Cît mai poţi răbda,

O DOAMNE, cît mai poţi răbda, ticăloşia noastră,
Cît mai putem noi admira, întinderea albastră,
Cît de urît ne-am comportat, cu FIUL TĂU CRISTOSUL,
TU toate le-ai anticipat,noi să avem folosul.

După o moarte de calvar, veni şi învierea,
De dragul lumii tu ai dat, omului înfierea,
Noi meritam veşnic surghiun, pentru purtarea-avută,
Pe lemnul crucii a rămas, moartea-n cuie bătută

Cînd DOMNUL ISUS s-a-nălţat,a dat învăţătură,
Să ne purtăm ca nişte fraţi, cu dragoste, nu ură,
Căci ura e dela cel rău, în el nu este pace,
Neîncetat în mintea lui, doar răzbunare zace.

Cei care-l cheamă pe ISUS, şi-l recunosc fiind DOMNUL,
Ce-i putrezirea nu vor şti, rămînînd verzi ca pomul,
Cît vor trăi încă în trup, să nu se-ngrijoreze,
Asupra-ntregii lor vieţi e cine să vegheze.

Cu daruri tu îi copleşeşti, pe cei ce le acceptă,
Îi speli şi îi eliberezi, de viaţa lor infectă,
TU ştiind că doar oameni fiind, nu pot să împlinească,
Căci li se cere prin cuvînt, ca sfinţii să trăiască.

Chiar dacă omul ar dori, să aibă mîntuirea,
Nimeni nu-şi poate săvîrşi, autorăstignirea,
Nimeni nu-şi poate bate cuie, în mîinile-amîndouă,
Nimeni nu-şi poate oferi, singur o viaţă nouă.

Şi dacă, totuşi, prin absurd, ar reuşi s-o facă,
Dela-nceput pîn la sfîrşit ar fi o simplă joacă,
Căci sîngele mîntuitor nu curge-n trup de humă,
Şi-ar fi la fel de inutil , ca a valului spumă.

Imită mulţi supliciul tău,purtînd pe umeri lemnul,
Neluînd seamă la cuvînt, nerespectînd îndemnul,
Căci nu aşa poţi fi găsit, ba chiar e blasfemie,
Şi tot ce fac e spre-a trezi, a DOMNULUI mînie.

În paginile Cărţii-i scris, despre modalitatea,
De a-l cunoaşte pe ISUS, de-anvinge vanitatea,
De a te recunoaşte un, netrebnic, plin de tină,
Căci imitînd n-ai să ajungi, în ţara de lumină.

Trăim în zile de sfîrşit, urmeată prelungirea,
Sfînta treime, mai sperînd că va veni trezirea,
Şi peste îndărătnicii, minunilor văzute,
Nu va veni ceva concret, ci cele trei minute,

Orice ar veni.

Orişice urgie ar veni,
O putem privi ca răzbunare,
Pentru ce-am făcut noi oamenii
Cu-a lui DUMNEZEU, sfîntă lucrare.

Dacă totul, s-ar fi rezumat,
La cele întîmplate în grădină,
Dacă omul ar fi acceptat,
Peste mii de ani ce-avea să vină,

Dacă îl primeau pe FIUL SĂU,
Dar nu cîte unul dintr-o mie,
Dacă nu se alipeau de rău,
Ne aduna pe toţi în veşnicie.

Dar aşa, nu se va întîmpla,
Căci, n-avea nici un rost evenimentul,
Cu ISUS, cu moartea şi-nvierea SA.
Cu ceea ce ne-aşteaptă azi prezentul.

Se-aşteaptă, revenirea lui CRISTOS,
De cei ce n-au privit totul ca glumă,
Dar ceilalţi vor simţi dureros,
Şi după ce vor putrezi în humă.

Sufletele fiind nemuritoare,
Abia atunci îşi vor începe viaţa,
Vor trece prin chinuri îngrozitoare,
Şi vor gusta dogoarea şi roşeaţa,

Focului, ce-n iad chiar nu se stinge,
Cu simţurile treze-ncrîncenate,
Chiar dacă, ISUS de-a lor milă plînge,
Să îi ia de-acolo, chiar nu poate.


În iad nu este şansa învierii,
Spre viaţă nouă, de ISUS salvat.

Nu sunt mai multe căi

Nu sunt mai multe căi spre DUMNEZEU,
Nu-i bună comparaţia cu-n munte,
Pe care , mai multe căi te duc spre vîrf,
Şi, uneori ai deziluzii crunte,

Că vîrfu-a fost de alţii cucerit,
În lume eşti nimic, nefiind primul,
Dar, DUMNEZEUL cel milostivit,
Şi ultimului, oferă sublimul.

EL spune, bun venit celor din urmă,
Mai spune, pe nimeni nu voi izgoni,
Fără motiv o viaţă nu se curmă,
Dar voi murind, rămîneţi veşnic vii.

Nu confundaţi îndelunga-mi răbdare,
Cu slăbiciune, oricît de dragi mi-aţi fi,
Pe mulţi din cei ce-mi ziceţi, doamne,doamne,
Îmi pare rău, dar... nu vă pot primi.

Dacă n-aveţi cu FIU-MI legămîntul,
Care, şi-a dat viaţa pentru voi,
Degeaba veţi striga la uşa-nchisă,
Voi aţi ales să fiţi lumii eroi.

Voi, cei puternici, liber cugetătorii,
Doreaţi să fie clară diferenţa,
EU, neintrînd în calculele voastre,
De ce mi-aş dovedi acum clemenţa,

Prin absurd, în rai dac-aţi ajunge,
Primul gînd v-ar fi , deosebirea,
De cei smeriţi, de cei gata a plînge,
De cei ce n-au căutat nicicînd mărirea.

De cei ce şi-au purtat cu umilinţă,
Crucea, fără a face compromisuri,
Neînsemnînd că, n-au avut păcate,
Dar necreindu-şi, proprii paradisuri.

Voi n-aţi avut în plan să urcaţi munţii,
Ar fi fost o cucerire inutilă,
Prin absurd, în rai dac-aţi pătrunde,
Nici atunci n-aţi cere îndurare, milă,

Aţi considera îndreptăţire,
Să vă continuaţi absurda viaţă,
În rai unde-ntinat nimic nu este,
Aţi fi în stare să înfiinţaţi o...piaţă

Că asta aţi făcut o viaţă-ntreagă,
Cumpărînd, aţi vîndut cu dobîndă,
Dar ce dispreţuesc mai mult la voi,
Pătrunzătoarea privire furibundă.

Şi gîndul, permanent spre-agonisire,
Nici un crîmpei de gînd spre cele sfinte,
Dispreţ pentru cei care vor să lege,
În rugăciune, două, trei cuvinte.

Rămîneţi aşadar pe dinafară,
Mergeţi în locul unde se vinde totul,
Mergeţi în iad, acolo vă e locul,
Putînd urca în permanenţă potul,

Căci aţi împins pe mulţi către pierzare,
Satan v-aşteaptă, cu a lui răsplată,
Veţi cîrmui cetăţi imaginare,
Căci el nu-şi ţine cuvîntul niciodată.

Ce mai freamăt,

-Ce mai freamăt, ce mai zbucium-,
Se pornea cănd veneau turcii,
Dar acum parlamentarii,
Au ajuns de rîsul curcii,

Nu ar fi nenorocire,
De n-ar fi vorba de ţară,
A cărei viaţă este,
Zi de zi, tot mai amară.

Toate cîte ni se-ntîmplă,
Şiruri de amar şi vai,
Eva fiind prea curioasă,
Sper să n-o-ntîlnim în rai.

Nu-şi mai are în rai locul,
L-a avut, dar l-a cedat,
Celui ce-i stăpîn pe focul
Care arde ne-ncetat.

Biblia scrie, şi ne-ndeamnă,
Celor din dregătorii,
S-arătăm respect şi cinste,
Evident Doamne că ştii,

Ce ne fac conducătorii,
Că au gîndul doar spre jaf,
Ei să-şi umple saci şi conturi,
În rest, aleagă-se praf.

E corect să respect legea,
Dar ce fac dacă nu-i bună,
Cu ce legi avem în ţară,
La tot pasul doar minciună.

Fiecare zi ce trece,
Mă convinge tot mai mult
Deloc nu mă deranjează,
Că-s făcut bătrîn incult

Că insist pe o idee,
Despre a ţării salvare,
Ştiu că plîng copii de foame,
Şi părinţi de disperare,

Ştiu că mulţi bătrîni ai ţării,
Îşi simt jalnicul sfîrşit,
Nu-nţeleg c-o fac degeaba ,
Să se laude c-au muncit.

Romîni cu inimi de piatră,
Şi cu creiere spălate,
Oare cînd vă veţi convinge,
C-au fost anunţate toate,

Stările prin care trecem,
Şi din ele-i o ieşire,
Ca balsamul pentru rană,
E-a lui DUMNEZEU iubire,

EL din cerul sfînt priveşte,
Spre noi, spre lumea întreagă,
EL se-ntreabă, deşi ştie,
Cît timp o să-l mai aleagă,

Omul pe amăgitorul,
Care încă jubilează,
Fiindcă încă sunt mulţi care,
Doar la bogăţii visează,

Omule, o să te coste,
Scump a ta nechibzuinţă,
Că n-ai inima şi mintea,
Înclinate spre credinţă.

Nu te-accepţi, ca , creatură,
Pur şi simplu-mi uzurpi locul,
Şi-n a ta inconştienţă,
Vei simţi puternic şocul.

Nu în stradă, nu-n palate,
Se va rezolva problema,
Ci pe genunchi în rugăciune,
De veţi părăsi extrema,

Stare de neacceptare,
Că eşti limitat în toate,
Că te naşti ca o părere,
Şi zadarnic dai din coate,

Omule, n-ai rezolvarea,
Celor ce le zici probleme,
Nechemîndu-mă, pe MINE,
Te-ncurci mai mult în dileme,

EU sunt calea, adevărul,
Viaţa, cu tot ce cuprinde,
Dar tu-avînd altă părere,
Nimic nu mă mai surprinde,

Ştiu că-i pierdere de vreme,
Nu mă crezi fiind creatorul,
Ţi-ai ales singur destinul,
Nu mă crezi fiind salvatorul,

Te pretinzi fostă maimuţă,
Chiar nu-mi displace ideea,
Încă ţi-e sălaş copacul,
Deci, trăieşte-ţi odiseea.

Pentru harul...

Pentru harul asupră-mi revărsat,
Caut modalităţi de aţi plăti,
Dar, constat, tot mai îndatorat,
Mă simt, mă recunosc zi după zi.

Cu mînă largă dai ce ai de dat,
Celor ce l-au acceptat pe FIUL,
Cu sînge lemnul crucii-a fost udat,
Murind, ISUS, a-nsufleţit pustiul.

Darurilor pe care le primesc,
Nu pot să le fac evaluare,
Ştiu că doar gîndind aşa greşesc,
Retoric tot îmi pun o întrebare,

Doamne, chiar nu-ţi pasă cine sunt,
Sunt mizeria întruchipată,
Am ajuns să am părul cărunt,
Şi-am trăit urît viaţa toată,

DOAMNE, acum sunt copilul Tău,
Şi-am făcut cu ISUS legămîntul,
Însă, influenţa celui rău,
Mă mai face să încalc Cuvîntul.

Căutînd răspunsuri la-ntrebări,
În cea mai autorizată sursă,
Acceptînd diverse-nterpretări,
Cad mereu în a răului cursă.

Îmi oferă o fals-asigurare,
Decît tine, alţii sunt mai răi,
Uneori e chiar liniştitoare,
Şi atunci m-ascund de ..ochii Tăi,

Evident, o fac doar metaforic,
Nu am de TINE unde să m-ascund,
Astfel îţi devin şi mai datornic,
Mă-ntreb iar, şi nu pot să-mi răspund,

Dacă mizerabilul de mine,
Neîncetat cu daruri copleşit,
Dacă-n urma mea culegi ruşine,
Cît îl preţuieşti pe cel sfinţit,

Darurilor TALE minunate,
Încă le mai caut justificări,
Ştiu atît, că sunt nemeritate,
Şi de pe calea groaznicei pierzări,

Tînjesc după superba siguranţă,
Că nu mă încadrez printre acei,
Ce primesc ca ultimă speranţă,
Milostivirea TA-n minute, trei.

Implorări,

Ajută-mă să fiu indiferent,
La tot ce-n jurul meu are valoare,
Pe lîngă mari valori să trec tangent,
Dar, dă-mi din plin iubirea TA cea mare.

Cînd văd grămezi de ...aur adunat,
Să îmi abat privirea-n altă parte,
Căci nu vreau aur de sînge pătat,
Dar dă-mi iubirea TA promisă-n Carte.

Cînd văd femei, zîmbind îmbietoare,
În clipa-ceea DOAMNE ia-mi vederea,
Să fiu luat drept prost, că nu mă doare,
Să.mi ucid pofta DOAMNE, dă-mi puterea.

Ajută-mi DOAMNE ca, ocupînd un loc,
Să nu mă port brutal, ostentativ,
Să nu consider că am avut noroc,
Decît...obez, mai bine...costeliv.

Ajută-mă să nu-mi doresc o vilă,
Ci o căsuţă cu curte şi grădină,
Să n-am în ochi privire de reptilă,
Şi inima, să nu-mi fie haină,

Te rog să nu-mi dai masă-mbelşugată,
Dă-mi pîinea zilnică pe care-o cer,
Ştiind ce multă lume-i obligată,
Să scurme în gunoiul menajer.

Te rog îmbracă-mă-n înţelepciune,
Şi-o haină să-mi acopăr goliciunea,
Nu vreau să fiu privit ca o minune,
Minune fie c-am evitat genunea.

Îţi mulţumesc, c-ai pus în mine gîndul,
Că viaţa nu se-ncheie la mormînt,
Şi sunt convins, că n-o să-mi sară rîndul,
Că-n toate, te cred DOAMNE pe cuvînt.

Onoruri, slavă, cinstire şi glorii,
Acestea toate, ţie-ţi aparţin,
Sunt mulţumit să văd zburînd cocorii,
Dovadă că am harul TĂU divin.

Puteam să fiu o simplă stîrpitură,
Dar TU, n-ai vrut ca eu să fiu înfrîntul,
Mi-ai dat puterea de-a nu tăcea din gură,
Şi creier ca să mînuesc cuvîntul.

Mi-ai dat talentul să-nşir vorbele-n rînduri,
Să fac săgeţi din ele, să pătrundă,
Citindu-le, oameni, să cadă pe gînduri,
ŞI să se-ntrebe, ce ar vrea s-ascundă,

Nimic nu vor s-ascundă, dimpotrivă,
Vor să trezească inimi adormite,
Vor să stopeze, drumuri în derivă,
Vor să deschidă drumuri tăinuite.

Vor să demaşte rău intenţionaţii,
Falşii-nvăţători şi profitorii,
Cărora le convin ...handicapaţii,
Cei care n-au văzut luminii zorii.

Vor să demaşte întreaga impostură,
Sub care e ascuns cuvîntul sfînt,
E greu e-ngrămădită multă zgură,
Şi încă pare, luptă contra vînt.

M-aş bucura ca unul dintr-o mie,
Să se întrebe, sunt şi eu vizat,
În aparenţă-i doar o poezie,
Cu siguranţă, ascunde un substrat,

Poetul e ca şi artileristul,
Caută o ţintă şi trage-nverşunat,
Dorinţa-i să doboare anticristul,
Ce încă ţine omu-ncarcerat,

ISUSE, sunt un rod al morţii TALE,
ŞI-al învierii pentru veşnicie,
ISUSE, nu vreau glorii, osanale,
Căci sunt un simplu punct pe o hîrtie

Tu eşti cel care trece cu vederea,
Nenumăratele jigniri ce ţi se-aduc,
Blînd şi senin, mai dulce decît mierea,
Sincer neştiind ce-nseamnă, truc,

Îţi mulţumesc, că-n efemeritatea,
Vieţii pe, planeta condamnată,
Ai pus în fiecare libertatea,
De a alege, să-i fi sau nu, TATĂ,

În permanenţă-n lume sunt alegeri,
Niciuneia nu îi acord vreun credit,
Şi candidaţii-o ţin tot în prelegeri,
În gura lor e fals cuvîntul ,merit.

Ai candidat în viaţa mea ISUSE,
Şi-ai fost cîştigător din primul tur,
Te rog ajută-mi condiţilor impuse,
Să nu m-acuze nimeni de sperjur.

Îţi mulţumesc, că celor trei minute,
Eu nu le voi fii martor la venire,
Dela-nceputul lumii prevăzute,
Şi totuşi, va fi multă tînguire.

Teiul.

Nu mă refer la teiul din Copou,
Acela este un copac erou,
La unul cu crengi rupte plîngînd trist,
Sărut copacul căci prin el exist

În zorii zilei, teiul mă trezeşte,
Cu parfumul lui mă ameţeşte,,
Ce fericite sunt crengile din vîrf,
Cele de jos l-aseamănă cu-n stîrv.

Mulţi trec indiferenţi pe lîngă tei,
Am toată stima pentru cei ca ei,
Decît să aud teiul meu cum plînge,
Cînd înc-o creangă cu flori i se frînge,

Îi socotesc de-a dreptul criminali,
Pe cei cu-apucături de canibali,
Cum să nu simtă teiul fiind rănit,
Fiind fiinţă se cere îngrijit,

Teiul nu este protejat de lege,
Oricine poate florile-ai culege,
Corect fiindc-acesta-i este scopul,
Dar, încercaţi, culegeţi ce dă plopul,

Culegeţi ...puful cu care ne-mbîcseşte,
Ţînţarii pe care îi adăposteşte,
Îşi mişcă frunza cînd vîntul nu bate,,
Şi-aceasta este tot ce plopul poate,

Şi, într-o primăvară-mi moare teiul,
Murind, desigur muri şi obiceiul,
De-a mă trezi-n parfum şi-n consecinţă,
Am plîns ca după cea mai dragă fiinţă.


Precum de cuvîntul,

Precum de cuvîntul pocăinţă,
De nimic romînii nu se tem,
Pentru zise sfinte-şi dau silinţă
Ne-nţelegînd că zac sub un blestem.

Cînd nu respectă, însăşi Cartea sfîntă,
Cum pot pretinde credinţă-n Dumnezeu,
E,o aventură ce-i încîntă,
Citind o rugăciune, dînd de greu,

Confundă pocăinţa cu căinţa,
Regretul pentr-o faptă rea e bun,
Nu intră în discuţie credinţa,
Crezînd astfel e-o ...bulă de săpun.

Nu m-aş pocăi nici ars cu fierul,
Nici de-aş fii î, temniţ-azvîrlit,
Nu cred în basmul cel cu temnicerul,
Chiar dacă nu o dată l-am citit.

De ce să-mi schimb religia străbună,
De ce mi-ar merge mai bine pocăit,
Nu mă mai pot ,salva cu o minciună,
Nu-i bine să fi-n lume prea cinstit.

De ce să nu mă bucur de cîştigul,
Care îmi vine pe diverse căi,
Prefer să simt, căldura şi nu frigul,
Părerea mea-i că pocăiţii-s răi.

Şi ei sunt iubitori de bani şi-avere,
Neîncetat se plîng că sunt săraci,
Nimeni n-o să schimbe-a mea părere,
Pocăiţii-şi ţin banii în ...saci.

Se-mbracă ponosit să nu atragă,
Atenţia la cei din jurul lor,
Dacă ar fi din pom, bani să culeagă,
Ar uita total de-acel...mîntuitor.

Pe care-l laudă, ţi mergînd pe stradă,
Dar, asta e pentru urechi străine,
Nu am nevoie de altă dovadă,
C-aşa cum sunt, îmi este cel mai bine.
..........................................................
Îmbăţoşatul care-aşa vorbeşte,
Am fost eu la-o anumită vîrstă,
Privind în urmă, gîndul mă-ngrozeşte,
Cum am putut avea gîndirea-ngustă,
,
Mă minunez, de-a lui ISUS iubire,
Dovedită pentru mine ,ticălosul,
De nejustificata-mi rea vorbire,
Iubire, căreia îi simt prinosul,

Nici-un reproş nu mi-a făcut vreodată,
ISUS cel răstignit, pentru-a mea vină,
Chiar mi-a promis viaţa-adevărată,
Lipsită de-orice griji, veşnic senină,

Şi mi-a mai spus, acum e pregătirea,
Pentru intrarea în eternitate,
Mi-a spus ce mare e deosebirea,
Între sfinţi şi fiinţe-ntunecate,

Nu vrei s-asişti nici măcar ca martor,
La ce se-ntîmplă-n iadul blestemat,
Să şti că ţi-e stăpîn, marele tartor,
Fii bucuros că, eşti al meu salvat.

M-aş bucura,

M-aş bucura să zbor ca porumbelul,
Să pot vedea mîndreţea de Pămînt,
În care DUMNEZEU a pus tot zelul,
Făcîndu-le să fie-aşa cum sînt,

M-aş bucura, de sus din atmosferă,
Să văd privelişti de neimaginat,
Că-n viaţa mea, scurtă şi efemeră,
Îmi este orizontul limitat.

Ştiu doar atît,DOMNU-a făcut risipă,
De fantezie în lucrarea LUI,
Totul a fost gîndit, nimic în pripă,
Cum e orice lucrare-a DOMNULUI.

Mi-e dragă Terra, mă îngrijorează,
Indiferenţa celor ce-şi zic mari,
A celor ce doar cîştiguri visează,
A celor cu gîndiri de mercenari.

Planeta noastră-i bolnavă de moarte,
Zi după zi tot mai greu respirăm,
Acestea toate au fost scrise-n carte,
Ca aliaţi ai fiarei ne aflăm.

Am deviat dela preasfînta cale,
Pe care ne-a trasat-o DUMNEZEU,
Vai, am ajuns chiar rău a ne pare,
Că nu-i culoarea neagră-n curcubeu,

Căci iubim, mai mult negrul ca lumina,
Ne-ascunde fapte-n densitatea lui,
Cum copilul mic respinge tetina,
Noi refuzăm, Cuvîntul DOMNULUI.

E inutil s-aduc iar acuzaţii,
În contra celor doi de la-nceput,
În locul lor, dac-ar fi fost alţii,
Desigur, tot la fel ar fi făcut.

Dar, DUMNEZEU în marea LUI iubire,
Întregii lumi, o mare şansă a dat,
Crezînd şi acceptînd că-n răstignire,
E, însuşi DUMNEZEU sacrificat.

Noi făcînd parte din a LUI lucrare,
Corect ar fi ca să o respectăm,
Ne-aşteaptă-n îndelunga LUI răbdare,
Pe ISUS, fiul LUI să-l acceptăm.

Speranţe, c-o să zbor ca porumbelul,
Am multe, legămîntul fiind făcut,
Considerînd acesta vieţii ţelul,
Necredinţei, nu mai dau tribut.

Voi trece de nivelul atmosferei,
Cu universul mă voi confunda,
Privi-voi nu doar frumuseţea Terrei,
Ci-ntregul univers voi colinda.

Lui DUMNEZEU, voi spune, scumpe TATĂ,
Şi-n faţă-l voi privi cu ochii noi,
Îţi mulţumesc de mila arătată,
Smulgîndu-mă din groaznicul noroi,

Iertîndu-mă, c-am pus la îndoială,
Cuvîntul TĂU cel sfînt de multe ori,
Ai scos încă o dată la iveală,
Pentru noi ai nemuririi zori.

Neastîmpărul celui rău,

Cel rău, n-are astîmpăr ci se-agită,
Mă simt în propria-mi casă atacat,
Nu trece-o zi să nu cad în ispită,
Nu trece-un ceas să nu fiu înţepat,

Cu... venin de viperă vicleană,
Ce stă la pîndă, anticipîndu-şi prada,
Atîrnînd din pom ca o liană,
Pe gîtul meu, încolăcindu-şi coada,

Am vorbit desigur, metaforic,
Dar simt prezenţa răului în casă,
Căci dau din mîini, şi ţip ca un coleric,
Şi nu-s capabil de o purtare-aleasă.

Chiar din nimic, se stîrneşte furtuna,
Şi uneori, ajunge chiar tornadă,
Mai lipseşte doar, să ridic mîna,
Peste cea dragă să o las să cadă.

Pîn-am fost ateu, nu-mi avea treaba,
Nu simţeam deloc, să am probleme,
Ştiu că nu se-agită el degeaba,
Căci nu-ncetează spre lume să mă cheme.

Promisiuni, cîştiguri fără număr,
Averi la care nici nu pot visa,
Mîna în bani s-o vîr pînă la umăr,
Nefiind nevoie de a-i număra.

Mă-ntreb, de ce nu mi-a promis aceste
Pe vremea cînd încă-i aparţineam,
Pe cînd trăgeam...beţie de poveste,
Pe cînd la suflet, chiar nu mă gîndeam.

Am înţeles, nu eu sunt adversarul,
Pe care să-l învingă vrea prin mine,
El luptă contra celui ce dă harul,
Pe care-ar vrea să-l facă de ruşine,

Ar vrea s-audă că e iar alesul,
Vieţii mele, promiţîndu-mi multe,
Dar eu mă simt perfect,"bob" din culesul,
Viei DOMNULUI pe crucea de pe munte.

Ştiu că nu voi fii lăsat în pace,
Vor urma şi-ameninţări directe,
Ştiu ce multă răutate zace,
În el şi în pornirile-i infecte.

Nu pot să fac nici o promisiune,
Că începînd de azi un miel voi fi,
Eu însumi nu aş crede-aşa minune,
Pîn-a nu-nchide gura aş minţii.

Cu siguranţă, momente de derută,
Vor mai veni, cînd nu ştiu ce să fac,
Atacuri la a inimi-mi redută,
Vor mai veni, prin mintea lui de drac,

Îl port cu mine, căci e inevitabil,
E scris pe buletin, invers citit,
E cuvîntul cel mai dezagreabil,
Da. Din păcate, n-aţi înţeles greşit,

Să ştiu că-l port cu mine-n permanenţă,
Să ştiu că port de grijă unui drac,
Simt ne-ncetat nefasta-i influenţă,
Acestei stări, n-am cum să-i vin de hac,

Ce pot? e să insist în rugăciune,
Ca ISUS, iar şi iar, să îl învingă,
Să am cu-a mea soţie zile bune,,
Şi, "focul" ce ne arde, să se stingă.

Ce pot să mai fac,

Ce pot să mai fac în trei minute,
Cînd o viaţă-ntreagă surd am fost,
Cînd am irosit şansele-avute,
Risipindu-mi viaţa fără rost.

DOAMNE; nu-ţi pierde timpul cu mine,
Chiar dacă, recunosc, că TU exişti,
Şti, că eu, te-aş face de ruşine,
În ciuda faptului că,TU insişti.

Admiţînd că, voi primii botezul,
Spectacol oarecum impresionant,
Însă, Tu schimbîndu-mi mie crezul,
Eu aş ajunge, marele perdant,

Inima-mi este împietrită încă,
Şi nu mă mişcă faptul c-ai murit,
Unii îmi spun c-ai fi un fel de stîncă,
De care. multe...vase s-au zdrobit.

Cuvinte pentru mine nepătrunse,
Parabole,metafore, şi-atît,
TU cunoscîndu-mi gîndurile-ascunse,
Cum nu ţi-e scîrbă, de sufletu-mi urît,

Am auzit că înc-ai fii-n căutare,
De păcătoşi, un număr să-mplineşti,
Tot metaforic cică, sfarmi zăvoare,
ISUSE, chiar deloc nu oboseşti,

ISUSE acum zic ceva la...plesneală,
Şi n-am nici-o dovadă-n ce susţin,
Cică în Rai e mare plictiseală,
Pe cînd în iad e plin şi tot mai vin,

ISUSE, ţin cu ...ghiarele şi dinţii,
De nişte vorbe prin lume circulînd,
În drum spre DUMNEZEU, te opresc sfinţii,
Şi nu e sigur c-o să te vezi intrînd,

Şi-am auzit că-i tare strîmtă poarta,
Corect, poţi lua cu tine. ce-ai adus,
Dar însumi eu nu-mi pot alege soarta,
Te-ntreb, de ce în lume m-ai adus,

În lume am ajuns dintr-o greşeală,
Cică,doi oameni s-au iubit, şi-apoi,
Unul din ei să nu dea socoteală,
M-a aruncat la ghena de gunoi,

Inconştient am început ...protestul,
Şi m-a găsit un simplu trecător,
Mult mai tîrziu s-a dovedit incestul,
Dar mai intîi, de ce n-am vrut să mor,

A trebuit s-ajung ...identitate,
Şi peste ani să am şi drept de vot,
Un luptător să le înving pe toate,
Şi niciodată să nu spun, nu pot,

De ce te-aş chema acum ISUSE,
În viaţa-mi începută-n tomberon,
Dar multe întrebări rămîn nepuse,
Cum nu-orice zburătoare-i avion,

N-am întrebat pe nimeni cît e ceasul,
Dar, mi s-a spus, minute mai sunt trei,
E evident, ţi-am recunoscut glasul,
ISUSE, sunt al Tău, dacă mă vrei.

De ce, de ce,

DOAMNE, de ce, de ce, să am necazuri,
În lume, dacă ţie m-am predat,
Ce-mi mai poate face ticălosul,
De sub al cărui jug, m-am scuturat,

Pe cruce, sus, pe dealul răstignirii,
Dacă a fost totul prestabilit,
Înainte de întemeierea lumii,
Tu ai ştiut pentru cine-ai murit,

Am fost cuprins în jertfa de pe cruce,
Căci am simţit schimbări în viaţa mea,
Şi totuşi, cum de mai are putere,
Cel rău spre rău a mă influenţa,

Iartă-mi aversiunea şi-ndoiala,
Iatră-mi întrebările ce îmi ucid,
Siguranţa că voi ajunge-n ceruri,
Privind oglinda, văd un chip livid,

Nemulţumit, că nu fac nimic bine,
Deşi, în orice zi îmi tot propun,
Să nu repet greşelile făcute,
Din inimă, nu iese nimic bun

Doamne, nu vreau să părăsesc viaţa,
Dar, mă simt învins de încercări,
În casa mea, produc nemulţumire,
Şi celor dragi, motive de-ntristări,

Nu mai numesc viaţă-ncrîncenarea,
Cu care lupt pentru existenţă,
Apropie-mi de finiş alergarea,
Chiar fără premiu pentru excelenţă.

Chiar fără premiu de fidelitate,
Căci, nu prea multă vreme ţi-am slujit,
Ca unui cîine de pripas dă-mi cuşca,
În rai în locul de alţii nedorit,

Un loc refuzat de toţi cei care,
Ţi-au fost fideli, fiindcă i-ai salvat,
Ultima dată cer, mişă şi-ndurare,
În cartea vieţii să mă ştiu, bifat.

Întoarce-ţi faţa...

Întoarce-ţi faţa de la mine Doamne,
Pentru urîta-mi viaţă ce-o trăiesc,
Nu merit Doamne, să te lauzi cu mine,
Copil de DUMNEZEU, să mă numesc,

Mă îngrozesc de faptele-mi urîte,
Fiindcă, cu voie pe toate le comit,
Şi mai pretind că am şi legămîntul,
Sigur, şi pentru mine ai murit,

ISUSE, sunt mulţi alţi oameni în lume,
Care, jertfa ştiu să ţi-o respecte,
Nu-mi mai promite, că-n ciuda a toate,
Faptelor mele, treci peste-aceste aspecte.

Nu sunt greşeli faptele-mi infame,
Sunt calculate pînă-n amănunt,
Cum pot spera la marea-ţi îndurare,
Că nu sunt doar un infractor mărunt,

Cu bună ştiinţă, fac fapte urîte,
Nedemne de-un copil de DUMNEZEU,
Cum mai poţi privi, ISUS, spre mine,
Cînd sunt de fapt un jalnic cimpanzeu,

Ce pot spera din felul meu de viaţă,
Unde-aş putea ajunge-n veşnicie,
Cînd chiar şi-n iad, stupida mea prezenţă
Nu ar putea produce bucurie,

Cum mai pot cere Doamne, îndurare,
Cînd de atîtea ori, eu te-am trădat,
Cu ce-argumente te-aş putea convinge,
Că-n tot ce fac sunt, neintenţionat,

De unde atîta nevinovăţie,
Cînd gîndul mi-e ca un calculator,
Care conţine fel şi fel de planuri,
Din care eu, să ies cîştigător

Un lucru scap, într-una din vedere,
Că ŢIE, nu îţi e nimic ascuns,
Mă cred deştept,dar sunt o nulitate,
De-otrava vanităţii, străpuns.

Întoarce-ţi faţa dela mine Doamne,
Ca ochii-ţi sfinţi, ruşinea să nu-mi vadă,
Mînat de interesele-mi meschine,
Te vînd pe un borcan de marmeladă.

.

Nu merit Doamne, iertarea oferită,
Căci, jertfei Tale, nu aduc cinstire,
Legat încă de lumea materială,
Cel rău are încă-nrîurire.

În rugăciune, cînd îmi aduc aminte,
Rostesc cuvinte care se pierd în vînt,
Doresc să fiu convingător prin ele,
Mi-e foame, dar, nu de Tine-s flămînd,

Caut interesul, profitul şi cîştigul,
Nu sunt deosebit de cei din jur,
Chiar dacă nu sunt acuzat pe faţă,
De multe ori sunt dovedit sperjur.

Îmi eşti în permanenţă în gîndire,
Dar nu în felul în care-i de dorit,
Sunt păcătos şi mă gîndesc cu groază,
Că pentru mine-n rai nu-i pregătit,

Locul.Şi, numele nu-i scris în carte,
TU nu te poţi lăsa batjocorit,
De-un neavenit, de-un ticălos ca mine,
De mine Doamne, eşti veşnic răstignit.

Prin propriile-mi puteri, nici-o speranţă,
De-a mă apropia din nou de tine,
Sunt şantajat ademenit,fără-ncetare,
De a te face veşnic de ruşine.

Am chipul TĂU, dar nu şi-asemănarea,
TU fiind blînd şi plin de bunătate,
TU miel smerit, gata oricînd de jertfă,
Eu un vampir, sugînd sînge cît poate,

Dintotdeauna am fost iubit de TINE,
Dar, eu cum răspund iubirii Tale,
M-ai acceptat aşa, plin de păcate,
Smulgîndu-mă din a plîngerii vale

Bunule învăţător,

Bunule învăţător, ce trebuie să fac,
L-a întrebat un tînăr spre a-i fi pe plac,
Viaţa veşnică şi eu s-o moştenesc,
Cere-mi orice şi-o să te însoţesc,

ISUS, l-a privit cam cu tristeţe,
Şi nu a încercat să-i dea poveţe,
I-a spus direct, respectă ce e scris,
Şi vei avea un loc în paradis.-

Toate acelea le-am păzit de mic,
Şi totuşi, încă , n-am simţit nimic,
Mai ai un singur lucru ca să.faci,
Vinde ce ai şi-mparte la săraci,

Prietene, am spus ceva urît,
Căci văd că tare te-ai posomorît,
Încearcă ISUS a-l mai îmbuna,
Căci EL prea bine inima-i ştia,

Se întristase tînărul bogat,
Condiţia cerută nu a acceptat,
Dacă ceva simbolic îi cerea,
Dar să renunţe la averea sa,

Cei ce priveau se întrebau miraţi,
Cum, nu sunt şanse pentru cei bogaţi,
În sinagogă ei sunt cei cinstiţi,
Iar cei săraci, cum altfel, umiliţi.

ISUS privea spre gloata adunată,
Nedumerită, nu mai puţin mirată,
Vă spun din nou de ac şi de cămilă,
Rugaţi-vă ca TATĂL s-aibă milă,

Rugaţi-vă căci timpul pe tăcute,
Se-ndreaptă spre puţinele minute,
Rămase pîn-la ziua-nfricoşată,
În care în zadar striga-veţi TATĂ,

Aţi avut miliarde de minute,
Trecut-au toate şi pe veci pierdute,
Nu ai cum să întorci ziua de ieri,
Chiar dacă asta TATĂLUI i-o ceri,

Şi-apoi dece-ar vrea Tatăl să asculte,
Cînd dela oameni, primeşte doar insulte,
Voi chiar iertaţi celor ce vă greşesc,
Vai ,oameni zice DOMNUL, mă-ndoiesc,

V-ascult ce-mi cereţi voi în rugăciuni,
Nu vă răspund fiindcă-ndrugaţi,
Nici unul nu aveţi gîndul curat,
Şi nici nu mă iubiţi cu-adevărat..

Vă adunaţi...

Vă adunaţi, vă strîngeţi mîini şi vă zîmbiţi,
Vă întrebaţi apoi de sănătate,
O oră vă rugaţi şi vă smeriţi,
Urmeaz-o pauză cînd vorbiţi de toate,

Despre afaceri, cîştiguri şi speranţe,
Politică, can can, ba chiar şi sport,
De despărţiri, posibile-alianţe,
Şi peste toate, comerţ import export.

Dar vai, e de speriat, nu e posibil,
Sunteţi nebuni, cum, nu realizaţi,
Aţi depăşit chiar pragul de penibil,
Chiar nu contează unde vă aflaţi,

Şi, cînd timid un frate îndrăzneşte,
Să vă atragă atenţia cumva,
E glacial răspunsul ce-l primeşte,
-Hai, lasă-ne, că nu e treaba ta

E adevărat nu este a lui treaba,
Dar, nici al vostru loc, nu e aici,
Şi la biseric-aţi venit degeaba,
DE fapt, nu existaţi, fiind prea mici.

La gît, v-atîrnă încă biberonul,
Căci sunteţi încă nişte copilaşi,
Păcat, că şi-alţii vă mai ţin isonul,
Chiar dacă fizic, voi, plesniţi de graşi.

Pretindeţi că, drept hran-aveţi Cuvîntul,
Eroare, nu-l aveţi nici la desert,
Nu recunoaşteţi dar, umbriţi pămîntul,
Iar viitorul vostru e incert.

Şi pentru voi sunt cele trei minute,
Pe care DUMNEZEU, le-a-ngăduit,
Speraţi, rugîndu-vă cu buze mute,
Că mult prea multe, degeaba aţi vorbit.

Măcar un om la a voastră vorbărie,
De DUMNEZEU, de s-ar fi-apropiat,
Dar vorba, vă e searbădă, pustie,
Că-ntîi gîndiţi, ce-aveţi de cîştigat,

Voi nu purtaţi o luptă pentru DOMNUL,
Voi nu sunteţi, ostaşi ai lui CRISTOS,
Preocupaţi s-aveţi liniştit somnul,
Şi-n faţa lumii să cadraţi frumos.

Cînd veţi înţelege

Oameni, oameni, cînd veţi înţelege,
Cîtă dragoste spre voi îndrept,
Pentru voi, am abrogat o lege,
Inimile, să-mi daţi, asta aştept,

Nu vă mai cer jertfe pe altare,
Ce să fac cu miei sacrificaţi,
Cînd vă adunaţi pentru-nchinare,
Inima, spre mine să-ndreptaţi.

Nu vreau să aud cuvinte multe,
Bolboroseli, mătănii îmi displac,
Urechile-mi nu vor să mai asculte,
Rugăciuni citite gen...mac,mac.

Să nu-mi citiţi, că asta-i linguşire,
Accept laude şi chiar le aştept,
Să nu vă miraţi de-mpotrivire,
Să nu spuneţi,Doamne, nu e drept,

Nu mai sărutaţi cărţi şi icoane,
Fiindcă, cu microbi vă infectaţi,
EU nu vă cer, sunt ale voastre toane,
Şi-n zadar minuni voi aşteptaţi.

Şi apoi ţineţi prea mult la-mbrăcăminte,
Încît aţi şi uitat unde sunteţi,
Nu mai aveţi nimic cu cele sfinte,
Iar roade daţi ca, mărul pădureţ,

Necredincioşii, n-au cum să se hrănească,
Din agurida pe care le-o oferiţi,
Ba chiar ei caută să vă ocolească,
Iar voi, degeaba vă întrebaţi uimiţi,,

De ce sunt scaunele în biserici goale,
Deşi, voi faceţi evanghelizări,
Păstorul predică cu voce mult prea moale,
Iar voi, să n-adormiţi faceţi sforţări.

Atenţie, e ultimul semnal de-alarmă,
Dacă nici acum nu v-am convins,
O să vedeţi cum, totu-n jur se sfarmă,
Iar EU, nu mai am mînă de întins,

Minutele finalului de vreme,
Sunt trei la număr şi apoi neant,
Nu mai e timp de calcule şi scheme,
Tu,omule, eşti singurul perdant.

Nu ascultaţi,

Oameni, n-ascultaţi de-nvăţătorii,
Care vă-ntreabă, ce vreţi să auziţi,
Alungaţi-i pe necunoscătorii,
Cuvîntului din care vă hrăniţi.

Nu ciuliţi urechea spre-amăgire,
Căci nu există un ..dumnezeu drăguţ,
Nu vă lăsaţi conduşi în rătăcire,
Nu dovediţi c-aveţi minte de ...struţ.

Să nu credeţi, această balivernă,
Că nimeni n-o să fie pedepsit,
Că DUMNEZEU, în dragostea-i eternă,
Va spune tuturor bine-aţi venit.

Cum va rămîne-atunci cu răstignirea,
Acelui care, n-a cunoscut păcat,
O cacialma ar fi şi mîntuirea,
Ori un spectacol, aiurea regizat,

Oameni, cum rămîne cu credinţa,
Cu care atît de mult vă lăudaţi,
Gîndind aşa îmi anulaţi fiinţa,
Şi către iad, cîntînd vă îndreptaţi.

Vă lăudaţi cu naşterea de genii,
Care găsesc răspunsuri la-ntrebări,
Mă desfiinţaţi, şi totuşi de milenii,
Din dragoste vă trec prin încercări.

Îmi cereţi să vă scap, de-orice ispită,
Nu ştiţi, ispititorii, sunteţi voi,
De MINE, lumea nu a fost gîndită,
S-ajunga-l universului...gunoi,

Nu v-am cerut deloc vreo împlicare
În planul ce-l aveam de-ndeplinit,
Atîta v-am cerut, doar ascultare,
Şi, totuşi, totuşi, m-aţi dezamăgit,

Acum, răbdarea mea proverbială.,
Se risipeşte căci voi asta aţi vrut,
Curînd începe, marea tînguială,
Trec trei, trec două,ultimul minut.

În trei minute, va dispare harul,
Şi veţi simţi că nu a fost un basm,
Necredincioşii vor trăi amarul,
Vor fi-nghiţiţi de marele marasm.

Iar despre mine,

Sunt catastrofă, în tot ce întreprind,
N-am simţ practic cît, un pui de gîscă,
Sfaturi bune, de mine nu se prind,
Iubesc singurătatea de...moluscă.

Am lumea mea, lume imaterială,
Şi, cărţile îmi sunt compatrioţii,
Cînd le ating, le mîngîi cu sfială,
Le ţin ascunse, să nu le fure hoţii.

Plîng, cînd văd o carte-n suferinţă,
Cu pagini rupte, coperte sfîşiate,
În a le iubi e a mea credinţă,
În cărţi găsesc, minuni adevărate.

Există o carte, ce-ar trebui iubită,
Fără ea, n-ar fi nici universul,
În multe case umilă, prăfuită,
Dar, tot influenţează vieţii mersul.

Cînd bat un cui, provoc nedumerire,
Căci mult îl necăjesc pe bietul cui,
Cînd nu-l îndoi, erou de povestire,
Ajunge cuiul nu...bătătorul lui.

Văd lumea agitată, stau deoparte,
Căci simt că nu mă pot purta la fel,
M-ascund căci pentru dragostea de carte,
Pot fi-acuzat că-s terorist, rebel,

Sunt ne-nţeles de cei ce mă-nconjoară,
De muzică şi cărţi mi-e gîndul plin,
Doar eu concep un...răsărit de seară,
Pe-un mal de apă, vorbind cu un...arin,

Norocul meu că alţii-au multă treabă,
Iar eu, sunt chiar milionar de timp,
Din tot ce fac nimic nu fac în grabă,
Şi-aflaţi acum, eu, sunt al florii ghimp,

Nicicînd nu voi pretinde că sunt floarea,
Sunt, bodyguardul ei, o buruiană,
Vă-ndemn să admiraţi florii splendoarea,
Smulgeţi-mă să aibă floarea hrană.

Mai aşteptaţi-mă şi altădată,
Mă voi descrie şi în culori mai sumbre,
Căci lumea mea e şi întunecată,
O lume ireală, de-nchipuiri şi umbre

Cînd spui natură,

Cînd spui natură, de fapt spui DUMNEZEU,
Aşa gîndeşte un om cu mintea-ntreagă,
Dar pentru oameni, este foarte greu,
Să spună una şi să se înţeleagă.

Spunem că omul, e stăpîn naturii,
Care, măreţiei lui i se închină,
Cine gîndeşte-aşa e-adeptul urii,
Şi-ale lui fapte nu sunt în lumină.

S-a înălţat un dig, pe-un rîu de munte,
Şi cu asta cică, s-a învins natura,
Mintea omenească-i un grăunte,
Şi uită că de fapt e creatura.

Naturii, pe care-ar vrea s-o stăpînească,
Deşi, pe sine însuşi nu-i stăpîn,
Un zero e puterea omenească,
Ăsta e omul, feroce şi hapsîn.

De obicei nu are argumente,
Dar se avîntă cu capul inainte,
Pornirile, îi zac mult timp latente,
Şi-i violent, nemai avînd cuvinte.

Nu asta-nseamnă să te numeşti, stăpînul,
Stăpîn e DUMNEZEU, cel bun şi blînd,
Omule îţi zic struneşte-ţi gîndul,
DE nu vrei să trăieşti veşnic plîngînd,

Nu-ţi spun nimic,incendii, inundaţii,
NU cele...puse, de mînă criminală,
Cărora nu le afli explicaţii,
Eşti vînător cu tolba veşnic goală.

Poţi sta, biet om în calea viiturii,
Te poţi apropia, de-un munte-aprins,
Te mai numeşti ...superior naturii,
Fii sincer recunoaşte-te învins.

Şti cîte fulgere, cad într-o secundă,
Pe pămînt, pe care eşti un trecător,
Şti cîte ape-n voia lor inundă,
Cîmpuri muncite, te pui în contra lor,

Cîmpul muncit cu multă dăruire,
Îţi este măturat fără-ndurare,
Priveşti şi-ţi spui că e o-nchipuire,
Căci, DUMNEZEU, de tine, grijă are.

Are, dar, tu vrei să-i ocupi locul,
Un amărît,o biată creatură,
Cînd vei simţii că tu te joci cu focul,
Va fi tîrziu vei fii tot o arsură,

Eşti avansat în ştiinţa ta stupidă,
Poţi dirija chiar norii de furtună,
Duşmanilor, trimiţi ploaie acidă,
Savantule din cursa ta nebună,

Nu te opreşte nimeni, decît moartea,
DUMNEZEU,fiind nevoit să ţi-o trimită,
Nu crezi nimic din tot ce scrie Cartea,
Te autoconduci, către ispită,

Creezi o bombă, şi-auzi că un altul,
Te-a depăşit, şi hotărîrea-i luată,
Îţi pregăteşti minuţios asaltul,
Şi ,inventezi alta mai blestemată,

Aceasta-i ştiinţa în mintea omenească,
Goană aiurea de-a fi pe primul loc,
Mai vrem ca DUMNEZEU să ne iubească,
Să ne salveze, de apă şi de foc,

Dar tocmai noi, ne-aflăm în căutarea,
Acestor rele, chiar noi le provocăm,
NATURII, noi îi dovedim sfidarea,
Cînd tot şi toate, în bani le calculăm.

Tăind păduri, şi fără replantare,
De puieţi, cîndva copaci s-ajungă,
Ne tăiem creanga de sub picioare,
Dar ce contează, să fie bani în pungă,

Facem, ce-a făcut cu DOMNUL, Iuda,
Tăiem pădurea şi-o vindem la export,
Şi-apoi simţim la rîndu-ne, naturii ciuda,
Cîndva, de toate o să dăm...raport.

Născîndu-ne nu am adus nimic în lume,
Dar am primit minuni Dumnezeieşti,
Pe multe le-am schimbat în grele ciume,
Dormi omule, şi nu te mai trezeşti,

Dar nu din somn ci din a ta prostie,
Chiar ţi cu gîndul atingînd mînjeşti,
Trăind în permanentă blasfemie,
Cu DUMNEZEU, n-ai cum să te-ntîlneşti.

Cînd atentezi chiar la a LUI lucrare,
Pămîntul care-ţi dă tot ce doreşti,
Chiar nu auzi cu cîtă disperare,
Plînge planeta pe care-o otrăveşti.

Cerînd lui DUMNEZEU, milă-ndurare,
Şi rămînînd faţă de-aproape rece,
Nu insista degeaba în strigare,
Ne-avînd comportament de ...nota zece,

DOMNUL nu i-a-n considerare faţa,
De inimi este doar interesat,
Ne-nţelegînd care-i e rostul, viaţa,
Trecînd pe lîngă noi ne-a salutat

Pînă cînd...

Pînă ai Domnului copii, încă vor avea credinţă,
DOMNUL nu va reveni, cu-ngrozitoarea sentinţă

Pentru cei respingători,pentru cei zişi cu putere,
De DUMNEZEU, netemători şi ahtiaţi după avere,

Pentru cei necredincioşi,zişi liberi cugetători,
Pentru cei prea bisericoşi, şi spre ISUS, şovăitori,

Pentru cel care nu-nţelege, că pentru viaţă,trebuie moarte,
Nesemănînd, ce va culege,bob nemurind, nici spice coapte.

Viaţa-i de la DUMNEZEU şi EL conduce tot procesul,
Cel ce eşti încă saducheu, nu ridica în slăvi progresul,

Ştiinţa ce se manifestă, prin noi şi noi descoperiri,
Cît mintea ta încă contestă, că toate-aceste împliniri,

Se fac, căci DUMNEZEU, permite,nu pentru c-am fi noi deştepţi,
Minţile noastre-s aservite,şi în gîndiri totalinepţi.

Noi crezînd în continuare, că am conta prin ce suntem,
Ne îndreptăm către pierzare, urmare greului blestem.

Cel provocat de neascultare, stîrnit de curiozitate,
Neavînd deloc justificare, avînd totală libertate,

De a mînca din orice fructe, de a umbla cu DUMNEZEU,
Dar, ne avînd drept să-l insulte, pe cel ce le-a dat chipul Său.

De aceea, de la izgonire,tot ce savanţii inventează,
E pentru-a celui rău slăvire şi zi de zi recidivează.

Savanţii,...zeii, lumii noastre,pe DUMNEZEU l-au desfiinţat.
Trimit rachete către astre, dar, DUMNEZEU nu-i de aflat,

Zic ei, ce-i negăsit, nu este,ce facem noi este palpabil,
Biblia nu-i decît poveste,scrisă ce-i drept ireproşabil.

Credinţa este o dorinţă,de nişte preoţi inventată,
Care vedeau în umilintă, pentru ei viaţă-ndestulată.

Iar cei umili, să se supună,şi-n toate ei să îi asculte,
Să nu-şi dea seama de minciună,şi nici de practicile-oculte.

Prin care ei manipulează, minţile celor limitaţi
Cică ei intermediază,de-a fi de DUMNEZEU salvaţi.

Oameni, nu neglijaţi credinţa,credeţi că nu-i deloc poveste,
Crezînd pe cei ce laudă ştiinţa,şi fac previziuni funeste,

Vă adînciţi în rătăcire, neştiind că sunteţi salvaţi,
Prin moarte şi prin nemurire, de DUMNUL ISUS infiaţi,

Şi înviaţi spre viaţă nouă,uitînd prin cîte aţi trecut,
Întîmpinaţi cu ...pace vouă, deci nu degeaba aţi crezut..

Ca mine sunt...

Ca mine,sunt şi-alţi oameni fericiţi,
Auzind, că, şi-alţii-au acceptat,
De păcat să fie dezrobiţi,
De cel ce păcatului, s-a dat.

Ispitit chiar mai mult decît noi,
DOMNUL ISUS, nicicînd nu a cedat,
Crezîndu-ne-ai credinţei eroi,
Îl umbrim pe cel adevărat.

Fapte bune-n conturi nu avem,
Însă, noi avem alte păreri,
Prin natura noastră, nu putem,
Suntem tributari, primei căderi,

Singuri nu putem schimba nimic,
Orişicît de mult am încerca,
Sufletul, ne este mult prea mic,
Încă unu-n el de-a accepta

Nu doar crima-nseamna fi păcat,
Poate fi şi-o frîntură de gînd,
Un pahar cu apă refuzat,
Indiferenţa faţă de flămînd.

Nu doar vilele îi definesc,
Pe oamenii cu mari avuţii,
Două haine, dacă-ţi prisosesc,
Şi tu, bogat considerat vei fii.

Nedînd una celui dezbrăcat,
Greu te mai poţi numi creştin,
Haina e un lucru de-apucat,
Gestul însă-i socotit divin.

Dar,atenţie nu este necesar,
Fapta ta s-o popularizezi,
Făcînd aşa, eşti doar un scîrţar,
Dar, deasupra multora te crezi.

Nu vei creşte-n ochii Domnului,
Aşteptînd răsplată sau onor,
Anulezi tot rostul gestului,
La ...cîntar, vei fii găsit...uşor.,

DUMNEZEU, urăşte laudele,
Care nu sunt adresate LUI,
Nu se justifică faptele,
Ale tale, şi ale nimănui.

Nu-i de-ajuns ca să fii bucuros,
Auzind că, şi-alţii l-au primit,
Pe singurul mîntuitor CRISTOS,
Cu doar atît, degeaba-i auzit.

Greul este-abia la început,
Căci, urmează multe de-ndurat,
Cei pe care prieteni i-ai crezut,
Pe nesimţite, s-au îndepărtat.

Nu dispera, c-aşa este corect,
Ai un singur PRIETEN de acum,
Unicul şi singurul perfect,
Care nu te-abandonează-n drum.

Bucurii trăi-vei, doar prin EL,
Chiar dacă şi necazuri vor fi,
Cunoscut ca fiind Blîndul miel,
Cu El în veşnicie vei trăi.

Dar, nu fi deloc posomorît,
Bucurăte-n orişice moment,
Supărarea-i dela cel urît,
De care eşti asaltat frecvent,

Duci o luptă dar, nu dispera,
Cîtă vreme eşti al lui ISUS,
Pentru tine,DOMNUL va lupta,
Ca tu să rămîi cu DUMNEZEU.

Zori de zi

Zori de zi, firesc vă revărsaţi,
Peste ape,munţi, văi şi cîmpii,
Încă o şansă oamenilor, daţi,
De a ajunge ai Domnului copii.

Pentr-odihnă întunericu-i dat,
Dar, în densitate-i se comit,
Fapte rele de neacceptat,
Frate-al meu încerc să fiu cinstit,

Că nu doar la-l nopţii adăpost,
Se-ntîmplă fapte de nedorit,
Pentru toate este-un preţ de cost,
Care odată trebuie plătit.

Nu te acuz pe tine, frate-al meu,
Ci la mine însumi mă gîndesc,
Cum mai poate bunul DUMNEZEU,
Să îmi ierte cît de mult greşesc.

Nu-i nevoie-n noapte să m-ascund,
Fiindcă rău-i în natura mea,
Instantaneu, făr-a gîndi profund,
Pe ISUS, sunt gata a-l trăda.

Trădarea lui ISUS, înseamnă moarte,
Spirituală, pentru cel ce-o face,
Pentru veşnicie se desparte,
De cel care dă lumină, pace.

DOMNU-e-n stare-orice să-mi ierte,
Dar nu şi ...hula împotriva SA,
EL îmi cunoaşte multele-mi defecte,
Dorinţa SA-i de-a mă elibera.

De-a mai comite, păcate în lumină,
Ne mai fiind nevoie să m-ascund,
De-al desfiinţa pe cel ce mă domină,
Pe cel ce stăpîneşte în afund.

Nu mă cunosc cum DOMNUL mă cunoaşte
Că nu sunt stăpîn pe propriu-mi trup,
Putere am, cît păr este pe broaşte,
Deci, lanţul celui rău cum să îl rup.

Păcatul gîndului şi al rău vorbirii,
NU face cinste, nici unui creştin,
Inima fiind izvor şi iubirii,
Trăind aşa sunt jalnic şi meschin.

Tu cel care...

Tu, cel care mie îmi vorbeşti,
Despre DUMNEZEU, ca mine eşti,
Te cunosc, eşti chiar vecinul meu,
Cum pretinzi, că-l şti pe DUMNEZEU,

Îmi vorbeşti de parca-i fi un sfînt,
Parcă tu, n-ai fi tot din pămînt,
Din Adam suntem toţi descendenţi,
Şi la şcoala vieţii ,corigenţi.

Ai avut părinţi evlavioşi,
Să ajute sărind bucuroşi,
Dar de tine aşa îmi amintesc,
Trecînd prin parcul bisericesc.

Semnul sfintei cruci, eu n-am văzut,
Ca tu vreodată să îl fi făcut,
Pe preot îl desconsiderai,
Ce pierdeai, mîna de-i sărutai,

Cînd era ceva de muncă-n sat,
Printre voluntari nu te-ai aflat,
Ştiu că-n podul casei te urcai,
Şi că studiezi tu motivai,

Îmi spuneai, că eşti cuiva ostaş,
Şi-ai să mergi la şcoală la oraş,
La o şcoală ce-i ziceai liceu,
Unde se-nvaţă despre DUMNEZEU,

Cînd preotului i-am povestit,
Mi-a spus ,sărmanul este rătăcit,
Azi gîndind, şi privind inapoi,
De fapt rătăciţii am fost noi,

Eu şi preotul analfabet,
Care nu citea nici un verset,
Alţii îi citeau, el doar cînta,
Prea puţini înţelegînd ceva.

Iartă-mă că te-am vorbit de rău,
Mă bucur că ai mers pe drumul tău,
Despre DUMNEZEU, ai învăţat,
Şi într-adevăr eşti un soldat.

M-ai convins că-i pierdere de vreme,
Să sărut icoane cînd , blesteme,
Am din vîrful limbii să arunc,
Şi nu am gînd limpede de prunc.

M-ai convins că n-are nici un rost,
Să mă cramponez, precum un prost,
Că religia eu nu mi-o schimb,
Între biserică şi...birt mă plimb.

M-ai convins, că viaţa de acum,
Este ca un abur, ca un fum,
Toate cîte acuma mi le spui,
Le şti din Cuvîntul Domnului.

În biserică ţi-ai transformat,
Casa, ce părinţii ţi-au lăsat,
Pentru tine o cămăruţă-n pod,
Ţi-e deajuns, c-aduci Domnului rod,

Nu are înfăţişare de palat,
N-are ceas şi turn de admirat,
Casa joasă cu tavan cu grinzi,
De-l atingi cu mîna, de te-ntinzi.

DUMNEZEU, este şi-n aşa loc,
Nu doar în palate stil baroc,
Curtea casei cu copaci umbroşi,
Plină e de oameni curioşi,

Nu doar în biserici stil baroc,
Înflăcărează al credinţei foc,
Din curtea unei case de ţăran,
DOMNUL,alege, lucrători în lan.

Eu, vecinul ce te-a criticat,
Vin la tine să îţi cer un sfat,
De ISUS, chiar pot să fiu primit,
Aşa cum sunt, chiar de l-am ponegrit,

Eu ştiam că-l am pe DUMNEZEU,
Fiind botezat de naşul meu,
Care cică, m-a încreştinat,
Şi lui ISUS, m-a încredinţat.

E adevărat,eu nu am spus,
Te doresc în viaţa mea ISUS,
Dar acum ochii mi s-au deschis,,
Rămîi cu bine, preot, paraclis,

Cădelniţă, icoane pe pereţi,
Sunteţi frumoase dar, viaţă n-aveţi,
Atîrnate, zidul împodobind,
Dar dela voi, nici un mesaj venind.

E mai bine-n curtea cu copaci,
Printre cei consideraţi săraci,
De preoţi, numiţi chiar rătăciţi,
Dar, gîndiţi-vă, cine-a mai zis veniţi,

La MINE cei trudiţi şi-mpovăraţi,
Doar la MINE odihnă o să aflaţi,
Pace-n cuget în trup şi-n simţiri,
Nu vă speriaţi de clevetiri,

Căci EU, voi fi cu voi neîncetat,
Căci TATĂL în grija mea v-a dat,
De dragul vostru am acceptat să mor,
C-am vrut să vă fiu mîntuitor.

Dacă acum EU vă numesc copii,
Cerîndu-vă mizeria inimii,
Să vă scap de orice gînd pervers,
Să fiţi moştenitori de univers.

Doamne, cît...

Doamne, cît mă mai suporţi,
Să-ţi fac numele de-ocară,
Pentru ce de grijă-mi porţi,
Lasă a răului gheară,

Să îmi ia, viaţa stupidă,
Căci fac umbră inutilă,
Avînd gust de aguridă,
Mie de mine mi-e silă.

Ştiu că TU mi-ai dat viaţa,
Şi doar TU, ai drept s-o iei,
Cum nu te apucă greaţa,
Cum nu spui, Din ochi-mi piei,

N-am făcut nimic în lume,
Dragostea să-ţi justifice,
Rîd la lumeştile glume,
Chiar cu riscul să îţi strice,

Statutul de divinitate,
De creator, de salvator,
De primul săritor la toate,
Nevoile oamenilor.

Nu e nevoie de-amănunte,
Căci TU, mai bine şti ce fac,
Eu faptelor le zic mărunte,
Dar, gîndurile-mi sunt de drac.

Dacă ţi-aş fii copil, pe bune,
N-ai lăsa numele săţi spurc,
Pe urme, un înger mi-ai pune,
Ca ajutor cînd mă încurc.

Cînd nu mai ştiu ce e cu mine,
În ajutor cînd nu te chem,
Apoi, degeaba mi-e ruşine,
În van de neputinţă gem.

Atunci cînd fapta-mi ruşinoasă,
E în plină desfăşurare,
Mi-e mintea tulbure, ceţoasă,
Dar tot nu am justificare,

Aş rezolva prin rugăciune,
Orice pornire nefirească,
Tot ce îţi pare urîciune,
Dar nu şi-n mintea omenească.

Îndată după săvîrşire,
Regretul e şi el prezent,
Satan cu-a lui înrîurire,
Te face, marele absent.

Cu el sunt pe drumul căderii,
Nu ştiu dacă am loc de-ntors,
Nu am şansa negocierii,
De el, de viaţă fiind stors.

Ce mai urmează se ghiceşte,
Ajungînd la al lui cherem,
Voi face tot ce nu zideşte,
Degeaba-n viaţă te rechem,

Pot face doar fapte urîte,
Şi nimănui de vreun folos,
La TINE pot a fi pîrîte,
TU nu vei mai privi în jos.

Să vezi ce îţi face copilul,
Care odată a jurat,
În a cărui viaţă, mobilul,
Va fi de-a te fi lăudat.

Copilul vine cu-ntrebarea,
Ce rost are viaţa lui,
Simţind din plin abandonarea,
A mamei şi a tatălui,

Crescînd şi el, din cauza ploii,
Cum cresc şi pomii în grădini,,
Părinţii, ne-ajungînd eroii,
Copilăriei ci doar spini

Neacceptat de societate,
Respins de cei la fel ca el
Vorbit de preot pe la spate,
Preot, pe nume Samuel.

Faptele rele-s consecinţa,
Lacunelor din educare,
Nu-i încărcaţi prea mult sentinţa,
Că nici apărător nu are.

Şi peste toate, comunismul,
În care a văzut o şansă,
Doar i-a inoculat cinismul,
Trăind viaţa ca în transă

Pe ISUS. l-a văzut pe-o cruce,
O simplă tablă ruginită,
Curios fiind i s-a spus...muce,
Hai, marş, după coada de vită.

Copilul curios din fire,
Pe-nvăţător l-a întrebat,
Ne-anticipînd o aşa-ndîrjire,
Se-ascunse tare-nfricoşat.

Şi i-a murit curiozitatea,
Dorinţa de-a descoperii,
Care să fie-nsemnătatea,
Acelei table ruginii.i

Mai tîrziu

Apoi, văzînd femeile bătrîne,
Că îşi fac un semn,nedumerit,
Întreabă şi, ce-aude...vaaai ruşine,
De crucea lui CRISTOS, n-ai auzitt

N-am auzit, că n-am mamă şi tată,
Mătuşa şi bunica, nu ştiu carte,
Pe mama, n-am văzut-o niciodată,
Şi, tata stă-n Arad şi e departe.

Copilul a-mplinit şaizecişi cinci,
De ani, trăiţi în neorînduială,
Nefericit, fricos, să nu-l atingi,
Credinţa-n DUMNEZEU, pare spoială,

El aştepta, în viaţă o minune,
Minune, care nu s-a întîmplat,
Cinci ani din viaţă, n-are să adune,
Să spună c-a trăit, doar a visat,

De crucea lui ISUS n-a auzit,
Cum n-auzise, nici de al său nume,
El aştepta să fie huiduit,
Cu cîini alergînd, pe-ale lui urme,

Obişnuit să fie acuzat,
De fapte rele făcute de alţii,
De multe ori jandarmii l-au căutat,
Dar n-a fost fire rea ca ceilalţii,

Care intrau în case peste babe,
Peste bătrîni lipsiţi de apărare,
Înfometat, mînca, porumbe, scoabe,
Şi neavînd cui spune ce îl doare,

Se adresa învăţătorului de şcoală,
Care, cînta la pian, Dumnezeieşte,
De pian s-a molipsit ca de o boală,
Crescînd simţea cum şi dorinţa creşte,

De a ajunge ca învăţătorul,
De a simţii prin clape bucuria,
Cu totul altul i-a fost viitorul,
De-a mînui canciocul şi mistria,

Cerea voinţă, forţă, implicare,
Meseria, pentru cine o iubeşte,
Dar el, el înclinatul spre visare,
Simţea cum viaţa i se vestejeşte,

Cu bătături în palme, ca ţăranii,
Deşi aceasta nu-i deloc ruşine,
Totuşi, fiindu-i mult prea puţini anii,
Se întreba, Nu-i pasă şi de mine,

Cuiva de care să depind mi-ar place,
Să-mi simt viaţa, nu doar prin buletin,
Să pot ceva deosebit a face,
Să fac ceva din suflet şi deplin.

Nu despre altul scriu ci despre mine,
Deşi de multă lume-nconjurat,
Singurătatea-mi convenea mai bine,
Cînd comparam, bordeiul cu-n palat.

Azi nu mai sunt cel de odinioară,
Sar tot nu mi-am pierdut melancolia,
Mă-ncîntă încă un ...răsărit de seară,
Azi ştiu deosebi făţărnicia.

Azi altele sunt datele problemei,
Chiar mi se cere să fiu bucuros,
Greu de scăpat din mrejele dilemei,
Cînd nimeni altul decît ISUS CRISTOS,

Îmi cere bucuria drept dovadă,
Că-i aparţin deci pentru ce-aş fii trist,
EL m-a scăpat de grijile-mi grămadă,
Deci în tristeţe de ce să mai insist,

E greu chiar dacă Biblia mi-o cere,
Să nu fiu trist şi vesel, bucuros,
Să fie luminoas-a mea privire,
C-aşa este-un copil al lui CRISTOS,

Desigur, aşa ar trebui să fie,
Dar eu, spre-a mea ruşine altfel sunt,
Nu pot găsi motiv de bucurie,
Cu mine, Doamne, te-ai înşelat crunt,

Sunt rău hulesc,şi nu respect Cuvîntul,
Şi-n rugăciune, Doamne, doar îţi cer,
Perspectiva mea este neantul,
Trăind aşa, eu nu sunt demn de cer.

Doar dacă TU în milă şi-ndurare,
Iei aminte şi-mi simţi sinceritatea,
Îmi dai o bucurie-n aşteptare,
ISUSE-ţi recunosc Divinitatea,

Lupta anti apocalipsă

Nimic în lumea asta, nu este imposibil,
Cu mintea sfredeleşte, şi face săpături,
Chiar dacă tot ce face, îl umple de penibil,
Dar nu-i în stare-a face, un dig la viituri.

E îngrozit de moarte, şi de apocalipsă,
Că vine peste el , şi-l ia nepregătit,
Vede semne-n soare, planete şi eclipsă,
Dar, nu îl duce gîndul ,că e nemîntuit,

Au apărut ca zvonuri, acum sunt certitudini,
Cu criza mondială, cu lipsa de resurse,
Conducători de state,ciudaţi în atitudini,
Nu îşi mai ţin în bănci comorile ascunse,

Unde sunt banii lumii, cum s-au topit deodată,
Acolo, în oraşul, zidit pe sub pămînt,
La scară mondială, elita-i implicată,
Ei au citit în stele, că va veni curînd.

Ei n-au citit în Carte, ce-a spus mîntuitorul,
Lor le vorbeşte banul,el li-e îndrumător,
În buncăre ascunse, îşi văd ei viitorul,
Nu-n aşteptata viaţă, de dincolo de nor.

Nu-şi fac deloc un calcul, că toate împotrivă
L-i, se vor întoarce,făcînd totu-n ascuns,
O arcă salvatoare, meschină recidivă,
Nu i-au deloc în calcul, păcatul ce-a ajuns,

Pe culmi nebănuite, în viaţa omenirii,
E-o permanentă luptă contra lui DUMNEZEU,
Convins este de succesul răzvrătirii
În gîndire-ai scurtă de veşnic saducheu.

În buncărul speranţei, de-a trece de urgie,
El, speră să adune, de tot ce e nevoie,
Cam două milioane, ar trebui să fie,
În grota subterană, noul, modernul Noe

Nu-i vine-o clipă gîndul, ca eventualitate,
Că-ntreaga hardughie, se poate prăbuşi,
Chiar dacă o îmbracă în ziduri de cetate,
DUMNEZEU, c-o vorbă o poate nimici.

Păcat de banii lumii, cheltuiţi pe himere,
Cînd sunt atîtea alte multe de făcut,
Ce omul nu-i în stare, DUMNEZEU nu-i cere,
Dar nici acea prostie, antirachetă scut,

Ce cheltuial-absurdăcu scutul de-apărare,
Cînd mult mai simplă ar fi lipsirea de rachete,
Acum speranţa-şi pune, în stupida lucrare,
Oraşul...hîrciogimii, nu joc cu vignete

E trista realitate, acolo-s banii noştri,
Cu mintea lor parşivă un glob întreg condamnă,
Cică ei sunt aleşii, iar noi cei mulţi,ce,proştii,
Am spus c-au minte scurtă, ne-nţelegînd ce-nseamnă,

Viaţa fără soare, însăşi esenţa vieţii,
S-or transforma cu toţii, în cîrtiţe obscure,
Evoluînd, primi-vor aripi, ca liliecii,
Şi-apoi de unde aer, neexistînd pădure,

Dar, s-au gîndit la asta, vor fabrica şi aer,
Căci, oamenii de ştiinţă, nu.s în zadar plătiţi,
Pe-o cale oarecare, vom auzi un vaier,
Vom şti, strigă,...aleşii de Terra înghiţiţi,

Ei căutau salvarea dar, şi-au găsit sfîrşitul,
Bazîndu-se doar pe a lor deşteptăciune,
Avînd drept Dumnezeu, nelegiuitul,
Sunt prizonierii, minţilor cu lacune,

Foarte puţin cunoaşte o minte omenească,
De DUMNEZEU, în toate este limitată,
Omul doreşte să se-autodepăşească,
Dar, nu pe calea bună de DOMNUL arătată,

Omu-şi întoarce faţa, şi-alege-ntotdeauna,
Calea cu primejdii, cea întunecată,
Neiubind adevărul şi preferînd minciuna,
În minte de ...aleşi, fiind foarte dezvoltată.

În planul lor absurd, revenirea la viaţă,
Se va produce-n timp antecalculat,
Sperînd că vor vedea, pomi şi verdeaţă,
Cînd se vor trezi, ca dintr-un hibernat.

Tot timpul cît, vor sta în catacomba
Salvării trupurilor , sufletelor meschine,
În permanenţă, o să le spună...plomba,
Cu microcip, la curent îi va ţine.

Cu tot ce se-ntîmplă la suprafaţă,
Dacă, căldura n-a topit ...condamnaţii,
Sau poate totul, va fi cuprins de gheaţă,
Ce norocoşi sunt ei, privilegiaţii.

Ei chiar nu ştiu ce-nseamn-apocalipsa,
N-au auzit de un sfînt cuvint, răpire,
În bogăţia lor este acută lipsa,
Ne-auzind de-o şansă pentru omenire.

N-au auzit căci domnul lor e dracul,
Şi banul este zeul pentru închinat,
Îşi satisfac dorinţele şi placul,
Ei n-au trăit, nicicînd cu-adevărat.

Vor să-şi salveze-acum viaţa de scîrnă,
Ne-nţelegînd nimic trăind în lume,
Viaţa, doar de-un fir de păr le-atîrnă,
Pentru ce sunt ei azi, nu este nume.

Printre ei ajunşi cumva din întîmplare,
Sunt cîte unii cu biblii în bagaje,
Pentru monent citind simt alinare,
Dar nu vor trece de marile triaje.

C-au acceptat acel fel de salvare,
Dă bună voie să ajungă şobolani,
Acolo, nici n-au cui cere iertare,
Nimic nu e acolo de vîndut pe bani.

Acolo nu este nici o activitate,
E doar o nesfîrşită aşteptare,
Un rîset, zîmbet, gest de bunătate,
Nimeni nu-aşteaptă nimeni de dat nu are,

Şi-au mai scăpat ei ceva din vedere,
Dacă porţile, nu se mai pot deschide,
Cu adevărat atunci va fi durere,
Ucişi de propriile duhori fetide.

După mii de ani nişte arheologi,
Poate vor descoperi stabilimentul,
O vor denumi ai lor sociologi,
Civilizaţia ce iubeşte falimentul,

Cu două milioane de cadavre,
Niciodată cineva nu s-a întîlnit,
Ce-aş spune în continuare-ar fi palavre,
Iertaţi-mă, dacă v-am plictisit.

Ce va fi,

Ce-o să se întîmple cu acei,
Care construesc...coteţul,
Promisiunea-i că şi ei,
Vor fi la-mpărţit ...nutreţul,

Altfel , mai pe înţeles,
Vor avea şi ei tot dreptul,
Cu statutul de ...ales,
Să îşi umfle mîndri pieptul.

Ei, nu vor fi abandonaţi,
Ci vor simţi recunoştinţa,
Acelor ce vor fi salvaţi,
Dar, fără...poanta cu credinţa.

În DUMNEZEU, şi în ISUS,
Care vor lumea s-o salveze,
De ce e sus şi tare spus,
Ce grozăvii o să urmeze,

Nu va fi ca la...infern,
Noi, toţi vom ieşi afară,
Suntem un mare concern,
Şi vom trăi a doua oară.

Voi, cei care construiţi,
Veţi avea aceleaşi drepturi,
Fericiţi să vă simţiţi,
Vom simţi ca nişte jeturi

Viaţa răbufnind din noi,
După marea experienţă,
Veţi fi ai noştri eroi,
Vom fi ca-n adolescenţă,

Albi, curaţi, neviciaţi,
Nu vom mai cunoaşte răul,
Ştiinţific organizaţi,
Vom şti doar ce-i apogeul,

Fără de inegalităţi,
Va fi viaţa ce ne-aşteaptă,
Nu vor mai fi nici nedreptăţi,
O lume corectă, dreaptă,

Oare nu este cam pompos,
Şi de domeniul ficţiunii,
Toate sună prea frumos,
Nimic de fundul genunii,

Şi-au zis unii dintre cei,
Ce fac munca propriuzisă,
Vorbe fără vreun temei,
Ca o recoltă promisă,

Dintr-un cîmp nesemănat,
Plin de mărăcini sălbatici,
De nu ar fi adevărat,
De ce am devenit apatici,

Nu mai suntem interesaţi,
Nu mai avem determinarea,
Noi, toţi, vom fi eliminaţi,
Ne vom topi ca lumînarea,

Ce totuşi mai putem salva
Sunt sufletele fără moarte,
Lui DUMNEZEU de ne-am preda,
Noi am crezut cîndva în Carte,

Dar, ne-au atras cu-acest cîştig,,
Cînd nu aveam locuri de muncă,
În case cînd aveam mult frig,
Cînd adunam ce alţii-aruncă,

Cu bani dela săraci, furaţi,
Noi, construim, enormitatea,
Să se salveze cei bogaţi,
Vedeţi ce clară-i nedreptatea,

Dar, va fi vai de voi aleşi,
Nu-i nicăieri vreo profeţie,
Din pruni, struguri pot fi culeşi,
Că urcă-n ei viţa de vie,

Dar, ceea ce pretindeţi voi,
Că v-a ales Divinitatea,
Pînă la urmă în noroi,
Vă veţi trăi eternitatea,

Aţi fost aleşi, dar de satan,
Şi în număr atît de mare,
Nu veţi sta jos un singur an,
Ci veşnicia-ngrozitoare.

Viitor stupid.

Nu privesc ca pe-o surpriză,
Că vom fi-nrobiţi de-un card,
Posesiunea este-o viză,
Pentru locu-n care ard,

Orice vis, orice speranţă,
Se vor transforma în scrum,
N-ai cu DOMNUL, alianţă,
E clar, sfîrşitul de drum.

Nici măcar nu-i noutate,
Despre el în Carte-i scris,
Cu-amănunte detaliate,
De nu-l ai nu ţi-e permis,

Şi măcar de-am avea scuza,
Că n-am fost avertizaţi,
N-avem cui zvîrli acuza,
C-am fost încăpăţinaţi.

Iubitori de ...amînare,
Delăsaţi că, avem timp,
Ca răsplată viitoare,
Cărbuni arşi, în loc de nimb.

Că-i pe mînă, că-i pe frunte,
Microcipul implantat,
DOMNUL, n-o să ne asculte,
Fiindcă ne-a avertizat.

Avem drept de opţiune,
Îl primim, îl refuzăm,
De-l privim ca urîciune,
Nu vindem, nu cumpărăm,

Prin cardul de sănătate,
Nu mai suntem identităţi,
Suntem păpuşi manipulate,
Se va vorbi de...unităţi.

Chiar dacă acel card conţine,
Nume prenume, ce-ne-peu,
De datele rele meschine,
Nu ştii nici tu, nu ştiu nici eu,

Aceaşi criză mondială,
Îşi vîră coada şi aici,
Dorind să ştie de ce boală,
Suferă lumea, mari şi mici.

Boala cea înspăimîntătoare,
E-n capul celor ce conduc,
Prin hotărîri răuvoitoare,
Întreaga lume-i sub papuc,

Ce-nseamnă alegeri se ştie,
Cu candidaţi stupizi, inculţi,
Ei nu depind de o hîrtie,
Vîrîtă-n urne de cei mulţi,

Adepţi lui,,,şase,şase,şase,
Acaparînd inimi şi minţi,
Prin practici rele, oneroase,
Ajung să pună cip şi-n dinţi.

Ţepuşul

Mi-a apărut în carne, un ţepuş,
Stă liniştit, deloc nu deranjează,
De ce l-aş acuza pe DUMNEZEU,
Cînd EL asupră-mi ne-ncetat veghează,

A apărut aşa de ieri pe azi,
Sub nici-o formă nu se manifestă,
Poate-am uitat cerînd cîndva un semn,
Deci, nu-i contest originea celestă.

Un medic bun, pe care îl respect,
Manifestînd o-anume-ngrijorare,
Trimiţîndu-mă la medic specialist,
Cu diagnostic, pentru operare.

Dar nici măcar nu ştiu că e acolo,
Încerc o tactică de învăluire,
Chiar nu-nţeleg de ce aş gîndi altfel,
Dar medicul se ţine cu-ndîrjire,

Am înţeles, ar vrea să-i fiu cobaiul,
Şi liniştit să-mi vîre...microcipul,
Operaţia ar fi numai pretextul,
Şi-ar jubila, de i-ar ţine tertipul

Abia atunci mi s-ar ivi probleme,
De sănătate chiar de zăcut la pat,
Cum să mă încred mai mult în oameni,
Decît în cel ce şi-a manifestat,

Iubirea pentru mine dînd pe FIUL;
Să moară să am iertare de păcate,
Iar eu, stupidul, nerecunoscătorul,
Să uit că DOMNUL, în orice clipă poate

Să îmi trimită, o plagă mult mai gravă,
De care chiar să mă simt umilit,
Pe cînd acum e doar o încercare,
A credinţei pe care am primit.

E un fel de test de maturitate,
Dac-am trecut de stadiul de copil
Dacă pe mine, se poate pune bază,
Sau am ajuns, rahitic şi senil,

Doamne, te rog să-mi dai argumente,
Cu care aş putea-nfrunta un medic,
El ia o hotărîre-ntr-o privire,
Eu, refuzînd l-aş transforma-n coleric,

Într-o clipă ar uita de jurămîntul,
Nu cu Hipocrat, cu DUMNEZEU,
Cu Hipocrat de doar o păcăleală,
Că nu acela îl scoate de la greu,

Este o vorbă cu iz de anecdotă,
Operaţie reuşită, pacientul mort,
Aşa aş fii eu fără îndoială,
Chiar de n-aş şti că semnul fiarei port,

Dar DOMNUL, mi-a umblat la-nţelepciune,
Şi sunt convins că mi-e împrospătată.
Chiar dacă n-o să mă atenţioneze,
Eu ştiu, n-o să mă lase niciodată.

Deci doamnă doctor cu total respect,
Vă spun nu am nimic de extirpat,
În evidenţe doar ca pacient,
Iertaţi-mă, ştiu că v-am deranjat,

Vă dau un sfat ce poate vă surprinde,
Nu mai priviţi spre diploma de studii,
Deschideţi şi citiţi Cartea cea sfîntă,
Găsiţi răspunsuri clare nu preludii,

Nu voi refuza ce mi-a dat DOMNUL,
Ca să mă ţină cu atenţia trează,
Cred fiindcă nu sunt contra argumente,
Că ne-ncetat asupra mea veghează.

Aşteptînd

Trăim în aşteptarea revenirii,
Dar vremea prigonirii n-a sosit,
Suntem în vremea autoamăgirii,
Dacă nu-nţelegem ce-i vestit,

Prin apostoli şi prooroci de seamă,
Care ne anunţă, că nu e uşor,
Cuvîntul lor nu e un fel de zeamă,
Ci-i hrană, pentru-al Domnului popor,

Cuvîntul nu e hrană amăgitoare,
Ce-i satură pe cei ce îl primesc,
E dur, fără izuri îmbietoare,
De aceea nu se degeră uşor.

Cei care zic, s-a terminat cu greul,
Se-nşeală, nici măcar n-a început,
Indiferent la tot, va fi ateul,
Care pe ISUS nu l-a cunoscut.

Ce va fi cu alţii, şi cu mine,
Va fi căci tot nu pot să fac nimic,
Nu voi plînge, nu voi scăpa suspine,
Căci, recunosc, nu pot să fac nimic.

Sunt depăşit de tot ce se întîmplă,
Eu, n-am crezut, a lui ISUS, poveste,
De mi se pune un pistol la tîmplă,
Voi recunoaşte că nu ştiu cine este.

Problema cu ateii-i bagatelă,
E grav cu cei cu legămînt făcut,
Care-ntre timp, ajuns-au clientelă,
Şi creştinismul, altfel l-au crezut.

Credeau că-n creştinism e sărbătoare,
Neîntreruptă,cîntîndu-l pe CRISTOS,
Nu se-aşteptau la viaţă jertfitoare,
Însă finalul, de un real folos.

Ei, doar atît, s-aştepte revenirea,
Şi aceasta să o facă-n bucurie,
Convinşi că nu-şi vor pierde mîntuirea,
Că-n biblie, aşa nu altfel scrie,

E scris, dar, dacă gîndul nu te duce,
La cele care, le-andurat ISUS,
De n-ai în gînd şi-n inimă o cruce,
Nu mai spera la locul cel de sus,

Pregătit de DOMNUL pentru aceia,
Care pe toate le vor fi biruit,
Şi-şi vor trăi, curată odiseea,
Dar cerul încă nu e moştenit,

Nici vorbă încă despre prigonire,
Adunările, nu-s încă interzise,
Legi ticăloase, prin învăluire,
De parlament, încă n-au fost emise.

E aşteptat întîi ,fiul pierzării,
Care luptă pentru pierderea credinţei,
Preocupat de lupta defăimării,
Memoriei, sufletului şi fiinţei.

Celor ucişi în numele credinţei,
A celor care au murit cîntînd,
Celor voioşi, la aflarea sentinţei,
Că-l vor vedea pe DOMNUL mai curînd.

Cei ce nu pun preţ pe-această viaţă,
Vor fi cei dintîi moştenitori,
Neascultînd a răului povaţă,
Indiferenţi la ai morţii fiori.

Definiţia cuvîntului, prigoană,
Cu referire directă la creştini,
Să nu se creadă, că-i o simplă toană,
Căci fără ea, n-ar exista martiri,

Nu s-au dorit tăiaţi cu fierăstrăul,
Nu s.-au dorit nici azvîrliţi la fiare,
Dar renunţînd la cel ce-nvinge răul,
Ştiau că nu pierd viaţa viitoare.

ISUS, cu sînge şi-a dovedit iubirea,
Şi nu a fost constrîns să ne iubească,
EL şi-a ştiut dela-nceput menirea,
Şi a dorit, scriptura să-mplinească.

Chiar pînă în cele mai mici detalii,
Nu a făcut nimic la întîmplare,
Pîn-la sfîrşit, EL şi-a iubit rivalii,
Şi pentru ei, a cerut îndurare,

Pe cruce în, ultimele secunde,
Ştiind că moare pentru al lor drag,
Iubirea pentru ei nu şi-o ascunde,
Zicînd,TATĂ, iartă-i că nu ştiu ce fac.

Tot ...binele din lume

Tot binele din lume,
E un text dintr-o urare,
Cel ce.o face, despre sine,
O bună părere are.

Dar nu-şi dă seama ce spune,
Că sunt simple vorbe goale,
Binele ca noţiune,
Nu face...două parale.

Binele, nu-i compatibil,
Omului ca însuşire,
E abstract e o idee,
Ne-mplinită ca dorire.

Cel ce.o spune-i plin de sine,
Şi se crede-original,
Cuvinte spuse ce zboară,
De nici un folos real.

Cel ce binele-l primeşte,
Să-l împartă-i nevoit,
Chiar dacă nu îi convine,
Cu alt şi alt sărbătorit.

Sărbători de zi şi nume,
Chiar nu au nici un folos,
Sărbătoare să îţi fie,
Permanenţa cu CRISTOS,

Urarea-i batjocoritoare,
Cel ce.o face negîndind,
Că oferind ceva ce n-are,
El minte, simultan zîmbind.

Dată cu generozitate,
De urător,care aşteaptă,
O mulţumire prin cuvinte,
Ce-i intră pe urechea dreaptă,

Şi sigur iese pe cealaltă,
Ne-avînd valoare, în concret,
Nefiind invitat la masă,
Totu-i spectacol desuet.

Şi uite-aşa, sărbătoritul,
Cel cu tot binele primit,
Nu ştie unde să mai caute,
Bani, a avea de cheltuit.

Cadorisitul prin cuvinte,
Fiind la culme curios,
Nu s-a gîndit c-ar fi mai bine,
El însuşi, lui ISUS CRISTOS,

Cadou să-i facă a sa viaţă,
Cu toate relele din ea,
Şi-atunci adevăratul BINE,
În viaţa lui, s-ar revărsa

Cînd eşti pe val,

Cînd eşti pe val şi toate-ţi merg din plin,
Fără-ncetare-ţi lauzi prietenii lumeşti,
Şi îl respingi, pe ...prietenul Divin,
Pe DUMNEZEU, clar îl dispreţuieşti.

Cînd faci orice, să crească interesul,
În juru-ţi tot mai mulţi să graviteze,
Nu te mira că într-o zi succesul,
În stil de rac pare să avanseze.

Cînd prea sus ţinteşti s-ajungi în grabă,
Săgeata, mult trecînd pe lîngă ţintă,
Precis un prieten, ne-avînd altă treabă,
Subtil îţi vîră otravă în plăcintă.

Cînd ai de unde şi cineva îţi cere,
Privind de parcă ţi-ar fi cerut un ochi,
Simţi o sfîrşeală, capul plin de durere,
Fi sigur nu e vorba de-un deochi.

Dorind ceva fără să faci un calcul,
Să şti, ceea ce te-aţîţă-i lăcomia,
Simţi-vei gîtul strîns de un tentacul,
Şi-atunci, la ce-ţi serveşte bogăţia,

Toate ce trec de-o casă şi de-o haină,
Sunt de la cel ce lumea stăpîneşte,
Nu-i un secret, o nepătrunsă taină,
Ci ca lumina zilei străluceşte.

Dar cînd averea îţi este Dumnezeul,
Pe care-l rogi neîncetat să crească,
Gîndind că încă, n-ai atins apogeul,
Nu te mira de-o să sr risipească.

Tot ce ai strîns, indiferent de cale,
Chiar şi al cinstei pîn-la un nivel,
Ajunge-vei cu buzunare goale,
De ce, fiindcă ai sufletul mişel.

Creieru-ţi are doar rost onorific,
Organul judecăţii ţi-e stomacul,
Abdomen umflat ,e semnul tipic,
Că rostul vieţi-i mîncarea şi...hamacul.

Înaintînd în vîrstă ce urmează,
O luptă cu kilogramele în plus,
Dar,poate asta nu te deranjează,
Că-n starea asta singur te-ai adus.

De-a te schimba, ai şansa-ntregii lumi,
DUMNEZEU, nu ia-n seamă aspectul,
Responsabilitatea dacă îţi asumi,
Tu vei porni de la zero cu dreptul.

Mai întîi de toate prietenia,
Faţă de lume, dă-o rapid uitării,
Aurită fiindu-ţi mult timp colivia,
Sufletului, în vremea îmbuibării.

De-acum simţi-vei linişte şi pace,
Nu-ţi cere nimeni, tot ce ai să vinzi,
Pumnul cel strîns, în palmă, se desface,
Celui ce-ţi cere, mîna să-i întinzi.

Dar, să nu ţi-i în palmă o batistă,
Cu care ai dori să-ţi sufli nasul,
Dezbracă-te de fosta-ţi fire arivistă,
Şi uită c-ai fost batjocorit grasul.

E un amănumt lipsit de importanţă,
Felul în care ai fost constituit,
Nu te va pune nimeni în balanţă,
E important ce tu ai devenit.

Copil de DUMNEZEU, urîtul lumii,
Dar frumuseţea lumii nevăzute,
Fi fericit că porţi stigmatul ciumii,
Iertat de toate relele făcute.

Păstrează-ţi haina albă-n dar primită,
Culoarea păcii învingătoare-a toate.
Fereşte-te de orişice ispită,
Primi-vei darul păcii cereşti revărsate.

În sensul rău,

În sensul rău, am fost un răzvrătit,
Aveam de toate, chiar şi frigider,
E adevărat a fost mult mai tixit,
În timpul cînd în casă-nduram ger.

În vremea de viaţă, cataclismă,
Cu oameni trişti, nervoşi, îngînduraţi,
Cu carnea scoasă din abator în ...cismă,
Ce mai conta, copiii-mi erau săturaţi,

În toiul nopţii, suna furnizorul,
Vorbind într-un limbaj codificat,
Îndată îi dădeam somnului zborul,
Şi mă catapultam rapid din pat.

Rămaşi în urmă anii negrii, sumbrii,
Am încercat un fel de răzbunare,
Nemaitremurînd de frica...umbrii,
Doream mai mult acces la cumpărare

Banii,nu mi-au fost nicicînd problema,
Dar acum doream să am mai mulţi,
Pînă şi-n somn mă chinuia dilema,
Poţi fi sărac şi totuşi să exulţi

Vedeam, zburînd spre mine banii-n stoluri,
Nici să-i număr, nu mă mai deranjam,
Cu ei speram să umplu multe goluri,
De cei din casa mea ,nu ascultam.

Îmi demonstrau cu pix şi cu hîrtie,
Că, ceea ce doream nespus să fac,
Nu are sens, şi-n a mea isterie,
Vedeau în mine, chipul unui drac.

Eşecu-a fost răsunător şi mare,
Cîştigul, c-am ajuns dator vîndut,
N-am manevrat sume-ameţitoare,
Respect şi stimă, toate le-am pierdut.

Am trecut de pragul disperării,
De peste tot primind ameninţări,
Coşmar a devenit visu-nălţării,
De nicăieri vreun fel de-ncurajări,

Pînă-ntr-o zi, cînd iubita-mi soţie,
Cu siguranţă, de DOMNUL, îndemnată,
Mi-a spus, de nu vrei să ajungi stafie,
Ascultă-măşi tu măcar odată.

Hai, înţelege şi lasă lamentarea,
Tu, încă eşti înrobit răului,
Sincer de vrei să întîlneşti salvarea,
Porneşte în căutarea DOMNULUI,

Cînd ai pornit, afacerea-ţi stupidă,
Nu ai avut habar de DUMNEZEU,
Acum viaţa-ţi pare aguridă,
Doar EL sigur te va scoate din greu.

Ţi-am auzit pretinsa rugăciune,
Prin ce cereai erai inconştient,
Eşti pentru DUMNEZEU,o urîciune,
Şi în afaceri, total...antitalent.

Du-te şi caută-l şi, lasă smiorcăiala,
Şi dovedeşte că poţi fi şi bărbat,
Nu eşti tu singur, care-a făcut greşeala,
Să-l crezi pe DUMNEZEU, neînsemnat.

De n-ascultam sfatul soţiei mele,
Problemele atunci ar fi-nceput,
Din frămîntărişi situaţii grele,
ISUS m-a smuls să nu ajung rebut.

Din cei ajunşi...

Din cei ajunşi nimeni n-a încercat,
Să caute în cer imperfecţiuni,
Abia acolo, li s-a revelat,
Înţelesul cuvîntului, minuni.

Nimeni dintre cei ajunşi în cer,
N-are terestre preocupări,
Pămîntu-i o bobiţă în eter,
Cu cerul, nici-un fel de-asemănări.

Tot ce scriu sunt generalităţi,
Nu-mi pot imagina nimic concret,
Nu scriu nimic despre personalităţi,
Aş cădea precis în desuet.

Pavel,Petru, Iuda, Ioan Andrei,
Constituie un fel de stat major,
Nici să privesc nu îndrăznesc spre ei,
Deşi, ei, zîmbesc chiar tuturor.

Orice spun acum eu despre cer,
E la maxim minimalizat,
E firesc, ca să mă simt stingher,
C-am primit ce nu am meritat.

Cuvîntul ,merit ,pentru pămînteni,
În cer nu are corespondent,
Cu ISUS, n-am fost nicicînd meseni,
Dar în ochiiLui, omul e inocent.

Desigur mă refer doar la axei,
Care-au crezut făcînd un legămînt,
Fiindcă-n cer nu pot intra atei,
Nu o spun eu ci scrie în Cuvînt.

Din întîmplare, chipul mi-am văzut,
Un chip frumos nespus de ireal,
Evident, nu m-am recunoscut,
Peste ţinta oricărui ideal.

Mi-am dorit s-ajung în sfîntul Cer,
Chiar în locul cel mai ne-nsemnat,
Chiar pe postul unui ...gunoier,
Dacă-n Cer gunoi s-ar fi aflat,

Dar în cer, gunoi nu-s-a aflat,
Noţiune neştiută sus,
Căci, intrînd în eldoar ce-i curat,
Garanţia-i dată de ISUS.

Anticipînd,

Îţi mulţumesc, că-n planul tău divin
Ai hotărît, să plec înaintea ei,
La tot ce hotărăşti, eu spun ,amin,
Mulţumesc, pentru toţi anii mei,

Dau uitării, anii de demult,
Pe cînd încă nu te cunoşteam,
Pe cînd trăiam în nesfîrşit tumult,
Şi nici-un progres nu realizam.

Îţi mulţumesc, pentru anii frumoşi,
Cînd cu.adevărat a răsărit,
Soare, peste anii-ntunecoşi,
Ani în care ,eu nu te-am dorit.

Ca să luminezi în viaţa mea,
A fost nevoie să mă pierd în nor,
A fost nevoie, să-mi schimbi inima,
Şi să te accept mîntuitor.

Te-am chemat în viaţa mea ISUSE,,
Ca, TU, singur să o stăpîneşti
Fapte, gînduri, să-ţi fie supuse,
TU fiind singurul ce nu greşeşti.

N-a fost totul după aşteptare,
Zile trăite numai în extaz,
Am fost biruit de încercare,
Ba chiar am pălmuit, al TĂU, obraz.

Printre multe responsabilităţi,
O ai şi pe cea de mijlocitor,
De multe ori, scăpîndu-mă din...hăţ,
TU mi-ai fost singur apărător.

Au venit deşi nu le-am dorit,
Ispitiri ce m-au îngenunchiat,
Dar odată, recunosc spăşit,
Personal ispita, am chemat.

Ce-am făcut, a fost de neiertat,
Împotriva TA,şi împotriva ei,
Iarăşi de mine TU te-ai îndurat,
Ştiu că şi de ea, să te-nduri vrei,

Ceea ce ea, încă nu a făcut,
Părîndu-i-se încă, un pas greu,
În bazin nu te-a recunoscut,
Că tu eşti, Fiul lui DUMNEZEU,

Am încercat cît încă am trăit,
Prin purtare, să o influenţez,
Acum cînd drumul mi s-a isprăvit,
ISUSE, Ţie, ţi-o încredinţez.

Îmi pare rău că nu pot să-i descriu,
Frumuseţea universului,
Cel ce pe pămînt se crede viu,
Aduce grea ofensă cerului.

Mă îngrozesc,

ISUSE, mă-ngrozesc la gîndul,
Că nu-ţi pot da ceea ce-mi ceri,
Că nu pot respecta cuvîntul,
Că sunt mai rău, azi decît ieri,

Cînd am răspuns chemării Tale,
ISUSE, m-ai avertizat,
Că înspre cer e doar o cale,
Şi mii de căi, către păcat,

În lume, veţi avea necazuri,
Spunea al Tău avertisment,
Şi nu sunt nişte simple nazuri,
Satan, vă va lovi frecvent,

Prilejuri de păcătuire,
Se vor ivi la orice pas,
Să nu juraţi,pe mîntuire,
Spunînd că-n mine aţi rămas.

Sunteţi ai Mei, pe totdeauna,
Dar, din cruce, să nu tăiaţi,
Căci, mîntuirea este una,
Cu al meu sînge aţi fost spălaţi,

Vor fi prilejuri de cădere,
Mulţi dintre voi veţi fi învinşi,
Veţi suporta multă durere,
În chingile satanei, prinşi.

Vă spun, nu faceţi jurăminte,
Că şi-un apostol, a jurat.
Şi m-a trădat chiar inainte,
De al cocoşului cîntat,

Vă zic, feriţi-vă de idoli,
În ei nu.i viaţă, nici Duh sfînt,
De cei ce se pretind apostoli,
De Mine, ei trimişi nu sînt,

Nu mai citiţi în horoscoape,
Nimic de Mine nu e scris,
Nu mai priviţi prin telescoape,
Căci, nu văd pînă-n...paradis,

Voi nu ştiţi unde este locul,
Cel pregătit, cu TATĂL Meu,
Nici n-aţi fost botezaţi cu focul,
Aprins de-acelaşi DUMNEZEU.

Chiar dacă

Chiar dacă unele sunt încă promisiuni,
Eu le percep, ca fiind certitudini,
În viaţa mea, s-au petrecut minuni,
Scăpat de orişice vicisitudini.

Nu am aşteptat, mergînd pe stradă,
Aşa zisul noroc, să-mi iese-n cale.
De undeva, din neştiut să-mi cadă,
Eu bucuros, şi altul, plin de jale,

Nu am pierdut nimic, deci, eu,privirea,
Nu am de ce s-o ţintui în pămînt,
Ce-aştept a găsi-i călăuzirea,
Pe care eu o cer,Duhului sfînt.

Dacă îl ţin pe EL, captiv în Carte,
Atunci, desigur, sunt un păgubit,
De nu-ndrăznesc cu alţii a-l împarte,
Pot spune că degeaba am citit.

Ce promisiune extraordinară,
Copiii Lui pîinea, nu-şi vor cerşi,
Paharul meu, chiar dă pe dinafară,
Lui DUMNEZEU, pot doar a-i mulţumi.

Nu îmi doresc nici un fel de bogăţii,
Căci, bogăţiile aduc îngrijorări,
Dar sunt bogat, în pace, bucurii,
Şi sunt foarte sărac în...supărări.

Mulţumesc ISUSE, pentru cele luate,
Gînduri negre, poveri apăsătoare,
În cont, aveam rele nenumărate,
Toate cu intenţii,nu din întîmplare.

Mi-ai luat şi frica de-apropierea morţii,
Trăiam cu spaimă, de-a dreptul disperat,
Coşmar continu-mi era somnul nopţii,
Nu mai sunt Doamne, de moarte-nspăimîntat.

Mi-ai luat dorinţa de-a mă afla în faţă,
Deşi locul acolo deloc nu-mi era,
Acum constat,eram doar o paiaţă,
O maimuţă care, rîdea şi imita.

Îţi mulţumesc, că mi-ai dat pacea sfîntă,
Pe care o doream fără să ştiu,
Azi, către TINE, sufletu-mi se-avîntă,
Suflet bogat, cîndva total pustiu.

Puterea răului

Mare e puterea celui rău,
Alimentată din multe izvoare,
Spre-un înfricoşător şi negru hău,
Se-ndreaptă,Romania viitoare,

În ţara fără şcoală şi cultură,
Cu tineret, plecat să slugărească,
Prin ţări în care sunt priviţi cu ură,
Că-n Ţară, nu au şanse să trăiască.

Tineri, privind în jur a neputinţă,
Ne-avînd unde-ţi desfăşura talentul,
Supuşi la nesfîrşită umilinţă,
Vieţii, chiar ne-nţelegînd conceptul.

Bătrîni ce îşi simt inutilitatea,
Spunîndu-li-se-n faţă...deranjaţi,
Prin prezenţa voastră,societatea,
De orice resurse o secaţi.

Şi, asta după ce-au muncit o viaţă,
Pentru pensia mizeră, cotizînd,
E-ngrozitor să li se spună-n faţă,
Sunteţi în plus voi locul încurcînd.

Vă agăţaţi de viaţă ca scaieţii,
Şi pe deasupra, pretindeţi şi respect,
Sunteţi păsări de pradă ca ...ereţii,
Dar nu vreţi să vedeţi acest aspect.

Spitale, cu pretenţia absurdă,
Ca loc de căutare-a sănătăţii,
Unde moartea nestingherită zburdă,
Loc de manifestare-a răutăţii,

Mergînd cu doctoriile de-acasă,
Ai şanse să te însănătoşeşti,
Pe lîngă acea indiferenţă crasă,
Eşti pus orice serviciu să-l plăteşti.

Chiar dacă ai plătit asigurare,
Pentru şomaj şi pentru sănătate,
Tînăr, bătrîn, importanţă nu are,
Eşti un nimic cu drepturi limitate.

Cu un guvern, fără o perspectivă,
Cu bîlbîieli, numite pompos, legi,
Conducători peste o ţară costelivă,
Concluzia, aceşti oameni nu-s întregi,

La cap, în creiere-i nisip. sahară,
Nu scot o lege mai de Doamne-ajută,
Produc doar ură şi dezbinare-n ţară,
Fără-ndoială toţi au băut...cucută,

Dacă prin gîndul niciunuia nu trece,
Ideea de-a se-ncrede-n DUMNEZEU,
Formula jurămîntului e rece,
Forbe frumoase. în gînd de fariseu.

Vor fi care...

Vor fi care vor spune, prea lungă-i aşteptarea,
Am suferit prea mult nu mai rezistăm,
La mult prea multe teste, ni-e supusă răbdarea,
Dă-ne un semn ISUSE, că nu ne înşelăm.

Voi, cei ce-aveţi gîndul abandonării,
N-aţi înţeles nimic din cele scrise,
Total străini de, porunca ascultării,
V-am spus cînd veţi primii cele promise.

Dar,voi să nu priviţi ca pe-o răsplată,
A felului în care. viaţa v-aţi trăit,
Fiindcă nici unul nu o aveţi imaculată,
Găsiţi-mi doar un om neprihănit,

Aţi înţeles greşit crezînd că Duhul,
Va fi cel care, va smulge pălămida,
Voi, mînuiţi, coasa, secera, plugul,
Şi tot voi puneţi în zid cărămida.

Duhul cel sfînt, doar vă încurajează,
Se întristează cînd vă vede delăsarea,
Greşind, căzînd, nu vă abandonează,
Vă dă curaj, să continuaţi lucrarea.

Acei pe care-ndoiala vă cuprinde,
Vă spun acum deci, înţelegeţi clar,
Braţul meu, peste voi nu se va-ntinde,
Şi cine sunteţi nu voi avea habar.

Vă plîngeţi că vă lipseşte fericirea,
Cum s-o simţiţi, cu inimi otrăvite,
Cît încă vă-ncălzeşte linguşirea,
Celui ce n-are...coadă şi copite,

Acelui care perfid se strecoară,
În vieţile celor ,de Mine aleşi,
Nu vă miraţi, de tot ce vă-nconjoară,
Înainte de final veţi fii culeşi.

Nu sunt surprins de multele scenarii,
Referitoare la finalu-apocaliptic,
Deştepţi cu minţi la...cote de avarii,
Pretind că totu-i dovedit ştiinţific.

Întrebaţi-vă întîi ce este ştiinţa,
Care nu poate da răspuns corect,
Necunoscîndu-şi lor trupul, fiinţa,
Şi slsva lor li-e gîndul predilect.

Scopul ştiinţei declarat pe faţă,
Duşmănie contra Dumnezeirii,
Savanţi cu creier de gîscă sau de raţă,
Pretind că schimbă destinul omenirii,

Celor obosiţi le dau un sfat,
Încă puţină vreme rezistaţi,
Aţi obosit, vă cred, dar e păcat,
Din cartea vieţii să fiţi eliminaţi.

Deşertăciuni

Deşertăciune-i un răsărit de soare,
Deşertăciune-i ziua-n lungul ei,
Asemeni este şi a nopţii răcoare,
Şi-a doua zi dela-nceput o iei,

Dacă-i aşa, unde e rostul vieţii,
În biblie-i descris aspectul ei hidos,
Deşertăciune sunt şi zorii dimineţii,
Păcat de soare, de răsărit frumos,

Eclesiastul, înţelept apreciază,
Corect, fără nici-o exagerare,
Chiar dacă la citire derutează,
Totu-i absurd, şi nici-un rost nu are,

Interesant că în aceeaşi Carte,
Scrie şi despre frumuseţea vieţii,
Cartea în mai multe cărţi se-mparte,
Şi-atunci funcţiona principiul pieţii,

În funcţie de cum se vinde marfa,
O fi sau nu o fi deşertăciune,
Se potoleşte, se înteţeşte zarva,
Viaţa are ,zile rele zile bune.

Cel care scrie are în vedere,
Asupra vieţii, privire de ansamblu,
Foarte multe-s trecute sub tăcere,
Iar altele-s descrise mult mai amplu,

În partea ei frumoasă se insistă,
Îndeosebi asupra tinereţii,
Cînd nu se poate, partea pesimistă,,
Aceasta-i rezervată bătrîneţii.

Tineri trăiţi cum inima vă cere,
Că viaţa scurtă, puţine vă oferă,
E mult mai lungă partea de durere,
Tinereţea-i părere efemeră,

În tinereţe-ajungi legat în lanţuri,
Dacă-ntinzi mîna la fructul oprit,
Pedepsit, închis, săpînd la şanţuri,
Dacă naintea faptei n-ai gîndit

Aşa-i la vîrsta cînd nu ştii discerne,
Ce e permis, şi ce să nu atingi,
Ai timp s-o faci cînd, sprijinit în perne,
Cînd singur nesilit, încet te stingi,

Sătul de ani de nesfîrşite zile,
Chiar nedorind, aşa îţi vine-a spune,
La ce folos de chinuri inutile,
Cînd totul nu-i decît...deşertăciune.

Autoaprecieri

Sunt corect, eu rău la nimeni n-am făcut,
ISUS CRISTOS, nu are ce să-mi ierte,
Păcate n-am dar, la biserică mă duc,
Eu ştiu ce spun, sunt afirmaţii certe.

Eu, sunt creştin ,nimeni să nu-ndrăznească,
Să-mi spună, nu ştii face semnul crucii,
În faţa mea, preotul nu cîrteşte,
Preotu-i ţînc, şi încă îi curg mucii,

Prin faţa mea nu trece, nici o muscă,
BIBLIA-i bibeloul casei mele,
Oricui eu pot să-i spun, eşti o moluscă,
Cine m-ar înfrunta dă de belele.

Iar voi,aceia cu evanghelizarea,
De ce vă bateţi gura-n gol, a luda,
Voi mă-nvăţaţi ce e bunăpurtarea,
Aiurea, ci ISUs, vîndut de Iuda

Eu, sunt creştin, cum este toată ţara,
Sunt botezat, de ce-aş mai face-o odată,
Cineva, de-aici vrea să culeagă,
Recoltă dintr-o holdă nelucrată.

Cum vine asta să-mi iubesc duşmanul,
De l-aş iubi, nu mi-ar mai fi duşman,
Primind o palmă, să stau ca prostanul,
C-aşa a spus odată un...jidan,

Spuneţi că DUMNEZEU e bun şi darnic,
Atunci de ce mi-e holda inundată,
Atunci, o vară de ce-am muncit zadarnic,
Şi asta nu e pentru prima dată,

Şi, mai încet cu viaţa viitoare,
Că nimeni nu s-antors ca să vă spună,
Cînd îi vine rîndul,omul moare,
N-aveţi decît să credeţi o minciună.

O viaţă am, şi nici nu am cerut-o,
De ce n-am drept s-o trăiesc cum vreau,
Însă nu eu, amară mi-am făcut-o,
Nu sunt făţarnic şi o spun pe şleau.

Ca niciodată parcă acum, puhoaie,
Au dovedit că omul e de-nvins,
Sate întregi sub rîuri de noroaie,
Şi-n îngustime-i omul e convins,

Că îndelunga răbdare dovedită,
Se apropie de un firesc final,
Şi, nu ne duce pe noi în ispită,
A devenit, superflu şi banal,

Respingătorul şi încrîncenatul,
Privind nedumerit, uimit, surprins,
De noroi şi apă,e înecat tot satul,
Însă, gardul curţii sale-i neatins.

Ca oaza în deşert, gospodăria,
Curtea, grădina fremătînd de viaţă,
Brusc conştient de samavolnicia,
Faţă de DOMNUL, sîngele-i îngheaţă.

Se prăbuşeşte în mijlocul grădinii,
Către cer, înalţă o rugăciune,
Nu-i pasă că prin gard îl văd vecinii,
Convins că, ce se-ntîmplă-i o minune,

Privind către grădinile...ucise,
Cu plantele de mîl acoperite,
Cu siguranţă, de DUMNEZEU trimise,
Gînduri, Niciodată lui venite.

Timid, blajin, lipsit de-acea revoltă,
Gînduri frumoase, sublime îl animă,
Voi împărţi cu toţi a mea recoltă,
Căci, simt iubirea DOMNULUI sublimă.

Casa de rugăciune-i inundată,
Şi totuşi credincioşii se adună,
Unde, în singura curte uscată,
A celui poreclit de toţi,Furtună.

Minuni se petrec, înlănţuite,
Curtea e plină, lipseşte doar păstorul,
Vestea răzbate timidă pe şoptite,
Nu va veni căci şi-a scrîntit piciorul,

Nedumeriţi cine o să vorbească,
Prezbiterii, nu sunt nici ei prezenţi,
Fără să-nceapă, să se şi sfîrşească,
Adunarea, totuşi brusc devin atenţi,

Stăpînul casei se urcă pe o bancă,
Şi cu un glas de toţi necunoscut,
De DUMNEZEU, vorbeşte de parcă,
Dintotdeauna i-ar fi aparţinut.

Fără şanse,

Ştiu, nu am nici-o şansă să devin,
Asemeni lui ISUS, cum mi se cere,
Viaţa mi-e în permanent declin,
Chiar de trăiesc în reguli austere.

Nu mă îmbuib, puţin de tot, mi-ajunge,
Şi tot nu îmi simt inima voioasă,
Nu ştiu ce-ar putea să îmi alunge,
Nedefinita stare de angoasă,

De nicăieri n-aştept vreun fel de laude,
Căci, nu ies cu nimic în evidenţă,
Mă simt de parcă aş comite fraude,
Simt că jenează, simpla mea prezenţă.

Se spune că, singurătatea-i boală,
Şi totuşi, uneori chiar o doresc,
Privind infinitatea abisală,
Doresc să mă avînt în zbor ceresc.

Sperînd c-acolo o să-mi aflu locul,
Acesta sunt, mă simt mereu în plus,
Nu ştiu, voi suporta stelelor focul,
Sau mă vor arde, fiind socotit intrus,

Văzute de departe, stelele par reci,
Nici uneia nu-i pot simţii căldura,
Mă tem de grotele cu lilieci,
Mă tem de orice stîrneşte ura.

Prezenţa mea îndeamnă la revoltă,
Fiindcă sunt altfel decît cei mai mulţi,
Vorba mea, împotriviri dezvoltă,
Oricine-ai fii îţi spun să nu m-asculţi,

Nu pot rosti cuvinte ca să placă,
Recunosc îmi e sufletul negru,
Vă zic, tăiaţi a sprijinului cracă,
La ce mi-ar folosi să fiu integru,

Cînd în jurul meu negativismul,
E oficial politică de stat,
Îmi e caracteristic pesimismul,
Căci idealul îmi e decapitat,

La ce speram,la o viaţă normală,
Fără constrîngeri,liber visu-mi zboare,
Perspectiva,..un viitor de smoală,
Speranţa fără a se naşte. moare.

Şi, totuşi, mereu apare-acest cuvînt,
Cuvîntul totuşi avînd puteri să schimbe,
Să mute, neclintitul, pe pămînt,
Să facă drepte toate cele strîmbe,

Şi, parcă, împotriva voii mele,
De o viaţă, în opoziţie fiind,
Obişnuit s-am parte doar de cele rele,
Şi pentru ele chiar din greu trudind.

Nu ştiu cît de mare influenţă,
Vor avea asupră-ţi, stimate cititor,
Vei manifesta indiferenţă,
Sau vei deveni mai gînditor,

Dar să şti nu e literatură,
E viaţa mea scrisă în rezumat,
Dacă citind vreunul mă înjură,
Să ştie, îi mulţumesc anticipat.

Eu, sunt doar autorul provocării,
Despre viaţă schimbată-n alt loc scrie,
Bolnavilor de boala... amînării,
Cu-această boală ajungi în veşnicie,

De vrei să nu ajungi la judecată,
Unde nu ai drept nici la apărător,
Unde se dă pedeapsă, nu răsplatî,
Unde miliarde de speranţe mor.

Citeşte manualul pregătirii,
Şi în tăcere aşteaptă, transformarea,
Scăpa-vei de instinctul răzvrătirii,
Tu însuţi n-o să-ţi recunoşti purtarea.

Faţă de cei care te înconjoară,
Te vei simţii umil dar fericit,
Nici-o jignire, n-o să te mai doară,
De starea ta nicicînd mai mulţumit.

Crize,

În lume crize au mai fost,
Deci nimic nou sub soare,
Ca-n alte crize şi acum,
Doar cei săraci plătesc uium,
Iar cei bogaţi prosperă,

Vremea de criză-i un prilej,
Să-ţi întăreşti credinţa,
Să nu fii simplu privitor,
Sau, dînd prin vorbe ajutor,
Dă, haina şi cămaşa.

Problema crizei la romîni,
Este una a credinţei,
Nu-i necesar a fi făcut,
Un legămînt căci, ne-am născut,
Creştini dintotdeauna.

De criză n-avem cum scăpa,
Căci nu se lasă dusă,
Nu mai contează cum trăim,
Spunînd, pe ISUS îl iubim,
Dovada-i semnul crucii,

Nu e doar amăgire-n gest,
Căci Biblia nu-l cere,
În Biblie nu este scris,
Că drumul către paradis,
E în genunchi şi coate.

Romîni sunteţi manipulaţi,
Credinţa vă e calpă,
Şi asta nu-i de azi de ieri,
Mulţi preoţi, vă sunt temniceri,
Ai sufletelor voastre.

Mulţi dintre ei nici nu cunosc,
Ce-nseamnă mîntuirea,
Vă spun ,să nu vă lepădaţi,
Religia-n care vă aflaţi,
Şi datina străbună.

De ce să vă mai botezaţi,
Căci aţi primit botezul,
În locul vostru, alţii-au spus,
Că aparţineţi lui ISUS,
Preotu-i garanţia.

Ascultaţi doar cuvîntul lor,
Preoţii pretind asta,
Nu-ncurajează, studiaţi,
Cuvîntul să vă luminaţi,
Vă este bună starea.

Tot ce afirm eu am trăit,
Luînd în mînă Cartea,
Un preot, chiar m-a pălmuit,
Căci atingînd-o am pîngărit,
Biserica cea sfîntă,

Din criză n-avem cum ieşi,
Gîndind doar cu stomacul,
Cît timp îl ţinem pe ISUS,
Pe pagine de carte pus,
Zicînd aici ţi-e locul,

Nu vom ieşi ci ne-adîncim,
În nebuloasa crizei,
Cît timp gîndim că-i personaj,
De carte cu mare tiraj,
Suntem sortiţi pieirii.

Mulţi pun bază pe bogăţii,
Că nu-i atinge criza,
Cît timp gîndesc doar la stomac,
Un mare deserviciu fac,
Lucrării mîntuirii.

De criză vom putea scăpa,
Doar ajutaţi de DOMNUL,
Dar cîtă vreme-l ignorăm,
Spre veşnicie ne-ndreptăm,
Spre partea-ntunecată,

În criză veşnică vom fii,,
Din cauza amînării,
Dar devenind ai Lui copii,
De noi EL se va îngrijii,
Deci faceţi legămîntul.

Proces de conştiinţă.

Un proces de conştiinţă,
Tot încerc să-mi fac de un timp,
Ştiu că viaţa mi-e greşită,
Răul, mă-mpinge-n ispită,
Vai, mă simt, că-i aparţin.

Un proces lung, de durată,
Eu însumi fiind acuzator,
Nefiind nevoie de citaţii,
Trec prin groaznice senzaţii,
Că drumu-mi sfîrşesc în iad.

Ce spun alţii despre mine,
Nu e de nici-un interes,
Străluceşte ambalajul,
Dar, îndepărtînd cofrajul,
Mă văd ce sunt, un putregai.

Am aflat mergînd pe stradă,
Că nici un om nu e pierdut,
Dacă sincer recunoaşte,
Că, nenorocirea-l paşte,
Dacă nu e mîntuit.

Inima să îşi deschidă,
Mizerabilă cum este,
Să-l primească-n ea pe DOMNUL,
Chiar de-i va tulbura somnul,
Ăsta-i preţul de plătit.

Nu se cere altă plată,
chiar dacă-i de necrezut,
Pe o cruce la Golgota,
A fost achitată ,nota,
Pentru ce-aş mai amîna,

Am venit aşa la DOMNUL,
Fiindcă, sincer am crezut,
Îngrozit şi plin de teamă,
Uitînd chiar şi cum mă cheamă,
Dar DOMNUL m-a liniştit.

DOMNUL, m-a chemat pe nume,
Şi mi-a spus, te vreau al Meu,
Unde-ţi sunt acuzatorii,
Tu nu mai eşti, spinul florii,
Floare eşti şi vei da rod,

Nu ai fost ma bun ca alţii

Dar, tu te-ai trezit la timp,
Nu ai amînat pe mîine,
Să mănînci a vieţii pîine,
Apa vie să o bei.

Oameni, nu mai vînaţi vîntul,
Că vînaţi ajungeţi voi,
Nu-l puteţi cuprinde-n braţe,
Furtunile-or să vă-nhaţe,
Şi veţi fii pierduti pe veci.

Oameni, încă mai sunt şanse,
Trei minute mai aveţi,
Nu v-ajung atîtea semne,
Către ISUS, să vă-ndemne,
ISUS este chiar la uşi.

Trebuie doar să-i deschideţi,
La semnalul Lui discret,
Şi în zori, după o noapte,
Văzînd lanurile coapte,
Vrei s-ajungi secerător.

Vrei să smulgi din lan neghina,
Semănată de cel rău,
Vrei s.aduni recoltă bună,
Adevăr şi nu minciună,
Mergi pe calea DOMNULUI.

Cale plină de primejdii,
Dar nu eşti singur pe ea,
Domnul ISUS te-nsoţeşte,
Şi de tine se-ngrijeşte,
Va lupta în locul tău.

Toţi cîţi au venit la DOMNUL,
Crezînd în cuvîntul Lui,
În divina promisiune,
Că în cer o să-i adune,
Pe toţi cei ce cred în EL.

Frate, nu mai sta deoparte,
Frămîntat de îndoieli,
Întreabă-te măcar odată,
Dacă o fi adevărată,
Biblia, eu ce mă fac,

Da, te-aşteaptă grea osîndă,
Iadul înspăimîntător,
Nu va fi coşmar ce piere,
Va fi groază şi durere,
Va fii veşnicia ta.

E adevăr metaforic,
Că iadul este chiar în noi,
Viaţa-i o continuă luptă,
Şi pe lîngă că e scurtă,
Vrem s-o mai scurtăm şi noi.

Itinerar turistic

Cum poţi face ceai, dup-a melcului urmă,
Aşa poţi fi convins, de dangătul de clopot,
S-ajungi creştin, să intri-n sfînta turmă,
În inimă s-ai foc, s-o simţi în clocot,

Nu foc de dor în înţelesul lumii,
Ci foc de dor, de patria cerească,,
Cel mult un zîmbet, pentru poanta glumii,
De vrei s-o-asculţi,obrazul să-ţi roşească,

Politicos am răspuns unei invitaţii,
Şi am intrat în marea catedrală,
Impresia enorme si inutile spaţii,
Pe dinafară da, monumentală.

Dar ce folos că este,obiectiv turistic,
Cu numai zece oameni în sală adunaţi,
Cu slujbă ce părea program artistic,
Cu preoţi ce doreau a fii filmaţi.

Cu vîrsta adunată-n ani cu multe sute,
Toţi turiştii dînd năvală s-o admire,
Pereţi pictaţi cu icoane tăcute,
Dar care nu provoacă nici-o tresărire.

Intraţi apoi într-o casă mai modestă,
Pe care este scris, casă de rugăciune,
Nu are vîrstă căci nimeni nu o atestă,
Şi-n ea, nu intră cîţi vor să se adune,

Nu e cuprinsă-n nici-un traseu turistic,
Şi, poate chiar prin modestie-atrage,
Nu aparţine nici-unui curent stilistic,
Nu este amintită, în cărţi sau cataloage.

Neavînd loc rămîneţi chiar şi-n cadrul uşii,
Şi ascultaţi-l pe cel ce cîntă sau vorbeşte,
De nimeni nu veţi fi numiţi ,intruşii,
Nu veţi fi priviţi, cu ochi de peşte.

Veţi constata, că doi sau trei se scoală,
Şi bucuroşi, ale lor locuri vă oferă,
Vă-ntind o mînă, care-i desigur goală,
Dar ca voi să le-o strîngeţi, asta speră.

Pereţii sunt goi, fără icoane sfinte,
Şiruri de bănci, deasupra uşii-un ceas,
Pe un perete, scrise cîteva cuvinte,
EU vin curînd,puţin a mai rămas,

ISUS a spus, primele trei cuvinte,
Puţin a mai rămas o spun acei,
Cei de pe bănci, de umană sorginte,
Ca DOMNUL, să se îndure de ei.

Nici-un tablou vreun zid nu-mpodobeşte,
Nu sunt icoane, cărţi de sărutat,
Prin simplitate, totu-mbogăţeşte,
Şi cine intră iese, pleacă mai bogat.

DOMNUL ISUS; e în astfel de locuri,
Dar, nu-i contest prezenţa-n catedrale,
Sunt contra celor ce-l ţin în brelocuri,
Căci inimile-acestora sunt goale.

Este fără sens credinţa afişată,
Prin cruci, medalioane, atîrnînd,
La gîturi cîte trei, patru deodată,
Dorinţa-i doar de a ieşi din rînd.

Căci nu pe ISUS îl scot în evidenţă,
Ci-a lor dorinţă de a fi remarcaţi,
Trăind îndestulata viaţă-n opulenţă,
Oamenii-aceştia nu se doresc salvaţi.

Cei mai mulţi îşi scot în faţă,...burta,
Şi faptul că pe ei hainele plesnesc,
N-ar accepta nici morţi cortul sau, iurta,
Căci, casa lor este...palat domnesc.

Cum să înveţe, ce.nseamnă, umilinţa,
Cînd doar în bogăţie-au fost crescuţi,
La cruci de aur reducînd credinţa,
Dornici de faimă, dar, la minte...muţi.

Merg în biserici, căutînd locuri de cinste,
Şi semnul crucii-şi fac cu gesturi largi,
În rugăciune, nu leagă trei cuvinte,
Astfel de oameni nu pot să fie dragi.

Şi, totuşi, DUMNEZEU, într-a lui milă,
Şi pe astfel de oameni îi iubeşte,
Ca orice om, şi ei sunt, lut şi-argilă,
Şi peste ei soarele străluceşte.

Ca orişicărui om DOMNUL oferă,
Şansa salvării şi-acestor plini de ei,
Condiţiile-s aceleaşi, nu diferă,
Şi din ce sunt DOMNUL îi face miei.

ISUS e şansa, deci n-o lăsa să treacă,
Eşti la curent cu a Lui revenire,
Ce va găsi, boabe, sau pleavă seacă,
Vei rîde sau, vei plînge în neştire,

Ai şansa de-a alege, azi nu mîine,
Nu te baza pe-un mîine iluzoriu,
Dacă n-ai ştiut, ISUS, e a vieţii pîine,
CREDE ÎN EL CREDULULE NOTORIU.

Despre sărutarea crucii,

Sărutarea crucii e idolatrie,
Sărutarea mîinii celui ce o ţine,
Cei ce pretind fac doar ...o meserie,
Şi lui ISUS ei aduc doar ruşine,


Prin asta ei îşi caută propria slavă,
Nerespectînd deloc Cuvîntul sfînt,
ISUS, devine personaj de ...snoavă,
Cînd slavă se pretinde pe pămînt.

Eu, cred în DUMNEZEU, aşa mi-e crucea,
Cuvinte goale, lipsite de esenţă,
Dar vai, nu e un mod de a convinge,
Că-n viaţă,ISUS, ştie-n permanenţă

Credinţa nu-i în cruce, nu-i în carte,
Credinţa trece dincolo de ele,
Şi una şi-alta te duc mai departe,
Dar, tot aşa posibil să te-nşele.

Nu-i de ajuns să ţii cartea în mînă,
Iar CRUCEA LUI, n-ai cum s-o mai atingi
Lemn fiind a devenit ţărînă,
Să crezi, altfel chiar foc fiind te stingi.

Poţi crede în ISUS, recunoscîndu-l,
Nu pur şi simplu, c-ai auzit de EL,
Dacă dincînd în cînd, la EL ţi-e gîndul,
Rămîi ce eşti, un inocent...bebel.

De n-ai cerut ca preasfîntul SĂU singe,
Să se reverse peste al tău păcat
N u chiar acum, însă cîndva vei plînge,
Dar ce folos vei fii deja ratat.

Dacă n-ai cerut,ISUS să moară,
Pentru ca fiinţa-ţi să fie salvată,
Nu chiar acum, însă o să te doară,
Că inima-ţi rămîne nespălată.

Nu semnul crucii te-mpinge spre credinţă,
Nici şansa, şansa, de a atinge-un os,
Nu-i admira pe cei ce din neştiinţă,
Fac fapte ce nu duc către CRISTOS.

Durerea mare e că dimpotrivă,
Îndepărtează,crezînd că sunt creştini,
Credinţa lor este total pasivă,
Lor şi altore ei le sunt asasini.

Sunt orbi, nu pot vedea lumina vieţii,
N-au cum să fie lui ISUS, ucenici,
Sunt goi, ăn inimi au răceala gheţii,
Şi luminează cît nişte licurici.

Sunt inutile lungi pelerinaje,
Să vezi icoana care cică, plînge,
Să credeţi în nişte simple trucaje,
Şi culmea cică cu lacrimi de sînge.

S-asculţi o piatră-n care parcă bate,
Inima mamei lui ISUS CRISTOS,
De crezut pentru minţi alienate,
Credinţa aceasta duce doar în jos.

ISUS CRISTOS, e-n propria ta casă,
Să nu te-apuci să-l cauţi prin unghere,
E-n cartea ce-o ţii.n cinste pe masă,
Dar dacă doar o mîngîi cu plăcere,

D ştergi de praf, o săruţi cu sfială,
Trei semne ale crucii larg îţi faci,
Credinţa ta nu e decît spoială,
În cea mai neagrăignoranţă zaci.

Posibilă continuare.

Nemîntuit e şi poetul de la Ciucea,
Cerînd prin ale sale poezii,
Romîne respectă şi sărută crucea,
Îndemnuri ce conduc spre erezii,

Supranumit poetul pătimirii noastre,
Din scrieri nu reiese-a fii mîntuit,
Privind poetic spre zările albastre,
Neamintind dorinţa de-a fi pocăit.

A scris, despre datini, obiceiuri,
Ce bine-ar fi acestea să nu piară,
Parabole lipsite de temeiuri,
Clopot inutil în fapt de seară,

Clopot ce nu anunţă lunga noapte,
Ce se aşterne peste nemîntuiţi,
Dangăt pentru zise eroice fapte,
Necrolog pentru toţi cei obidiţi.

Nu e prea clară povestea pătimirii,
Căci el desigur nu a trecut prin asta,
Prin grădină admirîndu-şi trandafirii,
Însă el însuşi n-a înfruntat năpasta.

Comparativ cu eroii credinţei,
Ce şi-au pierdut chiar şi ultimul dinte,
Răbdînd pînă la culmea umilinţei,
Iar el sorbindu-şi calm ceaiul fierbinte.

Putea să fie deschizător de cale,
Şi să nu meargă pe drum bătătorit,
Versul curgea calm şi firesc la vale,
Dar pentru ISUS, pe nimeni n-a trezit,

Nu am de gînd să-i demolez statuia,
Una la Ciucea, desigur existînd,
Dar nu-i de-ajuns să cînţi un aleluia,
Poet al pătimirii pretinzînd,

Cînd mîntuirea e individuală,
Nu se obţine prin ămouternicit,
Popor romîn creştin, e vorbă goală,
Eşti mort, pierdut, fără ISUS primit,

E genial chiar tot ce-a scris poetul,
Lectura te îndeamnă spre visare,
Dar dacă neglijezi ce-a scris profetul,
Ce-a scris poetul, nici un rost nu are.

Poeţii-ntrgii lumi strînşi laolaltă,
De şi-ar unii talentul să compună,
Ar rezulta ceva cu iz de baltă,
Cu îndemn direct spre văgăună,

Fiindcă ce e lumesc aşa rămîne,
DUMNEZEU, nu face compromisuri,
În cer nu pot să intre suflete păgîne,
Au locul rezervat în negre-abisuri.

Iubiţi poeţi, veţi fi-ntrebaţi de daruri,
Cum le-aţi folosit ori risipit,
Aţi aşteptat voi slavă şi onoruri,
Sau lucrători în lan v-aţi dovedit,

Răspunsul vostru chiar nu mai contează,
Ăar întrebarea, retoric a fost pusă,
EL ştie ce în piepturi vă pulsează,
Vă preţueşte după recolta adusă,

Este bine, rob bun şi credincios,
Veţi auzi, la marea întîlnire,
Constat, mi-ai fost de un real folos,
Primeşte cinci cetăţi de cîrmuire.

Sau, poate că răsplata-ţi va fi dură,
Trăindu-ţi viaţa la superlativ,
Trăind doar pentru nesătula-ţi gură,
Dispari din faţa MEA definitiv.

Dor,

Mi-e dor să-i dau pămîntului,
Ceea ce-n mine a fost învestit.
Trupu-mi pentru o vreme modelat,
După chipul celui Preaslăvit,

Să-mi pună întrebări referitoare,
La sămînţa aruncată-n pămînt bun,
Mă tem, sunt cuprins de-ngrijorare,
Cu privire la cele ce-am să-i spun.

Temerile îmi sunt justificate,
Fiind prea mult adeptul amînării,
În Carte-n amănunt sunt prezentate,
Snopul mi-e sec şi-i vremea recoltării,

Privind mult spre lanurile vecine,
Subiectiv recolta mea pare mai bună,
Mă mir văzînd ale neghinii tulpine,
Dar sper că-n saci doar grîul se adună,

Dar nu bag seama că sacii-s plini de găuri,
Prin care grîul curge în voia lui,
Boabe frumoase, alunecînd spre hăuri,
N-am grijă de recolta DOMNULUI,

Spunîndu-mi, DOMNUL ştia ce-aşteaptă,
EL ştiind ce fel de sămînţă sînt,
Ştia că nu pot ţine calea dreaptă,
Ştia că nu pot ţine-un legămînt.

Şi, totuşi, DOMNU-mi spune, nu te teme,
Şi-mi spune asta în fiecare zi,
Eu uit luîndu-mă cu-alte probleme,
EL ne-ncetat doreşte-a-mi dovedi,

Mă-ndeamnă cît este ziua de lungă,
La orice pas pe nume eu să-l chem,
Ca braţul celui rău să nu m-ajungă,
Sub apăsare-i să nu ajung să gem,

Despărţit de Mine tu nu poţi,
Nici-un pai de jos vrînd să-l ridici,
Casa nu-ţi va fii pradă pentru hoţi,
Iar la final, vei fii cu mine-aici.

Nu te-amăgesc cînd spun ai rezervare,
Şi cum e aici nu-ţi poţi imagina,
Păstrează-te curat fără-ntinare,
EU îţi promit că nu vei regreta.

Acestor promisiuni cum să rezist,
DOMNUL nu cere să-i fac eu favoare,
Dacă în timp, numitul alchimist,
Prin atingere schimba piatra-n valoare,

DOMNUL ISUS, doar prin promisiune,
De care nu e drept să te-ndoieşti,
Chiar dacă-n loc de inim-ai tăciune,
Predîndu-i-o cu EL în veci trăieşti.

DOMNUL ISUS; nici asta nu ţi-o cere,
Pe genunchi, pe coate ca să te tîrăşti.
E inutil căci nu-i produci plăcere,
Viaţa. inutil ţi-o amărăşti.

În mîna DOMNULUI,

În mîna DOMNULUI cuprins,
Deşi, eram total convins,
Că prin viaţa ce-o trăiesc,
Raiul, n-am cum să-l moştenesc,

Dar cum voii lui DUMNEZEU,
NU mă pot împotrivii eu,
Recunoscîndu-l, Fiu al LUI,
Şi DOMN al unuversului,

Nu regret deloc pasul făcut,
Anulînd întregul meu trecut,
Care numai cinste nu-mi făcea,
Tot mai mult ăn moarte m-adîncea,

Stau încă şi mă minunez,
Preţul pe care-l datorez,
E tot ce-a fost mai ruşinos,
Din viaţa mea de ticălos,

Încă nu sunt dezmeticit,
Fiindcă-n Carte am citit,
Că mi se vor mai întîmpla,
Fapte ce mă vor întina,

Dar acum îl am apărător,
Pe cel de oameni iubitor,
Ce mijloceşte ne-ncetat,
Pentru cei ce viaţa i-au dat,

Cu nimic n-am participat
La felu-mi de viaţă schimbat,
DOMNUL; prin Duhul său cel sfint,
Eu doar beneficiarul sînt.

Azi sunt al DOMNULUI copil,
Nu e o figură de stil,
Şi dacă alţi, mă duşmănesc,
DOMNUL îmi cere să-i iubesc,

Să nu mă tem, să nu mă tem
Este al DOMNULUI îndemn,
Mi se cere doar să cred în EL,
Să vorbesc şi altor despre MIEL.

În faţa uşii,

În faţa uşii încuiate,
TU stai ISUSE, şi aştepţi,
Răbdarea TA nu are margini,
Ce încă-i strîmb, vrei să îndrepţi,

Unde e plînset şi durere,
Vrei alinare să aduci,
Vrei ca prin crucea grea ISUSE,
Să nu mai fie alte cruci,

Din crucea Golgotei mai curge,
Mîntuitorul har divin,
Tu îi iubeşti pe cei din casă,
Dar ,lor le pasă prea puţin,

Străbat prin uşa încuiată,
Glasuri ce-ndeamnă la desfrîu,
Nu ştiu ce şansă le e dată,
Cît încă harul curge rîu,

Suspini, şi baţi la altă uşă,
Aceleaşi zgomote răzbat,
Aceeaşi muzică drăcească,
E clar e al răilor sfat.

Şi-atunci cînd uşa se deschide,
Prin fumul gros, nimic nu vezi,
ISUS, inima TA-nţelege.
Că n-ai pe cine să salvezi,

În casa aceea e stăpînul,
Pămîntului, acesta-ntreg,
ISUSE sfînt a ta dorinţă,
Oamenii-acei n-o-nţeleg,

În casa lor, stăpîn e dracul,
El face legea printre ei,
Promite că le umple sacul,
Şi că o să-i transforme-n zei,

ŞI-ai mers ISUSE mai departe,
Sperînd că tot ai să găseşti,
Oameni să treacă de-a TA parte,
Din valea morţii să-i răpeşti,

ISUSE drag, ai spus odată,
O Tatăl MEU s-a isprăvit,
Ai mers în cer şi totuşi ,iată,
Îl cauţi pe omul rătăcit,

Zicînd am minte superioară,
Omul a amînat mereu,
Mizînd pe marea lui răbdare,
L-a supărat pe DUMNEZEU,

Scîrbit de-atîta-nfumurare,
DUMNEZEU T tatăl a vorbit,
O să vedem cine-i mai tare,
Cine pe cine-a întocmit,

Răbdarea mea în trei minute,
Se-ndepărtează de la voi,
Mînaţi de forţe nevăzute,
Veţi umple ghena de gunoi.

Abandon sigur

Eu în ISUS îmi pun speranţa,
Pe braţul SĂU, m-abandonez,
Eu îi semnez în ...alb chitanţa,
Că ştiu ce mult îi datorez.

Atîta, mintea mă mai duce,
Să ştiu că sunt dator vîndut,
Evenimentul de la Cruce,
Mie mi-al vieţii început.

Cît timp eu mi-am condus viaţa,
Am fost al celui ticălos,
Acum simţind topită gheaţa,
Am devenit al lui CRISTOS.

ISUSE, se cuvine ţie,
Să-ţi mulţumesc, că m-ai salvat,
Spălat de multă murdărie,
Mă simt azi binecuvîntat.

ISUS, eşti demn de toată stima,
Că în Cuvînt, ai spus aşa,
Cînd vine groaza şi molima,
Creştine, nu te-ngrijora.

Veniţi în sfîntă rugăciune,
În faţa Tatălui Ceresc,
Şi, norii n-or să se adune,
Asupra celor ce-l iubesc,

Cînd cheamă DUMNEZEU preasfăntul,
În via LUI culegători,
DA; DOAMNE fie-vă răspunsul,
Lucrăm pînă ne trec sudori,

Nu vă lăsaţi învinşi de lene,
Ci, hărnicie dovediţi,
Să nu dormiţi în puf şi pene,
Căci, raiu-aşa nu-l dobîndiţi,

Răsplata voastră pentru muncă,
Va depăşi orice-aşteptări,
Chiar ISUS o să vă conducă,
Pe ale Cerului cărări.

Tot mai speriat,

ISUS, zi după zi sunt mai speriat,
Căci, ştiu că mi se apropie ceasul,
Cînd de pe-acest pămînt, voi fii luat,
Mi-a fost de cinste, de ocară, vasul,

Înclin să cred că cinste n-am adus,
Prin felul meu firesc de comportare,
Nu ştiu dacă spre TINE am condus,
Suflete aflate-n disperare

Voi ştii cînd îmi va fii dat să aud,
Bine, rob bun, mi-ai fost credincios,
Sau, voi căuta un loc să mă ascund,
Zadarnic, inutil, fără folos.

Mi-e dor ISUSE, de locul promis,
Deloc eu nu pun la îndoială,
Cred tot ce-n Cartea sfîntă este scris,
Cuvîntul TĂU DOAMNE, nu-nşeală.

Numele TĂU, e cinstea-ntruchipată,
Cuvîntul TĂU, suprema garanţie,
Biblia, singura busolă lumii dată,
Cu ea nu ne pierdem în pustie.

DOAMNE,eu nu îţi fac o favoare,
Chemîndu-te să intri-n viaţa mea,
Gîndul, mi-e la viaţa viitoare,
Să fiu al TĂU, pîn-la sfîrşit aş vrea,

În etapa-aceasta-a pregătirii,
Căci aşa-mi este viaţa pămîntească,
Să fiu convins în ziua revenirii,
Că voi ajunge-n patria cerească.

Că nu voi fii cutremurat de spaimă,
Văzînd cum alţii, spre cer se ridică,
Că nu voi fii printre cei ce-ngaimă,
ISUSE, chiar vom îngheţa de frică,

Cu gîndul la dogoarea ce urmează,
Acum da, credem, că nu a fost un basm,
Nu ştim DOAMNE, dacă mai contează,
Dorinţa noastră într-un ultim spasm,

Să mai sperăm, mai e o mică şansă,
Că pentru noi, mai ai un pic de milă,
Vom fii salvaţi, vom rătăci în transă,
Te-nduioşezi, ne vei privi cu silă,

E-ngrozitor să ştii ce te aşteaptă,
Nimic în sensul bun, doar disperare,
Nu am ales calea cea grea dar dreaptă,
Acum degeaba strigăm, îndurare,

Putem striga, că nimeni nu ne-opreşte,
Stîrnim doar hazul, dracilor spurcaţi,
Cu cît strigăm, bucuria lor creşte,
Văzîndu-ne arzînd viermilor daţi,,

Dar cea mai grea osîndă au s-o simtă,
Acei ce-au fost un timp ai lui CRISTOS,
În faţa lui satan, nu pot să mintă,
Căci el e cel mai mare mincinos,

Sfîrşitul lumii, nu-i moartea unei zile,
Care după noapte-n zori renaşte,
Scînteieri de viaţă în pupile,
Vor fii în limbi de şerpi şi-n ochi de broaşte.

Nevoie de trezire

Sunt nişte hahalere şi sperjuri,
Conducătorii ţării, pretinsă creştină,
Dintr-o pădureei sunt doar uscături,
La caracter, ca ultima jivină,

Hiene porci mistreţi şi alte javre,
Cu gîndul, ochii îndreptaţi spre pradă,
Discursuri seci, într-un cuvînt, palavre,
Jalnici, inutili, deci proşti grămadă,

E suficient să vezi ce-averi declară,
Cu firme, scoşi la-naintare socrii,
Conturi subţiri, aproape apă chioară,
Dar nerecunoscînd că-s mediocrii.

Cu ce legi fac pot fi catalogaţi,
Criminali în serie-mpotriva ţării,
Orice le-ai spune. nu se simt deranjaţi,
Lapte şi miere-n campania votării,

Nu sunt capabili de-a face proiecte,
Nu ştiu atrage, bani europeni,
Nu recunosc, c-au creier de insecte,
Nenorocirea e că sunt pereni.

Capul celor cu ţeste practic goale,
Este unul ce îşi zice,timonier,
Cum duce...nava e de-a dreptul jale,
În loc de... vînt la pupa, marşarier,

Se spune, DUMNEZEU;iubeşte Romania,
Sunt de acord, şi-ţi mulţumesc o Tată,
Păcat că-n fruntea ţării blasfemia,
E literă de ...lege promulgată.

Îi auzi cum jură,aşa să îmi ajute,
DUMNEZEU, în a mea activitate,
Cuvinte fade, ce se uită iute,
Preocupaţi de a-şi construi, vile, palate,

Nu voi mai critica, nu pot a pune,
Nimic mai bun în loc, ruşine-mi fie,
Luminează-le DOAMNE, minţile nebune,
Şi-ndură-te azi, de trista Romînie.

Înviorează, DOAMNE, ţara muribundă,
Nu ne permite să fim creştini tăcuţi,
Tăcerea noastră e cauza ce scufundă,
O ţară-ntreagă de datori vînduţi.

Haideţi creştini la luptă spirituală,
Să aducem laude, celui ce se-ndură,
Să trezim romîni din amorţeală,
Că sunt mulţi, creştini de conjunctură.

Cică sunt creştini că-s şi părinţii,
La fel bunicii, tot creştini au fost,
Exteriori, nu la nivelul minţii,
Ei îşi fac semnul crucii şi ţin post,

De spaimă cît de mare-i procentajul,
Celor ce n-au cu DOMNUL legămînt,
Le place să-şi admire ambalajul,
Alţii să ştie cît de grozavi sînt,

Acesta e pămînt fără recoltă,
E necesar de-a fi desţelenit,
E plin de spini , ca stelele pe boltă,
Creştini, treziţi, pămîntul adormit.

Fiţi sare şi fiţi a lumii lumină,
Luaţi exemplu pe ISUS CRISTOS,
Fiind convinşi că EL o să revină,
Haideţi să trăim cu mult folos,

Să n-avem gînd, noi să ne umplem sacii,
În lan noi să fim doar secerătorii,
Să n-vem gînd noi să mîncăm colacii,
Să nu dosim recolta ca dihorii.

Recolta noastră-s inimi dezrobite,
Atinse de al DOMNULUI Cuvînt,
Inimi de oameni cu vieţi rătăcite,
Să nu-şi sfîrşească viaţa în mormînt,

Să le deschidem ochii către ceruri,
Că viaţa nu e doar prelunga criză,
Da viaţa are de atins şi ţeluri,
Creştine-n cer te duci fără valiză,

Te duci, fii sigur, faptele-s cutine,
La fel de sigur fii ai un apărător,
Nu se poate să n-ai fapte de ruşine,
Problema-i dacă i-ai fost lucrător.

Mai mult doresc

Mai mult decît orice doresc
S-ajung pe imaşul ceresc,
Păstor să-mi fie doar ISUS,
Căci EL, aceasta mi-a propus,

Trăiam viaţa mea de om,
Eram doar un sălbatic pom,
De fapt, tufiş neroditorm
Stăteam în calea tuturor,

În loc modest dac-aş fii stat,
Pe alţii să nu-i fi-i-nţepat,
Dar mă manifestam rîzînd,
Văzînd pe alţii, sîngerînd,

Pe mult prea mulţi am zgîriat,
Familii chiar am destrămat,
, Şi ce era deosebit,
De diavol eram răsplătit,

Pentru-orice suflet rătăcit,
Eram cu bani acoperit,
Şi nici măcar nu-i număra,
În aur greutatea mea.

Cînd se oprea cîte-un naiv,
Lîng-un tufiş inofensiv,
În vîrfuri cîte-o floare-aveam,
Cu care eu îi amăgeam,

Dar floarea nu ceda uşor,
Spinii-i veneau în ajutor,
Şi cînd durerea o simţea,
Întreaga palmă-i sîngera.

Dar într-o zi pe-acel tăpşan,
Veni cu turma un cioban,
Oile blînde, s-au oprit,
Dar caprele s-au năpustit,

Şi într-o clipă,m-au lăsat,
Doar spini avînd de arătat,
Apoi păstorul mi-a vorbit,
Sărman tufiş eşti rătăcit,

Ţiar fi fost locul într-un crîng,
De milă, doar eu pot să-ţi plîng,
Cu spinii-ţi ameninţători,
Tu produci tuturor fiori,

De-ai vrea, te-aş preschimba din spin,
În floare gingaşă de crin,
Sus pe imaşul cel ceresc.
Căci EU acolo păstoresc,

Iar cei de tine înţepaţi,
De MINE, toţi au fost salvaţi,
Tu-ai fost plătit, fiindc-ai distrus,
EU nu-ţi cer bani căci sunt ISUS,

EU pot fii salvatorul tău,
Tu poţi fii ucenicul meu,
Şi-acolo unde ai distrus,
Să pui cuvîntul lui ISUS.

Cuvîntul meu este balsam,
Fructu-i răsplata pentru ram,
Tu poţi pieri arzînd în foc,
Sau poţi trăi în ceresc loc,

Să şti, ca tine mulţi au fost,
Şi şi-au schimbat al vieţii rost,
Apucă mîna cît ţi-o-ntind,
De nu vrei s-o priveşti cu jind.

Cînd voi veni să-i i-au pe-acei,
Ce sunt de-acum copiii mei,
Să şti că EU ţi-am mai vorbit,
Dar ai fost prea-ndobitocit.

Să şti că asta-i şansa ta,
E ultima n-o refuza,
Poţi să ajungi în cer un crin,
Ori pe pămînt un jalnic spin.

Ofertă.

Dacă unul sau mai mulţi compozitori ,
de muzică creştină, se dovedesc ,
interesaţi de texte, au permisiunea,
de ale folosi aşa cum sunt ori să utilizeze ,
ceea ce li se pare potrivit,Pentru mine,
nu autorul este important adică eu, ci
mesajul pe care acele compoziţii îl va trezi,
în inimile ascultătorilor.Binecuvîntaţi să fie ,
toţi cei care se vor implica în lucrarea
DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS:AMIN.

Citind o listă,

Citind o listă,şi-aceea incompletă,
Cu tot ce s-ar putea numi păcate,
Mă mir că totuşi această planetă,
Rezistă, în ciuda atîtor atentate,

E-ngrozitor de mare depărtarea,
Între creatorul bun şi noi cei răi,
Cu răutate-i batjocorim răbdarea,
Răspundem nu, EL vrîndu-ne ai săi.

Iubirii LUI, ne-nchipuit de mare,
Răspundem cu crasă indiferenţă,
Doar în momente de mare disperare,
Ne amintim de a Sa existenţă.

De parcă EL ar fii ceva vremelnic,
Neînsemnat, un fel de treacă-meargă,
Noi, chiar dac-am trăi Matusalemic,
Tot EL, e-n stare păcatul să ni-l şteargă,

Cum nu ne îngrozim, citind pe listă,
Motive de ce-avem, inimi de piatră,
Dovezii clare că ISUS există,
Răspundem ca un cîine care latră.

ISUS, e caravana care trece,
Noi, lătrătorii, ba chiar huiduitori,
Stînca rămîne, nesimţitoare, rece,
Dacă doreşti, nu ai decît să mori,

Chiar şi în faţa hotărîrii TALE,
De-a ne salva, de iadul blestemat,
Te-am huiduit, n-am dat, două parale,
Şi cu ciocanu-n cuie, toţi am dat.

Nu ne-a înduioşat deloc cununa,
Ai cărei spini, fruntea-ţi însîngerau,
Ba, chiar gîndeam, dispari pe totdeauna,
Nu doar gîndeam ci,o strigam pe şleau,

Cerîndu-l pe Baraba, spre salvare,
De TINE, lepădîndu-ne total,
Cel mai uimit de-această răsturnare,
Baraba însuşi, vestitul criminal.

Noi cei de azi cu toţi suntem Baraba,
Te răstignim în tot mai multe feluri,
Spre-a face bine nu ne împinge graba,
Dar, împlinim ale răului ţeluri.

Înţelegere,

Tot ce-nţelegem prin prosperitate,
Este speranţă de îmbogăţire
Pe orice căi, averile-adunate,
De DUMNEZEU, înseamnă despărţire,

Dorirea-averii, pe DOMNU-L situează,
Inevitabil în plan secundar,
Gîndul, conştiinţa, totul se-alterează,
Natura-i modificată,financiar.

Dar tot mai evidentă e dorinţa,
De-a dovedi celor din jur contrariu,
Declari că pentru tine pocăinţa,
E ca apa pentru peşti în acvariu,

Nu sesizezi dar, naşti o bănuială,
Pe cei din juru-ţi îi dispreţuieşti,
Credinţa îţi devine, o spoială,
Şi cele scrise-n Biblie-s poveşti.

Nu te simţi bine, dacă nu-i afişată,
Averea pe care o doreşti demult,
Maşina. de nu ţi-e invidiată,
Pe cel ce tace-l socoteşti,incult.

În faţă cu aşa minunăţie,
Să nu rosteşti o vorbă e păcat,
Tăcerea lui ţi-aduce afront ţie,
Iar tu gîndeşti, e un subdezvoltat.

Te miri s-auzi că ţi-e de-ajuns o haină,
Să te-nveleşti cu ea să nu fii gol,
Cuvîntul Sfînt, ţi-a devenit o taină,
Iar adunarea, un fel de spectacol,

Un loc în care e prezentată,...moda,
Masculină, feminină de-orice fel,
Nu mai contează cui i se-nalţă oda,
Nume comun a ajuns EMANUEL.

Indiscutabil, DUMNEZEU, e-n sală,
Este prezent, prin Duhul său cel Sfînt,
Asistă la ...spectacolul de gală,
Dar Duhul i se stinge-ncet înfrînt,

Credincioşi-şi pun în sac obolul,
Constînd din... monede sunătoare,
Tot mai simţibil în inimi este golul,
Unei biserici creştine care moare.

Astăzi l-am văzut,

Astăzi, l-am văzut pe DOMNUL în faţa uşii mele,
Dornic ar fi fost să intre,în sufletu-mi zdrobit, surcele,

Nu a fost o nălucire, căci în nopţi întunecate,
Chinuit de negre gînduri,l-am chemat să mi se-arate

L-am văzut întîi din spate, dar i-am recunoscut glasul,
DOAMNE chiar numai o noapte, casa mea fie-ţi popasul,

Spatele brăzdat de biciul, celor fără de simţire,
Neştiind că batjocorindu-l, îl purtau spre nemurire,

Mîinile-i însîngerate,cu piroane ţintuite,
DOMNUL a-ndurat ocara, pentru noi preţuri plătite,

Mă văd în, acea mulţime printre-acei nebuni ce strigă,
Nu fac notă discordantă,dintr-un lanţ sunt o verigă,

Nici prin gînd măcar nu-mi trece,Să strig nu-l bateţi în cuie,
Fiindcă nu-l puteţi ucide, Duhul său la cer se suie,

Trupu-i va ieşi afară, din mormîntul neputinţei,
Se va cutremura pămîntul, replică a necredinţei.

Astăzi zic şi eu ca Toma,DOMNUL meu şi DUMNEZEUL,
Celor ce se-ncred în Tine,DOAMNE zic, învinge-mi eul,

Mulţumesc ISUSE DOAMNE, că pe cruce ai purtat,
Împreună cu al lumii, şi urîtul meu păcat,

ISUSE voi spune multor, că la masa mea ai stat,
Ca răspuns chemării mele, Tu cu mine ai cinat.

Căi spre...mîntuire

Nu ajungi la mîntuire,aşteptînd pe ţărm vaporul,
Nu-aranja cu căpitanul,,nu e el mîntuitorul,

Nu ajungi la mîntuire deschizînd un cont în bancă,
E...cec făr-acoperire,şi valoarea lui e calpă.

Nu ajungi la mîntuire,apelînd la, marii zilei,
Nu-ncerca o mituire,nu merge pe ...şansa pilei.

Nu ajungi la mîntuire,luînd simplu, autobusul,
Căci la ultima oprire, vei vedea c-ai fost intrusul.

Nu ajungi la mîntuire bazat pe marea-ţi avere,
La despărţirea de viaţă,DOMNUL altceva îţi cere,

Nu ajungi la mîntuire,nici lăudîndu-ţi sărăcia,
Poate fi o însuşire, de-a nu şti ce-i hărnicia,

Nu ajungi la mîntuire,nici chiar predicînd cuvîntul,
Legănat de-o amăgire,lumea numindu-te ...sfîntul,

Nu ajungi la mîntuire,nici cu sacul şi cenuşa,
La a lui ISUS răstignire tu ai fost ca eu, ...căpuşa.

Nu ajungi la mîntuire, răstignindu-te pe cruce,
Ar fi înc-o amăgire care doar la moarte, duce.

Nu ajungi la mîntuire, nici trăind în munţi,sihastru,
Expus la sălbăticire,vorbind cerului albastru,

Oameni chiar se face ziuă,lăsaţi calea larg-a lumii,
Nu mai bateţi apa-n piuă,,nu simţiţi mirosul humii,

Nu simţiţi morţii mirosul, nu-i ştiţi lui ISUS menirea
Pentru ce-a murit CRISTOSUL,să aducă...mîntuirea

Univers în mişcare 3

Totu-n univers e în mişcare,
Lumea e-n continuă transformare,
Numai El cel ce le-a creat pe toate,
E neschimbat în marea-i dragoste,

Suntem în căutări de argumente,
Parcă n-ar fi foarte evidente,
Pe EL nepăsarea noastră-l doare,
E neschimbat în marea-i îndurare.

Suntem în căutarea bogăţiei,
Cădem în capcana lăcomiei,
Numai EL în imensa LUI iubire,
Ne va feri de crîncena orbire.

Nu ne mulţumim să ştim prezentul,
Pe previziuni punem accentul,
Numai EL cel a toate ştiutor,
Cunoaşte clar al lumii viitor.

Suntem în căutarea fericirii,
Ne-ancolţit ideea nemuririi,
Vai de noi suntem nişte tîrîtoare,
Să ne mirăm, cum ne mai rabdă oare,

DOMNUL DUMNEZEU, ne-a dat Cuvîntul,
Noi interpretăm, cum bate vîntul,
Multe secte şi alte-organizaţii,
SE laudă că, doar ei sunt...număraţ

DUMNEZEU, a spus în Sfînta Carte,
Că-l va da pe Fiul său la moarte,
Pentru că nespus de mult EL ne-a iubit,
Şi pe nici unul nu-l vrea a fipierit,

DUMNEZEU în Carte-a dat puruncă,
Oameni, să trăiţi numai prin muncă,
Nu furaţi nu înşelaţi şi nu ucideţi,
Dacă nu vreţi, satanei să vă vindeţi,

Gîndul vostru, nu-i şi gîndul MEU,
Voi, aţi fost, creaţi de DUMNEZEU,
Pe pămînt acum e pregătirea,
Cu MINE-n cer urmează nemurirea.

Dar aici apare o problemă,
Lumea este încă în dilemă,
Căci în cerulsfînt nu vor ajunge,
Cei nespălaţi, în al Fiului sînge.

FIUL MEU v-a spus trăind în lume,
Oameni ce aveţi de făcut anume,
Nimănui nu a cerut vreo plată,
Dăci mîntuirea în dar vă este dată.

Nu puteţi primii cu bani iertare,
Mîntuirea nefiind de vînzare,
Doar FIUL MEU e şansa mîntuirii,
De-l refuzaţi, sunteţi sortiţi pieirii.

Curînd, uşa harului se-nchide,
Şi cel ticălos atunci va rîde,
Căci, el ştie că mai sunt doar 3 minute,
Şi-a fi bogat, în suflete pierdute,

Cei ce l-aţi crezut, veţi plînge-amarnic,
El în promisiuni e foarte darnic,
Aţi uitat, că este regele minciunii,
Mulţi veţi ajunge-n fundul genunii.

Plînset şi tortură vă aşteaptă,
Neluînd hotărîrea înţeleaptă,
FIUL MEU, v-a vorbit de multe ori,
V-a spus ce-nseamnă,scrîşnirea dinţilor,

Nu aţi fost fecioare înţelepte,
Nici nu aţi urmat, căile drepte,
Mirele, va veni fiind aşteptat,
Voi, veţi culege exact ce-aţi semănat.

Nu aţi găsit fîntîna viii ape,
Nu aţi vrut ISUS, să vă adape,
N-aţi mîncat din pîinea de EL frîntă,
Şi i-aţi adus ocară şi insultă,

Acesta e cuvîntul de-ncheiere,
Vă aşteaptă, osîndă şi durere,
Pe FIUL MEU, nicicînd nu l-aţi dorit,
EU nu mă pot lăsa batjocorit.

Ghinda

Cum dintr-o ghindă răsare,un stejar superbă fiinţă,
Tot aşa prin ascultare,se ajunge la credinţă,

Fructul fagului e jirul,din el creşte copac falnic,
Pentru noi ISUS e girul, că ne schimbă traiul jalnic

Dacă auzim o dată, şi nu ne impresionează,
Cuvînt iubitor de TATĂ, DUHULSFÎNT recidivează.

Am trăit experienţa, neavînd nici o credinţă,
Chiar m-a mirat insistenţa, DOMNULUI, pentru-a mea fiinţă.

Eu cunoscîndu-mă bine,chiar mare mi-a fost mirarea,
De sub tone de ruşine, mi s-a oferit salvarea.

Dezlipirea de mocirlă,nu a fost deloc uşoară,
Parte din a mea natură, nu credeam c-o să mă doară,

Dar, luînd de bun Cuvîntul,zicîndu-mi că n-am ce pierde,
Mi-am dat seama ascultîndu-l, din uscat mă face verde.

Apoi analizîndu-mi traiul, aşa ceva ne mai făcînd,
Curios ce-nseamnă raiul, nu mi l-am mai scos din gînd,

În ciuda celor auzite, mi-am zis prietenii-i păstrez,
Pentrucă pe nesimţite, sper să îi influenţez.

Să învăţăm prietenia, altfel de cum o ştiam,
C-avînd prieten pe MESIA, nu mai mergem la bairam.

Ce-am ştiut vom, da uitării, vom învăţa să ne rugăm,
Rămîi cale a pierzării, noi pe alt drum ne aflăm.

Pîn-acum eu în grădină, am fost spin şi iarbă rea,
Nu-mi doream a fii-n lumină, să înţep, mult îmi plăcea.

Îmi plăcea mult în mocirlă,plin de tină şi de jeg,
Cu gîndire de şopîrlă,azi al TĂU, mă vreau întreg.

ISUSE, fii-mi TU balsamul anilor pierduţi în van,
Încadrează-mă-n programul, de secerător în lan.

ISUS fii recuperatorul,mulţilor ani irosiţi,
Doar TU eşti împlinitorul, tuturor cîte promiţi.

Sufletul mi-e plin de pace,străină pînă mai ieri,
Ard de dorul de a face, toate cîte mi le ceri.

Chiar dacă nu-ţi aud glasul, mi-e de-ajuns cuvîntul dat,
Trei minute-arată ceasul,celor ce-au tot amînat,

Nu mai merge negocierea, ca pe timpul lui Avram,
Pierduţii, vor simţii durerea şi nici urmă de balsam.

Răni aşa de dureroase, nimeni nu a mai simţit,
Vor arde, carne şi oase, în ziua marelui sfîrşit.

Ultimatum

Mai sunt atît, doar trei minute,
Şi-apoi DOMNUL, va reveni,
Cu legămintele făcute,
Noi bucuroşi, îl vom primi.

Noi nu vom şti cine e fiara,
Noi nu vom vedea chipul ei,
Noi nu-i vom admira tiara,
Noi nu ne-am închinat la zei,

Convinşi că EL e Adevărul,
Cuvîntul DOMNULUI ne-a fost,
Direcţie şi ţintă, Cerul,
Întregul vieţii noastre rost.

Chiar dac-am mai plecat urechea,
La vreun cuvînt înşelător,
ISUS cel Sfînt ne-a fost perechea,
Noi cei salvaţi EL salvator,

Mult a dorit înşelătorul,
În suflete a ne intra,
Noi, am închis şi-am tras zăvorul,
Şi-un lacăt sigur,Biblia,

Şi-apoi pornit-a cu blesteme,
Cu-ameninţări de orice fel,
Sperînd că,totuşi ne vom teme,
Şi că-l vom alege pe el.

Dar, noi ne bizuim pe DOMNUL,
Pe sfintele-i promisiuni,
Pe noi nu ne-ameninţă somnul,
Ce-apasă peste naţiuni,

Noi suntem seminţie-aleasă,
De preoţi, cuvînt purtători,
Aceste slujbe nu ne lasă,
Ca să dormim nepăsători,

Noi ducem tuturor Cuvîntul,
Dar, vai, puţini catadixesc,
S-asculte şi să-şi mute gîndul,
Dela ce-i trecător, lumesc,

Sămînţă multă-ncă se pierde,
Şi multă cade între spini,
La mulţi e secerişul verde,
Şi-n loc de spice, mărăcini.

Prea mulţi se laudă, c-o credinţă,
Străbună şi de neschimbat,
Prea mulţi nu vin la pocăinţă,
La care DOMNUL i-a chemat,

Dar îndelunga LUI răbdare,
Avea-va un sfîrşit, firesc,
Şi mulţi cădea-vor din picioare,
Cînd aprige coase-i cosesc,

Şi, DOAMNE; DOAMNE, mulţi striga-vor,
Cuvîntul TĂU noi l-am crezut,
Nu am tregut prin ger şi vifor,
Prin încercări nu am trecut,

Noi am crezut că din iubire,
Pentru tot neamul omenesc,
Va fi şi pentru noi răpire,
În Cerul sfînt Dumnezeiesc,

Va zice DOMNUL cu asprime,
Privind spre jalnice făpturi
Sunteţi cei care din mulţime,
Aţi scos doar răutăţi pe guri,

Sunteţi cei care,răstignirea,
Ceruta-ţi pentru FIU-MI blînd,
Cum să vă dau EU nemurirea,
Cînd n-aţi crezut în EL nicicînd,

Nici chiar cînd EL, minuni şi semne,
În faţa voastră a adus,
N-a fost nimic să vă îndemne,
Să credeţi în CRISTOS ISUS,

Nu am cum să vă dau iertare,
Pe FIUL MEU nu l-aţi dorit,
V-aşteaptă greaua încercare,
Şi-al dinţilor groaznic scrîşnit.

Neputinţa LUI

Noi ştim ce DUMNEZEU, nu poate,
Şi tot acolo îl lovim,
Urzim şi săvîrşim păcate
Şi iar şi iar, îl răstignim

Suntem neputincioşi ca pleava,
Ca trestia-n baltă în vînt,
Luptăm să îi furăm şi slava,
Şi nu ne pasă de Cuvînt.

Nu este zi de EL lăsată,
Pe care noi să n-o spurcăm,
Şi-aşa ne trece viaţa toată,
Şi-n timpu-acesta ne mirăm,

De ce atîta chin şi boală,
Se năpustesc, vai, peste noi,
De ce ni-e viaţ-atît de goală,
De ce îngrijorări, nevoi,

De toate cîte ni se-ntîmplă,
Doar noi suntem cei vinovaţi,
Cu-n deget arătăm spre tîmplă,
Vom fi de TATĂL, acuzaţi,

Şi, tptuşi, EL din marea-i milă,
Ştiindu-ne ce slabi suntem,
Într-o condiţie umilă,
Pe FIUL, l-a făcut, blestem,

Şi după ce-a spălat păcatul,
Cu care-a fost împovărat,
S-a transformat în avocatul,
Omului. Sigur vinovat.

De-atunci la TATĂL, mijloceşte,
Şi-l roagă,TATĂ fă-mi pe plac,
Că a greşi e omeneşte,
Zic, iartă-i că nu ştiu ce fac.

Cînd ei au cerut, răstignirea,
Ei nu ştiau ce va urma,
Nu dela ei a fost pornirea,
De mare ură contra mea,

Nu-i condamna iubit Părinte,
Acesta, planul TĂU, a fost,
Iar TU ai ştiut dinainte,
În lume, care-i al meu rost,

O TATĂ, stăpîneşte-ţi ura,
Şi-arată-te-ngăduitor,
Avut-am de-mplinit Scriptura,
Şi-aş fii din nou, gata să mor,

O TATĂ, drag TU ştii ce-i omul,
TU ştii ce are el în gînd,
Mai bine te-nţelegi cu pomul,
Care-şi dă rodul, la-al lui rînd,

EU am trăit cu ei în lume,
De-aceea pentru ei pledez,
Ei nu pot riscuri să-şi asume,
De aceea TATĂ-i înfiez,

Pe cei ce sunt dispuşi să creadă,
Că am murit în locul lor,
Pe cei ce nu cer vreo dovadă,
Că EU, le sunt mîntuitor,

Pe cei dispuşi să mă urmeze,
Cu legămîntul încheiat,
Cuvîntul Sfînt să-l cerceteze,
Că pentru-aceasta li-l-ai dat.

În şansa celor trei minute,
SE-ncred cei cu inimă rea,
E şansa şanselor pierdute,
Copiii Mei n/o vor vedea.

În mila Domnului,

În mila Domnului cuprins,
Deşi, eram total convins,
Că prin viaţa ce-o trăiesc,
Raiul, n-amcum să-l moştenesc.

Dar cum voii lui DUMNEZEU,
Nu mă pot împotrivi eu,
Recunoscîndu-l, Fiu, al LUI,
ŞI domn al universului,

Nu regret deloc pasul făcut,
Ştergînd întregul meu trecut,
Care doar cinste nu-mi făcea,
Tot mai spre moarte mă-mpingea

Stau încă şi mă minunez,
Căci, chiar nimic nu datorez,
E tot ce-a fost mai ruşinos,
Din viaţa mea de ticălos

Încă nu sunt dezmeticit,
Fiindcă-n Carte am citit,
Că mi se vor mai întîmpla,
Fapte ce mă vor întina,

Dar, azi îl am apărător,
Pe cel de oameni iubitor,
Şi mijloceşte ne-ncetat,
Pentru cei ce l-au acceptat,

Cu nimic n-am participat,
La felu-mi de viaţă schimbat,
DOMNUL, prin Duhul său cel Sfînt,
Iar eu beneficiar doar sînt.

Azi sunt al Domnului copil,
Nu e o figură de stil,
Şi dacă alţi, mă duşmănesc,
DOMNUL îmi cere să-i iubesc,

Să nu mă-ngrijorez, sau, tem
Este al Domnului îndemn,
Îmi cere doar să cred în EL,
Să spun şi altor despre MIEL.

Priviţi-mă,

De mă priviţi, nu mă mai recunoaşteţi,
Căci eu lumii, nu ţi mai aparţin,
Da, da, mi-am schimbat cetăţenia,
Şi ţară mi-e acum, Cerul divin,

Iar pentru cele în urmă lăsate,
Nu am nici o umbră de regret,
În groapa uitării-s acum aruncate,
De acel numit DOMN şi profet

Refuzînd oferta limitat-a lumii,
Acum, cu adevărat eu sunt bogat,
Refuzînd iluzia dată de conturi,
Nemurirea, mi-am asigurat.

În superba parte luminoasă,
Undu nu sunt lacrimi şi dureri,
Pe totdeauna ceru-mi va fii casă,
Dispărînd noţiunea de ieri,

Căci timpul, în cer nu mai contează,
Neapărîndu-mi riduri pe chip,
Dezrobit mă simt pe totdeauna,
DE satan şi de-al său microcip.

Voi, cei ce-acceptaţi însemnarea,
Gîndind la firescul profit,
Fără rost vă va fi lamentarea,
Aţi ales, aţi cerut, aţi primit.

Aţi crezut că, iadu-i doar poveste,
Normal inventată de creştini,
Îndreptată, firesc contra voastră,
Şi acum aveţi ochi de lacrimi plini.

Măcar de n-ar mai fi şi alte rele,
Pe care nevoiţi să le-nduraţi,
Reuşind satan să vă înşele,
Gîndul salvării să vi-l mutaţi.

Pe partea dinafară a uşii,
Speranţele voastre au murit,
Şi-odată ce speranţa-i moartă,
Hrăni-ve-ţi iadul, pururi lihnit.

În ceea ce n-aţi crezut niciodată,
În iadul cel nespus de hidos,
În toată cruzimea-i se-arată,
Iadul veşnic nesăţios.

Nu vor lipsi nedumeriţii,
Cei care în răsplată sperau,
Cei care în viaţa firească,
Pe tatăl minciunii îl credeau.

Şi în starea lor disperată,
Sfioşi şi cu glasul pierit,
Îl vor întreba pe-al lor tată,
De ce în acest fel i-a primit,

De ce încă dela intrare,
În jur, totul le este ostil,
De ce pînă şi aerul doare,
De ce nici un glas de copil,

Un glas ca un tunet răspunde,
Copiii sunt sinceri şi puri,
DUMNEZEU în iubire-i ascunde,
Copiii nu pot fi sperjuri.

Copiii se află în locul,
Pe care EU li-l-am pregătit,
Cu îngerii prinşi în jocul,
Lor. Sper că v-am liniştit,

Şi voi puteaţi să ajungeţi,
Să aveţi inimi pure de copii,
Nici un rost nu mai are să plîngeţi,
Că aşa pe vecie veţi fii.

E o luptă

E o luptă-ngrozitoare pentru un singur loc,
Sunt multe milioane, de candidaţi pe el,
Aici nu e posibil, de cumpărat sau troc,
E luptă-nverşunată adevărat măcel.

Nu a fost niciodată, ceva mai mult dorit,
Dar nu-s înscrişi în cursă nici preoţi nici bogaţi,
Cu cît se-apropie timpul cu atît e mai rîvnit,
Cei amintiţi în faţă, se văd deja salvaţi,

Cinstitele lor feţe, aspiră la mai mult,
Căci e sub demnitate a se uni cu gloata,
Şi nefăcînd vreodată , conştiinţei un consult,
Chiar dacă n-au ştiut , ce-i munca ,cu lopata.

Ei n-au nici-o-ndoială, că vor ajunge-n cer,
Pentru ale lor fapte, răsplată aşteptînd,
DUMNEZEU creatorul, trimis-a mesager,
Neluîndu-l în seamă, se vor trezi plîngînd.

Au mînuit cuvîntul, doar spre al lor folos,
Simţind că au în mînă,o pîine şi-un cuţit,
Ţinut ascuns în pagini, DOMNUL ISUS CRISTOS,
De la ale lor inimi, s-a-ndepărtat smerit.

Cei ce-au dorit să-l afle, pe DOMNUL, n-au putut,
Lovindu-se de zidul , ignoranţei lor,
Ei n-au crezut în pilda, oii ce s-a pierdut,
Deci ei ne-avînd nevoie, de-al lumii salvator,

Da, faptele-i urmează, spre locul destinat,
De vor avea surprize, ei singuri au ales,
Citi-vor la intrare,intri rămîi intrat,
Dup-ale voastre fapte,recolta-i de cules.

Dar ei, nevinovaţii, care au prins din zbor,
Cîte o vorbă, două, despre ISUS CRISTOS,
Ne-nţelegînd prea bine ce-i un mîntuitor.
Prin slaba lor credinţă, chiar vor ajunge jos,

Ei nu vor da o luptă pe locul mult rîvnit,
În luptă o să se-nfrunte, cei ce-au trăit călduţ,
Cei care despre dînşii, spre bine au gîndit,
Şi-a lor speranţă a fost, un Dumnezeu drăguţ.

Care nu pedepseşte, fiind nespus de bun,
Nespus de răbdător, nespus de tolerant,
Care-a spus nu o dată, pe toţi vreau să v-adun,
Să fiţi şi voi ca Mine popor nemuritor.

Mă-ntorc la Tine,

Doamne, azi, mă-ntorc la tine şi ţie mă-nchin smerit,
Las deoparte-orice ruşine,,despre Tine-am auzit,

Că nu izgoneşti afară, nici pe cel mai rău păcătos,
Inima mi se-nfioară, ştiind cît sunt de gloduros.

De ce te-am ales pe tine, de ce spre tine mă-ntorc,
Dacă-n lume-mi era bine cînd trăiam viaţă de porc,

Nu-n sensul sacrificării, iarna, la sfîrşit de an,
Ci-n sensul destrăbălării, viaţă fără nici un plan,

Petrecîndu-mi vara toată,prin păduri, prin crîng umbros,
Săturîndu-mă nu o dată ,cu al grătarului miros,

Cîte unul, mai cu suflet, mi-arunca, cîte un mic,
Mulţumindu-i cu un rînjet, eram şi eu la picnic

Vara, parcu-mi era patul iarna ţeava de la CET,
Mi se spunea încruntatul, şi-n batjocură, profet,

Căci în a mea ignoranţă, vorbeam celor de teapa mea,
Să păstreze o speranţă, că multe se pot schimba.

Vom scăpa de-ntinsul mîinii,şi-atitudine umilă,
Vom rămîne fraţi cu cîinii, în iubirea lor docilă.

Într-o zi obişnuită,asist la o-nmormîntare,
Dar, slujba, nu-i lălăită, şi atent, dau ascultare,

Ce-aud, rece nu mă lasă, ceva despre-o inviere,
Despre cer, Păstor şi casă,de-un rîu cu lapte şi miere,

Ştiu c-am înghiţit salivă, dar n-am luat în rîs nimic,
Ciudat, nu au dat colivă, nici ţuică, măcar un pic.

Îmi fac calcule în minte, şi constat că n-am ce pierde,
Deci îi zic direct, părinte,zi-mi te rog în faţă, verde,,

Cîte dintre cele spuse, sunt reale, cît poveste,
Şi, de ce-ai strigat,ISUSE, mulţumim de toate-aceste,

Daruri ale îndurării şi milei nemărginite,
Smulşi de pe calea pierzării,puşi pe pajişti însorite.

Zisul preot mă priveşte şi după ce-mi dă bineţe,
Neconsiderînd însultă mă acceptă cu blîndeţe,.

Nu ia seama că-s în zdrenţe,că mi-e trupul plin de jeg,
Nici a păduchilor prezenţă,nici privirea mea de bleg,

Văd privirile mirate, îndreptate către noi,
Preotu-n haine curate, eu o ghenă de gunoi.
.........................................
Frate, vei găsi în baie tot ce-ţi este necesar,
Pînă jegul se înmoaie, îţi voi pregăti un dar,

Îţi voi da şi-un loc de muncă, de livadă vei grijii,
Nu te voi ţine ca slugă,căci o plată vei primi,

Despre cele întrebate-acolo-ntre morminte,
De-acum te voi numi frate, c-ai fost izvor de-nvăţăminte,

Pentru mulţi care erau siguri,de veşnicia luminoasă,
Dar mulţi vor sfîrşi în friguri, şi-n veşnicia-ntunecoasă,

Nu te-ntreb unde ţi-e casa, ar însemna să te jignesc,
De azi aceasta-ţi va fi masa, lui Dumnezeu îi mulţumesc,

Pentru că mi te-a scos în cale şi pentru că ai îndrăznit,
Senin să pui la îndoială, cuvintele ce-ai auzit,

Te voi învăţa Cuvîntul, te voi îndruma pe cale,
Cînd vei face legămîntul, vei scăpa de griji şi jale.

Viaţa ta va fi frumoasă, chiar de nu aşa deodată,
Iar de starea ta jegoasă, vei spune, a fost odată.

Astăzi, mi-am condus soţia pe drumul spre veşnicie,
Dar mi-e mare bucuria c-am frate de părtăşie,

Eşti recolta mea bogată, snopul meu cel mai de preţ,
Dacă nu-mi ieşeai în cale ajungeam măr pădureţ.

Crede-mă, eu, sunt salvatul, tu eşti şansa vieţii mele,
Tu eşti cel ce-mi dă biletul, spre mirificele stele..

Invitaţii

Am fost invitat la vînătoare,
Să văd cerb nevinovat cum moare,
Refuzînd tot nu am salvat viaţa,
Celui ce-a simţit glonţului dulceaţa,

Pe un stadion cu mii de locuri,
Am fost invitat la nişte jocuri,
Nemergînd tribunele au fost pline,
Şi s-a jucat perfect şi fără mine.

Am fost invitat şi la o nuntă,
Refuzînd, în juru-mi lume multă,
Nu suport, căci, iubind singurătatea,
Mi-ar fi deranjat intimitatea.

Am fost invitat la adunare,
Motivînd urgenţă-ntr-o lucrare,
Un eşec s-a dovedit lucrarea toată,
Şi-am petrecut o noapte zbuciumată.

Gînduri negre m-atacau în valuri,
Ca nişte ape ce treceau de maluri,
Un coşmar întrerupt printr-o trezire,
Şi reluat, sinistră revenire.

Refuzul dat acelei invitaţii,
Că n-aş suporta închise spaţii,
A fost clar pricină de poticnire,
Şi zac acum aproape-n nesimţire.

Preferînd din nou singurătatea,
S-a manifestat fatalitatea,
De eram printre cei din adunare,
Precis trăiam o binecuvîntare.

Mi-am propus să-mi înving cerbicia,
Mai pe înţeles s-alung prostia,
Să renunţ la concepţia păguboasă,
C-acea manifestare-i plicticoasă.

Am fost invitat la adunare,
Simt că ard în foc de nerăbdare,
Chiar nu ştiu ce urmează să se-ntîmple,
Sigur sunt doar de păru-mi alb la tîmple.

Ce înseamnă atitudine creştină,
Şi ce-nseamnă salvare divină,
Noţiuni chiar total mie străine,
Spre marea-mi şi de neiertat ruşine,

Cînd am auzit prima rugăciune,
Parcă am fost smuls dintr-o genune,
Dintr-un fund întunecat de mare-adîncă,
Simţeam că-n pieptul meu zace o stîncă,

Am simţit cum stînca se sfărîmă,
Că principiul vieţi-mi se dărîmă,
Că-i greşită a mea filozofie,
Despre viaţă, zic iar, ruşine-mi fie.

Am fost invitat în adunare,
A fost ca un fel de prezentare,
A tuturor greşelilor comise,
Şi ce-am aflat, că toate-au fost prescrise.

Aflînd că pentru faptele-mi rele,
S-a găsit un sfînt să mi le spele,
Am fost cuprins de o teamă-ngrozitoare,
Şi mă-ntrebam, care-o fi preţul oare,

Pînă la-ncheierea adunării,
Am scăpat de frica întrebării,
Şi aflînd că e totul fără plată,
L-am acceptat pe ISUS de îndată.

După plecare

După ce-am plecat din adunare,
Am înţeles ce mare depărtare
E-ntre mine şi nou cunoscutul,
EL salvator şi eu încă pierdutul,

Incredibil, cîte într-o seară,
Auzit-am pentru-ntîia oară,
Toate pentru mine, cu adresă,
Necitite în vreun fel de presă.

Nu-mi venea a crede ascultînd,
Viaţa prezentată rînd cu rînd,
Să fii avut un detectiv pe urme,
Într-atît viaţa să mi-o scurme.

Nu am mai plîns din copilărie,
Pedepsit fiind pentru o prostie,
Ochii-mi erau în lacrimi înecaţi,
Cei doritori, o mînă ridicaţi,

A fost apelul ce m-a convins pe dată,
Să nu ezit prin mîna ridicată,
Să recunosc nevoia de salvare,
Să anulez, imensa depărtare,

Participînd la prima rugăciune,
Simţindu-mă chiar o putreziciune,
La finalul ei, uşor ca pana,
Am simţit că, m-a pierdut satana,

Nu le-am înţeles atunci pe toate,
În ce fel puteau a-mi fii spălate,
Păcatele murdare, neştiute,
Şi. totuşi,totuşi, de cineva văzute.

Cum, doar prin a mîinii ridicare,
Viaţa-mi intră-n procesul de schimbare,
Schimbarea însă, va fi de durată,
Am aflat că va ţine viaţa toată,

Să nu-l reneg, în nici-o-mprejurare,
Niciodată să nu simt că-n mine, moare,
Dorinţa pîn-acum inexistentă,
De-acum în inimă, neîncetat prezentă.

Avertizat, minuni să nu aştept,
Să nu-nţeleg greşit acest concept,
Un răspuns dorit la rugăciune,
Poate fi considerat minune,

Pot fi privite minuni, lucruri banale,
Mersul pe drum fără piedici pe cale,
Gîndind doar la a lumii răutate,
Cîţi fraţi pe fraţi înjunghie prin spate

Nici nu bănuesc ceea ce urmează,
Ştiu că am nevoie de atenţie trează,
Căci cel trădat de mine zis satană,
Abandonîndu-l i-am deschis o rană,

Singura armă în contră-i mi s-a spus,
Este rostirea numelui ISUS,
Orice putere satanică dispare,
Aceasta-ntradevăr, minune mare.

Fii rece sau în clocot

Fii în clocot sau fii rece, să fii cuiva de folos,
Căci viaţa, oricum trece, cu finalul sus sau jos

Fiind ca cele două rîuri, cu apele întîlnite,
Scăpate din orice frîuri şi de nimeni folosite,

Rîul rece are apă,dulce , bună de băut,
Rîul cel aflat în clocot,multor bine a făcut,

Rîurile, sunt pretexte, noi suntem cei căldicei,
Noi curgem în căutarea, propriilor, Dumnezei,

Noi, prin ale noastre fapte, chiar producem influenţă,
Celor ce-l caută pe Domnul,arătăm indiferenţă,

Cum putem fi apă bună izvorînd din răutate,
Cînd avem inime negre cu-ape-amare şi sărate,

Celor care mor de sete, le dăm apă clocotită,
Şi-arătăm nedumerire că, nu e bine primită,

Noi, cei care ne pretindem,ucenici ai lui Cristos,
Aşteptăm o răsplătire, aşteptăm un os de ros,

Tot ce-avem e fără plată dela Dumnezeu primit,
Să ne fie dar ruşine, pentru gînd nesăbuit.

Ape înviorătoare, pentru sufletele arse,
De-aşteptăm o răsplătire, suntem autori de farse,

Cine poate să pretindă, că avînd ce a primit,
Pentru promisiunea vieţii, lui Isus i-ar fi plătit,

Sunt exemple clare-n Carte, cu oameni ce-au încercat,,
Avînd bani, deci să plătească, dar trişti s-au îndepărtat,


Căci Isus le-a cerut totul, dar nu pentru El vrînd banii,
Personal ne-avînd nevoie,dar aveau nevoi, sărmanii,

Domnul ne-a făcut izvoare,dar noi prin ticăloşie,
Din dorinţă de mărire am stricat apa cea vie.

Domnul, ne-a făcut sămînţă, de grîu bun de adus roadă,
Dar noi n-am păstrat-o pură, în vieţi să ni se vadă,

Că suntem ce ne pretindem, ucenici ai lui Cristos,,
Că îi continuăm lucrarea, boabe multe-n grîu frumos,

Dacă ne iubim viaţa îl nesocotim pe Domnul,
Ne-avînd în gînd veşnicia muncii, preferîndu-i somnul,

Mai bine-am tăcea din gură, decît să vorbim degeaba,
Căci putem ca să nu strîngem, vreun folos din toată treaba,

Dar, folos să nu însemne, bani în cont sau grîu în poduri,
Căci toate or să devină,papură plină de noduri.

Prin recoltă să-nţelegem, suflete morţii răpite,
Lauri nu noi să culegem prin ape reci sau clocotite.

Îmi îndrept gîndul...

Îmi îndrept gîndul spre Isus Cristos,
Dar, prea puţin, faţă de necesar,
Încă simt nevoia de a privi ăn jos,
Căci, mă simt nevrednic de-al Său har,

Nevoie-i să privesc numai în sus,,
Căci ştiu că de-acolo salvarea-mi vine,
Din partea lumii-n eroare sunt indus,
Şi, am de cîştigat, numai ruşine.

Regret, nu sunt exemplu de urmat,
În ciuda promisiunilor divine,
Prea des spre lume, gîndul mi-l abat,
Cu intenţie dau cinstea pe ruşine.

Prea mult mă-ncred în cele ce le-ating,
Caut încă dovezi de-a mă convinge,
Dar, nu înţeleg, că-ncet mă sting,
Şi pasiunea pentru EL, se stinge.

Am fost salvat, păcatele spălate,
Dar mi-e de neiertat pasivitatea,
Isus mă vrea total, nu jumătate,
Relaţiile cu lumea, dizolvate.

Isus. nu vrea să fiu...Iuda modern,
Sub acest aspect, scriptura-i împlinită,
Nu vrea s-ajung , cu Iuda în infern
În altă parte am casa pregătită.

Eu, nu am meritat,Isus să moară,
Pentru viaţa mea, plină de tină,
Isus a ştiut cît o să doară,
Despărţirea de dragostea divină,

Isus mi-a dat salvare pe de-a-ntregul,
Deci nu pe-o perioadă limitată,
Lăsînd a-mi fii vieţii El strategul,
El indicîndu-mi calea adevărată.

Astăzi mulţi cred că este o eroare,
Pretenţia că numai Isus este calea,
Mai sunt şi altele însă chinuitoare,
Una ar fi să-ţi flagelezi spinarea,

Mersul tîrîş, pe genunchi şi coate,
Supuneri şi la alte umilinţe,
Văzînd acestea, Dumnezeu nu poate,
Să nu se-ndure, de-ale noastre fiinţe,

Dar, Dumnezeu, acestea nu le cere,
Pentru El toate acestea-s urîciuni,
Neîncrezîndu-te-n a lui Isus putere,
Degeaba i te-nchini în rugăciuni.

Punîndu-i lui Isus la îndoială,
Atribute, din Biblie desprinse,
Viaţa ta va fii la fel de goală,,
Şi-aici şi-n spaţiile necuprinse.

Fără scuze,

Chiar atît au fost de împietriţi
Chiar atît au fost de surzi şi orbi,
Contemporanii Lui puteau fi fericiţi,
Dar ei îl priveau cu, ochi de corbi,

În permanenţă, semne îi cereau,
Dar El le dădea şi ne cerute,
Şi culmea, nici atunci nu îl credeau,
Şi îndrăzneau să-i spună, de-aici du-te.

Lui Isus toate, îi erau cunoscute,
El niciodată, nu a fost surprins,
El, văzînd şi...cele nevăzute,
Nici măcar la vorbe a fii prins

Iudeii-şi arătau nemulţumirea,
Cînd Domnul şi dintre neamuri, vindeca,
Crezînd că doar a lor e mîntuirea,
Şi îl urau cînd Domnu-i critica.

Doreau s-audă cuvinte de laudă,
Să îi admire, cît cred în Dumnezeu,
Nu le era străin cuvîntul fraudă,
Ce azi e sinonim cu...fariseu.

Oameni, fraţi, haideţi să nu pretindem,
C-am fi mai buni, ca cei din vremea Lui,
În contra noastră, coarda o întindem,
De nu sperăm, în mila Domnului.

Dacă ne-ncredem în creierele noastre,
Că ne-ar putea salva de...viitor,
Atunci suntem nişte, urzici în glastre,
Care răsar, trăiesc puţin şi mor.

Ce dacă azi avem calculatoare,
Căci Domnul, le-a avut dintotdeauna,
Nu le priviţi ca, şansă de salvare,
Prin ele iese mai întîi minciuna.

Răutatea lumii e stocată,
În memorii de calculatoare,
Orişicine poate să o scoată,
Să producă durere şi oroare,

Încă odată şi iar se-adevereşte,
De parcă ar mai fi fost nevoie,
Pe Terra un om bun nu se naşte,
Ultimu-a fost, neprihănitul Noe.

Mă feresc...

Mă feresc a spune vreodată,
Că nu mai am nimic de învăţat,
E părerea cea mai eronată,
A unui om în toate, limitat,

Nu sunt nici de partea celor care,
Spun că omul, cît trăieşte-nvaţă,
Atunci, de ce, înţelepciune n-are,
E o idee în care se răsfaţă.

Dar, se spune despre-nvăţătură,
Că unde-i multă, e şi nebunie,
Învăţaţii, nu mai au nici-o măsură,
Din cîte ştiu mai multe vor să ştie,

În rare cazuri are scop de laudă,
Învăţătura şi-atitudinea-altruistă,
Mulţi fac ucenicie pentru, fraudă,
Altruism, dihania asta nu există.

Ar fi de-ar lua-o lumea dela zero,
Să nu mai fie încă odat-un Iuda,
Să nu mai fie un nebun ca Nero,
Ca sentimente să nu mai fie ciuda,

Să nu mai fie invidia de-aproape,
Cu-adevărat să ne iubim vecinul,
Să nu mai fie revărsări de ape,
Şerpii, să nu-şi mai încerce veninul,

Pe vieţuitoare mai plăpînde,
Pe iepuraşi, lipsiţi de apărare,
Omul să uite ce-nseamn-a se ascunde,
Să uite noţiunea slab sau tare,

În vocabular vorba neascultare,
Să nu trezească nici-un sentiment,
Timpul să nu mai aibă măsurare,
Trecut sau viitor, ci doar prezent.

Cum trece...

Cum trece-o zi din viaţa de creştin,
Mă iau pe mine exemplul la-ndemînă,
Trecînd constat că iar, total, deplin,
Pe gînduri, fapte, lumea mi-a fost stăpînă.

În rugăciune gîndu-mi trimit spre Dumnezeu,
Şi-i cer ca-ntreaga zi să mă-nsoţescă,
Îl rog să fie îndrumătorul meu,
Să nu permită firi-mi să poftească

Eu, cîndva, cu mintea unui om firesc,
Credeam, că Dumnezeu, e o poveste,
Acum, aparţinîndu-i mă-ngrozesc,
Cum am putut să cred toate aceste,

Că, fiind al Lui, înseamnă să fiu trist,
Să nu ridic privirea din pămînt,
Să fiu iar ca-n partidul comunist,
Să nu gîndesc, s-accept orice, înfrînt,

Dar vai, în timp ce Biblia citesc,
În aventură, mintea-i rătăcită,
Căci, nici nu ies din casă şi greşesc,
Cît sunt de greşit în conduită.

Îndreptîndu-mă spre locul meu de muncă,
Şi trecînd prin ...iadul numit trafic,
În care unul pe altul se încurcă,
Pînă acum mă încadrez în grafic.

Şi în curînd prima nemulţumire,
Ştiindu-mă creştin, subordonaţii,
Sunt provocat cu ciudă şi-ndîrjire,
Şi-n borderouri înscriu aberaţii,

Intenţionat erori provoacă,
sperînd ca starea de calm să cedeze,
Pentru ei părînd o simplă joacă,
Sperînd, credinţa să mi-o desfiinţeze.

Cel rău, nu îmi dă pace,îmi şopteşte,
Nu-ţi este locu-aici eşti mult prea bun,
Oricare-autoritatea-ţi terfeleşte,
Ei au nevoie de un şef nebun,

Ei au nevoie de-njurături, blesteme,
Ori tu la astea nici nu te gîndeşti,
N-ai cum să-i dai afară sunt în scheme,
Tu pentru indolenţa lor plăteşti,

Lună de lună îţi taie din salariu,
Cică n-ai fii destul de competent,
Ei se simt ca peştii în acvariu,
Ai grijă, c-ai s-ajungi la faliment.

Măcar odată, şi tu glasul ridică,
Şi dă cu pumnu-n masă şi-ai să vezi
Că vor lucra corect de a ta frică,
Pe cînd cu vorba bună-i enervezi.

Nu pot face ce mi se şopteşte,
În faţa lor, credinţa mi-aş dezice,
Nici nu-i voi privi cu, ochi de peşte,
Vorbele n-o să le schimb în bice,

Voi căuta în a mea comportare,
Sigur undeva-i ascuns motivul,
Voi cere lui Isus, iluminare,
De preferat realul nu fictivul.

Ajuns acasă trecînd iar prin trafic,
După două ore-ngrozitoare,
Asta e arat de-a dreptul jalnic,
Simt că mă prăbuşesc de pe picioare,

Maşina-i zgîriată şi lovită,
Oglinda-i smulsă de un pieton beat,
Motive deci de a cădea-n ispită,
Şi totuşi, pe nimeni n-am apostrofat,

Ca de-obicei soţia-mi reproşează,
Că sunt acelaşi incorigibil bleg,
De ce bărbatul ei nu avansează,
De ce muncind, alţii roade culeg,

Sătulă de a mea indiferenţă,
Cu geamantanu-n uşă-s aşteptat
Trăieşte mai departe-n inocenţă,
Rămîi că eu la mama am plecat.

Cum am dori...

Cum am dori să fie ziua unui creştin,
S-o-ncepem evident cu rugăciune,
Domnul să fie atent la ce dorim,
Şi la final Să-l auzim cum spune,

Copilul meu, abia am aşteptat,
Deşi ştiam ce-anume îmi vei cere,
Şi astăzi mi-a plăcut cum te-ai rugat,
Şi azi ţi-oi da viaţă pe plăcere,

Nici astăzi nu îţi va lipsi nimic,
Doar am promis tu cere şi-ţi voi da,
Eu avînd totul este un mizilic,
Ce faci cu darul este treaba ta.

Dacă vrei bani ţi-i bag direct în conturi,
De ce să mai pierzi timpul numărînd,
Umple-ţi ziua umblînd dup-alte rosturi,
Din cînd în cînd trimite-mi cîte-un gînd

De fiul meu alţii-or să vorbească,
Care pentru asta-s chiar plătiţi,
Permite-ţi inimii orice să-şi dorească,
Din cînd în cînd din carte mai citiţi.,

În Carte, sunt, promisiuni grămadă,
Pot să vă dau cît, nu puteţi voi duce,
E scris concret, nu-i vorba de-o şaradă,
Din cînd în cînd priviţi şi către cruce.

Iar mersul la biserică-i o toană,
Păstorul, vrea să vadă sala plină,
Nemergînd, scăpaţi cu o dojană,
Căci,doar şi el e om nu e jivină.

Din cînd în cînd, el pune o-ntrebare,
Retoric, deci nu trebuie răspuns,
Dac-am dovedi toţi delăsare,
Stai liniştit, după deget ascuns.

Dacă păstoru-i nemulţumit de tine,
Nu-i o problemă, biserica s-o schimbi,
N-ai fii tu primul,de ce ţi-ar fi ruşine,
Du-te într-una unde vorbesc în limbi,

Firesc, ziua se-ncheie cu o seară,
Pe genunchi, copilu-mi mulţumeşte,
Că l-am ferit, de ce putea să-l doară,
Şi-mi zice, şi în noapte mă păzeşte.

A doua zi ritualul se repetă,
Rugăciuni cu cereri, neapărat,
Mîini ridicate, ţipăt ca de trompetă,
Să fie sigur, c-aud şi-am ascultat.

Acesta mi-e copilul care speră,
Că m-a vedea cîndva faţă în faţă,
La-astfel de om, îi spuneţi, hahaleră,
Avînd de toate chiar şi obraz de ...raţă.

Copiii mei, aceasta-i parodie,
Eu ştiu că voi, nu astfel vă purtaţi,
Aveţi prin Fiul Meu o datorie,
Pe care nu puteţi s-o achitaţi.

Dar, Eu nici nu vă cer ceva de plată,
Vă cer atît, Fiul să-mi respectaţi,
Doriţi salvarea, ea vă poate fi dată,
Cu pietre-n Fiul Meu să n-aruncaţi.

Să nu uitaţi, că El a fost cu Mine,
Cînd voi aţi devenit ce vă aflaţi,
Nu ştiţi ce-nseamnă să-nduraţi ruşine,
Cînd strigă, sute, mii de sceleraţi,

Ei nu au înţeles deloc mesajul,
Rugăciunii de pe cruce, ei strigau,
Ei, aşa, urlînd îşi arătau curajul,
Ce spunea Fiul Meu, interpretau,

V-am dat un chip, apoi v-am dat şi nume,
Nu contează că sunteţi dintre neamuri,
V-am dat şi Duhul Meu să vă îndrume,
Nu vă mai ţin ale robiei hamuri.

Un pompier

Un pompier se avîntă-n foc,
Pentru a salva o viaţă,
Eu însumi fiind cîndva salvat,
Stau ca o mogîldeaţă,

Şi mi s-a spus cînd l-am primit,
În inimă pe Domnul,
Să mă consider altoit,
Dar să nu stau ca lemnul,

Şi, gura să mi-o folosesc,
Nu doar pentru mîncare,
Să caut şi eu pînă găsesc,
Suflete-n disperare.

Să nu mă mulţumesc că ştiu,
Că am primit salvarea,
Să cred că alt suflet pustiu,
E încă-n căutarea,

A ceea ce eu astăzi am,
Dar nu dintotdeauna,
Căci adevărul îl uram,
Fiind frate cu minciuna,

Nu-i drept să cred c-am fost salvat,
Fiind mai bun ca alţii,
Să cred că mie mi s-a dat,
Ce nu au ceilalţii,

Să cred, că sunt, un simplu om,
Gol, dar plin de ruşine,
Să cred că sunt nerodnic pom,
De nu-i Domnul cu mine,

Să cred al Domnului cuvînt,
Că-n el e adevărul,
Să nu ajung un lujer frînt,
Să mănînc din nou, mărul,

Să nu pretind că am talent,
De a vorbi şi altor,
Căci risc să fiu din cer absent,
Şi-ncălecat de, tartor,

De cel ce încă, pe pămînt,
Înşeală multă lume,
Vorbind despre Cuvîntul sfînt,
De parcă ar spune glume,

Că sunt doar basme şi poveşti,
Ne-avînd ce lua din ele,
Aproapele să ţi-l iubeşti,
Să-l laşi să te înşele,

Că în cer vei fii răsplătit,
De fapt ce este cerul,
Sunt nori uşor de risipit,
Cum face-artificierul,

Cu stîncile ce-i stau în drum,
Făcîndu-le fărîme,
Chiar nu-nţelegeţi nici acum,
Că sunteşi nişte rîme,

N-aveţi cum să v-asemănaţi,
Cu cel ce-asta pretinde,
De n-aţi ştiut acum aflaţi,
A fost vîndut, vă vinde,

Măcar dacă cerea pe voi,
Preţul vînzării sale,
V-a dat pe-un fir de usturoi,
Să nu-i mai staţi în cale,

De lauda voastră e sătul,
Ştiind că-i făţărnicie,
Curînd vă va spune, destul,
Să nu îmi spuneţi mie,

Preasfîntului zis salvator,
Lehamite-i de toate,
Nu vă va mai lua pe nor,
Spre stele-ndepărtate,

Căci din pămînt fiind făcuţi,
Aici vă este locul,
Neavînd măcar aripi de sfinţi,
Destul cu...echivocul.

Eu sunt cel...

Dumnezeu, nu este rezultatul,
Fanteziei noastre limitate,
E însuşi,Isus sacrificatul,
Autorul promisiunii nouă date.

Dumnezeu, e Duh, şi El cuprinde,
Întregul univers nemărginit,
În naivitate-i omul tinde,
Să-l caute şi să spună, l-am găsit.

Pentru o vreme, Fiul Său, Cristosul,
S-a întrupat, dar nu de curios,
El urmărind ca noi, s-avem folosul,
S-ajungem sus cu El nu în iad jos.

Fiind printre noi,am spus,ne deranjează,
Face minuni, dar nu-i ce se pretinde,
În noi, prostia, urlă, jubilează,
Cînd pe o cruce, mîinile-i întinde,

Mîinile Lui, nu-n gest de disperare,
Stau întinse,ci. vor să ne cuprindă,
La pieptul Său, spre a ne da salvare,
Că noi suntem cei pironiţi pe grindă,

El este viu, fiind însuşi creatorul,
A toate cîte sunt în univers,
Dar, vai, noi am ales prigonitorul,
Din cartea vieţiinumele ne-am şters.

Isus, dorea să reinstaureze,
Din nou, Edenul, în oamenii căzuţi
În inimi doar iubirea să vibreze,
Să ne readucă, la stadiul de micuţi,

Cînd minţile ne sunt încă, curate,
Cînd încă nu-s mînjite cu dorinţe.
Cît încă nu-s de rău condiţionate,
Şi nu se-abat, asupră-ne sentinţe,

Se pare c-a fost greu cu El de faţă,
Să creadă-n El ai Săi contemporani,
Pe noi, de azi viaţa ne învaţă,
C-atunci şi-acum în lume sunt tirani,

Care prin felul lor de a conduce,
Doresc, ca, lumii să-i abată gîndul,
Dela ISUS cel pironit pe cruce,
Şi ei s-ajungă a stăpîni pămîntul.

De ce dezastru...

De ce este dezastru, la noi în ţară,
Nespus de simplu e de dat răspuns,
Dregătorii nu mai au sufletul comoară,
Şi l-au vîndut, celui ce stă ascuns,

Pentru aceştia, nimic nu mai contează,
Ei sunt la adăpost de orice criză,
Din orice rău, pe ei, banu-i salvează,
Totul, doar prin bani, e a lor deviză,

În ciuda faptului că-s marii zilei,
Preocupaţi de a-şi consolida prezentul,
Ajunşi ce sunt prin şiretlicul...pilei,
Neluînd în seamă avertismentul,

Cu sufletul pierdut şi bogăţia,
Caracteristica vieţilor meschine,
Nu pot s-accepte în vieţi modestia,
Dorindu.şi permanent casele pline,

Cu cei de teapa lor, zişi lumea bună,
Zilnic pretextînd o sărbătoare,
Prin învîrteli averea şi-o adună,
Să fie fără număr, tot mai mare,

Dumnezeu, e cel ce le dă toate,
Iar ei, desigur nu au cum să refuze,
Ei nu sunt criminali, au mîini curate,
Şi nimănui nu au a cere scuze,

Viaţa e una , scurtă, limitată,
În special, partea de tinereţe,
Şi spre a fi trăită a fost dată,
Şi-n ce constă a vieţii frumuseţe,

Decît de a avea prieteni la masă,
Iar ei, la rîndul lor să-ntoarcă gestul,
Doar n-o să chem toţi sărăntocii-n casă,
Aleg să nu mi se spună, onestul,

Sunt fericit, mă simt bine în ţară,
Grija zilei de mîine nu o port,
Am prieteni care-n ajutor să-mi sară,
De-ar arde casa nu aş ajunge-n cort.

Astfel de gînduri, au conducătorii,
Cei mulţi, contează-n ani electorali,
În promisiuni întrec nectarul florii,
Şi-apoi, comportamente de şacali,

Fiţi liniştiţi voi, cei numiţi prostime,
Cu ei în ceruri, nu vă veţi întîlni,
Nu-i veţi vedea pe plinii de grăsime,
Ei n-au cum fi ai Domnului copii.

Ei l-au respins într-una, sistematic,
Pleacă Isuse, şi caută-ţi alţi clienţi,
Ne place traiul nostru nebunatic,
Cei care cred în tine sunt demenţi.

Ne vezi pe noi în post şi rugăciune,
Cînd numai mese încărcate-avem,
Ce ne propui este deşertăciune,
Aceea n-ar fi viaţă ci blestem.

Pleacă Isuse, convinge-i pe săracii,
Care de azi pe mîine se tîrăsc,
Fie cum zici suntem prieteni cu dracii,
Asupra casei mele hotărăsc,

Copiii mei sunt botezaţi cu toţii,
Nu-i de ajuns dacă mă rog acasă,
De ce aş vrea să-mbogăţesc preoţii,
Burduhănoşi,tauri cu ceafa groasă,

Celor ce le-am scris aceste versuri,
Nu cred c-ar fi dornici să citească,
Nu vor influenţa ale lor mersuri,
În sens contrar, cu patria cerească.

Dumnezeu a spus

Dumnezeu, a spus că niciodată,
Asupra lumii, nu va vărsa urgie,
Prin care lumea să piară înecată,
Dar va pieri prin propria-i prostie,

Lumea va ajunge dependentă,
De propriile-i descoperiri, stupide,
Incipient, moartea este prezentă,
Iar omul, pe Domnul, îl desfide,

Omul în a lui inconştienţă,
Îşi zice, Dumnezeu e depăşit,
Foarte concretă e a mea prezenţă,
Deci nu cred în ceva închipuit.

Deci, la muzee cu Cartea preasfîntă,
Ca exponat e drept are valoare,
Doar pe bătrîni, obiectul, îi încîntă,
Calculatorul, e-al tinerilor soare,

Toate cele spuse, n-au valoare,
Căci,Dumnezeu, nu poate fi surprins,
Omul trăieşte stări amăgitoare,
De propria-ngîmfare fiind învins,

De spaimă-i să te-ajungă-un val tsunami,
E groaznic să te ştii al nimănui,
Să ştii că n-ai cui poţi a-i spune mami,
Deci fă orice, s-ajungi al Domnului,

Smerenia să-ţi fie moale pernă,
Chiar dacă ai un bolovan sub cap,
Nu dispera, coborînd steag în bernă,
Să nu-l accepţi, pe-al iadului satrap.

Poate vei spune, nu ştiu ce e iadul,
E locul unde merg necredincioşii,
Să treci prin rîu, după ce-i afli vadul,
Să nu-i asculţi, deloc pe mincinoşii,

Care pretind că le cunosc pe toate,
Că pentru ei, nimic nu-i imposibil,
Refuză un cîştig prin, dat din coate,
Chiar dacă eşti catalogat, penibil,

Să nu aştepţi, tot binele din lume,
N-ai cum primii, ceva ce nu există,
Poţi prinde-n palme ale valului spume,
Chiar dacă-ţi spune cineva, insistă.

De rău sfătuitori este plin globul,
Să convingă, de-a lor intenţie bună,
Multora chiar acesta le e jobul,
Să spună, că adevăru-i minciună.

Să îl combată pe Dumnezeu preasfîntul,
Să-l nege pe Isus mîntuitorul,
Să spună că-i poveste-ntreg Cuvîntul,
Să ducă-n rătăcire tot poporul.

Fericiţi sunt cei ce n-au văzut,
Necerînd să pipăie dovada,
Dar, de aceea totuşi au crezut,
Şi-n umilinţă,şi-au schimbat bravada.

Telefon ascuns

Telefonul îmi sună incognito,
Nu răspund fiindca-m mai păţit-o,
Cînd cineva m-anunţa cu încîntare,
Că-s posesorul premiului cel mare,

Nu mi-am pus fireasca întrebare,
Cum să cîştig fără...participare,
Am căzut în plasa abil întinsă,
Şi-ndată am trimis suma pretinsă,

Ajuns pentru orice să cer dovadă,
Ochii, nu mai cred fără să vadă,
Am ajuns să cred doar ce.am în mînă,
Şi neîncrederea azi mi-e stăpînă,

Nu l-am acuzat deloc pe Toma,
Că şi ceilalţi, au fost aidoma,
Aşa am fost şi eu, cînd prima gură,
Vorbind, nu m-a pus în încurcătură.

Nemaiauzind de vreo-nviere,
Cum să cred doar fiindcă mi se cere,
Poate fi acea-nviere dovedită,
Doar că e scrisă pentru-a fi citită,

Am citit în Carte că-i ...ferice,
De acei ce cred fără a zice,
Vreau dovezi,Isus, să mi se-arate,
Vreau să-mi confirme El acestea toate,

Scena răstignirii este clară,
Isus nu a fost constrîns să moară,
Stînd oricum,prin dreaptă judecată,
Prin jertfa Lui viaţa mi-e salvată,

Moartea este-o trecere- o stare,
De la ne-nsemnat la foarte mare,
Însă, clauza care nu se negociază,
Este credinţa ce-n inimă vibrează,

Credinţa ţine loc de orice dovadă,
Cîtă vreme nu o simţi corvoadă,
Nu poţi spune, azi nu cred, am treabă multă,
Voi crede mîine, ce groaznică insultă.

Oameni nu căutaţi în horoscoape,
Cine de dezastru o să vă scape,
Nu aşa descoperiţi salvatorul,
Ci doar, vă-nmormîntaţi viitorul.

Isuse, iartă-mi...

Isuse, iartă-mi necredinţa,
Deşi, Tu m-ai avertizat,
Că mi-ai schimbat întreagă fiinţa
Şi totuşi sunt contrariat,

Mi-ai spus c-aceasta nu înseamnă,
Înlocuirea cu alt trup,
E atunci cînd inima mî-ndeamnă,
Cu-al meu trecut urît s-o rup.

E adevărat, mi-ai spus Isuse,
Că-n viaţă eu voi mai greşi,
În faţa tatălui, aduse,
Păcatele, nu vor birui,

Mi-ai spus că Tatăl ne cunoaşte,
Şi ştie cît de slabi suntem,
Ştie de răul ce ne paşte,
ştie că suntem sub blestem,

Din vina omului, pămîntul,
A fost şi este blestemat,
Neluînd în seamă avertismentul,
De Dumnezeu, n-a ascultat.

De şarpe deci, ei ascultară,
Ademeniţi prin vicleşug,
Urmau ca mai tîrziu să moară,
După ce-o viaţă-au tras în jug,

Nu doar asupra lor blestemul,
Avu efect devastator,
Întreaga lume-i la cheremul,
Parşivului înşelător,

De-a lungul vremii, omenirea,
Nici măcar n-a mai încercat,
Să scape de sub asuprirea,
A ceea ce numim păcat,

Sperau că prin vărsări de sînge,
Ca jertfe şi arderi de tot,
Mirosul pînă-n cer ajunge,
Pînă la Domnul Savaot,

Şi Dumnezeu, le-a dat răspunsul,
Dar nu pe care-l aşteptau,
Ştiţi că, abia-mi stăpînesc plînsul,
Dat nu am cum cu voi să stao,

Nevoie e de o jertfire,
Dar nu cu sînge de viţel,
Nevoie-aveţi de mîntuire,
Prin sîngele unui sfînt miel.

Dacă mi-aţi fi citit cuvîntul,
Aţi şti despre ce Miel vorbesc,
Însă, pe voi vă duce gîndul,
Numai la ce este lumesc,

De-aţi fi citit atenţi Cuvîntul,
Aţi fi-nţeles,că am un Fiu,
Aţi fi-nţeles că,El e sfîntul,
Sacrificat şi totuşi viu,

N-aţi fi-nţeles de ce,mormîntul,
Să-l ţină-n el n-a izbutit,
De ce a tremurat pămîntul,
Cînd El a spus...s-a isprăvit,

Voi suferiţi de nepăsare,
Din toate-i boala cea mai grea,
Ştiţi doar să cereţi îndurare,
Că sunt bun în răbdarea Mea.

Mă îngrozesc

Mă îngrozesc ce gînd îmi dă tîrcoale,
Să spun Tu Doamne, atunci la început,
Ai vrut să umpli nişte locuri goale
Şi ca urmare, pe om l-ai făcut,

Frumos divin fără gînduri ascunse,
Stătea în faţa Ta privind uimit,
De frumuseţi şi taine nepătrunse,
În suflet şi în gînd nepervertit.

Ce a urmat, de-a dreptul e de spaimă,
Doi oameni doar, ţi s-au împotrivit,
Au ascultat de cel ce tot, defaimă,
Şi de atunci, omu-i nenorocit.

Nu are cum, chiar dacă îşi doreşte,
Să facă, să-mplinească voia Ta,
Înşelătorul, neîncetat pîndeşte,
În ghearele-i perverse-al înhăţa.

Nu are cum să-şi stăpînească gîndul,
Pornirile-i sunt ne-ncetat spre rău,
E ca şi cum ar vrea să prindă vîntul,
Inevitabil se prăbuşeşte-n hău,

Fereşte-mă, o, Doamne de dorinţa,
De-a critica Divina Ta lucrare,
Oricît aş vrea oricît mi-aş da silinţa,
Nu-mi pot imagina durerea-ţi mare,

Şi totuşi, pun acestă întrebare,
Chiar dacă-i inutilă şi tardivă,
De ce ne-ai dat a Ta asemănare,
Oricum cădem mereu în recidivă,

Doreşti să ne asiguri veşnicia,
Dar noi suntem ca, scroafele spălate,
Apei curate,preferînd, murdăria,
Ne-asemănăm cu porcii, vai, în toate,

Trecem prin viaţă, dar, nu ştim de unde,
Venim, şi încotro ne îndreptăm,
De ce voinţa-Ţi în noi nu pătrunde,
De ce alte răspunsuri aşteptăm,

De-am crede că se-apropie venirea,
Din trei minute, ce-ar mai fi de scos,
Curînd s-a risipi nedumerirea,
Iar şansa noastră-i una, doar Cristos.

Cu Tine am făcut...

Cu Tine am făcut un legămînt,
Ţin minte ce atunci eu am promis,
Şi, totuşi simt o criză de avînt,
Şi nu greşesc cînd spun, sunt un proscris,

Căci dragostea dintîi, mi s-a răcit,
Şi tot mai mult simt greutatea crucii,
Îngrijorări în valuri au venit,
Dezorientat în inima răscrucii,

Neîncetat aud chemarea lumii,
Reproş ca de, iubită părăsită,
Ca un cuţit, tăind trupul legumii,
Vai, ce mă fac, căzutul în ispită,

Duminica e zi de închinare,
Dar cum trăiesc în celelalte şase,
Nu mi se pune notă la purtare,
Dar vai ce multe fapte ruşinoase,

Aştept să mi se facă, plecăciune,
Sau poate mîna, a-mi fi sărutată,
Dacă-i aşa,sunt o putreziciune,
Şi raiul, nu am să îl văd vreodată.

E grabnică nevoie de schimbare,
De-ntoarcere la dragostea dintîi,
Isus Cristos, mi-a pus o întrebare,
Alegi viaţa sau aşa rămîi.

N-am stat pe gînduri, şi-am ales viaţa,
Nu-mi pare rău şi totuşi nu rezist,
În rugăciune-mi petrec dimineaţa,
Dar peste zi sunt prieten cu-anticrist,

Interesant cu ce mă amăgeşte,
Cu Biblia, chiar cu cuvîntul sfînt,
Nu este scris că omul cînd greşeşte,
În el găseşte iertare oricînd

Şi-apoi mai scrie în divina Carte,
Că nu e nici un om neprihănit.
Toţi au greşit fiind vrednici de moarte,
Dar prin Isus, pe toţi El i-a sfinţit,

Gata, mi-a ajunns la os cuţituş,
Şi cele trei minute le accept,
Voi lua în serios avertismentul,
Urma-voi calea Lui a celui drept.

Crezînd tradiţional,

Crezînd tradiţional în Dumnezeu,
Convingînd şi pe alţii să creadă,
Întreg poporul este fariseu,
Credinţa fiind,...motive de paradă,

Spunînd, romînii-s prin naştere creştini,
Jurînd convins cu Biblia în mînă,
Tu, şi alţii sunteţi drept asasini,
Din voi nu curge, a vieţii fîntînă.

Poţi să fi preot,conducător de ţară,
În funcţie de-naltă influenţă,
Prin tot ce faci, nimic rău să nu-ţi pară,
Împingi voit poporul în demenţă.

Tradiţia-i cel mai mare pericol,
Riscînd s-ajungă politică în stat,
S-obligi pe cineva e chiar ridicol,
Să creadă în ceva condiţionat,

Şi asta numai fiindcă moşi-strămoşii,
La vremea lor, aceasta au crezut,
Şi-atunci, ca şi acum, tot mincinoşii,
Pentru locuri de frunte, s-au bătut.

În evul mediu, au ars multe lemne,
Dintre flăcări, s-au înălţat martiri,
Mulţi au murit eroic de morţi demne,
Neacceptînd stupide-nchipuiri.

Din totdeauna, clerul împotrivă,
S-a situat îngenunchind credinţa,
Mai au cîte-o firavă tentativă,
S-accepte că e bună pocăinţa.

Dar nu sunt de acord că fiecare,
Individ care-n lume se naşte,
Să-i facă singur lui ISUS chemare,
Cu gînd curat pe Domnul a-l cunoaşte,

Ei vor să ţină lumea-n întuneric,
În ignoranţă şi spirit de turmă,
Se manifestă de-a dreptul coleric,
Cînd oameni pleacă, neprivind în urmă.

Cînd oamenii-nţeleg,cînd îşi dau seama,
Că ani din viaţă, mulţi le sunt furaţi,
Că lor li se oferă, numai zeama,
Iar carnea este pentru îmbuibaţi.

E bună, foarte bună ignoranţa,
Cu ea-i manipulată lumea-ntreagă,
Doar înspre ei să încline balanţa,
Ei, fie cei ce leagă şi dezleagă,

Sunt preoţi numai fiindcă au salarii,
Şi nu pentru credinţa în CRISTOS,
Spiritual, mai goi ca proletarii,
Şi-nţeleg Biblia exact pe dos,

Icoanele la care se închină,
Sunt moarte , nule fără vreo putere,
Nici vorbă de-a avea sfînta lumină,
Preocupaţi de-a aduna avere.

E trist, însă vorbesc din experienţă,
Şi căutînd la preot îndrumare,
Negăsind, o altă influenţă,
M-a prins în mrejele-i otrăvitoare,

Alcoolul, m-a prins perfid în braţe,
Promiţîndu-mi-se clipe de extaz,
M-am ales cu o durere-n maţe,
De-ar fi fost ăsta marele necaz,

A fost mai mult de-atît, a fost căderea,
Din care singur nu m-am ridicat,
Am ajuns să simt, otravă, mierea,
Ajuns să dorm în şanţ, în loc de pat.

De-acolo, m-a luat milostivitul,
Şi mi-a vorbit cu multă gingăşie,
Fii liniştit, nu ţi-a venit sfîrşitul,
Mi-a spus ISUS, plin de mărinimie.

Îmi aleg copiii, dintre cei ca tine,
Nu privesc spre cei în puf crescuţi,
Acestora, de Mine li-e ruşine,
Ce or să zică prieteni, cunoscuţi,

Şi totuşi, nu le-oi fi judecătorul,
Faptelor rele în care se complac,
Urmeze mai departe-amăgitorul,
În contra rea voinţei, nu e leac,

Ai auzit că va urma o nuntă,
Păstrează invitaţia ce-ţi dau,
Respinge cu ce lumea te încîntă,
Căci, permanent Eu lîngă tine stau,

Să nu-ţi lipsească cele necesare,
Fii sigur pîinea, n-o să ţi-o cerşeşti,
Îţi dau să dai şi celui care n-are,
Şi sigur fii că n-o să sărăceşti,

Nu te-amăgi cu-aşa zisa credinţă,
Bazată pe tradiţii milenare,
Să n-ai surpriza să primeşti sentinţă,
În locul veşniciei salvatoare.

Nu vreau semne,

Doamne, nu îţi cer un semn ceresc,
Fiindcă mi-ai dat multe necerute,
Ştiu că mă asculţi, cînd îţi vorbesc,
Şi îmi răspunzi, mai sunt doar trei minute,

Şi-acestea fiindcă timpu-a fost scurtat,
De Tatăl, numai El avînd controlul,
Asupra celor ce s-au întîmplat,
Şi asupra ce rezervă viitorul.

Din cauza celor care-au suferit,
Ocări, bătăi, ba chiar şi sacrificiu,
Din cauza celor care au trăit,
Necăutînd nicicînd un alt indiciu,

Decît, cuvîntul sfînt şi-al lui mesaj,
Străine-nvăţături neacceptînd,
Considerînd că totul e şantaj,
Doar revenirea-ţi ISUSE, aşteptînd.

Obsedante ultime trei minute,
Şi totuşi, lumea le ignoră încă,
Unul îşi spune, am multe nefăcute,
Şi-apoi, eu, am ...poziţie de stîncă.

Şi totuşi, e mai tare-un strop de apă,
Decît oricare stîncă de granit,
Căci apa tot căzînd pe stîncă,sapă,
Ca om nici cînd nu spune-am isprăvit,

Omule, dintotdeauna ţi se pare,
C-ai fi putut s-agoniseşti mai mult,
Îţi chinui mintea fără încetare,
Trăind în lume neîntrerupt tumult,

Nu iei aminte la ce e scris în carte,
Că-n lume tu, nimic nu ai adus,
Poziţia aceasta te desparte,
De Dumnezeu, şi de-al său Fiu ISUS,

Atîta timp cît îi mai ţii pe ...tuşă,
Şi nu îi chemi în viaţă-ţi a intra,
Nu recunoşti, dar eşti doar o căpuşă,
Cu tot ce ai, cu toată fiinţa ta,

Gîndeşti că-n urma ta moştenitorii,
Te vor vorbi de bine, te-or lăuda,
Dar vai, ei ţi-au iubit doar...foşnitorii,
Şi unde ţi-e mormîntul vor uita.

DOMN al vieţii,

ISUSE, Domn al vieţii şi al meu,
Cu Tine, nimic nu-mi mai pare greu,
Întregul drum al vieţii, mi-ai schimbat,
Paradoxal, dar Tu m-ai căutat,

ISUSE, de cînd eu te-am cunoscut,
Comoditate, linişte-am pierdut,
Trăiam în lume foarte liniştit,
Din amorţeală, Doamne, m-ai trezit,

În Carte, în sfîntul Tău Cuvînt,
E scris că nici un om de pe pămînt,
Nu e dispus să facă voia Ta,
Şi, totuşi, tu-ai promis că-i vei salva,

Pe cei ce au crezut în Fiul Tău,
Îi smulgi din gheara îngerului rău,
E largă calea celor rătăciţi,
Pe care mulţi au fost ademeniţi.

Stăpînul lumii e tot mai turbat,
Ştiind demult ce-i este rezervat,
Cînd de ISUS, pe cruce-a fost învins,
Pe mulţi din lume în braţe i-a cuprins,

Să ştiţi că diavolul, nu e hidos,
E numai miere, şi-are glas duios,
Te amăgeşte, pînă să-ţi dai seama,
Ajungi capabil de aţi ucide mama,

..................

Dacă trăiam în vremea Ta

Eu nu am Doamne nici-o garanţie,
Că dac-aş fii trăit în anii Tăi,
Nu mă lăsam cuprins de isterie,
Şi nu m-alăturam acelor răi,

N-am nici-un argument, nici-o dovadă,
C-aş fii strigat să fii eliberat,
Nu cred c-aş fii lăsat să se-ntrevadă,
Că aş fii fost de partea lui Pilat,

Romanul, îţi dorea eliberarea,
Dorinţei gloatei s-a împotrivit,
Ne-nţelegînd de ce încrîncenarea,
De ce dorinţa de-a fi răstignit,

Punîndu-te alături de Baraba,
O ultimă-ncercare a făcut,
Totul s-a dovedit a fi degeaba,
Pentru tîlhar viaţă au cerut,

Apoi cerînd acel lighean cu apă,
El şansa vieţii sale a pierdut,
Inconştient săpa propria-i groapă,
În care, previzibil a căzut.

Şi-apoi luînd stupida hotărîre,
Şi crudul bici, din carne îţi muşca,
Ce-a hotărît, s-a dus la împlinire,,
Şi de ruşine se acoperea.

ISUSE, de-mi puneau ciocanu-n mînă,
Nu pot să spun că l-aş fii refuzat,
Mă bucuram în inima-mi haină,
Că am lovit în cel nevinovat,

Priviţi-mă, că eu, sunt asasinul,
Căci iar şi iar şi iar îl răstignesc,
Eu nu împart iubirea ci,veninul,
Căci, dup-al Său cuvînt eu nu trăiesc.

Şi-apoi gîndind c-aşa-i firesc să fie,
În rugăciune-n faţa Lui eu cad,
Dorind să fiu cu El în veşnicie,
Cînd locul meu este în fund de iad.

Mai am o şansă, cele trei minute,
În care încă multe pot să schimb,
Privindu.mă, moartea, coasa îşi ascute,
Degeaba, îi zic,eu am al vieţii nimb.

Am ascultat Cuvîntul,

Am ascultat cuvîntul, ce m-a chemat la Tine,
Dar a trecut şi nici nu m-a atins,
Pînă acum mi-au fost zilele pline,
Şi nu-nţeleg, de cine-aş fii învins,

Cînd am numai o viaţă, de ce să-mi pun oprelişti,
De ce să n-o trăiesc, după-al meu plac,
Să nu mă bucur de-ale lumii privelişti,
Ce-am eu cu mîntuirea şi pocăinţa-n sac,

Ce-am eu cu cele sfinte, cu-acei numiţi martiri,
Ce vrei Tu de la mine Tu cel numit ISUS,
Îmi port singur de grijă, nu dovedesc porniri,
Spre viaţă desfrînată, ce ar mai fi de spus,

Ce-i rău într-o ţigară, într-un pahar cu vin,
Ce-i rău într-o-aventură cînd părţile-s de-acord,
E rău să am avere, e rău la bani să ţin,
E rău dacă busola încă îndică nord,

E rău să am maşină, să zbor pe autostradă,
Înconjurat de fete, să i-au vîntul în piept,
Arunc un ban acelui ce stă la colţ de stradă,
Şi pentru fapta asta răsplată nu aştept.

Provoc o-ncăierare, de dragul aventurii,
Şi-mi scot în evidenţă,bicepşii colosali,
Nu vreau să spunc-aş fii adeptul urii,
Ci prin a mea putere pe toţi mi-i fac vasali.

Ştiţi ce-i o avalanşă, de pietre ori zăpadă,
Ce rupe totu-n cale fiind de neoprit,
De ea a fost nevoie, ca ochii mei să vadă,
C-acel ISUS există, şi sunt de El iubit.

Şi unuia ca mine, deschisu-i-s-a cerul,
Pe Dumnezeu, zîmbindu-mi uimit eu l-am văzut,
Eu cel care odată, speriam tot cartierul,
Mă simt cuprins de frică, şi-s pe genunchi căzut.

Eu am azi viaţă nouă, trăită cu Domnul,
Nu am urmat vreo şcoală, ci doar am ascultat,
Pe cel ce-a îndrăznit să-mi deranjeze somnul,
Şi să-mi arate calea cea dreaptă, de urmat,

Tare m-au pus pe gînduri acele trei minute,
Care se scurg încet, nestîrnind vreun ecou,
Prieteni, aventură,zile şi nopţi pierdute,
Le-am dat pe toate-n schimbul, preasfîntului EROU.

Am auzit că încă,

Am auzit că înca-i fii-n căutare,
De păcătoşi, un număr să-mplineşti,
Spus metaforic, cică sfarmi zăvoare,
ISUSE, chiar deloc nu oboseşti,

ISUSE-acum zic ceva la plesneală,
Şi n-am nici-o dovadă ce susţin,
Cică în rai e mare plictiseală,
Pe cînd în iad e plin şi tot mai vin.

ISUSE, ţin cu ghearele şi dinţii,
De nişte vorbe prin lume circulînd,
În drum spre Dumnezeu, te opresc sfinţii,
Şi nu e sigur c-ai să te vezi intrînd,

Şi-am auzit că-i tare strîmtă poarta,
Concret, poţi lua cu tine ce-ai adus,
Dar însumi eu nu-mi pot alege soarta,
Te-ntreb dece în lume m-ai adus,

În lume am ajuns dintr-o eroare,,
Cică, doi oameni s-au iubit, şi-apoi,
Văzînd în mine o sperietoare,
M-au aruncat la ghena de gunoi,

Inconştient, mi-am început protestul,
M-a auzit un simplu trecător,
Mult mai tîrziu s-a dovedit incestul,
Dar mai întîi, de ce n-am vrut să mor,

A trebuit s-ajung, identitate,
Şi peste ani să am şi drept de vot,
Un luptător, să le înving pe toate,
Şi niciodată să nu spun nu pot.

De ce te-aş căuta acum ISUSE,
În viaţa începută-n tomberon,
Dar multe întrebări rămîn nepuse,
Cum nu-orice zburătoare-i avion.

N-am întrebat pe nimeni cît e ceasul,
Dar mi s-a spus, minute mai sunt trei,
ISUSE, să-ţi fii recunoscut glasul,
Da sunt al Tău,ISUSE, de mă vrei.

Atenţie...

Oameni n-ascultaţi pe-nvăţătorii,
Care vă spun ce vreţi să auziţi,
Ignoraţi pe necunoscătorii,
Cuvîntului din care vă hrăniţi,

Nu ciuliţi urechea spre-amăgire,
Căci nu există-un Dumnezeu drăguţ,
Nu vă lăsaţi tîrîţi în rătăcire,
Nu dovediţi c-aveţi minte de struţ,

Să nu credeţi această balivernă,
Că nimeni n-o să fie pedepsit,
Că Dumnezeu, în dragostea-i eternă,
Va spune tuturor bine-aţi venit,

Cum va rămîne-atunci cu răstignirea,
Celui care n-a cunoscut păcat.
O cacealma ar fi şi mîntuirea,
Ori un spectacol aiurea regizat.

Oameni, cum rămîne cu credinţa,
Cu care atît de mult vă lăudaţi,
Gîndind aşa îmi anulaţi fiinţa,
Şi către iad, cîntînd vă îndreptaţi,

Vă lăudaţi cu naşterea de genii,
Care găsesc răspunsuri la-ntrebări,
Mă desfiinţaţi, şi totuşi de milenii,
În dragoste vă trec prin încercări.

Îmi cereţi să vă scap de-orice ispită,
Dar vai, ispititorii sunteţi voi,
De mine Terra nu a fost gîndită,
S-ajunga-l Universului gunoi,

Nu v-am cerut deloc vreo implicare
În lucrul ce-l aveam de-ndeplinit,
Atîta v-am cerut, doar ascultare,
Şi. totuşi,groaznic m-aţi dezamăgit.

Acum, răbdarea Mea proverbială,
Se risipeşte, voi, aşa aţi vrut,
Curînd începe marea tînguială,
Trec trei, trec două,ultimul minut.

În trei minute, va dispare harul,
Şi veţi vedea că nu a fost un basm
Necredincioşii vor gusta amarul,
Vor fi-nghiţiţi de marele marasm.

Spre lumină,

Din întuneric spre lumină,
Trecînd putem avea un şoc,
Am fi cum este-o rădăcină,
Ieşită din tainicu-i loc,

În întuneric se-ascund multe,
Ce nu dorim, alţii-a le şti,
N-am vrea ca alţii să asculte,
Nici dacă singuri am vorbi,

Ne pare bine că în gînduri,
Nu poate nimeni a intra,
Spre gînd neexistînd intrînduri,
Şi, totuşi, nu este aşa,

Fiind inundaţi de gînduri rele,
Un cineva, ni le-a trimis,
Cu scop precis, să ne înşele,
Să nu credem, Cuvîntul scris,

Să nu dorim să facem pasul,
Din întuneric să ieşim,
Să-i ascultăm numai lui glasul,
În vieţi, în inimi să-l primim,

Pe el, pe împotrivitorul,
Ce-n Biblie este descris,
De Dumnezeu, despărţitorul,
De Edenul Ceresc promis,

Noi nu-i putem sta împotrivă,
Fiind duh, poate pătrunde,
Trăim continuă recidivă,
Cît timp în noi se-ascunde.

Avem o şansă, numai una,
De el să ne eliberăm,
Să alungăm din noi minciuna,
Pe ISUS să îl acceptăm,

De hotărîm să facem pasul,
Drumul e într-un singur sens,
Şi şansei auzindu-i glasul,
Să îi răspundem în consens.

Asupra noastră, atentate,
Continuu se vor îndrepta,
Din cauza vieţilor schimbate,
Şi alţii-l vor abandona,

Dar dacă noi, după o vreme,
Simţim un dor după ce-a fost,
Măcinaţi încă de dileme,
Considerînd traiul anost,

Atunci ne-ameninţă pierzarea,
Şi întunericul deplin,
Atunci ne duce drept cărarea,
În braţele celui hain.

Greşeală,

E o greşeală, cu grave consecinţe,
Să nu vorbeşti lumii despre păcat,
E acceptare a relelor tendinţe,
De care omul, este-acaparat,

Sunt păcătos, o strig în gura mare,
Nimic bun, nu se găseşte-n mine,
Cînd Domnul îmi trimite o-ncercare,
Întotdeauna rămîn de ruşine,

Mereu îmi spun, nu mai fac niciodată,
Fapte urîte, nedemne de-un copil,
De Dumnezeu, cu inima predată,
Lui ISUS dar, vai cît sunt de debil,

Atît îmi respect promisiunea,
Pîn-la ivirea primului profit,
Nu ţine nici trei zile minunea,
Mereu dovedesc că-s biruit,

De-această plagă a lumii, cîştigul,
De a deţine lucruri, bani, valori,
Teama de-a nu mi se fura ...covrigul,
M-ar face-n stare să comit orori,

Starea cea mai bună-i modestia,
Cu strictul necesar asigurat,
Invidie, ură produce bogăţia,
Chiar şi-n prietenu-mi apropiat,

Dumnezeu, e mai prezent în casa mică,
Modestă, stînd ascunsă-n umbra vilei,
În casa mică domneşte sfînta frică,
Pe cînd în vilă, semeţia acvilei,

Stăpînul casei mici pe bicicletă,
Începe drumul fiecărei zile,
Din curtea vilei o supervedetă,
Ţîşneşte,cum din tun ies proiectile

Sfios modestul abia îndrăzneşte,
S-arunce o privire să-l salute,
Celălalt, nu-l vede, se grăbeşte,
Depinde probabil, de cîteva minute,

În parcul vilei în jurul piscinei,
Petrecerile parcă sunt cu lanţ legate,
În casa mică, după momentul cinei,
Se mulţumeşte pentru sănătate,

Pentru loc de muncă, pentru pîine,
Pentru pacea nopţii ce se lasă,
Pentru o zi numită ipotetic, mîine,
Pentru un pat, pentru modesta casă,

Pentru prezenţa Domnului iubirii,
Pentru jertfa de noi nemeritată,
Pentru siguranţa mîntuirii,
Pentru că sunt ai Tăi, iubite Tată.

Înainte de a pleca

Înainte de-a pleca-n călătorie,
Îţi faci o listă cu cele necesare,
Călătoria agreabilă să-ţi fie,
Să nu laşi nimic la întîmplare,

Atenţia să-ţi fie îndreptată,
Spre unde vrei s-ajungi, în orice clipă,
Mulţi nu ajung la ţintă niciodată,
C-au pregătit călătoria-n pripă,

Dar, lista nu-i o coală de hîrtie,
E însăşi viaţa ta, cu rele, bune,
Drumul se încheie-n veşnicie,
La final răsare sau apune,

Vei fi întîmpinat cu bucurie,
Găsi-vei locul de ISUS,promis,
Sau vei eşua-n zădărnicie,
Şi vei sfîrşi într-o celulă-nchis,

Intrînd în veşnicia luminoasă,
Te vei mira de-atîta frumuseţe,
Stînd în bezna neagră, te apasă,
Sentimente de-adîncă tristeţe,

Fiind în lumină e clar că pregătirea,
Bagajelor a fost cea corectă,
Celui ce-i este neagră moştenirea,
A gîndit totul cu minte de insectă.

În lumină, îndeletnicirea,
E de-a te minuna de cîte vezi,
În beznă să îţi plîngi nenorocirea,
Şi nimic în care să mai crezi,

S-a dovedit că, ISUS este calea,
Pentru cei cu cont în cer deschis,
Îmbuibaţii însă gustă jalea,
Prăbuşiţi pe veci în negru-abis.

De un fir de păr

De un fir de păr, o sabie-i legată,
Ameninţător deasupră-mi atîrnînd,
La primul semn de viaţă schimbată,
Să cadă asupră.mi, capul retezînd,

Şi totuşi am nevoie de schimbare,
Din viaţa mea să scot răul parşiv,
Să nu mai am gînduri stînjenitoare,
Să nu mai fiu un creştin costeliv,

Cu orice riscuri, încep ...vidanjarea,
Mizeriei ce încă mă sufocă,
Nevoie-i să încep dinamitarea,
A ceea ce adăpostesc în piept,o rocă,

De-asemenea, şi centrul de comandă,
Îl simt apăsat ca de-o tumoare,
De-aş emana aromă de lavandă,
Feriţi.vă căci e ucigătoare,

Nu staţi în calea respiraţiei mele,
Periculoasă-i ca o viitură,
Are efecte de metale grele,
Dar răul cel mai mare-i propria-mi gură,,

De-aş folosi-o doar pentru hrănire,
N-ar fi sursă nesecată de venin,
Dar nu-i decît o autoamăgire,
Căci limba-n frîu nu am cum s-o ţin,

Şi nici măcar nu este la vedere,
Ca mădular e mic şi ne-nsemnat,
Dar prin nebănuita ei putere,
Distruge şi ce-i încă necreat,

Nimic nu îi stă limbii împotrivă,
Inima, gîndul nu pot să-i ordone,
Din cauza ei ajung vieţi în derivă,
Naufragiind într-ale răului zone,

Cu aceeaşi limbă, de pe-aceleaşi buze,
Pleacă rugăciuni, şi vai, blesteme,
Este dispusă permanent s-acuze,
Şi-i tare greu, spre Dumnezeu, să-i cheme,

Pe cei ce-s încă în expectativă,
Sau stau pe margini mai pe înţeles,
Pe cei ce-s totdeauna împotrivă,
Şi care-n permanenţă, intrigi ţes.

Cum definim,

Cum definim astăzi cuvîntul cîntec,
Firesc ar fi odihnă pentru suflet,
Dar e îndemn spre umplere de pîntec,
Laudă pentru-mpleticitul umblet,

În cîntece-i slăvită băutura,
Şi implicit nefastele-i urmări,
Prin tot ce spune laudă de sine-i gura,
Acestea nu se pot numi cîntări

Ţuica, vinul,, sunt doar nişte cuvinte,
Problema nu-i cînd ele se rostesc,
Ce-nseamnă duc la pierderea de minte,
Beţia fiind un lucru nefiresc,

Aceste cîntece, un singur ţel ţintesc,
S-abată gîndul de la Dumnezeu,
Cei ce le cîntă, se îmbogăţesc,
Admiratorii să uite traiul greu,

Pentru problemele ce sunt în lume,
Nu Dumnezeu este de acuzat,
N-ar fi corect din nou să îşi asume,
O nouă jertfă, ajunge că s-a dat,

Prin Fiul său, pe sine pe-acea cruce,
E lucru inutil făcîndu-ţi semnul,
Cel ce te-ndeamnă, în rătăcire duce,
Pe cel ce-ascultă urmîndu-i îndemnul.

Nu-ţi sunt sfătuitor,

Eu nu-ţi pot spune Doamne ce să faci,
Nu-ţi sunt consilier, sfătuitor,
Sunt stăpînit de legiuni de draci,
Sunt îngrozit, că-n foc mistuitor,

Voi arde şi-mi voi pierde mîntuirea,
Căci, legămîntul îl calc neîncetat,
De multe ori nu-mi pot struni pornirea,
Semn că de lume, încă sunt legat.

Legămîntul nu mi-a dat asigurare,
Că voi trăi comod, de griji lipsit,
Ştiam că de săgeţi otrăvitoare,
În permanenţă eu, voi fii ţintit,

În multe cazuri ţinta e atinsă,
În multe-mprejurări, uit cine sînt,
Împotrivirea mea este învinsă,
Căci sunt doar o frunză luată de vînt,

Că sunt născut din nou nu dau dovadă,
Învins în prea banale-mprejurări,
Călduţ e creştinismul de faţadă,
De ce mă mir de multele-ncercări,

Să-mi pară bine că-mi sunt scoase-n cale,
Înseamnă că nu-i sunt indiferent,
Nu are rost să-mi pun costum de zale,
Să mă feresc de diavolul dement,

Căci nu aşa atacă-nşelătorul,
Nu e interesat de ambalaj,
Nu-i de acord să-mi schimb interiorul,
Ar vrea să mă complac într-un trucaj,

El nu doreşte să urăsc păcatul,
Nu vrea să-mi fie...foame de ISUS,
Se teme fiindu-mi ISUS aliatul,
El fiind doar un ticălos intrus,

Un prim accent de pus pe rugăciune,
Că nu-i sunt eu lucrării autorul,
De vreau s-ajung în cer, nu în genune,
De vreau să-mi fie-n culori viitorul,

Nu-nseamnă viitor ziua proximă,
Nu-nseamnă luni, nici anii care vin,
Nu-nseamnă o afacere sublimă,
Înseamnă viaţa pe un tărîm divin.

Cum să-ţi spun,

Cum să-ţi spun, ISUSE, te iubesc,
Cînd îmi este străin sentimentul,
Gîndindu-mă la felul cum trăiesc,
Cînd prea puţin pe Tine pun accentul,

Prin viaţa Ta mi-ai dat super exemplu,
Prin moartea Ta a iubirii dovadă,
Faptul că eu intru zilnic în templu,
Nu e decît, ca alţii să mă vadă,

Îmi place să aud în urmă şoapte,
Că aş fii credinţa-ntruchipată,
Îmi pare rău dar, nu dau fructe coapte,
Şi-n spicul meu recolta nu-i bogată,

În holda mea cresc plante furajere,
Cu care pot hrăni doar animale,
Cuvîntul sfînt total altceva-mi cere,
Să dau şi hrană tare nu doar moale,

Îmi cere să fiu rece sau fierbinte,
Să nu mă mulţumesc a fii călduţ,
Să nu fiu creştin doar prin cuvinte,
Să nu spun niciodată...ce drăguţ,

E Dumnezeu, şi cîte îmi suportă,
Şi n-am de ce să mă îngrijorez,
De ce m-aş teme cu îngerii escortă,
Doamne, ajută-mi să minimalizez,

Pretinsa-mi importanţă ca persoană,
Să înţeleg că sunt un fir de colb,
Scoate din mintea mea stupida toană,
Dă.mi minte să-nţeleg cît sint de orb,

Tată ceresc,doar Tu ne eşti stăpînul,
Ne eşti şi în braţe ţiitorul,
Fără Tine am fii uşori ca fînul,
Iarbă, aşteptînd secerătorul,

Am fi nişte-animale hăituite,
De cel rău, vinate din plăcere,
Oi fără păstor deci risipite,
Furtună ne-ar fii orice adiere,

Nu s-ar dezlipi o negîndită,
Ci s-ar risipi întreaga turmă,
N-ar mai fi bucurie-mpărtăşită,
Cine-ar porni să îi mai dea de urmă,

În orice moment al vieţii mele,
Am nevoie de ajutor ceresc,
Nu-i suficient s-admir bolta cu stele,
Dacă pe ISUS în viaţă nu-l primesc,

Aş fii un astrolog un oarecare,
Aş fii plătit pentru-a găsi noi stele,
Dar pentru a vedea a lor splendoare,
E inutil doar a privi spre ele,

Secretul este-aici, la îndemînă,
Şi nici măcar nu este un secret,
Orice creştin este dispus să-mi spună,
Nu-ţi cere nimeni viaţă de ascet,

Într-un moment de cumpănă,de teamă,
Nu apela la rău sfătuitor,
Fii doar atent, nu tu, ci EL Te cheamă,
EL vrea să-ţi fie veşnic protector.

Pur şi simplu, viaţă,

Am auzit Cuvîntul Tău, nu mai contează sursa,
Destul că azi destinul meu, îşi continuă cursa

Dar nu mai sunt rătăcitorul, nu mai merg în derivă,
Desprins de un trecut urît, de calea negativă,

Din cînd în cînd, îmi amintesc, de urîtele-mi fapte,
Şi cum doream de mult s-ascult, ale răului şoapte,

Mă bucuram cînd reuşeam, să produc suferinţă,
Şi toate le făceam spontan,fără să-mi dau silinţă,

Eram, satan întruchipat,eram privit cu teamă,
Cînd produceam dureri doream, ca victima să geamă,

Orgoliu-mi era gîdilat, de către cei ca mine,
Dela şcoală am ratat, lecţia despre ruşine,

Familia-mi terorizam, soţia-mi era sclavă,
N-avea cum mi se-mpotrivi, gingaşă şi suavă,

Ajuns pe un pat de spital,trăind prin aparate,
Probabil că am fost ajuns, de multele-mi păcate,

Dar nu s-a terminat aşa, căci părăsind spitalul,
Abia atunci a început, pentru mine calvarul,

La cercetări s-a demonstrat, c-aveam mare viteză,
Doi oameni au murit atunci, iar eu am luat-o-n freză,

Cu cincisprezece ani am fost cadorisit de lege,
Avînd tot timpul necesar să-ncerc a înţelege,

C-am fost împins de cineva, spre-orice faptă mîrşavă,
Că trebuie să mă dezbar de el fără zăbavă,

În timpul nopţii admiram, cerul printre zăbrele,
Gîndind cum mi-am batjocorit, zilele vieţii mele,

Şi într-o noapte nedormind aud tainice şoapte,
Şi-mi văd colegul pe genunchi, vorbind singur în noapte,

Am reţinut doar un cuvînt reprezentînd un nume,
De care am mai auzit cîndva demult în lume,

Dar cum n-am fost interesat, l-am dat rapid uitării,
Interesant, să-l re aud în celula-nchisorii,

N-am zis nimic, şi-am aşteptat ca noaptea să revină,
Printre zăbrele-şi strecura luna alba-i lumină,

Doi oameni stau îngenunchiaţi sub un buchet de raze,
Doi rătăciţi,cerînd, sperînd, ivirea unei oaze,

O clipă n-am considerat, că-i pierdere de vreme,
Mi-am zis că poate-n acest fel scap de grele probleme,

N-am greşit în aprecieri,n-am ghicit viitorul,
Iar azi de la amvon vorbesc chiar eu, da eu, păstorul.

Nu mă gîndesc...

Nu mă mai gîndesc la moarte,
În sensul de desfiinţare,
Nu am în gînd oale sparte,
Cioburi nefolositoare,

Nu mă mai gîndesc la moarte,
Nu mai sunt neliniştit,
Ci cum aş închide-o carte,
Ajungîndu-i la sfîrşit,

Nu mă mai gîndesc la moarte,
Chiar dacă mă simt dator,
De cei dragi, mă va desparte,
Azi, mîine, în viitor,

Nu mă mai gîndesc la moarte,
Ca şi cum n-ar mai veni,
Recunosc, îmi doresc parte,
Sus în Cer cu îngerii,

Nu mă mai gîndesc la moarte,
Ci consider că-i firesc,
Cele din lume,deşarte,
Să le simt să le privesc,

Nu mă mai gîndesc la moarte,
Ca la ceva-ngrozitor,
Cîndva eram speriat foarte,
Astăzi sunt chiar zîmbitor,

Nu mă mai gîndesc la moarte,
Ca plată pentru păcat,
Cîndva pe un deal departe,
Cu sînge mi-a fost spălat,

Nu mă mai gîndesc la moarte,
Ca la-ntoarcerea-n pămînt,
E un fenomen aparte,
Amintit şi în Cuvînt,

Totuşi, mă gîndesc la moarte,
E normal să mă gîndesc,
Spre cer,îngerii să-mi poarte,
Sufletul, asta doresc.

N-am fost erou,

N-am fost erou, nici nu voi fii vreodată,
Recunoscut de cei ce mă-nconjoară,
Credinţa, simt că-mi este clătinată,
Să mi-o păstrez, nu-i sarcină uşoară,

Mă recunosc lipsit de-orice virtute,
Singur îmi pun cinstea la îndoială,
Dar sigur sunt că n-o să port pe frunte,
Emblema la satanica-nvoială,

Doresc să nu pot cumpăra sau vinde,
Şi, logic să mor prin înfometare,
A rugă spre cer mîinile-aş întinde,
Şi-aş cere, milă, milă şi-ndurare,

Şi aş mai cere să nu-mi facă parte,
De cele trei minute de apus,
Căci, FIUL SĂU pe cruce şi în carte,
Pentru vecie numele mi-a pus.

Sub a crucii greutate,

Sub a crucii greutate a căzut de multe ori,
Urmele de bici pe spate la privit, dădeau fiori,

Carnea spatelui muşcată, de-acel bici necruţător,
Fără dreaptă judecată doar voia preoţilor,

Cînd aud cuvîntul preot, simt că mă încrîncenez,
E echivalent cu despot,cerîndu-mi să-l venerez,

Eram mic şi fără minte, auzind despre CRISTOS,
Am şoptit timid părinte, dacă eu te rog frumos,

Spune-mi cine-i cel ce duce,crucea care pare grea,
Din desen, nu pot deduce, ce poartă pe fruntea Sa,

Cine e soldatul care, îl loveşte fiind căzut,
Eu gîndesc c-a fost grea tare crucea şi n-a mai putut,

Să se ţină pe picioare, şi pe spate fiind rănit,
Sigur spatele îl doare, dar, de ce-i batjocorit,

Pe crucea de el cărată, îl văd în cuie pironit,
Părinte, spune-mi odată, pentru ce.a fost pedepsit,

O palmă răsunătoare, cade pe obrazu-mi drept,
Au, părinte rău mă doare.Tare te mai crezi deştept,

Strigă preotul la mine desenele-n bucăţi rupînd,
Cine ţi le-a dat zi-i cine, de furie tremurînd,

Ce-i puteam eu popii face, chiar nimic eu nu puteam,
Dar furia nu-mi dă pace, şi mi-am zis, îi sparg un geam,

Nu l-am spart că-n prima noapte,am avut un vis ciudat,
Numele-mi rostit în şoapte,chiar de omul...desenat,

M-a luat cu drag în braţe, şi duios la piept m-a strîns,
Eşti al Meu de-acum copile,fiindcă pentru mine-ai plîns,

N-avea gînd de răzbunare, bucură-te fii voios,
Vei avea răsplată mare suferind pentru CRISTOS,

EU sunt cel căzut sub cruce,am murit şi-am înviat,
Sus în cer EU te voi duce, tu păstrează-te curat,

Spune oricui despre Mine, chiar de-ţi vor zice nebun,
Vor rămîne de ruşine, tu rămîi pe drumul bun,

Cei ce m-au bătut cu biciul, nu sunt cei mai vinovaţi,
EU am îndurat supliciul, şi de Mine sunt iertaţi,

Şi tu iartă nedreptatea, care-n viaţă-ţi va veni,
Fii cu gîndul la cetatea, care-n Cer te va primi,

Ce s-a întîmplat cu tine de preot fiins bătut,
Preotul nu-mi aparţine, căci el nu m-a cunoscut,

El nu-acceptă pocăinţa, cum în Carte e cerut,
Neştiind ce-i umilinţa, pentru veci el e pierdut,

El vrea cinste şi onoare, dela cei zişi, păstoriţi,
El nici un respect nu are pentru-aleşii mei smeriţi,

Şi acum se-ncheie visul, dar alături eu îţi sînt,
Să ai ţintă paradisul cît vei trăi pe pămînt.

Nu e un singur vinovat,

Nu-i vinovat doar acel om,
De Iuda, numele purtînd,
În locul lui de-aş fii fost eu,
Chiar mă văd pe ISUS vînzînd,

Poate şi pe mai mică sumă,
Mîrşava faptă săvîrşeam,
Nu este nici-o garanţie,
Că, înapoi bani-i zvîrleam,

Precis, de locul mîrşăviei,
Rapid de tot, mă-ndepărtam,
Nu mai stăteam să văd urmarea,
Iar banii, banii-i cheltuiam,,

Nu-i imploram pe marii preoţi,
Să-mi ierte crima ce-am comis,
Mă bucuram c-am fost alesul,
Şi-n Carte despre mine-i scris,

Mă văd şi-n locul celui care,
Lovea cu biciul împlinind,
O misiune-ncredinţată,
Iar el nevinovat fiind.

Mă văd Pilat cerînd ligheanul,
Mă văd Caiafa, hotărînd,
Că-i de ajuns să moară unul,
Şi astfel, un popor salvînd,

Mă văd şi în acea postură,
Ţinînd ciocanul ridicat,
Şi cu neprefăcută ură,
Lovesc şi, cuiul s-a-mplîntat,

În lemnul care-avea să-l ţină,
Să-l pună cu tîlharii-n rînd,
Pe cel ce mi-a şoptit la cină
Ce-ai de făcut fă mai curînd,

Dar, nu mi-a spus să-mi iau viaţa,
Nici să dau banii înapoi,
Nici să simt ştreangului...dulceaţa,
Sunt ...al istoriei gunoi,

Au mai fost trădători în lume,
Dar nu la-asemenea nivel,
Vînzîndu-mi chiar mîntuitorul,
Sunt al istoriei mişel.