Să nu te-ntrebi

Să nu te-ntrebi, cum este cu putinţă
Doar trei minute lumea să existe,
Urmează prăbuşirea-n nefiinţă?
Oare nu sunt scenarii fanteziste?

Dar ce cunoaştem, practic, despre lume
Că Dumnezeu, atunci, la început,
A hotărât şi-a spus cuvinte anume
Aşa să fie şi aşa s-a şi făcut.

Şi cum în viaţa unui om se-ntâmplă,
Să fie-un început şi un sfârşit,
A fost copil, acum e alb la tâmplă,
Pentru planetă sfârşitul a venit.

Curând vor fi zile şi nopţi mai scurte,
Din cauza celor sfinţi, scrie-n cuvânt,
Celor ce-au vrut şi-au ştiut s-asculte
Şi nu şi-au risipit viaţa-n vânt.

Dar cei ce au trăit în nepăsare
S-au bălăcit în groaznice mizerii,
Se va găsi şi pentru ei iertare?
Cât încă-i ziuă ori la lăsarea serii.

A lor e şansa celor trei minute
Şi minte li s-a dat să înţeleagă,
Le vor rata, vor trece neştiute?
Aşa cum şi-au ratat viaţa-ntreagă?

Vor râde ca de-un banc, de-o glumă bună
Vor pune pălăria şmechereşte
Trăi-vor mai departe în minciună?
Pe ei problema asta nu-i priveşte?

Sau vor simţi în trup cutremurare
În suflet declanşându-se alarmă,
Primi-vor vreun răspuns la întrebare
Ce fac când totu-n jurul lor se sfarmă?

Ce le-a lipsit în viaţ-a fost credinţa
Nu au cu ce de-ar vrea să mute munţii
Insignifiante, le-au fost crezul, fiinţa
N-au văzut cerul, peste nivelul frunţii.

Trecut-au miliarde de minute,
Nenorocirea-i c-au rămas doar trei
Unul ca altul au trecut tăcute,
„Pierduţilor”, cu prea mulţi „dumnezei”!