ISUS cu sînge a vrut să ne spele.



Bătrînica

Timidă, cu glas mai mult imaginat,
O bătrînică, se chinuia să-mi spună,
Şti, pînă acum eu nu am încercat,
Mi-am zis, cine ascultă de-o bătrînă,

Cu trei nopţi în urmă,ISUS DOMNUL;
Mi-a apărut în vis avînd un scop,
Nu doar aşa ca să-mi tulbure somnul,
Mi-a zis,copila mea tu nu ai snop.

EU am murit pe cruce pentru tine,
Dar, tu ţi-ai spus c-ar fi suficient,
Din cînd în cînd să te gîndeşti la MINE,
Şi-n restul vremii, pot rămîne-absent.

Nedumerirea mea este firească,
Eu nu-l cunosc pe cel din povestire,
Îmi zic, o las pe babă să vorbească,
Şi plec, să-mi văd de-a mea-ndeletnicire.

Peste un timp, iar mă aşteaptă baba,
Poarta deschisă,pe masă e cafeaua,
Nu pot să stau, că nu mi-e gata treaba,
Dacă nu plec cît mine-o fi beleaua.

Îi zic, nu pot, am mai băut vreo trei,
Cu timpul sunt chiar în întîrziere,
În două vorbe spune-mi cam ce vrei,
Dar să n-o iei iar către deraiere.

Bătrîna doamnă mă priveşte tristă,
Şi-mi zice.Ştii, salvîndu-mă pe mine,
Îi dau răspuns lui ISUS , că insistă,
Că o să pun, o vorbă pentru tine,

Iar ISUS, iar acel necunoscut,
De care mi-a vorbit şi prima dată,
Ţi-am spus că nu am vreme de pierdut,
De nu-ncetezi las pensia avizată.

N-aş fi făcut,însă mă enervase,
Cu visul ei , cu snopul cică lipsă,
Acum sunt aşteptat la alte case,
Să vînd ochelari pentru eclipsă.

După o zi m-aşteaptă moşu-n poartă,
Îmi zic, şi ăsta are lipsă snopi,
Dar el îmi zice.Bătuta mea de soartă,
Îşi povesteşte visul şi la popi.

N-am ziuă bună că mă tot pisează,
Zice că dacă nu mă pocăiesc,
Eu voi ajunge ,într-un loc de groază,
Şi atunci, degeaba, o să mă mai căiesc,

Trec ani şi într-o zi moşul se duce,
Definitiv, nu la cumpărături,
Nişte cuvinte , o poză pe o cruce,
Şi baba scapă de înjurături.

Mai trec trei ani şi baba iar vorbeşte,
În timp ce pensia pe masă-i număram,
Îi fac un semn şi baba amuţeşte,
Nedîndu-şi seama ce intenţii-aveam.

O iau în braţe, îi sărut o mînă,
Eu, sunt al DOMNULUI ISUS acum,
Îi spun.Se împlineşte-o săptămînă,
De cînd continui cu EL al meu drum.

Măicuţă, eu sunt snopul despre care,
Spuneai că DOMNUL ISUS îţi reproşează,
Că îi lipseşte la numărătoare,
Îţi mulţumesc măicuţa mea vitează,

Pentru curajul din, zilele acele,
Cînd chiar, să şi gîndeşti, fiind interzis,
Ai îndrăznit, m-ai scos dintr-ale mele,
Şi spre lumină ochii mi-ai deschis.


Chiar, pentru cine,

Şi pentru mine, a murit CRISTOS,
Da, eu sunt unul dintre...profitori,
Din urîtă mlaştină m-a scos,
Cînd putea să-mi spună. stai şi mori.

Dar, nu mi-a spus EL astfel de cuvinte,
Căci EL e dragostea întruchipată,
N-ar spune-aşa nici celui care minte,
Şi nu îşi ţine cuvîntul niciodată

Nu mi-e permis, să-ntreb,de ce ISUSE,
Părintele ceresc a vrut aşa,
Să suferi TU, batjocurile-aduse,
Cînd printr-o vorbă, TE putea salva.

Dar, DUMNEZEU, a vrut să-nduri ocară,
Prin moartea TA pe rău, să îl învingi,
TATĂL, ştia, ce mult o să te doară,
Ştia că-n chinuri groaznice te stingi.

Ştiai şi TU, şi n-ai adus cîrtire,
Acestui plan, de TATĂL întocmit,
Fiind conştient, de a TA îndatorire,
Căci, nimeni altul n-ar fi reuşit.

Viaţa TA trăită pe planetă,
Întrece tot ce-n lume s-a făcut,
Viaţă mai activă ,mai concretă,
Nici doar în gînd, nu e de conceput.

Ai vindecat pe mulţi, de grele boale,
În gura muţilor, ai pus cuvînt,
Ai...provocat ologii, să se scoale,
Şi-ai săturat, nu doar un trup flămînd.

Nu s-a născut şi nici nu se va naşte,
În lume ,om să poată afirma,
Că viaţa TA ISUSE o cunoaşte,
TU ne cunoşti, dar, noi pe TINE, ba.

Mai are rost să punem întrebare,
C-avem răspuns la fiecare pas,
Cine nu vrea ISUSE, nu te are,
Cine e surd n-aude al TĂU glas.

TU încă baţi la inimi încuiate,
Ale acelor, pentru care ai murit,
Atîta timp cît încă nu-s salvate,
Nici numărul nu este împlinit.


Nunta mielului

Binecuvîntat să-ţi fie numele,
La nunta ce va fi vei fii mirele,
Pe noi ne-ai ales mireasă să îţi fim,
DOAMNE, pentru acesta-ţi mulţumim.

Mulţi neinvitaţi se vor aduna,
Ce va fi cu ei, te-or întreba,
TU le vei răspunde, nu v-am cunoscut,
Să veniţi la mine nu aţi vrut.

De nunta Mielului, sublim eveniment,
Nimeni, nu poate fi indiferent,
Inevitabil, vor fi şi sabotori,
Cei ai răului admiratori.

Cei ce-or fi-mbrăcaţi, cu haine fireşti,
Vai, nu vor vedea minuni cereşti,
Vor fi privitori dar nu şi invitaţi,
Nici la masă, nu vor vi-mbiaţi

Vor sta umiliţi,trişti, în jos privind,
Pe toţi ceilalţi, invidiind,
Muzica divină nu e pentru ei,
Auzi-vor răgete de lei,

Dar, la altă nuntă, a celui mincinos,
Alegîndu-l, ei vor merge jos,
De haine de nuntă, nu vor fi-ntrebaţi,
Nu vor mai ieşi fiind intraţi.

Marea veşnicie, este în culori,
Una neagră, care dă fiori,
Alta luminată în care vor fi,
Cei ce sunt ai Domnului copii.

Viermi nesăţioşi vor roade ne-ncetat,
Oasele celor ajunşi în iad,
Carnea le va arde şi va putrezi,
De acolo nu vor mai ieşi.

În zadar regrete că n-au ascultat,
Trei minute, şi s-ar fi salvat,
ISUS rătăcitorul, le-a bătut la uşi,
Dar ei totdeauna au spus...huşi.

Un bogat odată apă a cerut,
Şi pe Lazăr în cer l-a văzut,
A fost o pildă cu ...acces direct.
Feriţi.vă de iadul cel infect.

Spuneţi celor care nu au auzit,
Orice om poate fi mîntuit,
Nu prin fapte bune, sau c-ar fi frumos,
Mîntuirea-i prin ISUS CRISTOS.


Ce aduce...moş crăciun,

Îmi merge gîndul la cei ce ne urmează,
Ce va ajunge această sărbătoare,
Din an în an totul, degenerează,
Totul va fi ...vînzare, cumpărare.

Maraton nebun, după cadouri,
Sărbătoritul, din calcule fiind scos,
ISUS...parcă... e pruncul din tablouri,
Pare cam trist, dar, e copil frumos.

La întrebarea, ce sărbătorim,.Crăciunul,
Vine răspunsul, cvasiunanim,
E moşul, cu cadouri, şi cu ...renul,
Pe care noi toţi,Rudolf îl numim.

Cu ce te înnoieşti de sărbători,
Cade-ntrebarea, ca un baros pe-o tablă,
Cu ceva cu care o să fac furori,
Maşină nouă, am scăpat de rablă.

Nu mai lucrez în... jalnica speluncă,
Cuum n-ai ştiut că am fost avansat,
La minister, mi-e noul loc de muncă,
Am un birou de ...un hectar patrat.

Copiii, merg la şcoală cu maşina,
Nu e departe, dar acum contează,
Oprind în faţa şcolii limuzina,
Toţi trecătorii, ...cepele-şi holbează

Ce-ntrebi, dacă sunt sigur pe serviciu,
Băă, nici DUMNEZEU, nu mă clinteşte,
Ştii cine sunt,...al doilea Patriciu,
În faţa mea, nici Vîntu, nu vorbeşte.

Toate acestea, mi le-a adus.crăciunul,
Îi mulţumesc şi la icoane mă închin,
Oricînd doresc Eu pot stîrni taifunul,
Dar, Eu sunt prea bun, şi mă abţin.
....................

Nebunule, necunoscînd deloc cuvîntul,
Eşti bogatul, cu, hambarele rămase, mici,
Astăzi, eşti sus, mîine, vei fii înfrîntul,
Şi nici un drept nu ai, de ce, să zici.

Destul, ţi-a fost... hienă şi căpuşă,
Destul ai omorît, destul ai supt,
În carne, îţi voi pune o ţepuşă,
Şi, vei ajunge jos la...dedesupt.

Aceasta-nseamnă marea sărbătoare,
Să te îmbuibi, la masă-mbelşugată,
De încărcată, gem ale mesei picioare,
Nebunule, sentinţa-ţi este dată,

În noaptea asta sufletu-ţi voi cere,
Iar, trupul gras va îngrăşa pămîntul,
Ce poţi să faci cu marea ta putere,
Aşa-i cînd nu cunoşti deloc cuvîntul.

Copiii mei, iertaţii de păcate,
Au suferit pentu-al MEU fiu,
Tot cea-nsemnat credinţ-ai pus la spate,
Răspunsul dat lui ISUS a fost ,nu.

EL te-a căutat, şi ţi-a bătut la uşă,
Dorind să intre, pentru-a cina cu tine,
Dar tu întotdeauna, fiind căpuşă,
Îţi admirai hambarele prea pline.



Vieţi paralele.

Imaginaţi-vă această alăturare,
Un fost păstor şi un fost securist,
Păstorul privire liniştită are,
Iar celălalt, e însuşi anticrist.

Amintiţi-vă ce-au fost cu ani în urmă,
Unul vînat celălalt vînător,
Unul avea grijă şi de turmă,
Celălalt, urca în grad de zor.

Primul, frunte calmă şi senină,
Celălalt, ridat pînă la ceafă,
Păstorul, grîu curat fără neghină,
Celălalt, mentalităţi de scroafă,

Păstorului, i s-a propus să-mbrace,
În tinereţe. haina militară,
Prinzînd...bandiţi,mult bine ţării face,
Avînd viaţă dulce nu amară.

Cum ar avea neacceptînd oferta,
Întreaga viaţă ar fii hăituit,
I-ar sta grozav, pe frunte cu cascheta,
De multe fete ar fi jinduit.

Şi, tînărul de-atunci a întins mîna,
Şi-a acceptat la ordine să fie,
Jurînd că ţara îi va fi stăpîna,
Şi va trăi viaţa-n bucurie.

Apoi, înţelegînd, cine-s ...bandiţii,
Oameni săraci, la fel ca şi ai săi,
Şi-a autointentat proces conştiinţii,
Şi s-a văzut, de partea celor răi.

Dar, n-avea cum, să scape deodată,
Fiindcă era legat cu jurămînt,
Ştia cum e ieşirea din armată,
CU onoruri, drapel şi cu mormînt.

Şi totuşi, alegînd bine momentul,
Găsind...banditul, l-a lăsat să scape
Ştia că l-a văzut locotenentul,
Ştia că vor urma multe etape,

De întrebări, şi interogatorii,
DE ce-a trecut în tabăra adversă,
Şi în celula rece a-nchisorii,
A obţinut şi prima recompensă.

Aflîndu-se de fapta lui umană,
Salvînd un om cu libertatea lui,
Un preot, într-o zdreanţă de sutană,
I-a spus direct. Eşti fiul DOMNULUI.

Mirat de cele spuse de părinte,
NE-nţelegînd ce-nseamn-a însistat,
Atent la ale preotului cuvinte,
Că gardianu-ascultă, n-a contat.

Şi au primit. bătaie împreună,
Pîn-ce torţionarii-au obosit,
Preotu-atît a mai putut să spună,
Mă bucur, merg la DOMNUL mulţumit.

Că tu vei duce lupta mai departe,
Vei fii bun ucenic al lui ISUS,
Chiar dacă nu cunoşti nimic din carte,
Nu întîmplarea aici te-a adus

Cine a rămas uitat în umbră,
Locotenentul, evident, azi, colonel,
Întunecat şi cu privire sumbră,
Nimeni, apropiindu-se de el.

Călcînd cadavre şi izbind din coate,
Cu încăpăţînare de batal.
O mare nemulţumire îl roade,
Că n-a ajuns să fie general.

Tributar privirii de acvilă,
În jurul lui, teroare semănînd,
Nedovedind nicicînd, un strop de milă,
Nenumărate familii destrămînd.

Despărţind copiii de părinţi,
Consideraţi a fi duşmani de clasă,
Vinovaţi că se închinau la sfinţi,
Împinge azi un cărucior cu plasă.

Cu pensia de multe mii de lei,
La piaţă, negociază şi mărarul,
Paşi-şi tîrăşte prin parc pe alei,
Neavînd cu cine împărţi amarul.

Vila-i uriaşă stă să cadă,
Parcă plîng pereţii scorojiţi,
Convins că e pîndit de o iscoadă,
E încă în căutare de ...bandiţi.



Nu te autoînălţa.

Să nu ai despre tine o părere,
Mai bună decît alţii pot avea,
Asta-i face lui DUMNEZEU plăcere
Să treci prin lume nesubjugat de ea.

În carte scrie, DUMNEZEU ignoră,
Chipul tău, luat ca individ,
Nu dispera, căci, DOMNUL te adoră,
Şi-ţi cere, fii energic nu timid.

Cînd este vorba despre cele scrise,
În cartea, care-i ghidul vieţii tale,
Mai sunt şi uşi care rămîn închise,
Nu spune, o să le scot din balamale.

Autoînălţarea duce la cădere,
Nu dela DUMNEZEU; ţi-e insuflată,
Chiar dacă alţii au altă părere,
O viaţă ai , să o trăieşti ţi-e dată.

Vin furtuni, în viaţa de credinţă,
Vin căderi, dar nu te-ngrijora,
Cere-ncurajare-n umilinţă,
Orice-ar fi calea n-o abandona.

Să şti, că, nu eşti niciodată singur,
Cu tine este Domnu-n care crezi,
Orice floare a fost odată mugur,
Un fluture, ce-a fost, pînă să zboare-l vezi,

A fost omidă urîtă şi păroasă,
Tu ce-ai fost, pînă s-ajungi ce eşti,
Ai fost cea, mai ticăloasă fiinţă,
Şi acum ,despre ISUS CRISTOS vorbeşti.

Vorbeşte, dela EL vine îndemnul,
Să-ţi fie adevărată mărturia,
Fii hotărît, respinge, fiara, semnul,
ISUS ţi-a dat lumina ,bucuria.

Fii treaz, într-o pădure adormită,
Veghează, să nu ajungi uscătură,
Fii, brad, stejar, nu tufă încîlcită,
Mergi drept, nu o lua pe scurtătură,

Poartă-ţi crucea,aşa grea şi lungă,
Nu te gîndi că, poţi s-o mai scurtezi,
Tăind din ea cîndva, n-o să-ţi ajungă,
Să treci un şanţ, să te eliberezi.



De sărbători.

De sărbători să fim mai buni,
Parcă ultimativ, se cere,
În rest, putem fii căpcăuni
Imuni, la a altora durere,

De fapt , aici e un pleonasm,
Care e omu-acela, bunul,
În vorbă,miere-ngînd sarcasm,
Şi-n suflet, amar ca tutunul.

Unii, doresc să fie buni,
Dar, lucru-acesta să se vadă,
Să ia medalii şi cununi,
Într-un spectacol cu paradă,

Cum să fii bun, să stai...ascuns,
Să-ţi fie neştiută fapta,
Ai fii de rîs, ai fii împuns,
Şi-n loc să urci,tu, cobori treapta.

Nevoie ai de spectatori,
Şi de priviri admirative,
Ne-avîndu-i şi mai jos cobori,
Intenţiile rămîn tardive.

Ne-apropiem de sărbători,
Cu gînd, la mese încărcate,
Dar unde sunt acei fiori,
Din vremurile-ndepărtate,

Am fost,copil emoţionat,
De bucuria sărbătorii,
Pom...creangă dintr-un prun uscat,
Şi aşteptam colindătorii.

După mulţi ani un alt crăciun,
Cu pregătiri, mult mai febrile,
Am încercat să fiu mai bun,
Dar cum... în jur doar cu reptile,

Colindătorii au venit,
Şi i-am cinstit ,cum se cuvine,
Unul din ei,ce s-a gîndit,
Acest...curcan , vine cu mine.

În tava -n care era pus,
Au mai rămas ...aripi şi spate,
Pieptul şi pulpele s-au dus,
Şi-am zis, la cele întîmplate.

Fără să vreau nu voi uita.
Probabil c-au simţit mirosul,
Nici gînd, de-ai înjura cumva,
N-a fost să fie, al meu frumosul.

Probabil c-ar fi trebuit,
Să le vin în întîmpinare,
Să le ofer curcan prăjit,
Primind ăn schimb a lor cîntare.


Cînd se duc...

Cînd se duc romînii la biserici,
Probabil că la Paşti şi la Crăciun,
În rest, se plictisesc sărmanii clerici,
Şi-o dau pe băutură şi tutun.

Cîte unul o ia,rău pe arătură,,
Îndrăgostindu-se de cîte un bărbat.
Desigur e-a satanei lucrătură,
Şi-n altă parte a lumii s-antîmplat

În iesle s-s născut sărbătoritul,
În casa mare, nu s-a găsit loc,
EL fiind, începutul şi sfîrşitul,
Oameni, nu priviţi ca la un joc,

EL ştia, de ce-a venit în lume,
Şi mai ştia, că nu-i deloc dorit,
EL a venit,pe noi să ne îndrume,
Şi să ne scape, de, groaznic sfîrşit.

Nu-i greu de spus că ISUS doreşte,
Să răspund chemării cînd aud,
Dar, nu la tot pasul se găseşte,
Şansa lui Zacheu urcat în dud.

Cel puţin odată fiecare,
Om, care trăieşte pe pămînt,
Are parte, de a lui ISUS chemare,
Şi calculat, să nu se piardă-n vînt.

Un fel de-a pierde şansa-i amînarea,
Spunînd, n-am timp acum,vino-altădată,
Peste toate, aşternîndu-se uitarea,
Te vei alege c-o buză umflată.

Căutîndu-l pe ISUS, în sărbătoare,
În bradu-mpodobit, sub el cadouri,
Fără să se nască, DOMNUL moare,
Şi viaţa-ţi va fii plină de ...zerouri.

De nu te-ambiţionezi în căutare,
Şi-n minte îl păstrezi, ca pe-un copil,
Viaţa te va pune la-ncercare,
Şi ajutor, vei cere inutil.

Nefiind al LUI, DOMNUL, nu-ţi va răspunde,
Sau poate, îţi va zice,mai aşteaptă,
Cum ai făcut şi tu, şi EL, se-ascunde.
Şi-n loc să urci, tu mai cobori o treaptă.

Şi, coborînd, n-ai cum fii-n drum spre ceruri,
A coborî înseamnă, drum spre iad,
În ciuda focului, îngrozitoare geruri,
Asupra celor osîndiţi de-acolo cad.

Dar, cea mai îngrozitoare veste,
Este, că însăşi moartea, a cedat.
Nu se încheie totul ca-n poveste,
De-acolo, nu mai iese cel intrat.


EU sunt cel ce sunt.

EU sunt uşa,EU sunt pîinea, apa vie,
La TATĂL se ajunge doar prin MINE,
Feriţi-vă, de a lumii nebunie,
De al MEU nume nu vă fie ruşine.

EU sunt, calea adevărul şi viaţa,
Pentru voi la TATĂL mijlocesc,
Voi mă respingeţi, vă întoarceţi faţa,
Dar EU, v-am dovedit că vă iubesc.

EU sunt viţa, voi îmi sunteţi mlădiţe,
Siliţi-vă, să fiţi pline cu rod,
Umblaţi în haine albe, nu pestriţe,
Păstraţi-vă curaţi, nu plini de glod.

EU sunt păstoru-adevărat, nu cel cu plată,
EU în primejdii, nu vă părăsesc,
EU, pentru voi îl rog pe bunul TATĂ,
Să îmi permită cu voi să locuesc.

EU sunt cel care s-a îngrijit de locul,
Unde ajungeţi din lume plecînd,
Cei care-mi aparţin scapă de focul,
Spre care, se îndreaptă mulţi plîngînd.

EU sunt cel care sunt cu TATĂL una,
Însă, pe TATĂL, nimeni nu l-a văzut,
Priviţi spre soare, admiraţi şi luna,
Am fost alături, cînd TATĂL le-a făcut..

EU sunt, cel anunţat în sfînta carte,
Am fost naintea multor împăraţi,
Oameni viteji dar, cu scopuri deşarte,
Au fost dar astăzi, sunt uitării daţi.

EU sunt dinainte de a fi fost ceva,
Sau altfel spus exist dintotdeauna,
Sunt dinainte de Adam şi Eva,
EU DUHUL SFÎNT şi TATĂL suntem una.

EU sunt cel care n-am avut păcate,
Şi totuşi ,pentru ele am murit,
EU singur, vi le-am purtat pe toate,
Căci pentru asta, în lume am venit.

EU sunt cel anunţat c-o revenire,
Dar, nu mai vin în chip de salvator,
Sunt obligat să fac, o despărţire,
Să scot pe vii dintre acei ce mor.

EU sunt cel ce v-a smuls din focul gheenei,
Şi v-am propus, în rai să locuiţi,
Dar mulţi aţi preferat,colţii hienei,
Mai bine-n iad, că nu vă plictisiţi.

EU sunt stăpîn, şi-n acel loc al groazei
Dar, nu-i pot scoate pe cei acolo-ajunşi,
Fiind purtători ai numărului fiarei,
De-a lui semnificaţie pătrunşi,

EU sunt, cel ce n-a spus îmi risc viaţa,
Ci-am spus, de bună voie EU mi-o dau,
EU doar puţin simţindu-i morţii gheaţa,
Avînd puterea înapoi s-o iau.

EU sunt piatra lepădată de zidari,
EU sunt, templul, în trei zile ridicat,
Despre MINE, au vorbit mulţi cărturari'
Cînd am venit, ei nu m-au acceptat.

EU sunt medicul, ce vindec orice boală,
Doar cu umbra dacă trec peste bolnav,
Olog din naştere la vorba mea se scoală,
Şi fac stejar dintr-un gătej firav.

EU sunt, samariteanul plin de milă,
E sentiment de voi neînţeles,
Vouă suferinţa, vă produce silă,
Văzînd prea multă, vă produce ...stres,

Eu sunt, mielul pregătit pentru tăiere,
Că se cerea un miel fără cusur,
Să treacă peste chinuri şi durere,
Căci numai EU puteam moartea să.ndur.

EU sunt cel ce m-am arătat lui Saul,
EU l-am trimis să meargă printre neamuri,
Risipite, nu adunate într-un staul,
Să-i libereze de-ale robiei hamuri.

EU sunt, cel ce v-a pus în inimi pace,
Însă în case v-am dat învrăjbire,
Cel rău prin ura lui ravagii face,
Nu toţi aţi înţeles vorba ,iubire.

EU sunt cel care ciocăneşte-n uşă,
Să ştiţi, nu-i comerciantul ambulant,
Bătînd zadarnic EU simt cum o ţepuşă,
Mă răstigneşte iar determinant

EU sunt, cel ce vă cer,daţi-mi păcate,
Voi, n-aveţi cum, de ele să scăpaţi,
Prin preoţi nicidecum, nu pot fi luate,
Tot EU, vă cer, să nu îi ascultaţi.

EU sunt, cel ce oferă mîntuire,
N-au nici un rost la preoţi spovedanii,
Unii din ei vă duc în rătăcire,
Alţii cerîndu-vă să faceţi ...danii.

EU sunt cel ce pe Terra am puterea,
Căci mi-a fost dată de TATĂL de sus,
EU am putere să opresc căderea,
Acelor, ce speranţe-n mine-au pus.

EU sunt speranţa ultimei speranţe,
Cînd, revenind, pot să mai fac minuni,
Cu cei ce nu au alte alianţe,
Pe cei ne-nchinători la urîciuni.

EU sunt, cel care pot să îi determin,
Pe cei necredincioşi, să creadă-n mine,
Misiunea mea este să îl extermin,
Pe cel ce le-a ţinut viaţa-n ruşine.

EU singur sunt, născutul din fecioară,
Chiar dac-am mai avut fraţi şi surori,
În locul meu ei nu puteau să moară,
Spre a anunţa ai nemuririi zori.



Cu ISUS vreau.

Cu ISUS vreau să-mi continui drumul,
Chiar dacă-i îngust şi-ntunecos,
Chiar de ceilalţi merg cu duiumul,
Pe drumul cel larg şi luminos.

Ştiu că drumurile amîndouă,
Veşnicia, au ca scop final,
Dar nu toţi, auzi-vor,...pace vouă,
Dela salvatorul universal.

Vor auzi, cei cu viaţa trăită,
În sfinţenie şi umilinţă,
Iar ceilalţi, căzuţii în ispită,
De însuşi satan, ei voi fi primiţi.

Cei puţini la număr, încercaţii,
Sunt aşteptaţi, cu locul pregătit,
Ceilalţi, plăcerilor dedaţii,
Vor găsi ce nici nu au gîndit.

Cei ce au trăit în oprimare,
Şi pentru CRISTOS au suferit,
Vor găsi în viaţa viitoare,
Bucuriile ce ,le-au lipsit.

Cei ce au trăit în privilegii,
Către alţii, cu dispreţ privind,
Vor forma, nesfîrşite cortegii,
Spre iazul de foc mărşăluind.

Cei aflaţi în partea veşniciei,
Unde soare, le va fi ISUS,
Vor cînta, chiar,oda bucuriei,
Căci, pentru ei orice rău a apus.

Ceilalţi, anticipînd teroarea,
Ce urmează, nu mai au nici glas,
Insuportabilă fiind duhoarea,
Orbecăind, fac următorul pas,

Haine albe, vor primi aleşii,
Trupuri noi, fără nici un defect,
Ei sunt cei supranumiţi vitejii,
Rezistînd sub un regim infect

Nu mai e, cine să îşi amintească,
De cei pe vecie dispăruţi,
Singur vîntul,alege, să foşnească,
Printre stîncile munţilor tăcuţi.


Am reuşit

Am reuşit, ce n-am crezut vreodată,
Să-l detronez pe Pavel,de pe locu-ntîi,
El nu se lăuda, credea ce spune,
Azi, eu, îi spun, în urma mea rămîi.

Sigur voi stîrni uimire, afirmînd,
Ceea ce nimeni, n-a îndrăznit să facă,
Ăsta ar trebui închis la balamuc,
Nebunul, îl ia pe Pavel în tărbacă,

Precis că-i dus cu mintea la plimbare,
Să spună, ce nici n-ar trebui gîndit,
Sfîntul Pavel,credinţa în mişcare,
Să fie... desfiinţat de un smintit,

El, sfîntul, cel ales de DOMNUL ISUS,
Trimis în locuri sterpe şi aride,
Trimis ca miel,în mijlocuri de haite,
DE lupi,convins că, l-ar putea ucide.

Răbdînd, privaţiuni şi închisoare,
Obişnuit a fii bogat, dar şi sărac,
În vîrf de munte, în uragan pe mare,
Pentru mulţi fiind al salvării, colac.

Regi şi-mpăraţi i-au ascultat cuvîntul.
Şi-apare-un nimeni, care-l desfiinţează,
Pînă şi Cezar ajunge să-l cunoască,
Chiar şi pe.acela îl debusolează.

Cred că, este timpul pentru explicaţii,
Cînd veţi cunoaşte ce voi avea de spus,
Faţă de Pavel, faţă de-a lui recoltă,
La DOMNUL, nici-un suflet n-am adus.

În drumul lui, el presăra biserici,
În drumul meu, eu asta nu făceam,
Chiar dac-aş fi trăit acele vremuri,
Să-i stau alături lui Pavel nu puteam.

Gata, destul ajung acestea spuse,
L-am depăşit pe-acest mare evreu,
Cînd el îşi face... curricullum vitae,
Căci cel mai mare păcătos sunt eu,

Aici... l-am depăşit, pe sfîntul Pavel
Singuru-mi merit, dar vai, nu e de laudă,
Cu viaţa plină de realizări meschine,
Cum altfel cîştigate doar prin fraudă.

V-aţi întrebat, de ce Pavel insistă.
Că el ar fi întîiul păcătos,
Nelimitînd, la vremea lui lucrarea,
Vrea ,nouă să ne fie de folos.

Vrea să ne-ndemne, să ne-ncurajeze,
Să nu ratăm, şansa Dumnezeiască,
Vrea să ne vadă rod al muncii sale,
În veşnicie, să ne întîlnească.

Dar nu ne-aşteaptă, ca pe o răsplată,
El şi-a primit-o pe cănd umbla pe jos,
Răsplata pentru care este mîndru,
C-a fost luat în seamă de CRISTOS.


Nu priviţi

Nu priviţi spre suferinţă, ca spre o pedeapsă,,
Căci, suferinţa pentru DOMNUL, e o mare şansă,
E garanţia că te are în sfînta-i evidenţă ,
Chiar dacă tu-ndelungă vtrme simţeai indiferenţă

N-avem cum pune alăturate umana suferinţă,
Faţă de ce a-ndurat DOMNUL,imensa umilinţă,
Şi, ce deosebire mare, noi vrem o recompensă,
Pentru o pretinsă faptă bună,aducem o ofensă,

Conceptului de suferinţă de DOMNUL îndurată,
De nu trecem de cele scrise, spinii, bătaia dată,
De nu vedem în suferinţă, imens păcat al lumii,
Suntem acel pumn de ţărînă, avînd gîndirea humii.

Dacă rezumăm credinţa, la post şi rugăciuni,
Şi nu-l credem pe cel în lipsuri, suntem urîciuni,
ISUS, în noi, nu locueşte, e o închipuire,
Trăind după dorinţa lumii,DOMNU-I o măsluire.

Facem orice ni se propune, ieşind în avantaje,
Pe ISUS, îl ţinem în carte între sfinte pasaje,
Ne sunt îngăduite toate, nefiind chiar de folos,
Dar,bunul,DUMNEZEU ne iartă dacă-l rugăm frumos.

Astfel de viaţă a fost normală, de ISUS neştiind,
Dar cînd pretindem că-l cunoaştem nu privim cu jind,
Căci EL ne-a anulat dorinţa,deci nu îi mai urmăm,
Grabnic la sfatul celor răi ci-n umilinţă stăm.

Se strică vechi prietenii, firesc e să se strice,
Gîndind ce-a îndurat ISUS, nemeritate bice,
Nu ne putem imagina, păcat ca greutate,
Pe care ISUS le-a purtat,pe frunte şi pe spate.

Noi, trăim azi aşteptînd, finala promisiune,
Înălţarea către ceruri, scăparea de genune,
Sfaturi concrete ni se dau, ucideţi nepăsarea,
E inutil dacă posteşti, nedînd altui mîncarea.

Care în sărăcia lui, neîncetat posteşte,
Să şti, în ochii DOMNULUI, mai mult el preţueşte.
Decît cel îmbrăcat frumos, plesnind de sănătate,
Hrănind deci, un sărac flămînd, se-acoperă păcate.

Cei care daruri aţi primit, nu vă miraţi de ele,
Nu poţi să spui n-am cunoscut că-s darurile mele,
Prin dar, la lucru eşti chemat,deci fără eschivare,
Că nu ai cum să justifici nici cum a ta purtare.